7,054 matches
-
duce să ridice șervetul, Arată bine, spuse. În momentul acela, Martei i se păru cuvenit să adauge, Într-un fel e un cadou de despărțire. Mâna coborî încet, lăsă să cadă delicat șervetul peste prăjitura în formă de coroană circulară, Despărțire, auzi Marta și răspunse, Da, în caz că nu găsește de lucru aici, De lucru, Îmi repeți cuvintele, tată, Nu sunt un ecou, nu-ți repet cuvintele. Marta nu dădu atenție, Am băut o cafea, voiam să încep prăjitura, dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu va găsi de lucru se întoarce în satul de unde a venit și unde are familie, Aici nu e de lucru pentru nimeni, spuse sec Cipriano Algor, Așa crede și ea, de aceea prăjitura e ca o primă jumătate a despărțirii, Sper să nu fiu acasă în momentul celei de-a doua jumătăți, De ce, întrebă Marta. Cipriano Algor nu răspunse. Ieși din bucătărie, intră în cameră unde se dezbrăcă rapid, aruncă o privire la ceea ce oglinda comodei îi arăta din trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în ai lor proprii. În realitate, în ciuda multelor ei defecte, viața iubește echilibrul, dacă ar porunci numai ea, ar pune permanent culoarea aurului peste culoarea albastră, ar face ca orice concav să-și aibă convexul, să nu aibă loc nici o despărțire fără sosire, s-ar strădui ca vorba, gestul și privirea să se poarte ca niște gemeni inseparabili care, în toate circumstanțele, spun același lucru. Urmând căi pe care recunoaștem că n-avem aptitudinea și competența de a le caracteriza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: — Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-am simțit umilit, am devenit mai arogant cu cei care, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu o Înțelesese niciodată, iar acum era deja prea tîrziu. Partajul care a urmat divorțului i-a luat jumătate din portofoliul de acțiuni. A vîndut restul și și-a cumpărat un apartament În orașul În care locuia și acum. După despărțire, i-a scris Marianei o scrisoare (neexpediată), cerîndu-i iertare că s-a prefăcut a crede În viitor. Nu crede și n-a crezut niciodată, nu exista nici un fel de viitor, nu pentru ei, pentru nimeni, de fapt. „Nu sînt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
așa că evitam. Fata asta a fost foarte diferită și-am iubit-o foarte-foarte mult. Mai mult decât orice. Am dansat și am dansat toată noaptea. Am întrebat-o dacă are vreo obligație și mi-a spus că nu și, la despărțire, dimineață, i-am spus în felul următor: „Îți dau numărul meu de telefon, deși nu așa se obișnuiește, dar nu vreau să te sun eu ca să mă pun singur în situația de a te plictisi sau de a primi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la ai mei la țară, a fost de acord. Amărât, necăjit. Tata a fost sărac, dar niciodată n-am dat în cap, n-am furat. Am trăit cât am muncit. M-am chinuit, am suferit din cauza la drumuri și la despărțirile astea, gândul meu era că eu eram la bine și ei la rău, nu m-a îngrășat chestia asta. Mai rău, mă scădea. A doua zi ne-am cărat bagajele, în trei căruțe, cu șifonier cu tot... le-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
scriitori moderniști precum Camil Petrescu, Gala Galaction și Tudor Arghezi (ultimul — condamnat penal pentru colaboraționismul din perioada ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor din 1918, cei doi comilitoni se vor reîntîlni — dincolo de frontiere și de resentimente — în paginile Contimporanului. Primul număr al revistei apare pe 3 iunie 1922. Ca redactor - deocamdată - este menționat doar Ion Vinea, iar printre colaboratori îi întîlnim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iwami din vecini, Tomoe controlează și zăvorăște ea însăși toate ușile în jurul orei zece. Gardul este destul de mic și ușor de sărit, dar în casă nu poate intra decât dacă sună. Bineînțeles, cea care-i deschide întotdeauna e Tomoe. La despărțire - locuiau în direcții opuse -, Takamori i-a spus cu invidie lui Iijima: — Ce bine de tine că locuiești singur, la bloc. — Mi se pare normal! Doar n-am nevastă, să mă ia în primire când vin târziu. — Și nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
eu... Când au ajuns la intersecția cu Hibiya, se pregăteau să se despartă. El trebuia să ajungă la Banca F. din Ōtemachi, iar Tomoe urma să se întâlnească cu Ōkuma în clădirea Nikkatsu. Ea ridică ușor mâna, în gest de despărțire, și-i strigă ironic: — Nu te lăsa furat de imaginația ta romantică, Takamori. Cuvintele ei i-au lovit auzul ca o ghiulea. Ce înțelegi tu prin „imaginație romantică“? — Sunt sigură că nu-i nevoie să-ți explic, îi șopti ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
peron. Ar fi putut să-l însoțească până la compartimentul lui și să aștepte la geam până pleca trenul, dar n-a vrut să facă așa ceva. Trenul s-a pus în mișcare, mâinile fluturau. Nu putea suferi în clipa aceea melancolia despărțirilor pe peron. Prefera, în schimb, să stea acolo, fără știrea lui, și să urmărească plecarea trenului de la distanță. „Nu e prost. Nu e prost. Sau dacă e... Ba nu! E un idiot minunat!“ Pentru prima oară în viața ei, Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
agăți probabil vreun milionar pe iahtul lui, În port, am zis, glumind numai pe jumătate, căci Lisa era exact genul de femeie pe care o vezi la brațul milionarilor europeni. — Hm, făcu ea, nu e o idee rea. Poate că despărțirea asta are și avantajele ei. — Nu, nu-s vești chiar proaste, Îi zic acum, la telefon. Părinții lui Dan vor fi și ei acolo. Îți vine să crezi? — Cum adică, vor fi și ei acolo? Credeam că urmau să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fost, Îi dau eu replica, Încercînd să nu scrîșnesc din dinți. — Dar a fost distrusă și din cauza a ceea ce ți s-a Întîmplat ție, din cauză că n-ai vrut s-o mai vezi și să vorbești cu ea. Acum crede că despărțirea voastră e din vina ei. Privesc În jos, la masă. — I-am spus că e ridicol să creadă asta, continuă Emma. Eu nu răspund. — Am dreptate? — Nu știu. Și chiar nu știu. De luni de zile dau vina pe Linda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Mi-e totul prea viu În minte și e prea dureros. Urmează o tăcere stînjenitoare. După o vreme, Emma spune: — Crezi că tu și Dan o să vă Împăcați? Pentru că, deși nu e treaba mea, nimeni nu pare să priceapă motivul despărțirii voastre. Știi și tu că toate căsniciile trec prin momente proaste, dar, ca să ai o relație de durată, trebuie să muncești la ea. Mă uit la ea cu uimire. — Ai absolvit cumva un curs de consiliere maritală? — Eh, doar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
avea să se împlinească. A binevoit să mă îmbrățișeze și, în timp ce o făcea, mi-a murmurat la ureche: - Cred că am întrezărit în sufletul tău o gelozie care nu-și avea noima. Știi ce spunea în fiecare zi Rotari la despărțire? „Prietenul Stiliano va fi mândru de mine.“ Te iubește ca pe un frate. Mare rușine am simțit în clipele acelea. De-atunci n-am avut pentru Garibaldo decât un mare respect, de vreme ce el citea în inima oamenilor și, nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să creadă că pământul o înghițise pe Romilde. Grasulf a dat un edict care interzicea să se mai pună vreunui copil numele de Romilde, deși, cu siguranță, nu ar fi fost nevoie de așa ceva. După câteva zile a avut loc despărțirea. La Cividale au sosit soli din partea regelui, însoțiți de zece soldați. De la Brescia au venit cinci, cu doi luptători de frunte reprezentându-i pe longobarzii din ducat, care cereau imperativ întoarcerea lui Rotari. Grimoald și Rodoald, prin voința regelui, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu o făcuse până acum, pentru a ține familia unită. Și, de ani de zile, lucra doar atunci când la Roma aterizau miniștrii Uniunii Europene și soțiile președinților. Dar Camilla era de-acum destul de mare pentru a putea suporta câte o despărțire. Trebuia să vorbească despre asta cu Elio. — Sigur că are un loc de muncă, se grăbi să explice Kevin, d-d-dar bunica spune că e plătit mai slab decât dacă ar mătura scările, după toți banii pe care i-a cheltuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l Înțeleagă greșit. Iar Aris evita orice gest sau cuvânt de-al său ce-ar fi făcut aluzie la sentimente sau intenții pe care Maja i le-ar fi putut respinge și a căror consecință ar fi fost inevitabila lor despărțire. Deși poate că ar fi fost mai bine. Ar fi fost ridicol să continue astfel. Băiatul e cu dumneavoastră? o Întrebă uimit agentul imobiliar când Aris se ivi În hol. Nu puteau fi Împreună. Ea, proaspăt restaurată de magul Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fierbinte. Acum nu mai era străinul agresiv cu ochi ciudați care Îi răpise din sala de sport și de la petrecere. Și nici nu mai era acel tată episodic pe care nu știau cum să-l abordeze În primul an al despărțirii, care intra În viața lor ca o tornadă: Îi ducea la Zoo și pe tiribombele din Luna Park, la Pincio și la teatrul de păpuși, la Gianicolo pentru salvele de tun de la amiază, la Romanina, la raionul Toys’r’us
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o parte În alta, ca un cuțit. Cuvântul acela, atât de absurd În gura ei de fetiță. A crescut și eu nici nu mi-am dat seama. Nu mai sunt pentru ea Întreg universul. Abandonul acesta atât de timpuriu, Începutul despărțirii. Nu vom mai fi niciodată doar noi doi. Nu vom mai număra aeroplane care pleacă. Am pierdut-o deja. Și pentru că nu voia să pară indiferent la marea veste pe care ea i-o Împărtășise, Își ridică privirea și Întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Bărbatul dă să plece, dar ceva îl reține. Se întoarce brusc, ia în brațe câinele, îl mângâie duios cu vârful degetelor, apoi îl aruncă în apa vâscoasă. Andrei Ionescu suge satisfăcut cea de-a unsprezecea țigară, în timp ce Zogru așteaptă clipa despărțirii, în strada Gelu Căpitanul. Amintirea fraților Futacu îi readuce în minte și altă latură a poveștii. La ieșirea din pădure s-a întristat din nou. În stufărișul de răsură și iederă zăcea trupul unuia dintre tâlharii pe care îi azvârlise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
totul, nu mai putea fi stăpânit. Se uita în susul străzii, spre fantomele care făceau semne, gândindu-se că de acum încolo Andrei Ionescu îl va îmbrânci în stradă ori de câte ori va dori. Giulia însăși avea mintea plină de refugii și exilări. Despărțirea brutală de Andrei Ionescu și mai ales faptul că avusese intenția s-o sărute și renunțase îi aduceau furnici pe creier. A intrat în casă, a deschis laptopul și-a început să scrie un scenariu în rezumat. Eroul trece printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și despărțirea lui și o aștepta cu un presentiment sumbru, ca pe o despărțire de viață. După ce se gândise toată ziua la trecerea lui prin lume, momentul acesta liniștit de iulie îi apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și despărțirea lui și o aștepta cu un presentiment sumbru, ca pe o despărțire de viață. După ce se gândise toată ziua la trecerea lui prin lume, momentul acesta liniștit de iulie îi apărea ca o sinteză a tuturor clipelor grele: frica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și despărțirea lui și o aștepta cu un presentiment sumbru, ca pe o despărțire de viață. După ce se gândise toată ziua la trecerea lui prin lume, momentul acesta liniștit de iulie îi apărea ca o sinteză a tuturor clipelor grele: frica de Achile, captivitățile diverse, în carnea lemnului ori în carnea Giuliei, iubirea spulberată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]