6,786 matches
-
drepturile omuluixe "„drepturile omului" se opresc la ușa casei - are, la rândul său, numeroși critici. Aceștia din urmă se referă la faptul că viața privată este un drept în sine și nimeni nu își dorește „inspectori guvernamentali” în propriul său dormitor. Feministele nu neagă viața privată ca valoare, ci faptul că în numele acestei valori se pot camufla nedreptățile, abuzurile și violențele din familiexe "„familie". Și viața publică, și cea privată sunt valoroase, trebuie menținute, dar operarea cu dreptul la existență privată
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
cel ce încurajează oamenii să își creeze instituții ce le oferă maximum de libertăți, maximum de acces la resurse, respectând drepturile și libertățile fiecăruia. Statulxe "„stat" trebuie să se țină departe de sfera privatăxe "„sferaprivată". Nu are ce căuta în dormitoarele, bucătăriile, prieteniile și familiile oamenilor, nu trebuie să fie un Big Brother (vezi Tongxe "„Tong,Rosemarie", 1989, p. 12). Pentru liberalii clasici, statulxe "„stat" idealxe "„statulideal" este cel care asigură protecția drepturilor civile și politice: dreptul la proprietate, la vot
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
cea mai mare măsură ea se petrece în casă și în cuplu (violența domesticăxe "„violență domestică", abuzul sexual în familiexe "„familie", violulxe "„viol" marital) sau pe piața privată: pornografiaxe "„pornografie" și prostituțiaxe "„prostituție". Statulxe "„stat" nu are ce căuta în dormitoarele oamenilor, susțin abordările standard legate de separația publicxe "„public"-privatxe "„privat". Însă din perspectiva feministelor radicale, violența trebuie admisă drept violență, indiferent unde se produce. „Dominarea masculinăxe "„masculin" a corpuluixe "„corp" feminin este realitatea fundamentală a vieții femeilor, și întreaga
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
în barăci, împărțind băile și bucătăriile. Sensurile intimității erau iremediabil pierdute. Vecinătatea ajunsese la cotexe "„cote" înalte de ostilitate, și fiecare metru pătrat în plus putea să fie subiect de denunț pe diferite motive. Nu era nevoie de „inspectori” în dormitoarele oamenilor fiindcă existența privată dispărea iremediabil (vezi Fitzpatrickxe "„Fitzpatrick,Sheila", capitolul II). Toate țările foste comuniste abundă de blocuri standard, adesea construite pe locurile caselor distruse, semn al omogenității sociale, dar și al „transparenței” vieții personale. Nici în mediul rural
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
400 m2 și grădina de 600 m2. Casa a fost adaptată și dotată conform nevoilor de asistență a copilului cu handicap mental. Astfel, a rezultat un spațiu compus din: o cameră destinată activităților de consiliere și întâlnirilor cu părinții; două dormitoare cu câte cinci paturi fiecare; o cameră de joacă; un living-room rezultat prin amenajarea verandei; o sală de mese; o bucătărie; trei grupuri sanitare interioare pentru copii (unul cu cadă și unul cu duș - adaptat pentru cărucioare cu rotileă, un
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2155_a_3480]
-
Asudat, îmbufnat, tăcut, nu acceptase din partea preotului nici măcar farfuria de cartofi și bucata de brânză. Refuzând făcând semn cu capul, plecase fără să salute. Cine știe dacă don Terentio mai trăia. La moartea sa, cineva va fi descoperit cărțile în dormitor și-l l-o fi denunțat episcopului din Squilace, așa că, mort fiind, ar fi avut și el parte de rugul anatemei Bisericii. Don Terentio credea în lucrurile din jurul lui și îi venea greu să conceapă un Dumnezeu abstract. Vor fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sus, o masă la care, așa cum erau aran jate scaunele, ar fi încăput opt persoane. Pe etajerele dulapului prins în perete, o com bină muzicală și câteva teancuri de discuri, nicio carte. O ușă indica existența unei alte camere, probabil dormitorul. Cosmina se opri în mijloc, așteptând un alt gest, care veni, arătându-i canapeaua. Se așeză, își puse poșeta alături, apoi se trase spre margine, pentru a-i face loc alături. — Ai să râzi, spuse, dar e prima oară când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
psihologia ei, care era însă radical deosebită și în orice caz mai elementară. Cu astfel de chin cerebral pășea arhitectul spre casă. Ajuns, deschise ușa cu cheia, mașinal, intră în odaia lui neoficială de lucru, care îi slujea și de dormitor, întoarse comutatorul electric și mângâie câinele încolăcit, în așteptare, chiar în mijlocul pernei. Plimbîndu-se mereu cu mâinile la spate prin camera aproape lipsită de mobile, cu suluri de hârtie de calc și cu cărți aruncate pe lângă pereți, Ioanide se silea a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Alteori dispărea pentru câtăva vreme acasă. Primul simptom de oboseală al arhitectului fu provocat de problema ferestrelor. Seara Ioanide era obișnuit să doarmă cu ele deschise, chiar și pe vreme relativ aspră, motiv pentru care nu petrecea noaptea în același dormitor cu doamna Ioanide. Numai ideea ferestrei închise îl sufoca pe arhitect, oricât de mare ar fi fost camera. Odaia în care dormea cu Ioana era G. Călinescu excepțional de vastă și aerată și fără mobile, afară de divan, dulapuri în perete
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era de obișnuit să doarmă în aer deschis, încît nu bănui, în ingenuitatea lui, că alții nu fac la fel. Indolenta îl privi cu o imperceptibilă surpriză. - Să dormim în frig? Dar răcim! Ioanide nu ripostă nimic și Indolenta obtură dormitorul. Arhitectul nu dormi bine peste noapte, avu senzația că se află într-o etuvă, și chiar apropierea fierbinte a Ioanei îl irită. Se sculă mai de dimineață și trecând în sala cea mare inspiră cu sete aerul proaspăt lângă o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui și constată că în vecinătatea sa nu se afla nimic comestibil sau ingurgitabil. Fu cam șocat că până la această oră nimeni nu insistase pe lângă el să mănânce. Se plimbă puțin prin odaie cu mâinile la spate, aruncă ochii spre dormitorul improvizat, a cărui ușă era deschisă, și zări pe Indolenta tolănită pe divan, cu un aer cam indispus. - De ce n-ai venit la masă? Întrebă ea. Arhitectul se afla cuprins din nou de planurile lui și, fire extrem de subtilă și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de muncă obligată; plăcerea de a sta cu nasul în material critic era totul pentru el. Pe masă, în jurul manuscrisului, ședeau strânse ad-hoc volume savante cu zăloage în ele, iar deasupra lor, farfuria cu prăjituri, pe care o transporta din dormitor. Suflețel scotea dintr-un dulăpior, practicat în raftul de cărți, un flacon de lichior și un păhărel de cristal gros și trăgea o dușcă. Numai după aceea se spăla bine în odaia de baie, săpunindu-se până la mijloc și emițând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în menaj, deși nu din superstiție, ca Pomponescu. El voia utilaj modern și simplu și fu mulțumit constatând că Sultana, în interiorul particular, uza de mobilier nou și necomplicat și cumpăra veselă de la Galeries Lafayette. Un singur fapt îl contrarie. În dormitorul luminos, cu pat și noptiere vernisate, Sultana plasase pe peretele de la răsărit o enormă icoană bătută în argint din colecția lui Saferian, cu o candelă dedesubt, în permanență alimentată cu untdelemn și aprinsă. Pâlpâiala nocturnă a candelei stânjenea somnul lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
volumul numai spre a găsi un amănunt util discuției. În fine, scotea o țigară (fuma foarte rar) și, aprinzînd-o, o fuma în anticameră, așezat pe un fotoliu. După aceea săruta mâna doamnei Pomponescu-mamă și, zicând bună seara, se retrăgea în dormitor. Aci sta câtva timp, întins pe spate, cu mâinile pe deasupra plăpumii, într-o poziție de reverie și în așa fel încît nimic nu se clintea în toaleta sa, și o batistă fantaisie pe care o purta în buzunarul de sus
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
întrebare, neștiind că se adresează lui, nu răspundea nimic. Începuse să slăbească și în mustață apăruse o pată albă. Somnolarea din timpul zilei îi producea în mod firesc insomnii noaptea, și madam Pomponescu îl auzea mergând pe întuneric prin odaie. Dormitorul, foarte mare, era despărțit în două printr-o cortină albastră de velur, și fiecare dormea într-un despărțământ. Aceasta, având în vedere infirmitatea doamnei Pomponescu, care avea trebuință la culcare de asistența subretei. Zgomotul, natural, nu era mare, madam Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din baraca lui într-o magherniță, cîștigîndu-și existența cu penibile mici reparații. Un alt simptom al alterării caracterului și sănătății morale fu modificarea pentru un timp a instinctului de grijă corpo G. Călinescu rală. Pomponescu, care nu ieșea niciodată din dormitorul lui nebărbierit nici spre a da la o parte cortina de velur dinspre madam Pomponescu, ședea acum zile întregi neras. Firele de barbă, în care negrul se amesteca cu albul, îi acopereau fălcile și-i dădeau un aer speriat. Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cravată adecvată, schimbîndu-și de asemeni batista, la cinci își arbora smochingul tivit. Astfel de mutații în toaletă le practica Pomponescu chiar dacă n-ar fi fost decât cu Pomponeștile, ba chiar și singur. Acum pentru întîia dată fu văzut ieșind din dormitor cu o haină de casă de molton, pe care n-o folosea decât spre a trece la camera de baie. Cum era neras, produse puțină spaimă subretei, care nu-l recunoscu. Normal, Pomponescu examina dimineața și seara în sufragerie un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în ochi, Pomponescu, amenințat cu prezența lui, se bărbierea singur, dar numai stimulat. Această criză ținu vreo două-trei săptămâni, apoi deodată Pomponescu își reveni, spre bucuria celor din casă. Începu din nou să se bărbierească singur înainte de a ieși din dormitor, să-și schimbe hainele, să fie ceva mai atent la masă și să privească la termometru și la barometru. Ieși o dată din casă, apoi zile întregi își petrecu timpul, foarte aferat, în birou. Părea că studiază ceva, căci madam Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
către Ioana în drum spre casă. E un om mereu egal și atent cu femeile. Nu l-am pomenit vreodată îmbufnat. Și gîndește-te că se află într-o situație destul de neplăcută. A doua zi Pomponescu ieși ca de obicei din dormitor bine bărbierit și îmbrăcat cu îngrijire într-un costum de zi, căruia nu-i lipsea batista fantezi la piept. La cafeaua cu lapte întrebă cu o nuanță de glumă pe madam Pomponescu-mamă ce mai scrie în Universul și ce evenimente
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sufrageriei, încovoindu-se foarte puțin. A doua zi fu găsit pe pat mort, nedezbrăcat. Pe noptieră se afla un pahar cu apă în parte golit și un mic flacon cu un fel de sare pe fund. Probabil imediat ce intrase în dormitor băuse puțină apă, din obișnuință, apoi, întinzîndu-se pe pat, luase cianură de potasiu. XXX Gonzalv Ionescu, după un timp de expectație prudentă, fu nevoit să admită că Ermil Conțescu era mai tare ca oricând. Nu numai că nu fusese dat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
decesului. Nepoata, de pildă, mai sărăcuță, își acomodă o rochie neagră și o împodobi clandestin cu crep. Unul dintre nepoți, publicist, redactă în linii sumare necrologul lui Conțescu, urmat de o bibliografie minimă a lucrărilor. Vizitatorii nu mai intrau în dormitorul bolnavului, care zăcea inconștient, vegheat de către o singură persoană, ci se adunau în sufrageria de alături. Acolo, după ce se informau pe scurt asupra stării muribundului, ședeau de vorbă despre cele mai variate subiecte, chiar și despre război. Unii vedeau lucrurile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
toate celelalte turburări organice dispăruseră complet. Durerea din picior atenuîndu-se, geograful își schimba acum locul în pat, ca să aibă priveliști felurite. Neparticipând singur la convorbiri, îi plăcea să asiste la ele, dând semne de contrarietate și aprobare, râzând. Astfel, în dormitorul lui începură să se strângă în adevărate șezători amicii comuni de la Gaittany, Saferian și Ioanide. Doamna Conțescu punea să li se prepare cafele, rugîndu-i totuși să nu fumeze. Conțescu ședea astfel ca un mic spectator turc, în pat, și privea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția cu care intri în dormitorul cuiva. ( Adevărul este însă cu totul altul: orice se poate spune dacă este bine formulat.) Plicare, "a îndoi" și "a înfășura" (a dat plier și pli în franceză). Explicare, "a desface" și "a desfășura". Pliez o hârtie (o îndoi) sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mama mea arestată la 71 de ani. M-am cutremurat. Apoi, după 40 de ani de la cele întîmplate am putut intra în acel apartament care îi fusese restituit într-un târziu Monicăi Lovinescu. Am pășit în camera mică, unde era dormitorul mamei, cu fereastra care dădea spre cheiul Dâmboviței. Știam că în dreptul ferestrei era măsuța la care mama Monicăi se așeza să-i scrie fiicei sale. Își imaginau împreună, scriindu-și, cum va arăta, după 13 ani de despărțire, reântâlnirea la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mormăitul bine timbrat al treptelor de stejar m-a întîmpinat ca un semn de recunoaștere și de "bun venit" al casei. Deschid din nou ușa apartamentului de trei camere ― este o Dachwohnung, o "locuință sub acoperiș", ceea ce înseamnă că două dormitoare au un perete ușor povârnit și cu ferestrele tăiate în acoperiș (dar totuși cu priveliștea în stradă și nu, cioranian, direct către cer), în vreme ce latura cealaltă a casei ― livingul, baia, bucătăria, terasa ― se deschid amplu și cu ferestrele verticale către
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]