KorAP: Find »[drukola/base=ins & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...349 >

8,706 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni și cariați. M-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
impun părerile și umorile, datoria lui fiind, în relația noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsându-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri fără importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a râs.) Omul mi-a fost nesuferit chiar din clipa când și-a făcut prima oară apariția în camera mea, îmbrăcat într-un halat imaculat, călcat ireproșabil și împodobit, deasupra buzunarului de la piept, cu o monogramă complicată. Avea alura unui ins din categoria „virililor”, cu fălci puternice, mustața subțire și părul strălucind de briantină. Din toate mișcările lui reieșea că se credea irezistibil. S-a așezat plin de sine pe scaun și, vizibil plictisit de această corvoadă ce-i fusese impusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. „A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-a pleznit?” O priveau chiar cu simpatie și au lăsat-o să plece. Noaptea însă au năvălit peste ea trei inși. Puștanul cu capul ascuțit ca o pasăre și frații lui mai mari. I-au smuls hainele și au violat-o pe rând, după care au aprins focul în vatră, au înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pândind ușa, ore întregi treaz. Îmi țineam respirația ca să-l păcălesc. Eram atent la cel mai mic zgomot. În zadar. Când m-am plâns de asta, doctorul închisorii m-a trimis la plimbare. Pe urmă am fost duși, mai mulți inși, pentru investigări medicale ni s-a spus, într-o localitate necunoscută. Am fost transportați la tren când se înnopta, ca să nu atragem atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești, de fapt: un ins oarecare. Gata, comedia a durat și așa prea mult, nu crezi, domnule Daniel? Ei bine, nu, mi-am zis, înverșunându-mă la gândul că femeia din fața mea vroia să mă coboare ca să mă iubească. „Dar aviatorii tăi?” am întrebat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

la Paris Împreună cu englezii, și, după afacerea cu manifestele rozacruceene, se reunește din nou, pentru a hotărî care este linia de urmat, dacă să se asocieze la acțiunea englezilor sau să Încerce alte căi.“ „Sigur“, zise Belbo, „acum ei sunt inși ce s-au rătăcit Într-un labirint, unul alege o cale, altul alta, câte unul scoate strigăte, nu se Înțelege dacă răspunsurile ce se aud sunt vocea altcuiva sau un ecou al propriei sale voci... Toți Înaintează pe bâjbâite. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
au Încercat să le facă să devină adevărate, și fiecare a găsit În ele ce voia. La Homer nu există nici un secret. Planul vostru e plin de secrete, pentru că e plin de contradicții. De aceea ai putea găsi mii de inși neliniștiți dispuși să se recunoască În ele. Aruncați naibii totul. Homer nu s-a prefăcut. Voi v-ați prefăcut. E vai și-amar să te prefaci, te cred toți. Lumea nu l-a crezut pe Semmelweis, care le spunea medicilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

ei fantomatic a eliminat din articol tot jargonul academic și l-a publicat ca ediție de buzunar, pentru consumul public. Cartea a devenit imediat best-seller. Cu profitul astfel obținut Zelda a deschis Crossroads Travel, cultivînd o clientelă selectă, formată din inși care călătoreau În locurile unde Încă se mai practică magia. Crossroad Travel Își făcea reclamă numai În publicațiile New Age și mai multe rețele de cablu difuzau reportaje cu Zelda În locații exotice, amestecîndu-se printre pigmei ce purtau doar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
la nivelul auto-parodiei sau kitschului. Dar acesta este un moment deosebit al Istoriei. Acestea sînt timpuri În care penisul Președintelui este star de televiziune seară de seară, o celebritate cu drepturi depline. E greu să șochezi prin artă cînd fiecare ins, inclusiv șeful politic al celei mai puternice nații de pe pămînt se dă artist. Un artist care folosește, nici mai mult, nici mai puțin decît propria puță! Filistinii declară, firește, că Președintele a devenit artist doar accidental sau poate că este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
nevoie de explicații și nu sînt niciodată sigur care din aceste lucruri este important, care este un măr și care este o prună scofîlcită, adică o prună uscată. Evident, mărul nu contează. Merele cad În capetele a tot felul de inși care nu sînt Newton. Singurul care contează este mărul care a căzut În capul lui Newton, al nimănui altcuiva. Așteaptă ca publicul să cumpănească dacă ei sînt Newton sau nu. — Eu aparțin unui club care face ca merele să cadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
și profesorilor - personajele din stoc ale operetei fundamentaliste, de extremă dreaptă. — Nu În măsura În care ți-ai imagina. Nu-s țicnit, Wakefield. De ce crezi că te afli aici? Războiul dinlăuntru se duce pe tărîm intelectual. Evident, există o groază de paranoici și inși duși cu pluta care mișună prin munți și așteaptă să-i ia pe sus ATF-iștii, dar ăia nu-s oamenii mei. Nu neg că am relații pragmatice cu un număr de patrioți, dar ei nu sînt, În majoritatea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

e apa, n-ai ce face. Eu mi le spăl când cred eu că se adună. Contează să fii curat, contează pentru tine, nu pentru majurul de pe hol, sau mai știu eu... Am avut pe Jilava păduchi, de la nouăzeci de inși, toți jegoși. Cum am scăpat? Le-am luat toate, le-am fiert într-o oală la reșou. Unii stau cu păduchii, îi suportă, stă cu ei, pe ei, exact ca aristocrații ăia prin Anglia, frumoși șic, de n-aveai treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
periculoși. Doar în dosar există pericolul. Dar, în rest, nu cred că suntem chiar așa de periculoși, să fim îngrădiți așa de tare. Celula? Mare nu pot să zic că este. E mică, mai ales acuma. De exemplu, pentru trei inși, e foarte mică. Dacă unul singur vrea să se plimbe pe interval, pe locul rămas între paturi, ceilalți doi trebuie să stea la pat. Două paturi suprapuse și celălalt singur. Da. Nu este suficient spațiu. Avem televizor și ceva cărți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Da, am avut una grasă rău. Și tot așa, eu sus, ea jos. Mi-a trimis bikini ei pe caleașcă. Și trăgeam bikinii și ei nu se mai terminau. Că era grasă rău. Intram și eu și mai intra trei inși în ei. „Ia-i, fă, înapoi, că eu nu-i iau!“ Grasă-grasă. Am început s-o-njur, aruncam apă, clor pe ea... „Lasă-mă, că m-ai disperat.“ Nu mă lăsa să dorm, nici să mănânc. „Te iubesc, vino-ncoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
schimbări așa, nu semnificative, dar oarecum, cât de cât, le-am simțit că, parcă, mă schimbă. Am zis că și anii. Pe Satu Mare. Eram singurul român între unguri. Deci, singurul care nu știam ungurește. În camera aia. Eram 60 de inși în cameră. Și ei țineau toată ziua televizorul pe unguri. Numai unguri, unguri, unguri. La un moment dat, le-am spus: „Băi, și mie-mi place un film bun, o muzică bună... Ăștia dau fel de fel de programe... Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
a sărit să mă omoare acolo, cu săbiile. M-a scos un bulibașă de al lor. M-a scos și m-a dus la locul faptei, acolo-șa, unde s-a găsit mortul. Acolo se strânsese peste cinzeci și ceva de inși. M-a legat de mâini cu sârme și-a-nceput să-mi dea în cap cu pietroaie, ca să mă omoare și pe mine. Norocul meu c-a venit poliția cu ARO, călare. A venit toți acolo, m-a scos de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
roțile de la mașină, le spărgeam roțile să nu mai vină, le luam fișa, le rupeam cureaua de la motor. Făceam ceva să nu mai vie noaptea aia. Și furam fier pentru armături. Colac de 60-70 kilograme, și-l furam... Eram patru inși. Paznicul cu noi, cot la cot. Îl vindeam cu o mie de lei kilogramul. Cu Tamango, ăștia care trag pe la cimitir, pe-aici. Ne venea de căciulă pe fiecare seară câte 500 de mii, un milion, opt sute de mii. Depinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
și mă mutam înapoi la mine la țară, că era mai liniște. Ce mașină voiați? Dacie. Eu pusesem ochii, că tata avea un bemveu sport, decapotabil. Că-l tamponasem de câteva ori. O scoteam noaptea din garaj, o-mpingeam. Cinci-șase inși o împingeam 100-200 de metri de casă și de-acolo o porneam. C-avea toba scoasă și, când o porneam, ziceai că-i tractor. Și-am lăsat-o de câteva ori fărâmată. Aveam omul care vindea o Dacie. 70 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
mici. Avea și milițianul copii de-o seamă cu mine. La IMGB am luat cupru în spinare și am plecat, nu ne-a întrebat nimeni, credea că sunt muncitor. Și-am mers din BIG până-n Progresul. Pe jos, da. Trei inși, că eram trei. Și-am mers cu ea în spinare. Am tăiat-o în bucăți și am vândut-o în piață la Progresul, acolo, că e punct de colectare. La cinșpe mii kilogramul. N-a scăpat nimic din București ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
despre cele care sunt condamnate. Cele care sunt în anchetă, nu vorbim. Sunt din familie foarte amărâtă. Fără bani, eu știu... nu puteam să spunem că n-avem casă, dar era o garsonieră, nu era o casă. Să stai cinci inși într-o garsonieră! E cam greu. Încă doi frați. Și mai erau și certuri în familie. De la nimicuri. Deci nu pot să spun că erau niște motive întemeiate pentru ei, ca să facă ceea ce făceau. Dar, oricum, majoritatea cazurilor din familie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
și-am început s-aruncăm cu farfuriile de mâncare pe-acolo, că mâncare... Și, la un moment dat, a apărut paznicul și a zis să stăm. Și n-am stat noi, a stat el! Fiindcă eram foarte mulți. Eram paișpe inși. Și și-a luat-o el pe cocoașă. L-am legat fedeleș, l-am bătut și să ne spună unde-i magazia și unde pune banii. Că banii erau la șeful lui în birou, dar nu prea mulți. Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
foarte repede și când omul se dă să spună: „Asta e!“... Deci el pune mâna pe aia bună. Dar scoate banul și el când mâna își sucește... așa. Sunt multe șmecherii. Nu faci singur jocul ăsta. Îl face mai mulți inși. Deci tu învârți piesele, iar trei-patru stau la intervenție și la neatenția ta. Deci să-ți atragă atenția. Câteodată trebuie să lase să și câștigi, că altfel... la orice joc trebuie să-i dai una caldă și șapte rele. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]