4,125 matches
-
nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul în sine". Aplicația aceasta are aceleași condiții de posibilitate ca și aplicația propriu-zis transcendentală, prin care conceptul își găsește, prin schema corespunzătoare furnizată de imaginația transcendentală, obiectul empiric potrivit, fenomenul. Intelectul poate lucra, corespunzător regulilor proprii, în două feluri, odată ce a legat de un concept al său un asemenea obiect ce nu poate fi dat în experiență: a) fie se menține în limitele gândirii "negative", în sensul că acel concept este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o semnificație transcendentală a conceptului în cauză, despre folosirea sa transcendentală și despre producerea unei cunoștințe (veritabile); b) fie poate desprinde obiectul "negativ" al acelui concept de orice condiție sensibilă, obiectul negativ transformându-se în ceva "pozitiv", caz în care intelectul își folosește conceptul său pur într-un mod transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație transcendentală, el nu are, legitim, și o folosire transcendentală (obiectul neputând fi dat și în experiență), iar intelectul îl înzestrează tocmai cu o asemenea folosire.121 Ideea din urmă aruncă o lumină și asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îl înzestrează tocmai cu o asemenea folosire.121 Ideea din urmă aruncă o lumină și asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale intelectului în legătură cu obiecte care nu corespund intuiției sensibile; așadar, este vorba de o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale intelectului în legătură cu obiecte care nu corespund intuiției sensibile; așadar, este vorba de o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă ar fi posibilă, printre facultățile noastre de cunoaștere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă ar fi posibilă, printre facultățile noastre de cunoaștere, o intuiție intelectuală (totuși, imposibilă, potrivit condiționărilor intuitive stabilite de Kant), care să permită intelectului aplicarea conceptelor sale la lucrurile în sine. Legarea unui asemenea obiect de o categorie, într-o judecată, conduce la cunoștința aparentă. La fel se întâmplă și atunci când conceptul pur rațional ("Ideea") primește o asemenea aplicație. De altminteri, conceptul rațiunii pure
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la cunoștința aparentă. La fel se întâmplă și atunci când conceptul pur rațional ("Ideea") primește o asemenea aplicație. De altminteri, conceptul rațiunii pure are el însuși un anumit rol (regulativ) în constituirea cunoștinței veritabile, dar numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rol (regulativ) în constituirea cunoștinței veritabile, dar numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental. Pe de o parte, rațiunea este facultatea raționării, a construcției de raționamente deductive, adică mijlocite, în înțelesul lui Kant (care au două premise, nu doar una); raționamentul deductiv categoric, cel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
creează să poată fi recunoscută ca atare. În legătură cu cea dintâi problemă dacă rațiunea are propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când există pretenția imanenței Ideilor prin raportare la experiență, se produce cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel, pentru că rațiunea, în funcționarea sa pură prin Idei, "nu se raportează niciodată de-a dreptul la obiecte, ci la conceptele intelectului despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când există pretenția imanenței Ideilor prin raportare la experiență, se produce cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel, pentru că rațiunea, în funcționarea sa pură prin Idei, "nu se raportează niciodată de-a dreptul la obiecte, ci la conceptele intelectului despre ele."122 În legătură cu cea de-a doua problemă dacă poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere în privința formelor sale pure și a competențelor și limitelor sensibilității, intelectului și rațiunii, poate fi scoasă la iveală aparența creată de raționamentele dialectice, a căror producere este, cumva, "naturală", susține Kant. Pentru a limpezi problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre fenomen și aparență. Fenomenul este obiectul preluat și prelucrat (constituit) de facultățile noastre de cunoaștere, mai bine-zis, de sensibilitate și de intelect. El este "obiectul nedeterminat al unei intuiții empirice"123, dar și obiectul unui concept, în măsura în care obiectul în cauză aparține unei experiențe posibile, iar conceptul este aplicat empiric.124 Fenomenul condiționează cunoștința veritabilă: numai el poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Fenomenul condiționează cunoștința veritabilă: numai el poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea este mai largă decât cunoașterea, întrucât ea poate face obiect și din altceva decât fenomenul; și aceasta, cumva, în mod necesar: a) odată, pentru că facultățile de cunoaștere superioare (intelectul și rațiunea), având forme a priori, oferă și schema unui obiect care poate fi dat în experiență, însă ele pot, de asemenea, să funcționeze, să pună la lucru formele pure, astfel încât să fie gândit un obiect care niciodată nu va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă însăși sinteza presupusă de orice act de cunoaștere veritabilă; b) apoi, fiindcă atunci când fenomenul se constituie prin contribuția facultății de cunoaștere, în primul rând a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să-l preia.125 Atunci când noumen-ul este gândit în mod pozitiv (ca un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să-l preia.125 Atunci când noumen-ul este gândit în mod pozitiv (ca un positum), el trebuie să fie dat pentru o anume facultate de cunoaștere, care, deși nu-l poate prelua în sens de obiect al cunoașterii, pentru că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiență (posibilă), îl ia totuși ca atare, ca fiind ceva ce depășește granițele experienței; așadar, în mod nelegitim (raportat la funcțiile cu care sunt investite facultățile de cunoaștere, potrivit lui Kant), el este gândit ca posibil. Facultatea în cauză poate fi intelectul sau rațiunea, în măsura în care ele funcționează aplicativ în sens transcendental, dar în absența unui obiect ce poate fi dat în experiență; sau poate fi imaginată o asemenea facultate de cunoaștere despre care totuși s-a vorbit în istoria filosofiei și înainte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sursă a unui "văl al aparenței", care separă subiectul cunoașterii de "lumea reală"; pe de altă parte, realitatea, după Kant, este chiar ceea ce se constituie în felul de a fi al fenomenului, mai bine-zis, ansamblul fenomenelor, structurat de înseși principiile intelectului, atâta vreme cât acestea au o aplicare doar empirică: ceea ce înseamnă că vălul aparenței își pierde orice șansă de a semnifica ceva, nemaifiind vorba, în proiectul critic, de o autonomie totală a subiectului cunoașterii și obiectului cunoașterii. Din aceste motive, noumen-ul nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii și obiectului cunoașterii. Din aceste motive, noumen-ul nu poate susține, cum s-ar părea, proiectul unei dislocări a dictaturii judicativului. El are funcții clare în sistemul cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]