8,009 matches
-
un efort extrem, nu pentru a-i pune în afara legii pe idolii nimicitori ai săracilor - la o astfel de strategie reflectaseră Constantin și Teodosiu - ci pentru a nu permite să i se aplice lui Dumnezeu-Tată, despre care vorbise Isus, nefasta mască a idolilor asasini care au umplut de rele istoria omenească: putere, fast, adevăruri absolute și bogăție, în detrimentul celor bogați doar în omenie. De fapt, în 313 s-a trecut la inventarea unui Crist pantocrator, cu un sceptru imens în mână
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
O astfel de atitudine profesorală riscă să o eclipseze pe cea de discipol. Pentru a evita aceste neajunsuri e nevoie de o adevărată onestitate intelectuală, ce nu-și permite să se plece în fața laudelor, care nu sunt altceva decât o mască a ipocriziei și a neacceptării propriei realități, în timp ce altora le predică acceptarea și suportarea greutăților vieții. Complexitatea și ambiguitatea sunt aspecte ale vieții, nu doar întâmplări nefericite, iar acest adevăr este valabil și pentru cei care și-au consacrat viața
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
natural, și trebuie acceptat și trăit în funcție de propriile posibilități, decadența este semnul și rodul neglijării datoriei de a fi fideli și de a ne converti, este dovada favorizării aparenței, sub care se ascunde un real dezinteres față de lucrurile importante. Sub masca aparenței cultivăm propriile plăceri, cedăm în fața propriului egoism și ne îngrijim de propriile comodități. Cauza care contribuie la instaurarea decadenței este neacceptarea normalului curs al lucrurilor omenești, precum și privilegierea unei concepții lumești pe care am putea-o defini optimism forțat
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
un băiat cuminte, care asculta pe mama. La cea mai mică insinuație despre onestitatea Georgetei, răspundea înțepată: - Mai bine așa, fată care a iubit și a schimbat și s-a potolitacum și ține la casă, decât stricate de astea cu mască de G. Călinescu mironosițe. Mie-mi place. Eu n-o învinovățesc pe ea, ci pe bărbații care se țin de capul fetelor frumoase. - Mamă, aprobă Aurica extaziată, frumoasă e! De ce num-am născut și eu așa? Era decisă să ia lecții
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
creșterea îi dădea mișcări feminine, lăsîndu-i mereu aerul copilăresc. Dimpotrivă, Aurica se schimba în chip sinistru, și fiecare prefacere o arunca înspre bătrânețe, cu toate fardurile ei. Părul i se făcea moale, mort, ca de perucă, grăsimea îi reconstituia prematur masca senilă a Aglaei, slăbirea îi scotea în evidență oasele capului. Mușchiulatura nu mai avea tărie, cădea făcând unghiuri și umbre, și obrajii se umpleau de vinișoare. Moș Costache, deși bătrân, mai îmbătrînea. Fusese, până înainte de boală, un tip de chel
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
binecunoscut și liniștitor segment al Căii Victoriei. Șoferul își abandonă tărăboanța într-o delectabilă viteză de croazieră. - Mare pișichier! Pehlivan nepereche al întregii nații române și versificator șef al nădragilor mei!!... își reînnodă Ho diábolos comentariile, înlocuindu-și cu bruschețe masca gravă și trecând cu repeziciune dintr-o stare în alta. Încolăcindu-se, descolăcindu-se și iar încrețindu-se într-un imens hohot de râs. Desfăcând, fără a mai lua, fără să mai ia seama, cu cotul, mânerul portierei. Portiera crăcănîndu-se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și captivantă" mi-a decriptat, plecând de la un fascicol de lumini și-un sector de cerc, ca o anvelopă, decupat dintr-o reptilă asiată, străduindu-se să-și înfulece singură coada. "E un biciclist" m-am bâlbâit eu. "Sub o mască de troglodit, te va conduce prin cele 100 de porți ale înțelepciunii, din care nici Moise sau Iosua n-au desferecat mai mult de 95. Haide. Maximum 96... Sedus de materie, 94 DANIEL BĂNULESCU Că hâr, că mâr, l-au
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i se scurse, ca o basma, printre coastele grătarului gurii de scurgere. Mașina îi circulă, i se păru, două ore, ca un mormoloc, pe pragurile prăpăstioase ale rețelei de canalizare. Când țâșniră, din nou, la suprafață, printr-o a doua mască de canal, din fontă, plasată exact la intersecția străduțelor Dionisie Lupu cu Maria Rosetti, ședeau parcă tustrei calibrați într-un ac de seringă, străpungând cu nemiluita trupurile cucoanelor cu mutrițe emailate, plimbîndu-se pe bulevarde nemaivăzute în rochii pale, ușoare ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
norocos, trag nădejdea că nu vei fi refuzat. Dacă împrejurările sânt inadecvate, și eventuala mea gafă, monumentală, îți propun să trecem sub tăcere această chestiune." - Vai de mine, nechibzuitul, ce putea să-i treacă prin minte, șopti, împurpurîndu-se toată, sub masca ei ca de făină, Cocondy. Iar aviatoarea, plasîndu-și, ca pe un pistolet, unul dintre interminabilele ei arătătoare la tâmplă, clănțăni șmecherește din buze, ca pentru a celebra că favoritul său rămăsese, și în fața morții, același șarmant țăcănit. - "Terțio: O ultimă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lungi, strâmte, albe, de înger și-n tălpile goale, i-au scos în fața plutonului de execuție. Colonelul Gabrea a trecut pe la ei, le-a pus fiecăruia, între palme, propriul lui cetificat de deces, probabil tustrei au rămas, în aceeași clipă, mască de uimire. Ce așteptaseră ăștia, în fond, de la ei, altceva decât să mărturisească, iar ei, până la urmă, că hâr, că mâr, ce altceva făcuseră, nu le mărturisiseră?! Mărturisiseră tot. Dăduseră în gât pe toți cei cu care avuseseră de-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi ascultă este hotărât; da, așa trebuie să fiu și eu, optimist, debordând de energie, mereu voios, fără griji și fără alte preocupări. Însă nu poate să uite dar trebuie să-și revină! Consideră că toată lumea se ascunde după o mască deseori, iar el nu-i mai presus. Acum este în vacanță și așa trebuie să fie toată viața. În definitiv, nu are motive de supărare. Știa că îl duce capul, fiindu-le superior multora. A reușit fără mari probleme la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
privind atent, într-un moment de oboseală, fața unui om bătrân. Brazdele adâncite de necazuri, de speranțe și de năluciri se înnegresc și se pierd parcă fără urmă într-un fond de întuneric, pe care "fața" îl ascunde cu greu, mască nesigură a unui abis îndurerat. În fiece cută pare a se fi adunat vremea, a se fi ruginit devenirea, a fi îmbătrînit durata. Nu atârnă timpul în ridurile bătrâneții și nu e fiecare cută un cadavru temporal? Fața omenească este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici o amintire nu te mai poartă spre cel ce-ai fost și-ți scornești șăgalnic un trecut; sângele refuză adieri de dragoste și patimile aruncă flăcări reci peste ochi stinși. O tristețe ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele agoniei nu sânt decât încercări nereușite de râs, care trădează însă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și primordial. Și izbucnirea vieții în ei are totdeauna ceva inuman, ce sfidează conveniențele. Întreg mesianismul germanic are acest caracter elementar, exploziv și orgolios, în deosebire de cel francez, discret și rezervat, dar nu mai puțin imperialist. Discreția mesianismului francez, masca permanentă sub care se ascunde,ne face să înțelegem de ce el a fost privit totdeauna cu mai multă simpatie decât sinceritatea brutală a celui teutonic. Determinarea omului german ca o existență frământată în antinomii, în contradicții și tensiuni, incapabilă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
despre divinitate ale lui Angelus Silesius îmi par simple banalități. Hegel e cel mai mare mistic al Germaniei, față de care Kant e simplu profesor, iar Boehme și Eckhart, maeștri în presentimente. Dialectica lui este justificarea definitivă a iraționalismului cu o mască raționalistă. Hegel vorbește la un moment dat despre "viața absolută în popor". Acest maximalism organicist are un sens numai întru cât fixează o etapă, în nici un caz o finalitate. Să ne închipuim o Românie în care cultul mistic al iraționalului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ochii. - Drept vorbești? întrebă el. Ea-și plecă fruntea-n jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, în această mască de ceară a mea? Se înțelege... Alt bărbat s-ar simți măgulit, el... nici măgulit nu-i... Știe că i se cuvine amor și mă-ntreabă numai, precum un dascăl pe eleva lui, amicabil însă destul de rece; "Adevărat vorbești? " O
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lângă el. - Drept vorbești!? întrebă zâmbind. Ea-și plecă fruntea în jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, într - această mască de ceară a mea? Se înțelege... Altul s-ar simți măgulit, el nici măgulit nu-i... O altă femeie, mai mândră de frumuseța ei, ar fi ieșit vânată de mânie și jignită de moarte din casă. Nu se oferă o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vorbești? întrebă el. [zîmbind ]. Ea-și plecă fruntea-n jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gândi în sine - ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, în [într-] această mască de ceară a mea? Se înțelege... Alt bărbat [Altul] s-ar simți măgulit, el nici măgulit nu-i... Știe că i se cuvine amor, și mă-ntreabă numai precum un dascăl pe eleva lui, amicabil însă destul de rece:.. Adevărat vorbești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înfundați în cap și cu căciula pe-o ureche, povestea în stil hodorogit și țigănesc ce ispravă făcuse la nanașu-său cel bun: sasul. Dar când fu aproape de noi, ochiul său fulgeră teribil, dar astfel că numai noi îl văzurăm. Era masca rîzîndă și comică a unui suflet plin de ură și răzbunare, fața ironiza inima, surâsul viclean or prostatec ironiza cu starea sufletului său. Feciorii se departară de lângă noi și el, apropiindu-se, ne povesti încet tot ce aflase. Bătrânul zise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oare nu sunt toate popoarăle așa? Blânde și pacifice în timp de pace, fizionomia bunomă, ochii sinceri, statura aplecată de sarcina cea grea a {EminescuOpVII 221} vieței. Dar vezi-le în revoluțiune! Vezi profunditatea acelui suflet teribil care zăcea sub masca bunomiei, vezi cum presupune, de nu știe, injuriile trecutului, vezi cum aruncă lanțurile mînilor sale în fața stăpânilor fără de suflet. Și se tem stăpânii fără de suflet și-și dau averile ca să-și scape viața. Ci omul din popor nu vrea averile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vieții. [, Juni cu corpuri slabe"] 2257 Juni cu corpuri slabe, cu suflete stoarse trec pe sub ferestre roșii - și e destul un sunet răgușit din partea lor ca să vezi aprinzîndu-se un chibrit la [a] cărui lumină zărești o față spoită, ca o mască rânjind o desfrânare absurdă, grețoasă. {EminescuOpVII 228} SOFIA - DOCHIA [" Din surâsul său un surâs sunt "] 2255 [din su]rîsul său un surâs sunt, din bucuriile sale, o bucurie sântă. In fine, n-ai văzut-o tu îmbracată în alb, rugîndu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de catifea care le acoperea fruntea și nasul, numai unele din fetele tinere erau fără mască... O tristă blîndeță era pe fața lor... - Ce frumoase sunt fetițele acelea, zise... în acest aer strălucit ele îmi par umbre de zăpadă aruncate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de catifea care le acoperea fruntea și nasul, numai unele din fetele tinere erau fără mască... O tristă blîndeță era pe fața lor... - Ce frumoase sunt fetițele acelea, zise... în acest aer strălucit ele îmi par umbre de zăpadă aruncate-ntr-un aer de diamant... - Ah! sunt demonii cei mai periculoși... par că sunt flori de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]