4,656 matches
-
profesorului Șerban Țițeica. Și-a susținut în 1958 teza de doctorat cu titlul " Teoria efectului fotoelectric relativist", care va deveni primul articol din România publicat "in extenso" în Physical Review. Numit lector (1956) la "Catedra de termodinamică, fizică statistică și mecanică cuantică" a Universității din București, a devenit conferențiar (1962) și apoi profesor (1968). Și-a desfășurat activitatea științifică la catedră, antrenând în proiectele inițiate de el pe colegii mai tineri, precum și în cadrul unor vizite și stagii efectuate la centre științifice
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
sprijinit tineri fizicieni cu aptitudini de cercetător să obțină burse în Olanda și SUA. A predat timp de doi ani (1956-1958) cursul general de "Teoria radiației termice, mecanică statistică și teorie cinetică". Numele său rămâne legat de cursul general de "Mecanică cuantică", de două semestre, pe care l-a predat practic tuturor seriilor de studenți fizicieni în intervalul 1957-1974. Cursul dezvolta teoria ondulatorie a lui Schrödinger, apoi exploata baza axiomatică a mecanicii cuantice pentru a expune metodele ei generale; principiile fundamentale
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
inegalităților de lungă perioadă în mișcarea Lunii, datorită acțiunilor perturbatoare ale lui Marte. A arătat cauzele erorii lui John N. Stockwell în calculul coeficientului de inegalitate lunară și corectitudinea calculelor lui Boris Delaunay, teza citată în mai multe lucrări de mecanică cerească. Bazat pe calcule laborioase, determină cu precizie coeficientul de perturbare a mișcărilor Lunii, concluzii care ulterior au fost omologate de comunitatea științifică. Lucrările lui sunt citate în: "Cours de Mécanique céleste" al lui Félix Tisserand (1894) și în "Encyclopedie
Constantin Gogu () [Corola-website/Science/307228_a_308557]
-
a noțiunii, construit de Rowley (1704) și mai apoi de Jonathan Sisson (1720). Producerea de serie a instrumentelor topografice propriu-zise a început însă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu înființarea primelor companii specializate în optică și mecanică fină. În anul 1864, la Jena (Germania), Carl Zeiss realizează primele microscoape și apoi aparatură topografică, compania dezvoltându-se continuu și devenind cea mai importantă din Europa, cu reprezentanțe la Jena și, după 1945, la Oberkochen, preluate în anii 2000
Teodolit () [Corola-website/Science/307215_a_308544]
-
pictorului Eugeniu Voinescu. Alte scupturi: „Flora”, (1881), „Frica de apă”, „Copilul care face bine” și „Prima lecție” (la Florența), „Portretul lui M.J.” (basorelief), „Fetița lui P. Grădișteanu”, „Zoe Sturza”, „Veronica Micle”, „Teodor Ștefănescu”, „Bustul lui Mihai Kogălniceanu”, „Mercur” (altă versiune), „Mecanica”, „Cafegiul” de la Ministerul de Finațe, busturile lui Titus Alexandrescu, Nicolae Kalinderu, Ion Zottu, Polixenia I. Zottu, basorelieful „Adam și Eva”, „Vittelius” și alte opere.
Ștefan Ionescu-Valbudea () [Corola-website/Science/308584_a_309913]
-
1936 licențiat în matematici. Pentru o perioadă este profesor secundar în matematici și în fizică-chimie. După susținerea lucrării cu titlul "Contribuții la teoria cinetică și relativistă a fluidelor reale", devine doctor în științe fizico-chimice. În 1944 este numit conferențiar de mecanică rațională, din 1945 este profesor de fizică teoretică la Universitatea Bolyai din Cluj, iar din 1948 profesor de fizică teoretică la Universitatea Victor Babeș din Cluj. Între 1950-1963 este profesor de fizică teoretică și structura materiei la Universitatea din Iași
Teofil T. Vescan () [Corola-website/Science/308594_a_309923]
-
ca frați pe Nicolaus II Bernoulli și Johann II Bernoulli. S-a născut la Groningen. Având aptitudini multilaterale, a dus mai departe tradiția familiei, dedicându-se problemelor fundamentale ale științei acelei epoci. Astfel, s-a ocupat de medicină, filozofie, matematică, mecanică. A fost profesor de anatomie, botanică și fizică la Universitatea din Basel. Între 1725-1733, a lucrat la Academia de Științe din Sankt Petersburg. A fost membru de onoare al acestei academii, în publicațiile căreia a tipărit 47 de memorii științifice
Daniel Bernoulli () [Corola-website/Science/308726_a_310055]
-
curentul sau tensiunea pe care le măsoară. Analog, un termometru cu mercur trebuie să absoarbă energie termică pentru a înregistra o temperatură, modificând astfel temperatura corpului pe care o măsoară. O utilizare greșită a termenului, des întâlnită, are loc în mecanica cuantică, unde, dacă rezultatul unui eveniment nu a fost observat, el există într-o stare de 'superpoziție', echivalentă cu a se afla în același timp în toate stările. În celebrul experiment imaginar numit Pisica lui Schrödinger pisica este presupusă nici
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
de "observare". Idea că Principiul Incertitudinii este cauzat de modificare (și deci de observare) nu este considerată validă de unii, deși era populară în primii ani ai mecanicii cuantice, și este repetată în unele discuții. Există o problemă similară în mecanica cuantică legată de întrebarea dacă sistemele au proprietăți anterior măsurării acestora. Presupunerea că au este în literatură denumită "realism", deși s-a argumentat că termenul "realism" este folosit într-un sens mai strict decât cel de realism filosofic. Un experiment
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
în martie 1944, în județele Argeș, Hunedoara, Gorj și Tutova. Mircea Coloșenco a urmat cursurile școlii primare în comuna Bacani, județul Tutova (1945-1949), continuându-le pe cele elementare și liceale în Bârlad (Școala nr. 4, 1949-1952); Școala Medie Tehnică de Mecanică, 1952-1954; Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, 1954-1956, iar cele superioare, la Iași (Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de filologie, Secția Limba și literatura română, 1960-1965). I-au fost învățători părinții, iar, dintre profesorii de liceu și universitate, i-a avut
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
1938 este numit asistent la secția de matematică a Facultății de Științe a Universității din Cluj. A activat în cadrul catedrelor de geometrie analitică, geometrie descriptivă, analiză matematică și funcții complexe. Deși în 1939 acceptă postul de asistent la laboratorul de mecanică al Universității București, revine la Cluj în 1942 pe postul de conferențiar universitar titular la catedra de matematici generale. La 30 decembrie 1943, la vârsta de 31 de ani, este numit profesor universitar la catedra de mecanică (post rămas vacant
Caius Iacob () [Corola-website/Science/308258_a_309587]
-
la laboratorul de mecanică al Universității București, revine la Cluj în 1942 pe postul de conferențiar universitar titular la catedra de matematici generale. La 30 decembrie 1943, la vârsta de 31 de ani, este numit profesor universitar la catedra de mecanică (post rămas vacant prin mutarea profesorului D.V. Ionescu la catedra de analiză matematică). În 1940 a primit "Premiul pentru mecanică „Henri de Parville”" al Academiei de Științe din Paris. A activat la Universitatea din Cluj până la 14 Octombrie 1950, când
Caius Iacob () [Corola-website/Science/308258_a_309587]
-
de matematici generale. La 30 decembrie 1943, la vârsta de 31 de ani, este numit profesor universitar la catedra de mecanică (post rămas vacant prin mutarea profesorului D.V. Ionescu la catedra de analiză matematică). În 1940 a primit "Premiul pentru mecanică „Henri de Parville”" al Academiei de Științe din Paris. A activat la Universitatea din Cluj până la 14 Octombrie 1950, când a fost numit profesor de mecanică la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București. La 2 iulie 1955 a
Caius Iacob () [Corola-website/Science/308258_a_309587]
-
profesorului D.V. Ionescu la catedra de analiză matematică). În 1940 a primit "Premiul pentru mecanică „Henri de Parville”" al Academiei de Științe din Paris. A activat la Universitatea din Cluj până la 14 Octombrie 1950, când a fost numit profesor de mecanică la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București. La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 21 martie 1963 a fost ales membru titular. Caius Iacob a fost președintele Secției Matematice a Academiei Române începând
Caius Iacob () [Corola-website/Science/308258_a_309587]
-
În mecanica cuantică, chiar și rezultatul unei măsurători a unui sistem nu este determinist, ci este caracterizat printr-o distribuție de probabilitate, în care cu cât este mai mare deviația standard, cu atât mai multă "incertitudine" se va putea spune că respectiva
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
absolute la pătrat a unei funcții, înmulțită cu deviația standard a valorii absolute a transformatei sale Fourier, este cel puțin 1/(16π) (Folland și Sitaram, Teorema 1.1). O analogie utilă poate fi făcută între unda asociată unei particule din mecanica cuantică și o undă mai bine cunoscută, semnalul variabil în timp asociat cu o undă sonoră. Nu are sens întrebarea privind spectrul de frecvență la un anumit moment din timp, deoarece măsurarea frecvenței este măsura unei repetiții într-o perioadă
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
care are loc la un moment de timp bine definit (adică e de scurtă durată) va conține obligatoriu o bandă de frecvențe largă. Adică, într-adevăr, este o analogie matematică apropiată de Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg. Principiul incertitudinii din mecanica cuantică este uneori eronat explicat prin afirmația că măsurarea poziției obligatoriu modifică impulsul unei particule, și vice versa—adică se spune că principiul incertitudinii este o manifestare a efectului de observator. Într-adevăr, Heisenberg însuși inițial a dat explicații care
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
că o măsurătoare poate fi efectuată asupra unei particule fără a o afecta direct, prin măsurarea unei particule asociată acesteia și aflată la distanță. O altă problemă cu această vedere este aceea că induce o percepție greșită asupra măsurării din mecanica cuantică. Pentru a testa principiul incertitudinii, un fizician ipotetic ar folosi o anume procedură de mai multe ori pentru a pregăti un ansamblu de particule aflate în aceeași stare cuantică. Pentru jumătate din acest ansamblu, ar măsura poziția, dând o
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
Această formulare se poate deduce din formularea de mai sus înlocuind "A" cu formula 37 și "B" cu formula 38, și folosind faptul că Această formulare își obține interpretarea fizică indicată de terminologia sugestivă "medie" și "deviație standard", datorită proprietăților măsurării în mecanica cuantică. Relații de incertitudine particulare, cum ar fi poziție-impuls, pot fi de regulă deduse printr-o aplicare imediată a acestei inegalități. Principiul Incertitudinii a fost dezvoltat ca răspuns la întrebarea: Cum măsurăm poziția unui electron în jurul unui nucleu? În vara
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
El scria într-o scrisoare din 1925: "Toate eforturile mele se îndreaptă spre a ucide și a înlocui conceptul de cale orbitală care nu poate fi observată." Decât să se lupte cu complexitățile orbitelor tridimensionale, Heisenberg s-a ocupat de mecanica unui sistem oscilant unidimensional, un oscilator nearmonic. Rezultatul a constat în formule în care numerele cuantice erau legate de frecvențe și intensități observabile ale radiațiilor. În Martie 1926, lucrând în institutul lui Bohr, Heisenberg a formulat principiul incertiturinii punând astfel
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
când a spus " Nu pot să cred că Dumnezeu ar alege să joace zaruri cu universul." Bohr, unul din autorii interpretării Copenhaga a răspuns, "Einstein, nu-i spune tu lui Dumnezeu ce să facă." Niels Bohr însuși a recunoscut că mecanica cuantică și principiul incertitudinii sunt contraintuitive când a afirmat: "Cine nu e șocat de teoria cuantică nu a înțeles nici un cuvânt din ea." Dezbaterea de bază dintre Einstein și Bohr (inclusiv Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg) a fost bazată pe
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
toate distribuțiile de probabilitate cunoscute până atunci reieșeau din evenimente deterministe. Distribuția aruncării unei monede sau a zarurilor poate fi descrisă cu o distribuție de probabilitate (50% cap, 50% pajură), dar asta "nu" înseamnă că mișcările lor fizice sunt imprevizibile. Mecanica clasică poate fi folosită pentru a calcula exact cum va ateriza fiecare monedă, dacă se cunosc forțele care acționează. Iar distribuția cap/pajură se va alinia cu distribuția de probabilitate (date fiind forțe inițiale aleatorii). Einstein a presupus că, similar
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
a calcula exact cum va ateriza fiecare monedă, dacă se cunosc forțele care acționează. Iar distribuția cap/pajură se va alinia cu distribuția de probabilitate (date fiind forțe inițiale aleatorii). Einstein a presupus că, similar există variabile ascunse și în mecanica cuantică, și care stau la baza probabilităților observate și că aceste variable, odată cunoscute, ar arăta că există ceea ce Einstein a numit "realism local," o descriere opusă principiului incertitudinii, dat fiind că toate obiectele trebuie să aibă deja proprietățile lor
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
cele mai clare confirmări experimentale ale mecanicii cuantice. Merită observat că teorema lui Bell se aplică doar la teoriile variabilelor locale ascunse; teoriile variabilelor ascunse nelocale pot să existe (ceea ce unii, inclusiv Bell, cred că pot face legătura conceptuală între mecanica cuantică și lumea observabilă). Dacă părerea lui Einstein sau cea a lui Heisenberg este adevărată sau falsă nu este o problemă empirică simplă. Un criteriu prin care am putea judeca succesul unei teorii științifice este puterea de explicare pe care
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
Nicolae C. Coculescu () a fost un astronom român. A fost profesor de astronomie la Universitatea din București. În 1908 a înființat Observatorul Astronomic din București. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbațiilor planetare. A absolvit la Craiova școala primară și liceul, iar universitatea a urmat-o la București, la Facultatea de Științe, obtinând licența în matematică în martie 1889. În decembrie 1890, a plecat la Paris unde a
Nicolae Coculescu () [Corola-website/Science/307610_a_308939]