4,695 matches
-
nu știa în câte nopți visele lui de adolescent aveau să fie întrerupte de o tresărire înspăimântată. Spuse: — Când a ajuns vestea aici, nimeni n-a mai văzut-o pe mama ta timp de trei zile. — Nu-mi aduc aminte... murmură Gajus. — Erai mic. Acel prim delict al noului împărat („primum facinus novi principatus“, avea să scrie Tacitus cu dezgust) dovedise lipsa de milă, răceala și marea lui capacitate de disimulare, cu care terorizase Roma. Dar când centurionul l-a anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că în întâmpinarea lor venise o mulțime imensă de prieteni și discipoli, patricieni, cavaleri, senatori, familii înrudite cu ei, militari - și sute de necunoscuți. — Dacă măcar una dintre legiunile pe care le-am lăsat acolo ar fi fost acum aici, murmură comandantul escortei, am fi ajuns direct pe Palatinus. I se adresă apoi lui Gajus: — Privește și nu uita, asta era ziua pe care ne-o dăruiseră zeii. Dar în clipa aceea Gajus o văzu pe frumoasa lui mamă îmbrățișând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ochii ei limpezi și mândri pierduți în gânduri îndepărtate. Gajus nu putu s-o vadă și nici măcar să și-o închipuie, prins cum era în cortegiul ce mergea în fața lui, dar îl auzi pe tatăl său, când prietenii îl felicitau, murmurând pe când îi îmbrățișa: — În triumphus-ul ăsta Tiberius mi-a pus otravă. Era revoltător, spuse el, să stea în cvadrigă știind că puțin mai încolo, sub ploaia de insulte a mulțimii, femeia aceea mergea pe jos, în lanțuri. Acum veneau însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în mare parte, necunoscute sau speranța într-un viitor diferit?“. Lângă el se afla un prieten al lui Germanicus, sângerosul și expansivul cavaler Tatius Sabinus, care, ascultându-l, fu foarte mișcat. — Eu cred că toate se pot schimba cu adevărat, murmură el. Și aproape că îi dădură lacrimile când văzu că Germanicus îl așezase pe fiul său mai mic, Gajus Caesar, pe osia cvadrigii triumfale, cu lorica strălucitoare și celebrele caligae, refăcute după o măsură mai mare. Copilul fu amețit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
onoarea Romei din noroiul în care Tiberius o lăsase să putrezească. Eu îi tot ascult de azi-dimineață, pentru că trebuie să scriu. Palidul Cremutius vorbea așa cum scria, și în jurul lui oamenii se strângeau grupuri. Dar el, îndepărtându-se cu Tatius Sabinus, murmură: — Am înțeles de ce tace Tiberius. Și mi-e teamă. Înțelegea limpede, spuse el, că Germanicus - acel dux care, cu un gest, dezlănțuia sau oprea opt legiuni puternice, stăpânul războiului și al păcii, în fața căruia cei învinși cădeau în genunchi - fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apropiate, în care își puneau speranțele. Să nu uităm, zise Cremutius, că trăiesc fiii și nepoții celor trei sute de senatori și cavaleri - partizani ai înflăcăratului Marcus Antonius - care, după ce s-au predat, au fost măcelăriți la Perusia. (Iar celor care murmurau că se exagera cu epurarea, Augustus le explicase cu blândețe: „Trebuie să liniștim umbra lui Julius Caesar“.) Ranchiunele și răzvrătirile se adunau acum, asemenea apelor în timpul dezghețului, în jurul lui Germanicus. Dușmanii lui începeau să șoptească insinuant: „Germanicus urzește lucruri noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
păreau liniștitoare, dar erau dure și obscure, prevestind, poate, războiul civil. Germanicus se duse să se așeze în grădină; porunci să li se aducă vin tovarășilor săi, care erau cuprinși de neliniște. Dinspre mare, ajungea până la ei răcoarea amurgului. Primejdia, murmură el, vine de la cei pe care îi crezi prieteni, care intră în casa ta zi de zi... Gajus continua să-l privească; mitul copilăresc al atotputerniciei tatălui său se făcea țăndări. Existau niște forțe teribile împotriva cărora magnificul său tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
anuală a Nilus-ului se potolea treptat în nenumăratele brațe ale deltei, dar în canale rămânea o apă verzuie, lângă care măgari legați la ochi se învârteau în cerc, ridicând palele roții cu apă mâloasă. — Aici s-au dat lupte îndelungate, murmură Germanicus. Aceasta era de fapt deci revolta egipteană despre care la Roma toți vorbiseră cu neplăcere, distrați și fără milă. Pe mile întregi nu se vedea altceva. În cele din urmă, spre asfințit, între nisip și palmieri se ivi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent, o mână îi sculptase o frunte lată, păr des și barbă, o gură mare, senzuală, ochi mari, rotunzi sub sprâncenele dese - un chip masculin, puternic. Germanicus murmură: — Pare să fie el. Putea spune asta, fiindcă singurul portret păstrat în taină la Roma se afla în domus-ul mamei sale, Antonia, fiica romană a marelui rebel. Gajus se aplecă deasupra apei, iar vâslașii împinseră vâslele în sens opus, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de aici nu mă poate acuza că m-am purtat nedrept cu el. Aș vrea s-o liniștesc și pe mama ta. Calpurnius Piso plecă, declarând că se îndreaptă spre Roma. A doua zi, Germanicus, în palatul regal din Epidafne, murmură, surprins, că se simțea rău. Veniră de îndată medicii, care rămaseră deconcertați de febra ușoară și de spasmele gastrice; îi examinară unghiile și interiorul pleoapelor, îi mirosiră răsuflarea, îi palpară abdomenul, rupseră și arseră o șuviță din părul lui. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu puteri tainice, filtre, plante și rădăcini cu formă omenească, ciuperci și flori lipicioase ce se iveau noaptea. Din prag, Gajus îl privea tăcut pe tatăl său, care în clipa aceea avea ochii închiși și părea că doarme. — Îl pierd, murmură. Vorbea cu el însuși, devenea conștient de ceea ce se întâmpla în viața lui, distrugând totul. — L-am pierdut. În acele ultime ore, fiecare medic sugeră disperat câte un nou leac. Și pe când Germanicus, în pofida celor mai ciudate antidoturi, agoniza atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dăruit la Alexandria în ziua când deschisese depozitele de grâu, dar inelul alunecă singur de pe degetul descărnat. Cu greutate, de parcă ar fi ridicat o piatră, Germanicus îl lăsă să cadă în mâna fiului său, care îl strânse în palmă. Germanicus murmură, cu buzele arse de o sete pe care nimic n-o potolea: — Am vorbit mult, noi doi. Și, văzând cât era de mic, îl întrebă: — O să-ți aduci aminte? — O să-mi amintesc totul, răspunse băiatul cu un glas în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lege care, de-a lungul secolelor, avea să dea naștere la sute de imitații dictatoriale. — După executarea sentințelor, Augustus a făcut cunoscute întregului imperiu numele acuzaților. Primul a fost Julius Antonius. Știi cine era? — Nu mi-ați spus nimic, niciodată, murmură Gajus. — Era întâiul născut al lui Marcus Antonius. Fiind orfan, crescuse împreună cu noi. Își iubise foarte mult tatăl și ardea de dorința de a-l răzbuna. Îmi închipui, spuse Gajus. În fața laconismului său glacial, Agrippina se alarmă. — Julius Antonius a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
crescuse împreună cu noi. Își iubise foarte mult tatăl și ardea de dorința de a-l răzbuna. Îmi închipui, spuse Gajus. În fața laconismului său glacial, Agrippina se alarmă. — Julius Antonius a murit imediat. Au spus că s-a sinucis, dar toți murmurau că a fost ucis. A doua victimă a fost Sempronius Gracchus. După un secol, familia lui încă îi mai speria pe optimates. Într-adevăr, familia Gracchilor, foarte iubită de popor, încercase să împartă imensele pământuri cucerite, ager publicus, în mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care-și frângea mâinile, așa cum făcuse în palatul din Antiohia, îi văzu pe frații săi discutând neliniștiți și își aminti cuvintele tatălui său: „Taci, dacă nu-i nevoie să vorbești. Niciodată nu știi cu adevărat la cine ajung cuvintele tale...“ Murmură: — Să intrăm în casă, cineva ar putea să ne audă. La tribunal, poetul Clutorius Priscus avu parte de două surprize. A fost acuzat de coruperea unor înalți funcționari, ceea ce nu era adevărat, dar și de a fi scris (ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
greșeală ireparabilă fusese supunerea față de Tiberius! Cum trebuie să fi râs în taină uzurpatorul și mama lui! Pumnii îi erau strânși, unghiile intrau în carne. Zaleucos îl urma tăcut - nu mai găsea în mintea lui, citate din istorici sau filosofi. Murmură: — Cele mai frumoase zile pe care le-am trăit au fost cele de acolo, iernile acelea în castrum. A doua zi, Drusus scrise: „Îl acuză pe Silius de a fi spus că, dacă legiunile sale se mișcă, Tiberius își pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
persuasivul Elius Sejanus - care erau citite cu spaimă. „Iar cei șase sute de părinți ai Republicii se supun, chiar și când e vorba de acuzații și pedepse capitale împotriva vreunuia dintre ei, fiindcă Roma e practic în mâinile cohortelor pretoriene.“ Unii murmurau că Tiberius, departe de Roma, câștigase și detașarea completă, inexorabilă de mama sa, teribila Mașteră. Toți șopteau că, după lunga lor complicitate criminală, dintr-un motiv necunoscut, dar cu siguranță odios, relațiile dintre ei deveniseră glaciale. „E consolator să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca picioarele să nu i se poată desprinde de pardoseală. — Pui de leu, murmură ofițerul. El tresări. — Am luptat sub comanda tatălui tău, adăugă militarul. Nu-i răspunse - îi aruncă o privire, dar nu întoarse capul. Și ofițerul se uita înainte, abia mișcându-și buzele. Intrară într-un portic în stil vechi, cu pilaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de ură. Îi zise: — Ai niște ochi superbi; lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji pleoapele și zâmbi. Ea îi spuse: — Mai îndură puțin; sângele lui Germanicus ești tu. Îl trase după ea într-o sală. — Vino, așază-te aici. Îl puse să șadă alături de ea, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
distrus familia. Aici îi ofer dovezile. Numai ea știa câte nopți de chin avea să-i pricinuiască iar lui Tiberius. Dar nu traduse scrisoarea, nu spuse care erau acuzațiile. Privi, pe chipul tânărului Gajus, emoția provocată de vorbele ei. El murmură: — E cel mai periculos om din imperiu. Tiberius a lăsat Roma în mâinile lui... Antonia surâse. — Asta e problema pe care va trebui s-o înfrunte Tiberius. Nimeni n-o va face mai bine decât el. Pleoapele lui se deschiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Actul suprem de curaj al romanilor, să le spună dușmanilor, destinului: „N-o să pui mâna pe mine. Eu hotărăsc“. Asemenea scriitorului aceluia timid, Cremutius Cordo, care fusese găsit mort în casă după o săptămână. Helikon aruncă o privire peste umăr - murmură: — L-au auzit pe Tiberius strigând: „Nu trebuie să moară acum, imediat după Drusus“. Au încercat s-o hrănească cu forța - îi venea greu să vorbească. Centurionul de gardă i-a rănit fața. Gajus înălță capul, deschise larg ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se nască înainte de soroc, dădu verdictul medicul. Ea însă, răvășită, incapabilă să înțeleagă ce se întâmpla, îi implora pe toți, pe medicii neputincioși, pe moașele pricepute, cu mâinile pline de sânge, pe preoții care o stropeau cu poțiuni magice, murmurând formule scrise de etrusci cu șase veacuri în urmă, în răgazurile dintre strigătele tot mai slabe. Ultima amintire fură ochii ei îngroziți și mâna udă de sudoare care se răcea și pe care Gajus o strânse, iar apoi îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închipuise că acesta, în loc să-i fie recunoscător, nu avea să i-o ierte, pentru toate secolele ce aveau să vină. În spatele său, senatorul Sextius Saturninus - ce provenea dintr-o familie austeră, republicană, cu oameni care își riscaseră viața în lupte - murmură revoltat: — În aceste palate nu s-a văzut niciodată, din vremea în care Augustus le-a construit, o dezordine ca aceea din ziua de azi. În realitate, ani la rând, pe colina Palatinus, pustie și întunecată, nu se zărise nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oameni. O mulțime de curteni și de tinere superbe, ambițioase se ofereau cu nerăbdare să-l înveselească în timpul liber. Cu răsuflarea tăiată, așteptau ca el să-i aleagă, pentru o noapte sau pentru o oră. La Roma, unii începură să murmure că anumite vile secrete ale prietenilor, anumite reședințe luxoase de pe coasta tireniană erau locurile a nenumărate jocuri și excese. Se spunea: „A învățat la școala lui Tiberius, bătrânul corupător, la Capri...“ Și oameni care nu știau nimic despre anii aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o sărută. O lăsă să-i strângă mâna, băgă de seamă că avea încheieturi subțiri și mâini călduțe, moi, foarte frumoase. Domus Gaj De pe imensul șantier pe care îl deschisese pe marginea colinei Palatinus, Helikon privi înspăimântat spre Foruri și murmură: — Mi s-a spus că în Forum Boarium există un mormânt de piatră... În nu mai știu care război, pentru a cere ajutorul zeilor, au fost îngropați de vii un bărbat și o femeie. Mormântul nu a mai fost deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]