4,685 matches
-
Dacă destinul colectiv în eshaton este bine conturat, nu același lucru se poate spune despre sufletul evreului după moarte. Să ne amintim că secta saducheilor nici măcar nu credea în viața de apoi. Nici măcar profeții nu aveau o concepție clară asupra nemuririi. Așa se explică de ce evreii nu au mitologie, mistere sau metafizică în adevăratul sens al cuvântului. Deoarece vizionarii apocaliptici împărtășeau, laolaltă cu instituția iudaică normativă, convingerea că profeția a încetat odată cu sfârșitul vechii monarhii, convingere care a călăuzit procesul de
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
op. cit., p. 29. 4 Ibidem, p. 91. Autorul face această afirmație pornind de la cartea lui Ernst Renan, Istoria poporului evreu, unde conștiința iudaică este definită ca unire a aspirațiilor de realizare a dreptății pe pământ cu acelea de a atinge nemurirea individuală. Acest dualism se va răsfrânge în nerecunoașterea lui Iisus ca Mesia, pentru că, în viziunea lor, totul trebuia rezolvat și împlinit în această viață terestră. 5 Georges Florovski, Dieu vivant, XIII, pp. 50-51, apud Daniélou, op. cit., p. 44. 6 Berdyaev
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
imortalizării, aceasta se asociază cu o agresivitate expansională nestăvilită, cu o mare capacitate de metastazare, cu efect letal asupra organismului. Dar, odată cu moartea organismului, își găsesc sfârșitul și acești „monștrii celulari”, care, pentru un anumit timp, și-au dobândit atributul „nemuririi”. Se pune astfel capăt unei creșteri aberante, în regim exponențial, a întrupării hidoase a nemuririi. Paradoxal, moartea joacă rol esențial în salvarea vieții! Tot ceea ce este purtător de viață pe Pământ, nu trebuie să aibă atributul nemuririi, fiind sortit pieirii
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
cu efect letal asupra organismului. Dar, odată cu moartea organismului, își găsesc sfârșitul și acești „monștrii celulari”, care, pentru un anumit timp, și-au dobândit atributul „nemuririi”. Se pune astfel capăt unei creșteri aberante, în regim exponențial, a întrupării hidoase a nemuririi. Paradoxal, moartea joacă rol esențial în salvarea vieții! Tot ceea ce este purtător de viață pe Pământ, nu trebuie să aibă atributul nemuririi, fiind sortit pieirii. Nu întâmplător, celebrul Fr. Jacob, în anul 1970, în „Logica viului”, a făcut afirmația că
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
au dobândit atributul „nemuririi”. Se pune astfel capăt unei creșteri aberante, în regim exponențial, a întrupării hidoase a nemuririi. Paradoxal, moartea joacă rol esențial în salvarea vieții! Tot ceea ce este purtător de viață pe Pământ, nu trebuie să aibă atributul nemuririi, fiind sortit pieirii. Nu întâmplător, celebrul Fr. Jacob, în anul 1970, în „Logica viului”, a făcut afirmația că „cele mai mari invenții ale naturii sunt sexualitatea și ... moartea celulară!” (s.n.). Gena p53 poate fi inactivată prin mutație somatică. Mutațiile acestei
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
de apoptoză, atunci când suferă mutație sau este supraexprimată. Gena se numește survivin. Apoptoza este o cale normală de evoluție a celulelor care nu-și pot repara leziunile din ADN și blocarea ei deturnează celula de la moartea apoptotică, dirijând-o spre „nemurire”, adică imortalizare ce se poate asocia sau nu cu malignizarea. Alte gene supresoare ale creșterii tumorale au fost desemnate p15 și p16. Gena p15 este localizată în cromozomul uman 9. Mutațiile sale sunt identificate în diferite tumori umane în care
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
și la formarea gustului englez în secolul al XVIII-lea. Datorită faptului că au trăit la țară, aproape literalmente în cimitir, la ei s-a putut dezvolta ușor înclinația pentru poezia peisagistică și poezia cimitirelor, pentru meditațiile asupra morții și nemuririi. 9. L. C. Knights, Drama and Society in the Age of Jonson, Londra, 1937, (lucrare reeditată de "Penguin Books" în 1962). 10. Lily Campbell, Shakespeare's Histories: Mirrors of Elizabethan Policy, San Marino, 1947; Sir Charles Firth, The Political Significance of
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
și nefamiliarul, criterii de excludere și persecuție, sunt aici resursele unei estetici inovatoare, exploatată ingenios de toți virtuozii grotescului, de la Edgar Allan Poe la H.R. Giger. Deși întotdeauna sacrificați, anormalii devin programatic ficțiune și personaj, asigurându-și o frântură de nemurire. Traduse excelent din engleză de Marius Chivu, textele își mențin limpezimea proaspătă într-o limbă română ce conferă diminutivului potențial metaforizant și protejează ciudații mărunței de agresiunea verbelor tari. Deși esențial intraductibilă, poezia se păstrează aici intactă, ca într-o
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
gri, care vorbea despre ducese". Și pentru că romanul a fost considerat "cea mai lungă și mai fermecătoare scrisoare de dragoste din literatură" (Nigel Nicolson), această dragoste poate fi motivul pentru care scriitoarea și-a înzestrat eroina cu o existență echivalentă nemuririi, deci și cu o memorie enormă, în a cărei arcuire s-a țesut, cu miracolele și ciudățeniile ei, lumea modernă. În momentele ei de reverie și singurătate, Orlando, ajunsă la maturitatea vârstei de treizeci și sașe de ani, întoarsă sub
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
capetelor noastre, În care unii dintre „voi”, zeități ale altor adulți, v-ați refugiat, neavând curajul, minima bărbăție de a ne părăsi definitiv, de „a muri”, cum se spune. A, ai să-mi replici că „voi, zeii”, sunteți dotați cu nemurire ca și... materia, nu-i așa? A, te-am jignit, zeule, comparându-te cu ubicua și „inferioara” materie, dar am să te Împac spunându-ți că, după cum am aflat din ultimele lecturi filozofice, materia, substanța poate fi și „altceva” decât
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fi și „altceva” decât „ceea ce ne cade sub simțuri”; Kant, marele Kant ne Învață că materia este o „categorie preconcepută”, „apriorică”, cum Îi zice, și În acest fel este la fel de eternă ca și timpul sau spațiul, ele Însele, Însă, În „nemurirea lor”, depinzând de numen, ceea-ce-nu-poate-fi-numit și, În această calitate, face „echilibru”, „simetrie” dacă vrei, fenomenului... Da, bine, Îți acord această calitate la care se pare că „voi” țineți atât, vreau să zic imortalitatea. Iată, În acest fel se explică și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
țineți atât, vreau să zic imortalitatea. Iată, În acest fel se explică și nuanța pe care am dat-o atenției mele față de Tine, când i-am zis „amabilă”. E un semn de amabilitate, nu-i așa, că nu-ți reneg nemurirea, după ce ți-am declarat că nu mi-este frică de tine. „Bine, ai să spui râzând În hohote - voi, « Cei-care-stați pe-munte», obișnuiți «să râdeți În hohote» atunci când, neînțelegându-ne, vă manifestați stupoarea sau când, pur și simplu, nu sunteți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
obișnuiți «să râdeți În hohote» atunci când, neînțelegându-ne, vă manifestați stupoarea sau când, pur și simplu, nu sunteți În stare de a zâmbi, o prerogativă doar a noastră, a humanoizilor! - bine, ai să spui, la ce-mi folosește, cum spui, nemurirea dacă mi-ai retras frica, spaima adâncă și religioasă față de profunzimile insondabile ale puterii mele? Ce-mi dai cu o mână Îmi iei, obraznic, cu celelalte două... ha, ha!” ... Se poate, se poate! Dar... ce mă intrigă la Mata, Zeule
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dovedește a fi fatală. Melcul îngheață. Nu este oare aceeași răceală care îl cuprinde și pe Hyperion în final ?"). Insula lui Euthanasius, din Cezara, reprezintă "tăcerea, despărțirea de logocentrismul instinctualității oarbe, intrarea în moarte, care în cazul Luceafărului e o nemurire împlinirea supremă". Iar în altă parte: "În insula lui Euthanasius nu e loc decât pentru trupul gol, identificare integrală cu natura, reintrare în punctul simetriei totale de dinaintea creației". Cercetătorul simte mereu nevoia să-și susțină angajările de semnificație cu raportări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dragostea fiind cea mai înaltă formă de reactualizare a simetriei totale, a fuziunii dintre cosmic și uman. Însă Hyperion e numai stea, pe când Cătălina numai om, femeie. Hyperion, exponent al eternității nu poate deveni muritor, Cătălina, muritoare, nu accede la nemurire. E diferența de a înțelege dragostea ca fenomen, contingentă și ca idee, transcendentă. Aș zice că Eminescu rămâne în această antinomie, nu tinde la armonia contrariilor, la o viziune simultaneistă a lumii, cum crede Theodor Codreanu. Mai departe este discutată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
parte și Leibovici Bernard, cunoscut mai târziu cu numele de Lucian Raicu, critic literar, nici nu a așteptat afișarea rezultatelor competiției, că m-a anunțat confidențial: „Te felicit. Ai făcut cea mai bună și completă lucrare de concurs !” Concursul la nemurirea fratelui meu, soldatul Dumitru N. Oprea, cel care mi-a pus cartea în mână și se bucura triumfător când, inimos, reușeam să silabisesc cuvintele tipărite... Unul din ginerii lui tata, Vasile I. Matei, soțul Ruxandei, tatăl copilului lor, a căzut
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
roua sub pleoape, Ca pâcla cea subțire, ce toarce un destin. Privim covorul toamnei, cu frunzele în vânt... Simțim doar că iubirea ne arde încă-n în piept, Ce-i oare amintirea, ce-i veșnic pe pământ ? Ce-i Doamne nemurirea, cine-o să spună drept?
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93297]
-
mult și în zadar. Contează cum începi un lucru, dar mai important este dacă îl termini, și în ce fel!? Fii o adevărată existențialistă! Spune ce vrei și când vrei, iar când o faci, fă-o bine! Cine caută elixirul nemuririi nu-l va găsi, și nici nu își va trăi viața pe care o are. Nu trebuie să fim speriate de bătrânețe, trebuie să ne dorim să îmbătrânim frumos, și să facem demersurile necesare în acest scop. Câte prietene adevărate
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
indiscreția Caietelor maharajahului, a trudit pe Șantier cu gândul la Huliganii săi, visând-o în nopți cu lună pe Domnișoara Christina. Drumul spre centru trecea însă și prin Cosmologia și alchimia babiloniană, și prin polisimbolismul Șarpelui, intuind puterea lui de nemurire prin metamorfoză. Cu încrederea nestrămutată în destinul excepțional al României, în fertilitatea sa spirituală, a descins în Fragmentarium pentru ca să poată mai apoi Nunti veșnic în cer, alături de Ileana, nume tipic al basmelor românești, predestinat eternității. O pădure întreagă de simboluri
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3025]
-
centrul Universului (v. Barabdur, templul simbolic), iar Timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii (v Comentarii la legenda Meșterului Manole). Zeul vieții este și Stâlpul Cerului sau Țăruș de priponit Pământul pentru ca omul să poată accede la nemurire și libertate. Dar dintre toate miturile, visele și misterele cu Mitul eternei reîntoarceri, Eliade cucerește Eternitatea, pentru că el a izvorât din nostalgia întoarcerii în spațiul mioritic și în timpul mitic al originilor sale: “Am o credință de țăran simplu”, îi mărturisea
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3025]
-
De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale ei; b) ființarea prin predicatele ei cele mai generale; iar dintr-o altă perspectivă, libertatea, nemurirea și Dumnezeu. Ceea ce s-a numit "onto-teo-logie", apoi cosmologia, psihologia, teologia "raționale", după criteriul "critic" al lui Kant, sunt, toate, "științe" judicative, căci fiecare are ca scop fundamental descrierea heteronomă a unui obiect (specific), indicarea, prin mijlocirea formei judecății, a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să spînzure. Pe cine? Păi pe cei care au fost călăii vremurilor trecute. Ceea ce nu accepta Cernescu era deposedarea de bunurile pe care le deținea. De la moartea suspectă de tot a fetei sale, a rămas fără moștenitori. Cernescu cocheta cu nemurirea și ar fi vrut să înființeze, culmea cinismului, un muzeu numit "Profesorul Cernescu". Lumea actuală și viitoare să aibă la dispoziție o comoară care a aparținut doar lui. O comoară clădită pe cadavrele din închisorile regimului comunist din perioada sălbatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
însă are grijă să le orînduiască pe toate și în familia Limbric s-a născut, of, băiatul. Frumos, de 4 kile și jumătate. Vikingul meu, dragul meu, salvatorule. Toader îl legăna și plîngea și rîdea. Familia Limbric și-a asigurat nemurirea! O să-l botezăm Salvatore, adică Salvatorul, femeie. Dar, Toadere, nu-i nume românesc, scîncea lehuza. Dar ce, eu îs român? Îs român cu sufletul, dar sîngele, ehe, este albastru, de viking! Nu te prosti, Toader, taică-tu era calicul satului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mult... În Iugoslavia, cu războiul, nici nu mai spun. ...a fost construit în anul 1200... îmi sună în ureche vocea primarului. Privesc interesat și văd că scrisul este încastrat în piatră. Stînca se înfrățește cu zidirea omului și capătă nimbul nemuririi. Sutele de ani nu impresionează lumea de aici. Nici chiar mileniile. Arheologii sînt obosiți de ceea ce descoperă și nu-i impresionează nimic. Dar ăsta ce-i? întreb eu privind ceva acoperit de buruieni. Din perioada etruscă, îmi răspunde plat arheologul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pahar de schnaps. Nu reușește să mă perturbe și căldura licorii mă face să plonjez și mai adînc în frumusețea Nordului. O frumusețe pentru care ai nevoie să fii singur, ai nevoie să te împaci cu eternitatea. Și cu zădărnicia nemuririi. Seara se lăsa brusc și eu mă găseam încă pe o terasă care se aseamăna cu o punte de vapor. Încerc să fiu marele Napoleon care își domină durerea de a fi fost înfrînt în bătălia navală de la Trafalgar. Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]