4,294 matches
-
cerea, în schimbul ajutoarelor pe care urma să le trimită, ca monahilor români de la Cutlumuș să li se permită să ducă o viață de sine. Se pare că starețul Hariton a încercat să-l convingă pe domnitor asupra importanței vieții de obște, pe care o numea „rai pe pământ”, însă tot ce a obținut a fost ca starețul Mănăstirii Cutlumuș să fie întotdeauna ales dintre călugării greci (ce duceau viață de obște). Între 1372-1380, Hariton avut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei. Cuvântul
Mănăstirea Cutlumuș () [Corola-website/Science/303570_a_304899]
-
încercat să-l convingă pe domnitor asupra importanței vieții de obște, pe care o numea „rai pe pământ”, însă tot ce a obținut a fost ca starețul Mănăstirii Cutlumuș să fie întotdeauna ales dintre călugării greci (ce duceau viață de obște). Între 1372-1380, Hariton avut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei. Cuvântul lui Hariton către urmași: „Pe cine va alege Dumnezeu să fie mitropolit în Țara Ungrovlahiei, să fie ctitor al Mănăstirii Cutlumuș și să o ajute cu zel ca și noi
Mănăstirea Cutlumuș () [Corola-website/Science/303570_a_304899]
-
(în , în trad. "Strâmtoarea") este o mănăstire de pe Muntele Athos. este situată în nord-vestul peninsulei Athos și este subordonată canonic Patriarhiei de Constantinopol. Hramul mănăstirii este "Înălțarea Domnului". Obștea călugărilor de la Esfigmenu a refuzat actualizarea calendarului și se ghidează de aceea în continuare după calendarul iulian. În anul 1972 călugării de la Esfigmenou au arborat drapele negre în semn de protest față de întâlnirea patriarhului Athenagoras I al Constantinopolului cu papa
Mănăstirea Esfigmenu () [Corola-website/Science/303572_a_304901]
-
galbeni pe care mănăstirea trebuia să-l plătească turcilor, și mai donează încă 52000 aspri de argint. Ultimele ajutoare le dau domnii fanarioți, care fac lucrări de întreținere în secolul al XVIII-lea. Zografu este chinovie bulgărească cu viață de obște, care număra în anii ’80 doar 15 călugări. Ei vorbesc bulgara și greaca, dar există și cunoscători de engleză. Actuala pictură a bisericii datează din anul 1817. În pridvor sunt pictați în șirul ctitorilor, la stânga împărații bizantini Andronic și Ioan
Mănăstirea Zografu () [Corola-website/Science/303571_a_304900]
-
pe care le dădeau în păstrare preotului, spre folosul lor și al generațiilor următoare. Tot atunci se utiliza sistemul listelor de "prenumeranți", pe care Iosif Romanov le adăuga la fiecare carte ce se tipărea pentru a se cunoaște în rândul obștei toți aceia care au contribuit la realizarea ei. Aparținând unor categorii sociale diferite, prenumeranții realizau, prin gestul lor, un act de solidaritate culturală. Un aspect semnificativ din activitatea librarului o constituie relațiile sale cu cărturarii români din Transilvania. Fiind născut
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
următorul text: "Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memorie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurențiu de Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat
Câmpulung () [Corola-website/Science/303859_a_305188]
-
iar Mihalache vicepreședinte. În concepția lui Mihalache, progresul țării nu consta în industrializare ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către țăranii improprietăriți la întoarcerea de pe front. Pentru a-și pune în aplicare ideile, a organizat obștea sătească de la Topoloveni-Argeș să producă rentabil pe suprafețe optime, asociindu-i pe țărani într-o cooperație cu rezultate notabile în plan economic și social. La Topoloveni, țăranii au beneficiat de școli superioare, de asistență medicală, de cămin cultural, de băi
Ion Mihalache () [Corola-website/Science/303997_a_305326]
-
localitatea a fost menționată sub diferite nume: „Șchei” (1595) "Bolgarszek" (1611), "Scheu Brașovului", "orașul Schei lângă Cetatea Brașovolui" (1700), "Bolgarsek, Șchei de lângă Brașov" (1701), "Șchiiaii Brașovului" (1708), "Bolgaria Brașovului" (1723), "Șchei lângă cetate Brașovului unde-i zic Bolgara, Șchiai" (1724), "obștea din Bolgarseghi" (1773), "sărăcimea obștii Bolgarsegului" (1774), "Bolgarsec, Biserica Bolgarseghiului" (1813), "Bolgarsechi" (1816), "Bolgarsăchiu" (1817). Sextil Pușcariu consideră că cei ce cred că Șcheii e numele ce s-a dat unui cartier al Brașovului după salahorii bulgari veniți să lucreze
Șcheii Brașovului () [Corola-website/Science/304043_a_305372]
-
diferite nume: „Șchei” (1595) "Bolgarszek" (1611), "Scheu Brașovului", "orașul Schei lângă Cetatea Brașovolui" (1700), "Bolgarsek, Șchei de lângă Brașov" (1701), "Șchiiaii Brașovului" (1708), "Bolgaria Brașovului" (1723), "Șchei lângă cetate Brașovului unde-i zic Bolgara, Șchiai" (1724), "obștea din Bolgarseghi" (1773), "sărăcimea obștii Bolgarsegului" (1774), "Bolgarsec, Biserica Bolgarseghiului" (1813), "Bolgarsechi" (1816), "Bolgarsăchiu" (1817). Sextil Pușcariu consideră că cei ce cred că Șcheii e numele ce s-a dat unui cartier al Brașovului după salahorii bulgari veniți să lucreze la zidirea Bisericii Negre în
Șcheii Brașovului () [Corola-website/Science/304043_a_305372]
-
comuniste. Fapta Doamnei Agarici din acel început de iulie 1941 nu avea cum să fie uitată. În perioada sa de domiciliu obligatoriu la Roman a fost ajutată, discret, de medicul dr. Iozef Abraham și de fotograful Jack Reinstein, membri ai obștii evreiești din Roman. După eliberarea băieților din închisoare a plecat din nou la București, penbtru a locui la fiul ei cel mare , Georgel. Ea a primit o rentă viageră din partea Federației Comunităților Evreiești de la București. Comuniștii nu au permis ca
Viorica Agarici () [Corola-website/Science/304144_a_305473]
-
hramul „Adormirea Maicii Domnul”. Cel mai destoinic stareț al mănăstirii este considerat a fi ieroshimonahul Dorotei. Acesta a condus mănăstirea de la 8 iunie 1832 pînă în anul 1843. După aproape 200 de ani de existență pașnică a început prigoana asupra obștii monahale. În aprilie 1944 o parte din călugării mănăstirii Hâncu au fost evacuați în mănăstirea Balaciu jud. Ialomița, dar cea mai mare parte din ei au fost arestați și duși în sudul României la închisoarea din orașul Brăila. O dată cu aceasta
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
teritoriul mănăstirii, au fost furate lucruri de preț - în deosebi toate crucile preoților. În anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reîncepe activitatea. La 10 septembrie 1992 s-a reînființat obștea monahală a Mănăstirii Hâncu. Duhovnic al Mănăstirii Hâncu a fost numit ieromonahul Petru (Musteață) actualmente fiind în sanul de Episcop. La 25 august 1992, cu binecuvântarea IPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove tânăra Zinaida Cazacu depune jurămăntul monahal
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
de danie, a consemnat documentar întemeierea Mănăstirii. Multe legende circulă prin ținuturile Lăpușnei referitor la înființarea mănăstirii. Datele interesante ce le putem găsi în arhive ne relatează drumul, de cele mai multe ori zbuciumat, prin care i s-a dat să treacă obștii monahale a acestui Locaș Sfînt prin Istoria națiunii române. Însă mult mai multe întrebări iși caută și acum răspunsul. Pe parcursul secolelor, Mănăstirea Hâncu a avut mult de suferit, dar Clopotul Credintei i-a adunat, din nou, în 1992 pe cei
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
de iarnă, care era încă din lemn, și a schimbat catapeteasma din biserica de vară. Este necesar de a sublinia faptul, că pînă în anul 1808 în posesia schitului se afla toată averea moștenită de la familia Hâncu. În perioada cînd obștea monahală era condusă de starețul Iezechil se remarcă primul incident mai grav, de după năvălirea tătarilor, care a fost provocat de căpitanul Ștefan Catarjiu. Acesta a intrat mișelește pe moșia mănăstirii însușindu-și un lot insemnat de pămînt. Cu altă ocazie
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
spus călugărilor, că nu va restitui acest pămînt, pe care-l ocupase, într-același timp continuînd să taie pădurea în propriul folos. Din acestă cauză, la 8 septembrie 1804, călugării înaintează către Divan prima plîngere privind însușirea abuzivă a pămîntului obștii, care a fost soluționată, la început, în favoarea mănăstirii. Deși au avut cîștig de cauză, de aici, totuși, începe un lung șir de procese ce vizează pămîntul mănăstirii Hâncu. Un eveniment de cotitură în istoria Mănăstirii Hâncu este legat de anul
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
mieluți mici, 22 boi, 39 vaci, 6 cai, 33 țapi. În anul 1819 este ales un stareț de origine rusă - Egumenul Sinisie. Sub conducerea sa Mănăstirea Hâncu devine prima așezare monahală din Basarabia unde s-a introdus oficial viața de obște. Mai apoi, în 1821 Mitropolitul Gavriil îl numește pe arhimandritul Sinisie supraveghetor asupra mănăstirilor și schiturilor, cu sarcina să introducă în toate mănăstirile „viața de obște”. Ulterior el devine eclisiarhul Mitropoliei din Chișinău. În anul 1821 stareț al mănăstirii Hâncu
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Hâncu devine prima așezare monahală din Basarabia unde s-a introdus oficial viața de obște. Mai apoi, în 1821 Mitropolitul Gavriil îl numește pe arhimandritul Sinisie supraveghetor asupra mănăstirilor și schiturilor, cu sarcina să introducă în toate mănăstirile „viața de obște”. Ulterior el devine eclisiarhul Mitropoliei din Chișinău. În anul 1821 stareț al mănăstirii Hâncu este numit ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie, moldovean de origine, născut într-o familie de preot, a absolvit seminarul din Cernăuți cunoscînd limbile rusă, germană, română și
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
se nevoiau: starețul arhimandritul Ioachim Ionașu, 8 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 23 monahi și 37 frați. La acea dată mănăstirea dispunea de 632 desetine de pămînt. Din anul 1918 stareț al Mănăstirii Hâncu era Arhimandritul Mitofan (Dometian Hodorogea). El a condus obștea monahală pînă în anul 1939. În anul 1923 mănăstirea număra în slujbă 85 persoane. În aprilie 1944 o parte din călugării mănăstirii Hâncu au fost evacuați în mănăstirea Balaciu jud. Ialomița, dar cea mai mare parte din ei au fost
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
prin hotărîrea nr.721 din 19.11.93 transmite mănăstirii Hâncu și cele 49,25 ha de pămînt restante, din uzul funciar al universității. La 10 septembrie 1992 Clopotul Credinței i-a adunat pe pe adevărații creștini, care au format obștea monahală a Mănăstirii Hâncu. Prin binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, duhovnic al Mănăstirii Hâncu a fost numit ieromonahul Petru (Musteață), originar din satul Lupa - Rece, județul Chișinău, care a fost hirotonit ulterior în
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
care a fost hirotonit ulterior în cinul de arhimandrit. Mănăstirea și chiliile au fost găsite de Arhimandritul Petru în paragină și în ruini. Avînd Harul Duhului Sfînt și dragoste nemărginită față de El, Bunul Dumnezeu a trimis aici primele viețuitoare ale obștii, care au primit aici votul monahal: al ascultării, sărăciei și al castității. Toamna anului 1992 va rămîne pentru totdeauna în inimile multor creștini, deoarece odată cu căderea frunzelor, așezarea covorului multicolor pe pămîntul Său, Dumnezeu povățuiește pașii spre Casa Sa. Credința
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, înainte martie 1803. Ispravnic al ținutului Tecuci (august 1806). Staroste al ținutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
a fost hirotonit preot la scurtă vreme. Ca urmare a meritelor sale cărturărești, dar și duhovnicești, a primit titlul de arhimandrit (1588) și a fost numit, la cererea voievodului de atunci, ca egumen la Mănăstirea Galata, unde a format o obște bine organizată, cu ucenici buni. După intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul (iunie 1600), arhimandritul Anastasie Crimca este numit în scaunul de episcop de Rădăuți, iar la 19 iunie 1600 el îi făgăduiește credință noului domnitor. În declarația sa
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia din urmă a unor restricții cu privire la viața monahală (mănăstirile nu avea voie să aibă mai mult de 25 de călugări), Paisie Velicicovschi pleacă în octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo organizează obștea după rânduiala atonită și traduce din operele Sfinților Părinți. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț ajunge la 700 de
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
voie să aibă mai mult de 25 de călugări), Paisie Velicicovschi pleacă în octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo organizează obștea după rânduiala atonită și traduce din operele Sfinților Părinți. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț ajunge la 700 de frați. Starețul Paisie Velicicovschi a murit la 15 noiembrie 1794 și a fost înmormântat în gropnița bisericii voievodale a
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
1775 cu cea mai mare parte a obștei la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo organizează obștea după rânduiala atonită și traduce din operele Sfinților Părinți. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț ajunge la 700 de frați. Starețul Paisie Velicicovschi a murit la 15 noiembrie 1794 și a fost înmormântat în gropnița bisericii voievodale a Mănăstirii Neamț. Mai târziu, el a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă (1988) și
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]