4,027 matches
-
mai departe de Soare decât oricare din cele opt planete ale Sistemului Solar, dar datorită excentricității orbitei, timp de 20 de ani din cei 249 cât durează mișcarea sa de revoluție, Pluto este mai aproape de Soare decât Neptun. Orbita lui Pluto este diferită de orbitele planetelor. Este foarte înclinată în raport cu planul ecliptic și foarte excentrică (alungită, eliptică). Excentricitatea duce la faptul că se intersectează cu orbita lui Neptun. Cea mai recentă apariție a acestui fenomen a durat de la 7 februarie 1979
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
apariție a acestui fenomen a durat de la 7 februarie 1979 până la 11 februarie 1999. Calcule matematice indică faptul că apariția anterioară a acestui fenomen a durat 14 ani, de la 11 iulie 1735 până la 15 septembrie 1749. Aceleași calcule arată că Pluto a fost a opta planetă (pitică) de la Soare între 30 aprilie 1483 și 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 și 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
1749. Aceleași calcule arată că Pluto a fost a opta planetă (pitică) de la Soare între 30 aprilie 1483 și 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 și 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează cu aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații. Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
1483 și 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 și 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează cu aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații. Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani. Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
sugerează că fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează cu aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații. Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani. Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la ecliptică datorită înclinației sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
13 și 20 de ani, cu mici variații. Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani. Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la ecliptică datorită înclinației sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiții Pluto și Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată la mai
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani. Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la ecliptică datorită înclinației sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiții Pluto și Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată la mai mult de 18 UA una de cealaltă. Începând cu anii 1990 au fost descoperite și alte obiecte transneptuniene (OTN) și o parte din ele au aceeași rezonanță orbitală de
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
mult de 18 UA una de cealaltă. Începând cu anii 1990 au fost descoperite și alte obiecte transneptuniene (OTN) și o parte din ele au aceeași rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun. Aceste OTN au fost numite „plutonice”, după Pluto. Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se rotește cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
cu anii 1990 au fost descoperite și alte obiecte transneptuniene (OTN) și o parte din ele au aceeași rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun. Aceste OTN au fost numite „plutonice”, după Pluto. Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se rotește cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost regiunea sa sudică polară, relativ luminoasă
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
ele au aceeași rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun. Aceste OTN au fost numite „plutonice”, după Pluto. Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se rotește cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost regiunea sa sudică polară, relativ luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
fost numite „plutonice”, după Pluto. Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se rotește cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost regiunea sa sudică polară, relativ luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la aproximativ perpendicular pe ecuator, în 1973. În perioada 1985-1990 Pământul
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
se rotește cu polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost regiunea sa sudică polară, relativ luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la aproximativ perpendicular pe ecuator, în 1973. În perioada 1985-1990 Pământul a fost aliniat cu orbita lui Charon, astfel încât pe Pluto avea loc o
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
polară, relativ luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la aproximativ perpendicular pe ecuator, în 1973. În perioada 1985-1990 Pământul a fost aliniat cu orbita lui Charon, astfel încât pe Pluto avea loc o eclipsă de Pământ în fiecare zi. Acest lucru a dus la strângerea unor date importante, la apariția hărților albedo (ce stabileau reflectivitatea suprafeței) și la determinarea cu precizie a dimensiunilor lui Pluto și Charon, inclusiv a tuturor
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
orbita lui Charon, astfel încât pe Pluto avea loc o eclipsă de Pământ în fiecare zi. Acest lucru a dus la strângerea unor date importante, la apariția hărților albedo (ce stabileau reflectivitatea suprafeței) și la determinarea cu precizie a dimensiunilor lui Pluto și Charon, inclusiv a tuturor datelor ce puteau fi calculate de aici. Perioada de rotație a lui Pluto este de 6,387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon. Cele două corpuri se află în rotație sincronă
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
dus la strângerea unor date importante, la apariția hărților albedo (ce stabileau reflectivitatea suprafeței) și la determinarea cu precizie a dimensiunilor lui Pluto și Charon, inclusiv a tuturor datelor ce puteau fi calculate de aici. Perioada de rotație a lui Pluto este de 6,387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon. Cele două corpuri se află în rotație sincronă, ca urmare a efectelor mareice reciproce, încât își arată întotdeauna unul altuia aceeași față (așa cum Luna arată întotdeauna
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon. Cele două corpuri se află în rotație sincronă, ca urmare a efectelor mareice reciproce, încât își arată întotdeauna unul altuia aceeași față (așa cum Luna arată întotdeauna aceeași față Pământului). Pluto nu numai că este mai mic în diametru și în masă decât toate planetele, dar având mai puțin de 0,2 din masa Lunii este de asemenea mai mic și decât primii șapte sateliți din Sistemul Solar: Ganimede, Titan, Callisto
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
în diametru și în masă decât toate planetele, dar având mai puțin de 0,2 din masa Lunii este de asemenea mai mic și decât primii șapte sateliți din Sistemul Solar: Ganimede, Titan, Callisto, Io, Luna, Europa și Triton. Totuși Pluto este aproximativ de două ori mai mare în diametru și de 12 ori mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare planetă pitică din centura de asteroizi. Ceres era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare planetă pitică din centura de asteroizi. Ceres era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper până când, în 2005, a fost descoperită planeta pitică Eris. Masa și diametrul lui Pluto nu au putut fi evaluate corect decât la câteva decenii după descoperirea sa. Descoperirea satelitului său Charon în 1978 a dat posibilitatea determinării masei sistemului binar Pluto-Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Kepler
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
putut fi evaluate corect decât la câteva decenii după descoperirea sa. Descoperirea satelitului său Charon în 1978 a dat posibilitatea determinării masei sistemului binar Pluto-Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Kepler. Diametrul lui Pluto a fost măsurat mai târziu, când a fost ascuns de Charon. Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
1978 a dat posibilitatea determinării masei sistemului binar Pluto-Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Kepler. Diametrul lui Pluto a fost măsurat mai târziu, când a fost ascuns de Charon. Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
măsurat mai târziu, când a fost ascuns de Charon. Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la sublimarea gheții de azot în gaz și producând un antiefect de seră. În mare
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
sublimarea gheții de azot în gaz și producând un antiefect de seră. În mare parte, la fel ca evaporarea transpirației de pe pielea umană, sublimarea are un efect de răcire asupra planetei și cercetătorii au descoperit de curând că temperatura lui Pluto este cu 10 grade mai mică decât se așteptau. Atmosfera lui Pluto a fost descoperită în urma unei ocultații observate în 1988. Când un obiect fără atmosferă ocultează o stea, steaua dispare dintr-o dată; în cazul lui Pluto însă lumina stelei
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
În mare parte, la fel ca evaporarea transpirației de pe pielea umană, sublimarea are un efect de răcire asupra planetei și cercetătorii au descoperit de curând că temperatura lui Pluto este cu 10 grade mai mică decât se așteptau. Atmosfera lui Pluto a fost descoperită în urma unei ocultații observate în 1988. Când un obiect fără atmosferă ocultează o stea, steaua dispare dintr-o dată; în cazul lui Pluto însă lumina stelei a scăzut încet. Din viteza de scădere, presiunea atmosferei a fost determinată
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
că temperatura lui Pluto este cu 10 grade mai mică decât se așteptau. Atmosfera lui Pluto a fost descoperită în urma unei ocultații observate în 1988. Când un obiect fără atmosferă ocultează o stea, steaua dispare dintr-o dată; în cazul lui Pluto însă lumina stelei a scăzut încet. Din viteza de scădere, presiunea atmosferei a fost determinată ca fiind de 0,15 Pa, de 700.000 ori mai mică decât cea a Pământului. Mărimea aparentă a lui Pluto este mai mică de
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
o dată; în cazul lui Pluto însă lumina stelei a scăzut încet. Din viteza de scădere, presiunea atmosferei a fost determinată ca fiind de 0,15 Pa, de 700.000 ori mai mică decât cea a Pământului. Mărimea aparentă a lui Pluto este mai mică de +14 m și, de aceea, pentru observație este necesar un telescop. Pentru a fi văzut cu ușurință este necesar un telescop cu o deschidere de 30 cm. Arată ca o stea chiar și printr-un telescop
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]