4,317 matches
-
păstrează în cele patru luni de apariție orientarea antijunimistă, dar, ca și la „Revista contimporană”, junimismul va fi combătut nu atât în planul principiilor politice și literare, cât în chestiuni de amănunt, privindu-i mai ales pe membrii societății ieșene. Polemica se cobora astfel de la idei la persoane, pierzându-și în bună măsură interesul istorico-literar; rămân, totuși, savoarea și ascuțimea de spirit proprii replicilor lui Hasdeu. El a mai publicat versuri (Doine orientale) și a retipărit Ursita. Dintre scriitorii epocii figurează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289226_a_290555]
-
un gen destul de special. Un pamflet științific? poate că nu, fiindcă genurile sunt cu totul ireconciliabile, dar măcar o știință nereverențioasă, care va ști, la nevoie, să nu umble cu mănuși. Asta nu înseamnă că va sacrifica rigoarea pe altarul polemicii, nici că va fi maniheistă și lipsită de nuanțe. Bineînțeles, primii ei cititori vor fi "specialiștii" în violență și criminalitate, în școală și educație, colegii mei, studenții, cadrele didactice, factorii de decizie. Își propune totuși ca, în afară de aceștia, să intereseze
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
dispensabil. Direcția simulaționismului (de tip Bostrom și Daintonă este încadrată în același registru discursiv criticabil, prin ambiția postulării faptului că mintea umană este o simulare de computer. De asemenea, cybervizionarismul, cu corolarele imortalității și ale omniscienței, sunt supuse dezbaterii și polemicii, astfel că sunt aduse față în față argumentele lui Gregory Stock sau ale lui Nick Bostrom și, respectiv, contraargumentele lui Francisc Fukuyama sau Bill McKibben. Raportarea transumanismului la umanism este făcută în mod constant, pe de o parte pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
reconfigurează limitele percepționale ale corpului uman. Subiectul virtual este, prin urmare, unul inserat cu informație material-digitală, informație care pune în discuție limitele localizării și ale integrității umane, mai degrabă decât un subiect imaterial și destrupat. Am văzut în capitolul precedent polemica dintre material și imaterial, întrupare și destrupare în cadrul discursurilor cyborgice, ilustrate prin Sobchack vs Stone, perspectiva lui Bukatman sau dialectica materialitate-idealitate la Heim. Katherine Hayles rezolvă acest impact teoretic prin soluția subiectului virtual întrupat în mod material la interfața tehnologiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
exaltată evocare a unui mare înaintaș este Viața, operele și ideile lui Georgiu Șincai din Șinca (1869). În domeniul filologiei, după o serie de precizări (Neologismul, articol apărut în șase numere din „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, 1853) și polemici (cu Timotei Cipariu), din care reies idei benefice pentru cultivarea limbii și impunerea sistemului ortografic fonetic, P.-I. participă la elaborarea dicționarului Academiei Române coordonat de A. T. Laurian. Strâns legate de activitatea sa politică și istorică sunt studiile de drept
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288680_a_290009]
-
grupului ce trăia în pustiu erau saducei care erau în contradicție cu sadu-ceii de la templu din cauza compromisurilor pe care aceștia din urmă le-au făcut cu elenismul; întrucât erau saducei era logic ca și ei să intre mai târziu în polemică cu fariseii. Respingeau lumea din exterior, dar totodată aveau o atitudine pacifistă, deși în scrierile lor se poate observa o deosebită agresivitate verbală și ideologică. După titlul uneia dintre scrierile lor cele mai importante, ei considerau că la sfârșitul timpurilor
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
se pierde orice urmă a comunității, deși unii savanți susțin că principalele trăsături ale credinței și practicilor lor au continuat în grupul schismatic al caraiților, care resping tradiția farisaico-rabinică și se conformează doar Scripturilor. În concluzie, merită să semnalăm o polemică apărută recent: reproșul adresat celor care îngrijesc (conform acuzei, autonumiți îngrijitori) publicarea textelor de la Qumram că aceasta este prea lentă și că munca aceasta este atribuită exclusivist, împiedicându-i pe alți cercetători să studieze materialul descoperit; în fine, reproșul că
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
o crasă ignoranță a izvoarelor. Este adevărat că uneori această preconcepție datează din chiar timpul Bisericii de la început și se pare că reiese din unele pasaje ale Noului Testament, dar totodată e la fel de adevărat că aceste scrieri sunt polemice, iar polemica nu a fost niciodată calea cea mai eficientă pentru a examina mișcare, oricare ar fi ea. Cine poate uita iconografia medievală, în care Biserica apare ca o femeie frumoasă, plăcută, cu ochii deschiși, în timp ce sinagoga este reprezentată ca o creatură
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
în 1960, este un articol clasic de filosofie a matematicii, care a consacrat sintagma "irezonabila eficiență a matematicii" și a suscitat de atunci numeroase controverse și atitudini atât din partea matematicienilor, cât și a filosofilor. De fapt, acest eseu este o polemică cordială peste secole cu celebrul dicton atribuit lui Galileo Galilei: "Legile naturii sunt scrise în limbaj matematic". Succesele răsunătoare ale mecanicii newtoniene prima disciplină științifică pe deplin matematizată și, mai târziu, în secolele XIX și XX, ale teoriilor matematice în
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
au semnificație, iar teza este sunetul, astfel încât emoțiile noastre să fie răscolite mult mai adânc. Ideile contează cu adevărat pentru model, chiar și în arta poetică, și mult mai mult, firesc, în matematică; dar nu voi încerca să intru în polemică în această chestiune serioasă. Trebuie să revin la scuza mea pentru perioada Oxford și să examinez cu puțin mai multă grijă câteva dintre punctele pe care le-am amânat. Cred că e deja evident că matematica mă interesează doar ca
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
insist asupra locului pe care trebuie să-l păstreze intuiția în învățământul științelor matematice. Fără ea, spiritele tinere nu ar ști să se inițieze în inteligența Matematicii; nu ar învăța s-o iubească și ar vedea în ea doar o polemică zadarnică în jurul unor termeni; fără intuiție, nu ar fi însă niciodată capabili să aplice matematica. Dar astăzi aș vrea să vă vorbesc, înainte de toate, despre rolul intuiției în știință. Dacă ea este utilă studentului, cu atât mai mult este utilă
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
de către Gödel la începutul anilor '30 a principiului incompletitudinii care, de altfel, chiar asta afirma: inconsistența sau incompletitudinea oricărui sistem axiomatic al aritmeticii. Pledoaria sa antilogicistă și în favoarea rolului intuiției în matematică este deopotrivă de bun-simț și caustică la nivelul polemicii. Invenția matematică 9 Henri Poincaré Geneza invenției matematice este o problemă care ar trebui să inspire cel mai viu interes psihologului. Este actul în care mintea umană pare să împrumute cel mai puțin lumii exterioare, în care acționează sau pare
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
la iveală. Caragiale care cheltuia bucuros pentru petreceri, era un zgîrcit și nu împrumuta pe nimeni. Alcoolul și tabagismul exasperau nervii acestui impresionabil"; cu Anton a colaborat o întreagă perioadă însă relațiile s-au deteriorat pînă la limită în urma unei polemici publice și efectele acesteia sînt dezvăluite în articolul În chestie personală publicat în revista Moș Teacă (1895) după ce Caragiale apare într-un duel ca martor al agresorului: "Noi doi am avut de curînd o polemică, din care fiecare pretindea că
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pînă la limită în urma unei polemici publice și efectele acesteia sînt dezvăluite în articolul În chestie personală publicat în revista Moș Teacă (1895) după ce Caragiale apare într-un duel ca martor al agresorului: "Noi doi am avut de curînd o polemică, din care fiecare pretindea că el a fost victoriosul. Afacerea din urmă dovedește și naivilor că loviturile mele au pătruns adînc de tot și au avut efect să răscolească fierea fostului umorist Caragiale. Ex-umoristul a-ncercat să devină omorist". Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
versuri îi apar apoi în „România liberă. Număr literar” (1884), iar în „Adevărul” i se tipăresc poezii antimonarhice. Între 1885 și 1887 este redactor-șef al ziarului ieșean „Liberalul”, în paginile căruia, sub anagrama Morna, a purtat cu „Contemporanul” o polemică, editată în 1887 în broșura În contra direcțiunei literare de la „Contemporanul”. În 1888 scoate „Drapelul” și continuă să polemizeze cu revista socialistă ieșeană. Publică Un răspuns domnului Ioan Gherea în 1889. Este chemat în 1892 la București, ca prim-redactor al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
1902), „Farul” (1903-1904) și publică în revista „Ovidiu”, condusă de Petru Vulcan (1905), „Analele Dobrogei”, „Dobrogea jună”. A semnat și Chisoi, Ghib, Inero, Mărgineanul, Meșterul Manole, Morna, Nichifor Norma, Doctorul Romanus, Rozmarin. R. s-a făcut cunoscut mai ales datorită polemicii cu C. Dobrogeanu-Gherea în jurul principiilor estetice ale „Contemporanului”. El reproșa criticului întâietatea acordată ideilor sociale față de arta propriu-zisă, amestecul utilului cu poeticul, noțiuni care în filosofia lui H. Spencer (utilizat de R.) se exclud. Nega existența unei direcții a „Contemporanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
în ultimii ani programele cele mai serioase. Peisajul mediilor electronice rămâne alarmant de sărac în dezbateri inteligente, făcând excepțiile cu atât mai prețioase. S-ar părea că motorul principal al dezbaterilor noastre publice a rămas scandalul, iar în miezul fiecărei polemici persistă conflictul de persoane și grupuri. Pe acest fond, intelectualii publici ai postcomunismului românesc au trebuit să se recicleze sau să piară, să se adapteze la nevoile megamașinii mediatice - un dispozitiv liber până la limita anomiei, ca întreaga societate - sau să
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cultural-ideologice și dezbaterile de substanță este Idei în Dialog, înființată de Horia-Roman Patapievici pentru a răspunde unei crize structurale a lumii românești, pe care am deplâns-o amândoi de multe ori: absența unei piețe intelectuale funcționale, în care controversele și polemicile să se concentreze pe idei, nu pe purtătorii lor. (Paradoxal, dincolo de toate divergențele de diagnostic, cauze ale patologiei și terapie, un apel similar a formulat și Sorin Adam Matei în cartea sa Boierii minții 6.) Idei în Dialog găzduiește, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
un profund interes pentru fenomenologie și amândoi au pregătit, neoficial, un număr de discipoli, cu greu se pot imagina doi oameni mai diferiți. Patoțka s-a alăturat disidentei Carte ’77 cu strângere de inimă, căci o considera insuficient de radicală... Polemicile în jurul „rezistenței prin cultură”, al protocronismului și naționalismului pot fi acum mult mai bine înțelese, grație excepționalei serii de articole ale lui Mircea Martin apărute în 22 în 2002 și 2003, „Cultura română între comunism și naționalism”. 18. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
electorale ale lui Bush Jr. demonstrează că până și Constituția poate fi manipulată politic. Prin urmare, crede Dworkin, ar trebui ca parcursul juridic al unor decizii în fond politice să fie întărit, nu slăbit. E bine de știut că nivelul polemicii e foarte ridicat, deoarece Dworkin are de combătut adversari redutabili, universitari ca și el ori „practicieni” cu solidă formație filozofică precum judecătorul Richard A. Posner, preopinentul său în speță, prolific și respectat autor de publicații savante. Asemenea dezvoltări istorice nu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
școlite filozofic, deci ascultând de regula darwiniană a „supraviețuirii celui mai adaptat” mai curând decât de sugestiile disputelor savante, asemenea lucrări sunt (deocamdată?) menite să formeze un mediu profesional și publicistic în stare să se angajeze în și să disemineze polemici doctrinare. Totuși - în acest sens am scris și eu aici -, ar fi bine ca specialiștii, atâția câți sunt, să încerce să deschidă toate aceste schimburi relativ tehnice către mult mai largul public inteligent și interesat, inclusiv către rarii politicieni care
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
trece înaintea conformismului și pragmatismului. Formula „industria Holocaustului” are o istorie complexă și polemică: a fost întru câtva lansată de publicistul și scriitorul Leon Wieseltier, care acum o regretă; Wieseltier, cunoscut la noi în urma publicării în 22 a recentei sale polemici cu Adam Michnik privind responsabilitatea poporului polonez pentru Holocaust, este redactorul de literatură al prestigioasei The New Republic și autorul unei mișcătoare cărți despre Holocaust, Kaddish, o meditație asupra morții tragice a tatălui său, reputatul istoric și teoretician al istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
românești pe asemenea teme cardinale ale istoriei recente sunt prea puțin racordate la discuțiile internaționale și sunt, ca mai toate discuțiile publice de la noi, rudimentare și diletante. Astfel, pentru a nu mă opri decât la cel mai înalt nivel al polemicilor autohtone, câțiva intelectuali români de talie au gafat: Gabriel Liiceanu, într-un eseu patetic și de o căldură genuină, a vorbit „vertiginos” de tribulațiile sale din vremea regimului comunist și de privațiunile la care fusese supus Mihail Sebastian sub un
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Liiceanu și Nicolae Manolescu; prin asta, întreaga cultură înaltă românească din toate timpurile e marcată cu stigmatul antisemitismului; toată lumea se gândește la comploturi și mașinațiuni, ba antisemite, ba anti-antisemite. S-a pierdut, în vâltoarea controversei, miza cu adevărat importantă a polemicii Voicu et al. contra Liiceanu et al.: analiza critică a trecutului și prezentului, în numele viitorului. și s-a amânat încă o dată șansa reală a unei justiții simbolice retrospective, pe care românii și evreii (dacă reducem totul la stereotipuri sau „tipuri-ideale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
destul de asemănătoare pentru a fi organizate într-o categorie aparte. Chiar narațiunea istorică și biografia sunt construcții în ultimă instanță arbitrare. Autorul este suveran, creația este un act demiurgic, liber de orice constrângere (retorică, metafizică, morală etc.). În contextul unor polemici în jurul reprezentării Holocaustului (și, prin extensie, al reprezentării altor traume sau „rupturi de civilizație”), Hayden White a fost presat de mai mulți autori, în frunte cu Saul Friedländer, să-și precizeze poziția cu privire la o chestiune extrem de delicată: este autorul absolut
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]