37,224 matches
-
Barbu se întoarce la literatură, înseamnă că are într- adevăr ceva de spus), cât și ca premisă de independență creatoare. Nu-i greu de observat că prozatorul format în albia optzecismului renunță aproape total la mărcile stilistice livrești pentru o proză ancorată în cotidianul românesc al tranziției. Romanele Dumnezeu binecuvântează America, Ultima tresărire a submarinului legionar sau Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoș „de-tabuizarea României”. Câteva dintre cele mai persistente stereotipii și fantasme
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoș „de-tabuizarea României”. Câteva dintre cele mai persistente stereotipii și fantasme comunitare, imposibil de pus în discuție în timpul totalitarismului, ies la iveală sub diverse formule narative în proza lui Petre Barbu, Bogdan Suceavă sau Dan Lungu. Până la capătul liniei, cel mai recent volum al scriitorului, e poate și cel mai personal - chiar dacă obsesia comunitară se menține permanent în fundal. Cartea adună de fapt o serie de bucăți de
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
lui Petre Barbu, Bogdan Suceavă sau Dan Lungu. Până la capătul liniei, cel mai recent volum al scriitorului, e poate și cel mai personal - chiar dacă obsesia comunitară se menține permanent în fundal. Cartea adună de fapt o serie de bucăți de proză fără intenția unei construcții unitare. Precizarea „schițe și nuvele” de pe foaia de titlu descrie cu exactitate conținutul cărții: pe de o parte, Până la capătul liniei cuprinde o serie de nuvele mai vechi, scrise probabil în anii ‘80 (doar una dintre
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
personaje cu identități fluide, autoreflexivitate. Fără a fi rău scrise, ele nu mai reprezintă azi interes decât pentru istoricul literar preocupat de originile „nouăzeciștilor”. Ca Petru Cimpoeșu, care și-a strâns nu demult în volum nuvelele din anii ’80 - Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite (2008), Petre Barbu a renunțat într-atât la prestidigitațiile livrești specifice perioadei, încât cărțile de după Revoluție par opera unui alt scriitor. Ce-i drept, o detectivistică literară minuțioasă ar putea semnala faptul că cei doi au fost
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
de caracterele extrem de vii. Inginerul Virgil Toderiță, profesoara Irina Dorcioaia, bibliotecara Patricia sau metodistul la Căminul Cultural Relu Mogâldea reprezintă - chiar fără umorul debordant al lui Groșan - pete de culoare în cenușiul umanității comuniste. Remarcabile sunt, în schimb, fragmentele de proză foarte scurtă din Până la capătul liniei. Scriitorul renunță aici nu doar la imboldul metaliterar, ci și la orice mistificare ficțională. Simple decupaje de real - o amintire, o după-amiază în casa unei rude dispărute sau un discurs despre un prieten regăsit
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
tristeți fără contur. Deși aproape jumătate dintre ele au în centru câte o întâlnire (cu câte un prieten sau o fostă iubită, cu un nepot sau o mătușă), tema centrală a volumului e imposibilitatea comunicării. Petre Barbu extrage efecte de proză din momentele când personajele stau față în față, însă, după o expresie excelentă din volum, „Antarctica e între ele”. Încercând să fie cât mai degajat, eroul central al volumului - același, în mai toate bucățile - rămâne doar un tip stângaci, timid
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
oficiale, telegrame și rapoarte pe care le-a redactat neobosit, cronică vie a unui timp ce aștepta, parcă, să fie parcelat de asemenea conștiință cu vocație cert dominatoare. Henry Kissinger a dat o remarcă apropriată, observând că Bismarck a „scris proză de extraordinară directețe și luciditate, comparabilă în singularitate cu folosirea de către Churchill a limbii engleze” șpentru care a obținut și Premiul Nobel pentru Literatură, în 1953 - n. n.ț - (wrote prose of extraordinary directness and lucidity, comparable in distinctiveness to Churchill
Oameni de fier by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4460_a_5785]
-
Cartea Românească, 2012, 168 pag. Jurnalist cunoscut, cu texte de opinie inteligente, lipsite de teribilism și de aceea oarecum discrete în peisajul media românesc, dar și romancier apreciat și dramaturg premiat, Petre Barbu se află la a cincea carte de proză și la a doua de proză scurtă, după debutul din 1993 cu Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Am citit cu încîntare romanele Dumnezeu binecuvântează America (1995), adaptat ulterior și pentru scenă, și Blazare (2005) - apariții în jurul cărora nu s-
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
cunoscut, cu texte de opinie inteligente, lipsite de teribilism și de aceea oarecum discrete în peisajul media românesc, dar și romancier apreciat și dramaturg premiat, Petre Barbu se află la a cincea carte de proză și la a doua de proză scurtă, după debutul din 1993 cu Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Am citit cu încîntare romanele Dumnezeu binecuvântează America (1995), adaptat ulterior și pentru scenă, și Blazare (2005) - apariții în jurul cărora nu s-a făcut un mare tam-tam, dar
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
pe harta literaturii contemporane de primă linie. Cu aceste lecturi plăcute în minte, m-a bucurat apariția volumului Până la capătul liniei, mai ales pentru că este un volum de schițe și nuvele (scurte) - o specie încă subreprezentată în literatura noastră. Primele proze din volum nu au reușit însă să-mi mențină intactă bucuria. N-am regăsit în ele mai nimic din umorul inteligent, caustic și resemnat totodată, pe care-l apreciasem la cele două cărți pomenite; am senzația, de fapt, că Petre
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
am regăsit în ele mai nimic din umorul inteligent, caustic și resemnat totodată, pe care-l apreciasem la cele două cărți pomenite; am senzația, de fapt, că Petre Barbu se află, cu acest volum, în căutarea unei noi formule de proză, pe care însă n-a reușit s-o găsească și cu atît mai puțin s-o stăpînească. Mai mult decît volumele precedente, cel discutat aici se reclamă de la o formulă minimalistă (descriere care aproape că nu mai înseamnă nimic, fiind
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
mult decît volumele precedente, cel discutat aici se reclamă de la o formulă minimalistă (descriere care aproape că nu mai înseamnă nimic, fiind la mare căutare printre majoritatea autorilor români contemporani), aparent eliberată de orice miză, care mi-a amintit de proza scurtă a lui Donald Barthelme. Spre deosebire de aceasta - sau de prozele lui Raymond Carver, pe care, spre ghinionul acestui volum, le citeam în paralel - gratuitatea nu merge „pînă la capătul liniei”, ci se vede faultată de intervenții auctoriale pe care, deși
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
o formulă minimalistă (descriere care aproape că nu mai înseamnă nimic, fiind la mare căutare printre majoritatea autorilor români contemporani), aparent eliberată de orice miză, care mi-a amintit de proza scurtă a lui Donald Barthelme. Spre deosebire de aceasta - sau de prozele lui Raymond Carver, pe care, spre ghinionul acestui volum, le citeam în paralel - gratuitatea nu merge „pînă la capătul liniei”, ci se vede faultată de intervenții auctoriale pe care, deși miza volumului, expusă de autor pe manșeta copertei a IV
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
în prima schiță, Am fost odată la Roma, fie să-l ironizeze vag, ca în „Carnavalul nemuritorilor”, fie să-l introducă gradual în scenă, ca în „Meciul unchiului Petrică”. Inconsistența intervine, din păcate, spre final, unde ne confruntăm, în majoritatea prozelor amintite, cu intrarea în drepturi a acestui întreg potențial căruia i-ar fi stat mult mai bine dacă rămînea latent, ascuns în detalii, neexprimat. Naratorul optează însă pentru încarnarea sa în câteva aparté-uri către autor a căror necesitate nu mă
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
a resim- țit-o, cel mai probabil dintr-o aparentă neîncredere în expresivitatea formulei alese, dar care ies din logica instituită pînă atunci în texte. Ceea ce inoportunează suplimentar lectura volumului Până la capătul liniei este faptul că în el există și câteva proze de cu totul altă factură decît cele la care m-am referit pînă aici. Raport confidențial despre scufundarea piramidelor, Mărul, Surâsul cailor, Era marinar și semăna cu Al Pacino sunt prozele care justifică eticheta „schițe și nuvele” (s.m.) de pe pagina
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
liniei este faptul că în el există și câteva proze de cu totul altă factură decît cele la care m-am referit pînă aici. Raport confidențial despre scufundarea piramidelor, Mărul, Surâsul cailor, Era marinar și semăna cu Al Pacino sunt prozele care justifică eticheta „schițe și nuvele” (s.m.) de pe pagina a treia, deși nuvele în toată puterea cuvîntului nu reușesc să fie decît vreo două dintre cele amintite. Spre deosebire de restul textelor din volum, ele se reclamă de la o cu totul altă
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
de manifestare ironiei auctoriale. Este însă o ironie mai puțin rafinată decît cea pe care am apreciat-o în romanul Blazare, de pildă, și complet lipsită de prezența în text a naratorului, fie ea și inegal dozată, ca în restul prozelor, ceea ce face ca textele amintite, deși însumează cantitativ aproape jumătate din volum, să facă notă discordantă față de cele care reușiseră pînă aici să creeze o formulă, un pact. A nu se înțelege că volumul e lipsit de merite. Abilitățile de
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
facă notă discordantă față de cele care reușiseră pînă aici să creeze o formulă, un pact. A nu se înțelege că volumul e lipsit de merite. Abilitățile de observator al detaliilor, microrealismul, inspirația din imediat și dozajul ironiei rămîn calități ale prozei lui Petre Barbu; acest volum are însă anexată o „agendă personală” de care s-ar fi putut lipsi, chiar dacă pentru autor tocmai aceasta pare să fi fost punctul declanșator al scrisului. Deversarea sa în text reușește, din păcate, să saboteze
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
anexată o „agendă personală” de care s-ar fi putut lipsi, chiar dacă pentru autor tocmai aceasta pare să fi fost punctul declanșator al scrisului. Deversarea sa în text reușește, din păcate, să saboteze frecvent meritele, deloc neînsemnate, ale multora dintre prozele cuprinse în acest volum. O scriere mai „la rece” ar fi făcut bine cărții. Sper ca ea să-i reușească pînă la capăt autorului cu o ocazie viitoare.
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
ni le amintim pe cele cu subiect politic. De altă natură, dar tot publicistică până la urmă, conține și această Ochiul căprui al dragostei noastre. Nu pot să reconstitui exact, în toate cazurile, unde am citit, inițial, bucățile de aici (unele, proze scurte, altele, editoriale), dar pe câteva mi le amintesc destul de clar. O treime de sabie, o treime de scut a apărut, de pildă, în Dilema Veche. Ada- Kaleh, Ada-Kaleh, în Lettre Internationale. Primul meu blug, într-o antologie tematică din
Jocuri, vitrine, strategii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4469_a_5794]
-
Paul Cernat Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, ediția a II-a, revăzută, Iași, Editura Polirom, Colecția „Ego.Proză”,2012, 216 pag. Față de prima apariție de la Humanitas (2006), noua ediție revăzută de la Polirom a romanului Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran aduce în plus cîteva informații documentare la zi (despre reducerea pedepselor condamnaților, eliberarea preotului Corogeanu pentru bună
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
romancierilor adevărați le „iese”: perfecta obiectivare. Ea găsește, întîi, tonul potrivit al unei relatări omnisciente într-un stil alb, transparent și dinamic. Intră, apoi, firesc „în pielea personajelor” cărora le înregistrează cu neostentativă acuitate „vocile”. Este stilul rece, precis al prozei angloamericane, dar care se mulează, complice, pe potriva mediilor mănăstirești moldovene. Fidelitatea reconstituirii evenimentelor e dublată de verosimilitate în reconstituirea imaginativă a situațiilor. Aici nu mai e treaba reporterului, ci a artistului. Tatiana Niculescu Bran nu „ține partea” nimănui, ci îi
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
ci despre o traducere a unui text liric ce necesită o precizie și o minuție a verbului de care poate nu este la fel de multă nevoie (deși ar fi desigur bine să nu lipsească nici aici) în cazul unui text în proza. Însă despre traducerea lui Dan Sociu se poate spune orice, mai puțin decât că este perfectibila. Ba chiar despre această traducere nu poate fi predicat decât opusul. Oricât de grav ar fi acest lucru, prima traducere în română a poemelor
Camerele de tortură ale traducătorului by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4480_a_5805]
-
Cimpoeșu, Nichita Danilov, Horia Gârbea, Radu Pavel Gheo, Radu Mareș, D.R. Popescu, Dan Stanca, Alexandru Vlad, Varujan Vosganian. Dar, ceea ce este remarcabil, sumarul revistei este completat cu contribuții ale scriitorilor din Alba Iulia și din regiune. Sunt publicate pagini de proză și poezie, memorialistică, traduceri (din Jacques Prévert), cronici literare (sub generciul Cărți, cronici autori) ori eseuri (sub sigla Teme la alegere), ca și prezentări ale noilor membri din Filiala locală a USR. Toate aceste prezențe nu au un aer provincial
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4482_a_5807]
-
a cărții aparțin unui autor care-și asumase tehnicile radicalismului modernist. Transpunerea Antoanetei Ralian a ținut cont tocmai de aceste mutații din creația lui Joyce, beneficiind și de excelenta cunoaștere a experiențelor mistice care, la suprafață sau în profunzimi, modulează proza joyceană. Fără a fi un autor religios, Joyce utilizează religiosul ca factor de structurare a romanului. Acesta reprezintă nu doar un model de „inițiere în viață”, ci și de organizare textuală. Dificultățile traducerii sunt incomparabil mai mari decât în cazul
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]