4,867 matches
-
locomotivă, Dumitru Godini (născut în 1903: când scriu acestea, mai trăiește încă, la Timișoara) a ajuns tâmplar C.F.R. și a dovedit întotdeauna talent și spirit inventiv - l-au onorat cu brevete, ceea ce nu l-a împiedicat să treacă, politic, prin pușcărie: a fost contemporan cu mine la Jilava, în celulă însă cu părintele Stăniloae, eu habar neavând că suntem vecini de celulă. Talentul și l-a arătat încă de tânăr, când, la Oradea, în spațiul oferit de cazarma unde locuiau ai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mama de frumoasă! . Vreau să povestesc despre Leila și încep cu altceva. De ce? Pentru că stările sufletești sunt cele care primează, nu faptele. Nu munca este deosebit de grea, ci depărtarea și singurătatea. La un moment dat am spus: — Mamă, aici e pușcărie pe bani! Scrisoarea 11 N-aș vrea să-ți povestesc doar lucruri triste. Mulți vin aici cu elan, cu dorința de a schimba ceva în bine. Au o familie care-i susține mult, au un vis de realizat. Majoritatea însă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nu sunt o problemă, sunt o sursă de muncă ieftină, fără taxe, fără acte, fără bătaie de cap. Problema este când intră în scenă hoții și toate scursurile societății. În România legile sunt aspre, pentru o tâlhărie se stă în pușcărie 3-5 ani. Aveam un vecin care creștea patru copii. Într-o seară a furat un sac de cartofi de la fermă, a fost văzut de paznic, a fost che mată poliția. El a fugit, a fost prins, a opus rezistență, a
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
seară a furat un sac de cartofi de la fermă, a fost văzut de paznic, a fost che mată poliția. El a fugit, a fost prins, a opus rezistență, a înju rat și, pentru toată tevatura, a făcut șapte ani de pușcărie. Nevasta lui a fost evacuată din bloc pentru că nu mai plătea întreținerea, ziua stătea cu toți copiii pe o bancă în parc, iar noap tea dormea pe unde putea. În Italia, pentru spargerea unei case se dă o pedeapsă de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
lamenteze. Am rugat-o să-mi ia bilet la autocarul pentru Roma. Urma să fiu liberă peste câteva zile. Nu știam ce va fi, nu știam ce se va întâmpla cu mine în continuare în Italia, dar într-o așa pușcărie speram să nu mai stau nicio dată! Era deja primăvară și mă gândeam că dacă o fi să n-am noroc pot dormi și-n drum. Făcea oricum parte din expe riența emi granților. Nu trebuia să fiu tocmai eu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de trei ori mai mare. Citesc câte două cărți odată (în funcție de starea de spirit), am enciclo pedii și dicționare de tot felul, calculator în cameră, satisfacția de a cunoaște și vedea lucruri noi... Ce-mi lipsește? Scrisoarea 102 E o pușcărie! Îmi lipsește libertatea! Nu este ceea ce vreau să fac, dar n-am încotro, nu mă aflu acolo unde mi-aș dori, dar n-am încotro. Conceptul de puș cărie nu are legătură cu zidurile și cu prezența gardienilor. Înainte, acum
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
legătură cu zidurile și cu prezența gardienilor. Înainte, acum câteva luni, după o plimbare prin Perugia, printre clădiri vechi, pe străduțe înguste de doi metri, cu pizzerii la tot pasul și spectacole în aer liber, mă simțeam bine. Ieșisem din pușcăria casei. Da, dar intrasem în cealaltă, mai mare, a orașului. Am încercat să ies și din asta. Am fost la Asissi... la Trasimeno... la Gubbio... la Roma... Mi-aduc aminte de Iona lui Sorescu. Pușcăria e în noi. Aerul pe
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mă simțeam bine. Ieșisem din pușcăria casei. Da, dar intrasem în cealaltă, mai mare, a orașului. Am încercat să ies și din asta. Am fost la Asissi... la Trasimeno... la Gubbio... la Roma... Mi-aduc aminte de Iona lui Sorescu. Pușcăria e în noi. Aerul pe care-l respir și tot ce mă înconjoară nu sunt ceea ce doresc. Gândurile și dorul le duc cu mine oriunde aș fi. Scrisoarea 103 O cunoștiință din România se pregătește să vină în Italia. Prie
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
securitate. Nu se stabilește nimic. Și știți de ce? Pentru că deținuții reprezintă o cheltuială. Decât să fie hrăniți degeaba, li se iartă pedepsele și li se dă drumul pe stradă. În România, pentru furtul unei găini se fac trei luni de pușcărie. În Italia, pentru viol și tâlhărie, după o perioadă de arest, sunt eliberați condiționat. Dar nu există control. Ce face hoțul când iese din arest? FURĂ! Ce face violatorul? VIOLEAZĂ! Scrisoarea 133 Ți-aduci aminte când vorbeam de șmecherii de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
primesc șpagă de la hoți și de la violatori. Împart șpaga cu judecătorul și-și eliberează clientul. Asta este pâinea lor. De asta nu se votează nici o lege împotriva criminalității. Ei știu că sunt toți recidiviști. Nu au interes să pună în pușcărie un hoț. Îl țin în arest vreo două luni, apoi îl eliberează, dându i posibilitatea să atace din nou. Acesta își va chema din nou avocatul, va da din nou șpagă. Știi, F., la 16 ani, ieșea din fabrică pe la
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ei a fost invitat la o emisiune în direct. A fost întrebat dacă se pregătește să se întoarcă în România și a răspuns: — A, nu, nici nu mă gândesc! Acolo am suferit de foame și e mai rău decât în pușcărie! — Da, dar aici ai fost jignit, umilit, imaginea ta de om corect a fost defăimată! Nu te deranjează? — Nu! a răspuns el. Nu am nici un resentiment față de Italia. Prefer să fiu umilit aici decât să sufăr în țara mea. Fără
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mereu de sânge și sfida pământul întreg, n-am luat niciodată în serios fanfaronadele sale. Îl văzusem prea de aproape, era violent, dar nu era curajos. Sub despotism se temea de bastilii și a continuat să-i fie frică de pușcării și sub regimul libertății. O să citez două întâmplări care îi vor vădi în această privință caracterul. În 1780, Marat concurase la premiul înființat de Societatea Economică din Berna, în problema reformării legilor criminale. Societatea sus-numită amâna în fiecare an să
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
în care mă aflam, duceam un fel de luptă de gherilă subterană cu inamicul invizibil care mă încercuia. Eram, în această privință, asemenea atâtor altor persoane din acea epocă sinistră, în care România era prinsă în ochiurile unei rețele de pușcării, de penitenciare, de lagăre de muncă și de alte locuri de detenție precum spitalele psihiatrice. Acestei faze de determinare și de luptă secretă i-a urmat energia desfășurată în momentul plecării propriu-zise. Vlad a ieșit din închisoare aproape patru ani
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
sfârșit printr-un intermediar, avocatul londonez Jacober, stipula cumpărarea de către o firmă străină a unei cantități de cereale plus cumpărarea unei familii de trei persoane. Pe moment, am crezut într-un fel de miracol: nu numai că Vlad ieșea din pușcărie, dar mai eram și invitați să ne facem formalitățile de plecare! Plecarea era un lucru excepțional la începutul anilor ’60, când România prezenta imaginea unei lumi concentraționare, a unei țări complet ferecate. Singurii care plecau în vremea aceea erau persoanele
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
urmară, această Virginica avea să devină una din persoanele stranii pe care le frecventam; îmi telefona din când în când și îmi dădea întâlnire în stradă pentru câteva minute, pentru a-mi aduce - cică - vești despre Vlad (care dispăruse în pușcărie, imediat după proces), căci pretindea că are relații la nivelurile superioare ale Miliției. Minciunile pe care mi le servea de fiecare dată („e bine, sănătos... e bine tratat... poți conta pe mine... a fost mutat undeva unde regimul e mai
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
decât un aperitiv, o intrare în subiect. Vlad a fost cel care a încasat adevărata închisoare, la sfârșitul procesului. Am fost judecați și condamnați pentru acest delict nou, inventat de regim, delict care, vreme de patruzeci de ani, a populat pușcăriile cu toți cei ce se aventurau în direcția frontierei spre Ungaria sau Iugoslavia și erau prinși: intenția și pregătirea trecerii clandestine a frontierei. Eu am primit un an de închisoare cu suspendarea pedepsei (Legea Bérenger despre care am auzit vorbindu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
numit, rămas în memoria colectivă ca epocă a marii întorsături, când totul s-a prăbușit în era totalitară care a dus cu ea definitiv o anumită imagine a României. Am reușit să depășim urmările nenorocitei noastre aventuri, arestarea, procesul și pușcăria. Sigur că am fost traumatizați, dar cred că am suportat evenimentele cu destulă filozofie. De îndată ce Vlad s-a întors de la Poarta Albă, am hotărât să întoarcem pagina și să nu ne mai gândim la dorințele noastre de plecare. Aveam să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
ordine socială. Împrejurul nostru, nu se auzea vorbindu-se decât de arestări, de dispariții și de condamnări. Fiecare dintre noi cunoștea pe cineva care știa ceva... Orice persoană de mai mult de șaisprezece ani, în acea vreme, risca să cunoască pușcăria, direct (ca liceenii întemnițați și condamnați la mulți ani de pușcărie pentru că au împărțit manifeste regaliste) sau indirect, prin rude sau prieteni. Știam, datorită lui Vlad, că mii de deținuți munceau la canalul Dunăre-Marea Neagră și în alte lagăre. Numărul
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
arestări, de dispariții și de condamnări. Fiecare dintre noi cunoștea pe cineva care știa ceva... Orice persoană de mai mult de șaisprezece ani, în acea vreme, risca să cunoască pușcăria, direct (ca liceenii întemnițați și condamnați la mulți ani de pușcărie pentru că au împărțit manifeste regaliste) sau indirect, prin rude sau prieteni. Știam, datorită lui Vlad, că mii de deținuți munceau la canalul Dunăre-Marea Neagră și în alte lagăre. Numărul de persoane închise între anii 1948 și 1962 este estimat astăzi
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
fi vreun șantaj de genul „lucrați pentru noi“, sortit să ne intimideze), așa cum avea să se întâmple mai târziu. În anii ’50, regimul aplica metode brutale pentru a-și întări autoritatea, neîncercând să-i atragă pe cei nedoriți și folosind pușcăriile pentru a lichida diferitele categorii de dușmani ai poporului. Sub Ceaușescu, Securitatea avea să infiltreze societatea, distilând teroarea într-o formă mult mai subtilă, conform mărturiilor ultimelor valuri de exilați români, dinainte de 1989. A fi cedat o clipă ispitei de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
a demarat și s-a depărtat în noapte. Și uite-așa a dispărut Damian Marinescu pentru a doua oară... Douăzeci de ani mai târziu, un tânăr rus din generația disidenților, Vladimir Bukovski, avea să scrie una dintre primele mărturii din pușcărie, recomandând exemplul său victimelor arestărilor: „Refuzați să vă lăsați ridicați! Protestați! Faceți zgomot, nu vă lăsați!“ Relua astfel cuvintele lui Soljenițîn: „Dacă oamenii arestați în miez de noapte, pe vremea lui Stalin, ar fi strigat măcar! Ar fi făcut zgomot
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
întoarceți-vă acasă!“ Așa că mi-am luat valiza și m-am întors acasă. Știam că s-a terminat cu angajările mele ca interpretă. Doar nu era să se acorde un asemenea privilegiu cuiva în situația mea, cu un bărbat în pușcărie! Și, mai ales, nu era să fiu lăsată să am contacte cu străinii, că doar ăsta era primul lucru interzis în acea epocă de întărire a puterii politice. Nu am fost surprinsă, dar nu știu de ce această sancțiune mi-a
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Mă aplecam pentru a încerca să văd ceva mai mult decât acoperișul închisorii și vârfurile plopilor. Mă gândeam la cei ce se aflau acolo, în celulele rezervate perioadei de anchetă, perioada cea mai grea. (Când Vlad avea să iasă din pușcărie, aveam s-o aflu de la el.) Calculam instinctiv înălțimea zidurilor, controlându-mi, în același timp, expresia feței, care rămânea impasibilă. La stația următoare, coboram și luam tramvaiul 14, care luneca de-a lungul cursului Dâmboviței. Aproape de podul Cotroceni, se afla
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
pământul acestei țări. Cu ocazia drumului de neuitat, alături de polițist, prin orașul familiar, am venit prima dată în contact cu o realitate pe care nu mi-o închipuisem niciodată, o realitate de negândit altădată, în România: eu, în drum spre pușcărie! Faptul că percepeam latura de necrezut și, la limită, burlescă a arestării mele a precedat ceea ce avea să urmeze. Încă liberă în mine însămi, refuzam să admit că intrasem cu adevărat în altă realitate, în închisoarea ce devenise România pentru
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
la putere. Teroarea trebuia să înlocuiască trupele sovietice... Eram încă liber în momentul apariției noului Cod penal, care cuprindea pedepse cumplite pentru așa-zisele crime politice. S-au introdus noi articole, cum ar fi cel care prevedea zece ani de pușcărie pentru faptul de a fi criticat regimul, și nici măcar în public, ci doar între prieteni. M-am întrebat întotdeauna de ce trupele sovietice au părăsit România în vara anului 1958. Ceva mai înainte, renunțaseră și la faimoasele sovromuri - societăți mixte româno-sovietice
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]