5,132 matches
-
de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul în lună, C-un salt a suit Al boții granit. Urcat într-un arc de fereastră Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plină. Nourii curg, raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oiu cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcînd-o să răsune o psalmodică gândire Moaiă-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stetea pe ceruri auzind cîntarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. {EminescuOpIV 116} Dar ieșind din templul sacru lasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și-ncet. {EminescuOpIV 119} Crenge lin îndoaie Eros - schimă face, ce văzînd-o Ele-urmează în tăcere abia apa sfîșiind-o... Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur. Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri de-aramă roșă răsunând armonios. Munți se-nnalță, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare, Ce par straturi uriașe cu copacii înfloriți - Acolo Dochia are un palat din stînce sure, A lui stîlpi-s munți de piatră, a lui streșin-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a pădurilor s-adun-; Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, Chiamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană. "Decebal - el strigă-n nouri - îi detun, îi iau în goană Și Danubiul o să bee a lor sacre legiuni". Decebal s-arată palid în fereasta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
blăstemu-i mîna-i albă și uscată El o scoate pe fereastă și coroana-ntunecată De pe frunte o aruncă în abisul văi adânci; Palid, adâncit ca moartea ca o umbră stă în lună, Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stînci! {EminescuOpIV 141} Și uimit stetea Cesarul... "Cugeți tu pămînt? - el zise - Avem noi în mâni a lumei soarte sau cortegiu de vise? Hotărâți de-a ta gândire urmăm azi ziua de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu cîte-un chip l-a stradei colț. Și trec foind, râzând, vorbind, Mulțime de-oameni pași grăbind. Doar numai p-ici și pe colea Merge unul de-a-nletelea, Cu ochi-n cer, pe șuerate, Țiindu-și mînile la spate. S-aude clopot răsunând, Cu prapuri, cruci, icoani, viind, Preoții lin și în veștminte Cântând a cărților cuvinte. În urmă vin ca-ntr-un prohod Tineri, femei, copii, norod; Dar nu-i prohod - sfințire de-apă, Pe uliți lumea să nu-ncapă; Se scurg
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fruntea pun pe mâni, Se rumpe suflet, nu se rupe sân, Scăpare caut în zădar de chin... Să stângi un dor ce-n sînu-mi arde - vin! Când te doresc eu cânt încet-încet; 10Plec capul la pământ încet-încet Și glasul meu răsună tânguios Ca tristul glas de vânt încet-încet. Și orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. 15Săgeata doar a crudului amor În suflet mi-o împlînt încet-încet Și simt veninul pătrunzând adânc... Cu sîngele-l frământ încet-încet Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încet și fluer În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. Și simt cumcă de brațu-mi Un braț ușor s-anină - Și simt că mîna-mi strânge O mână dulce, fină. Răsună miază-noaptea Din turla neagră, veche - Suntem atât de singuri Și suntem o păreche. Căci tu ești, tu iubită! Și am dorit, ah, cît! Să fim odată singuri Și iată-ne-nsfîrșit! {EminescuOpIV 282} Nici știi, copilă dulce, Câte pe suflet am! De când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o pierd... Te-ai dus!, te-ai dus!, o mare, înghite-mă, mă sfarmă, Îmi amăgește mintea cu-a valurilor larmă. ( El se urcă în luntre și îi dă drumul pe mare) Se-nsenină. S-aude glas de corn. REGELE SOMN Răsună corn de aur și împle noaptea clară Cu chipuri rătăcite din lumea solitară 285A codrilor... în cârduri veniți genii șăgalnici Ce-acum împleți pământul cu sunetele jalnici, Acum ascunși în umbră sau tupilați sub foaie, Pișcați picioarele-albe a fetelor bălaie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e amoru-ți... și-n vecinic întuneric Va rămânea ființa-mi pentru-al tău ochiu himeric. Urmează-mă în luntrea, ce dusă e de lebezi Pe undele oceanici, ce furtunoase, repezi Ne-or duce-n depărtare... N-auzi un jalnic țipet? Răsună lung din noaptea străvechiului Egipet. (El intră-n luntre. Aceasta e trasă de lebede. CĂLUGĂRUL șade țiind de mână CHIPUL, ce stă în picioare). REGELE SOMN Nu știi cine e dînsa? - un capăt e, de ață, Din sufletul naturii care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și din lapte - fecior de împărat! Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă. O ploaie de flori albe se scutură pe ea, Un flutur se înnalță, cu sete ea-l alungă, Cu mâna crengi îndoaie și glasu-i răsuna. Apoi și-aduce aminte... era o zi frumoasă... El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc... Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă, Își pleacă ochii timizi și el a stat pe loc... Ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. {EminescuOpIV 325} 25Iar papura mișcă de-al apei cutreer. În iarba înnaltă suspină un greer - Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: - "Arată-te-n haina de albă mătasă, 30" Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta umbră-n lumină-mmuietă, În părul cel galbăn înnalt-mlădietă. "Îndură-te, scumpo!, în mine aruncă "Viole albastre și roze de luncă, Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Coroane în colțuri pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ceriul, e moartă ca marea. În domele largi, prin palate deșarte Răsună doar vântul... ca glasuri - departe. Și spiritul morții eterne-n ruine Își mișcă imperiul fără de fine. Orașul pe ape-i al zeilor nordici, Cu strade de temple, cu dome și portici; Dar astăzi sunt frânte boltitele porți, Pustiu e în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca un fulg, "Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase "A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg. Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător Iar inimile toate s-unesc în armonie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să scap de ea... de mine... și de tot! {EminescuOpIV 490} Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun - Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În mica-i zăhăstrie de toate-i purta grijă Și în schimb el nu-i cere nici numele, nimic. ............................................ Dar inimă își face, de groapă s-apropiă, Cu mînile rânește mereu galbenul hleiu, Puțin adîncă-i groapa, curând ajunge dânsul Și scândura răsună sub pumnii lui cei grei - Aha!... cu bucurie el trase la lumina De lună tot sicriul.,. ridic-a lui capac Și... și în loc s-atingă cu mâna lui impie Cadavrul... fața-i cade pe pieptul lui... {EminescuOpIV 500} El plânge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o-mpodoabă; Ce se scutur tremurânde peste florile din iarbă. Trandafiri s-aprind ca jarul, răsfoiți în răsărit, Glasuri mii învioșază codrul umed și iubit. În poiana tăinuită blânde sboară dungi de lună Când departe-n munți și codri duios buciumul răsună. Pe-a lor lume ridicată peste nouri se deschide Cartea cerului albastru cu mari litere aurite, Iară munții nalți și negri, înțelepți de bătrânețe, Ridic fruntea lor de piatră și încep ca s-o învețe. 5l. FELICITARE LUI SAMSON BODNĂRESCU
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
E mare puterea în care mă-ncrez Căci tu omori, iar eu creez; Dacă șoptesc un mic cuvânt Atrag și ceruri și pămînt: Căci să cutremur lumea pot, Dacă sărut, trăiește tot. Cântările mândre din pieptul meu, O, vreme săracă, Vor răsuna cu drag și dor Și n-or să mai treacă. 89. CÎND MÎNDRA MEA DOARME... (cca 1881) Când mândra mea doarme în păru-i bălaiu, Când stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! Pătrunde-n ungherul duioasei odăi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce sgomot de bucium și arme, ce val! Când Ștefan se sue călare pe cal Răspunde Suceava din urmă; Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns Să știi de ce munții săgeată-ai pătruns Și-a codrului cale se curmă. Răsună pământul de tropotul des, De-atîtea oștire de munte, de șes, Răspunde sunare din nouri; Cu sunet de bucium la munte și plaiu, C-o oaste întreagă călare pe cai, Cu steaguri cu semne de bouri. 93. SERENADĂ ? Victor Hugo - (1884
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
părinții lor, 19. cărora singuri li se dăduse țara, și printre care nici un străin nu venise încă. 20. "Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții, toți anii de care are parte cel nelegiuit. 21. Țipete de spaimă răsună la urechile lui: în mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui. 22. El nu trage nădejde să scape de întuneric; vede sabia care-l amenință; 23. aleargă încoace și încolo să caute pîine, știe că-l așteaptă ziua întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui! 3. Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor, și fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului. 4. Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț; și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui. 5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem. 6. El zice zăpezii: "Cazi pe pămînt!" Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi. 7. Pecetluiește mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]