5,999 matches
-
una din acele reviste de amenajări și decorațiuni, cum se cheamă? Căminul. E perfect pentru Căminul. El își trecu mâinile prin păr și luă o înghițitură din sticla de Budweiser. — Nu prea cred. — Nu, pe bune, cred că ar fi— — Reporteri și fotografi în casa mea? Niciodată. — Am înțeles, zise Leigh căreia îi veni în minte fotografia imensă cu apartamentul lui Russell pe care o văzuse în revista Elle Décor înainte să se cunoască. Era dintr-un articol despre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Gotoka mănâncă la micul dejun numai măsline (sparge sâmburii Între măsele), arahide și câteva polonice de piper ca să prindă puteri. Face sumo cu un aparat de filmat de vreo douăzeci de kilograme aproape toată ziua. E actor Într-un film, reporter al miliției, care anchetează o crimă undeva, Într-un sat de lângă Cluj. Poate ia un premiu de interpretare la Cântarea României, sau mai știi, ajunge și la Cannes. Așa Îl pedepsești În gând, În timp ce stai ca un șarpe la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
conversație pe care am avut-o cu un ziarist francez și care a fost publicată în Les Nouvelles Littéraires. Și cât am regretat apoi că am acceptat invitația la acel interviu! Căci, într-adevăr, ce-i puteam spune eu unui reporter care-și cunoaște publicul și cunoaște problemele generale și de actualitate - care, fiind cele mai puțin individuale, sunt totodată cele mai puțin universale și au cel mai mic grad de eternitate - cărora trebuie să le dai un răspuns, punctele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai multe. Aș fi recunoscut cu greu personajele. Aș fi nutrit doar antipatie pentru niște actori care le interpretau. Cu câțiva ani în urmă, când o piesă despre Franklin Roosevelt, numită Răsărit la Campobello, s-a jucat pe Broadway, un reporter a întrebat-o pe Eleanor Roosevelt ce părere are. Doamna Roosevelt a spus că este un spectacol foarte captivant, dar că nu avea nici o legătură cu nimeni dintre cei pe care îi cunoștea ea. Așa simțeam și eu cu privire la Jurnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
despre mine și Armin, și dacă aș putea să-l însoțesc chiar acum; mi-am luat geaca din cuier, mi-am tras-o pe mine și l-am urmat pe bărbatul acela de sub a cărui șapcă ieșeau niște lațe slinoase. Reporterul spunea că vom merge la Armin și mă puse să urc pe motocicletă, în spate, iar eu am cuprins cu brațele mantaua aia care se bomba gri și murdară doar la câțiva centimetri de obrazul meu. Simțeam corpul străin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de nimeni pe lângă noi. Nu puteam să împărtășesc entuziasmul lui Onkel Ralph pentru motocicletă. Am coborât înțepenit de pe nenorocitul ăla de tandem. În casa lui Armin a trebuit să ne instalăm în pivnița dotată cu vitrinele Muzeului de Științe Naturale. Reporterul ne puse să ne comportăm ca și când am cerceta fiecare vestigiu arheologic în parte, poate n-ar fi fost rău să fi deschis și o vitrină, să scoatem la vedere o piesă deosebit de atractivă și să facem o mină de parcă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lemn mama lui Armin, o femeie cu păr de culoare închisă. În ochii ei licărea o strălucire de admirație, pe care ne-o adresa nouă, lui Armin și mie, care încercam, stând la masa aceea, să facem tot ce voia reporterul cu camera, cu o strălucire pe care n-o mai văzusem până atunci în ochi și care se stinse când bărbatul spuse: Asta a fost tot! Adunase destul material, articolul avea să-l trimită mai târziu. Și din nou m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care pozaserăm și prefăcătoria nu se observau în fotografie. Am început să citesc articolul, urmăream rândurile și coloanele. M-am descoperit pe mine și preocupările mele legate de culturile vechi într-o exprimare străină și neliniștea mea începu să crească. Reporterul nu reținuse nimic din aventura călătoriilor pe care le făcuserăm la așezările acelea de demult, nimic despre ploaie și vânt, despre eforturi și intemperii, despre frumusețea copacilor de pe mal, despre privirile dăruite pământului sau apei, despre fericirea când un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
începea să se lumineze, scotea la iveală dungi oblice albe și negre; prin învârtirea unui al doilea buton dungile ajungeau să se combine într-o imagine: un teren de fotbal în fața vacarmului dintr-o tribună. Din aparat se auzea vocea reporterului în timpul fluxului și refluxului mulțimii agitate, era sâmbătă după-amiază, pe ecranul de sticlă alergau jucătorii albi-negri pe terenul de fotbal. Și în fața ferestrei atârna o lumină încețoșată deasupra grădinii familiei Rusch. Felix susținea că jocul se desfășura în Anglia, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am fost aplaudați, fețe surâzătoare ne priveau și dădeau aprobator din cap, iar eu am simțit o confirmare care m-a umplut de bucurie și mi-a dat încredere în forțele proprii; doar obținusem recunoașterea unor specialiști, nu a unor reporteri dispuși să însăileze niște articolașe pe seama descoperirii noastre. După-masă, stăteam alături de Armin într-o sală de cinema unde urmau să fie susținute conferințe pe teme legate de preistorie, ședeam în sala întunecată, lăsându-mă în voia unui sentiment de apartenență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Ce gând morbid. — Și nu doar că le-ar putea citi, ci le-ar putea publica și scoate bani de pe urma lor. Așa merg lucrurile În această epocă a noastră Îngrozitoare, americanizată. Nu mai există intimitate, nu mai există decență. Jurnaliștii, reporterii, biografii sunt niște paraziți, niște lăcuste care devorează orice frunzuliță. Arta pe care o creăm... eforturile noastre... de a da naștere unor lumi imaginare... nu-i mișcă. Nu-i interesează decât faptele triviale. Mi se pare că e de datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de milioane de locuitori ca pe obiectul unei venerații neegalate până acum de vreun geniu. Demostrațiile și revelațiile l-au Învăluit ca o ronde infernale. S-a trezit prins Într-un vârtej de obsesii, de scrisori aiuritoare și absurde, de reporteri, intruși, invadatori, unii dintre ei relativ inocenți, dar de aceea și mai Înnebunitori, alții cu dorințe de răzbunare care l-ar fi putut Îndemna să Își dorească sfârșitul mai degrabă, să invoce călăul și securea. Să fi fost oare Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sugerat să retrăiască orice mică aventură carnală anterioară sacrei apariții a Pumitei. Zis și făcut: s-a pus pe treabă. Cât ai clipi din ochi, Ricardo al nostru, reîntors la viață și jovial, călărea ascensorul de la reședința baronesei de Servus. Reporter de rasă, nu vă precupețesc nici un amănunt autentic, nici un nume propriu. Istoria, pe de altă parte, simptomatizează rafinatul primitivism, un monopol incontestabil al marii doamne teutone. Primul act se scurge Într-o acvatică tribună amfibie, din nevinovata primăvară a anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În silă. Am trimis circulara tuturor. Asemenea sinceritate m-a revigorat. În atari cazuri, cea mai bună politică e să te pui bine cu omul În ale cărui mâini Îți stă soarta. I-am declarat cu maximă sinceritate că eram reporter pentru arte și litere la Ultima oră și că țelul meu real era să-i dedic un reportaj. Nu s-a lăsat rugat. A scuipat verde pentru a-și clăti gâtul și a spus cu acea simplitate care este podoaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ce v-au spus până acum? — Cine? — Cei care v-au luat din San Diego, tipii care v-au adus cu elicopterul până aici sau cei din Guam, oricare dintre ei. Nu mi-au spus nimic. Ați vorbit cu vreun reporter, cu presa? Nu, nimic din toate astea. — Perfect. Mă bucură ce-mi spuneți, zise Barnes zâmbind și arătându-i lui Norman un scaun. Acesta se așeză recunoscător. — Ce-ați zice de o cafea? Întrebă Barnes, Îndreptându-se către o cafetieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
e legat de această expediție. Oftă. — Firește, toți matematicienii sunt ciudați. Probabil că nu are nici un fel de viață particulară, femei sau ceva de genul ăsta. Ți-am spus că m-am recăsătorit? — Parcă am citit undeva, spuse Norman. E reporter TV. O femeie minunată. Zâmbi și continuă: — Când ne-am căsătorit, mi-a dăruit un Corvette. Un minunat Corvette '58 drept cadou de nuntă. Ții minte culoarea aceea roșie, „mașină de pompieri“, care se folosea În anii '50? Mașina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
unei găuri negre radiația este uriașă. — Crezi, deci, că echipajul a murit la traversarea găurii negre și că, mai târziu, astronava a cules automat sfera? — Posibil. — N-arată rău deloc, remarcă Harry, privind prin sticlă. Mamă, ce-or să Înnebunească reporterii pe chestia asta, nu credeți? „Femeia sexy din viitor, găsită goală și mumificată. Spectacol la matineu“. — Este și Înaltă, observă Norman. Trebuie să aibă peste un metru optzeci Înălțime. — O adevărată amazoană, spuse Harry. Cu țâțe mișto. — Ajunge, interveni Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În capul meu. Ideal fiind ca proza să ajungă În final să semene cu un portativ, să fie citită și auzită ca o partitură. Textul În Întregime ar trebui să se transforme Într-o piesă muzicală. Să poată fi cîntat. Reporter MCM (o fată amețitor de cunoscătoare, critic muzical): „Linia melodică este chestia aia melodioasă. Nu?” Se mai scrie și În funcție de culoarea cerului, a mobilei, a iubitei, a sticlei de whisky, a atmosferei, pe urmă umbli pe claviatură și apare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pachet, un ghemotoc de bancnote plus două pulovere. Toate astea i-au fost oferite ca să strige „Jos Iliescu”. Pe urmă nu mai știe ce să spună. Tace. Mărturisește ca nuca-n perete că are patru copii. Tace din nou. Din reporter se vede doar microfonul. Și jumătate din antebraț. Imaginea rămîne nemișcată mai multe secunde. Apoi obiectivul se apropie, ca hipnotizat. Prim-plan cu hîrtiile de-o sută răsfirate de mîna reporterului În poala cretinoidului. Și, imediat, imagini de la demonstrația din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
perete că are patru copii. Tace din nou. Din reporter se vede doar microfonul. Și jumătate din antebraț. Imaginea rămîne nemișcată mai multe secunde. Apoi obiectivul se apropie, ca hipnotizat. Prim-plan cu hîrtiile de-o sută răsfirate de mîna reporterului În poala cretinoidului. Și, imediat, imagini de la demonstrația din fața televiziunii. Acum, pe Onești fîșÎie ca pe vremuri cauciucurile sicrielor negre cu număr mic de Înmatriculare și antene ridicate amenințător. Transportînd polițiști, militari, civili cu aer opac. Lumea e tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
prin binoclu că ăștia cîștigă. Ceea ce trimite direct la un reportaj realizat de-un oarecare post de televiziune despre veteranii români de război mondial. Strînși Într-un soi de cămin cultural undeva lîngă Buzău, cu priviri cataractice de baladă. Și reporterul pune o Întrebare inteligentă ca de obicei unui bătrînel pe piept cu două decorații cum a fost În război, greu? Greu, confirmă eroul, „că se trăgea din toate părțile, nici nu știai de cin’ să te ferești”. Pentru comparație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bem cafea și citim manuscrise ce nici prin minte nu vă trece ce scriu unii, Pufuleț se numea romanul istoric de azi de pe biroul meu, acum aud acorduri din Schumann, acum adică atunci cînd ucigașul serial povestește-n Închisoare În fața reporterului neliniștit și a lumii Întregi cam ce gîndește el, hopa, aici e ceva putred, dintr-odată și lipsit de preaviz el gîndește, fără nici o conexiune cu personajul care pînă-n acea clipă părea sincer tembel, doar fusese vînzător de Înghețată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Schlesinger, wrestling, demonul, demonul care răsare din iepure, din alcool, din nimic, ca În Millenium, cînd te sperie un nesfîrșit șir de criminali imitații tot mai palide prin multiplicarea la xerox mîna a doua a lui Hanibal Canibal, Puccini, moartea reporterului executat cu spatele la copac sub privirea propriei videocamere, În stil clasic, dar ca o veștedă replică a dramei celui care moare În teatrul absurd, nici pe el nu-l poate simpatiza cineva, vorbesc de rege sau de reporter, sau antipatiza, test
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Canibal, Puccini, moartea reporterului executat cu spatele la copac sub privirea propriei videocamere, În stil clasic, dar ca o veștedă replică a dramei celui care moare În teatrul absurd, nici pe el nu-l poate simpatiza cineva, vorbesc de rege sau de reporter, sau antipatiza, test esențial În psihologie, ești pus să clasifici o sută de fotografii În figuri simpatice ori antipatice, nici nu vă dați seama cît e de greu, pentru că unii-s doar frumoși, unii numai urîți, alții insipizi, există și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Într-un film document. Întrebat de ce preferă să cînte În obscuritate (doar cu o mică lampă de concert deasupra partiturii), Richter a-ntrebat la rîndul lui: „Și ce să vadă publicul? MÎinile?” Și s-a strîmbat expresiv. „Expresia feței”, a spus reporterul. „La ce bun?”, a răspuns Richter. Apoi, pe acordurile sonatei În do major de Shubert, „favorita” sa, uriașul artist, acum bătrîn și slab, a ridicat Încet mîinile și și-a prins În palme fruntea cu Întreaga literatură pentru pian a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]