KorAP: Find »[drukola/base=roti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...216 >

5,386 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

apoi mă așez într-un fotoliu, la invitația președintei, în timp ce ea îmi semnează contractele. Îmi place, tovarășe Vlădeanu, zice președinta, îmi place că vă preocupă problemele muncitorilor și-ale producției... Negăsind replică la afirmația ei, strîng și eu din umeri, rotind casca în mîini, precum Ion căciula ah!, tot țăran am rămas... Președinta se ridică și mă conduce pînă la ușă. M-aș bucura, tovarășe Vlădeanu, să ne dați concursul. E păcat, un combinat mare ca ăsta să nu aibă o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
doamnei Teona se mișcă după brichetă, cu privirea ațintită spre capătul țigării. Brusc, doamna Teona se oprește. Prinde țigara între degete și ridică ochii spre mine, întîlnind privirea mea care a stat tot timpul ațintită spre ea. Sting bricheta, o rotesc în palmă de cîteva ori, apoi îi spun, continuînd s-o privesc în ochi: Nu v-am răspuns la întrebarea dacă îmi plac magnoliile. Da, doamnă, îmi plac foarte mult Și mie, adaugă doamna Teona, fără să mă slăbească din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
chef de scris. Prea s-a întins coarda! Acum, ar urma ca eu să o întreb dacă are vreo propunere. Îmi place foarte mult să mă plimb pe vreme urîtă, îi răspund. Sînt doar eu, cu gîndurile mele. Doamna Teona rotește încet țigara între degete, privind fix scrumul destul de lung. Cînd scrumul se rupe și cade pe birou, ea surîde încet, meditativ. Tu, cu gîndurile tale... Spune-mi, schimbă ea tonul, știu că ești prieten cu pictorul Cetină. Poți să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu privirea tabelul care mi-a fost băgat sub nas și constat că numele meu lipsește. Strîng din umeri ca un fel de scuză că am îndrăznit să cer mai mult decît mi se cuvine și mă întorc să ies. Rotindu-mi privirea peste întreaga încăpere, întîlnesc pentru o secundă ochii blondului cu figură blajină: pare jenat de explozia colegului său. Drăcia dracului! exclamă cel scund, cu maxilarele proeminente. Cucoanele astea abia-și mută fundul de pe un scaun pe altul și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întins pe pernă. Văd că nici acum nu ți-ai revenit... Zău, așa cum stai, mă faci să mă gîndesc la un biet iepuraș, istovit de goană, ghemuit într-un colț... Cred că ai inima cît un purice... Rîde încet, își rotește capul pe pernă, rămîne cu fața în sus și privește tavanul, continuîndu-și rîsul. "...un biet iepuraș...", mă lovește în tîmple rîsul ăsta surd. Simt cum privirea mi se înfierbîntă, plimbîndu-se lacomă peste trupul ei. Ce-ai zice, doamnă Cristina, dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
țigara spre ușa care desparte baia de cameră. Se poate întîmpla oricui să verse... Trage un fum din țigară, își trece mîna stîngă de cîteva ori prin păr, aranjîndu-și-l, își netezește fusta, scutură scrumul în scrumiera micuță de pe noptieră, își rotește privirea prin cameră, surîde cînd observă sacoșa cu casca de protecție în ea și devine gravă cînd privirea i se oprește asupra mea. Uneori, strînge ea din umeri, vărsatul are și motive psihice... Spune-mi, schimbă brusc tonul, privindu-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
glasul topit, începînd să-mi îmbrac scurta de velur. "Doamnă"?!! se miră doamna Cristina, urmărindu-mă cu privirea. De cînd sînt doamnă pentru tine, că, acum cîteva minute, nu cred că vedeai în mine o doamnă!?... Stau cu privirea plecată, rotindu-mi în mîini fularul, încercînd să găsesc o explicație, să pot spune două-trei vorbe și să ies. Cristina îmi înțelege frămîntarea și mă lasă în pace, așteptînd să deschid eu discuția. Îi simt privirea cinică, de învingător, căci, la urma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pasa... Pot face două lucruri, tovarășe Ștefănescu, răspund eu grav, așa de grav că Don Șef are o reacție de surprindere. Unu: pot lua pisica de coadă, mai ales că e moartă și nu zgîrie, și să încep s-o rotesc deasupra capului. Doi: o jupoi, tăbăcesc pielea și-mi fac o pereche de mănuși, să fiu "un tip cu mănuși". Apoi... ar mai fi o a treia soluție: îi fac guler tovarășei Brîndușa... Hm! surîde Don Șef. Am impresia că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
muncă, iar dumneata semnezi bilete de voie! Cînd i-am semnat biletul, nu era..., strînge din umeri Don Șef. Lăsați, tovarășe Ștefănescu, i-o taie directorul, nu e prima oară cînd greșești. Cum rămîne cu consumul de oxigen? întreabă el, rotindu-și privirea peste cei prezenți. Îl reducem în toate secțiile și mergem cu debit minim, sau oprim cîteva secții? Ochii directorului se rotesc de mai multe ori, citind de pe expresia fețelor celor prezenți cine este pentru și cine este împotrivă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o taie directorul, nu e prima oară cînd greșești. Cum rămîne cu consumul de oxigen? întreabă el, rotindu-și privirea peste cei prezenți. Îl reducem în toate secțiile și mergem cu debit minim, sau oprim cîteva secții? Ochii directorului se rotesc de mai multe ori, citind de pe expresia fețelor celor prezenți cine este pentru și cine este împotrivă. Deci mergem cu debit minim în toate secțiile, conchide directorul, după ce compară în gînd "voturile". Asta înseamnă că putem să mergem așa vreo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
secretar, intervine directorul, dacă-mi permiteți, eu aș formula altfel întrebarea: de ce are nevoie ca să pornească instalația? Întîi, să ne spună care este situația actuală a instalației și ce mai are de făcut, stabilește prim-secretarul. Ridic privirea și o rotesc în jur. Cei prezenți au agendele în față, deschise, cu creionul între pagini. Mă privesc toți. Chiar și Brîndușa. Dar mai ales ea! Are o privire clară și o poziție dreaptă, de femeie fermă, hotărîtă; aproape că nici nu clipește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
rugat să am grijă de cratița cu sos pentru chiftele. Și-a dezbrăcat șorțul, lăsîndu-l în cuierul de la ușă, apoi a ieșit în curte. A stat vreo jumătate de oră de vorbă cu cel care o căutase. A stat dreaptă, rotind în mîini năframa albă, pe care și-o trăsese de pe cap, în timp ce bărbatul din fața ei, mai mult cu privirea în pămînt, ori aiurea, spre pereții cantinei, vorbea de zor, încercînd s-o convingă de ceva anume. Dar ea privea pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și voi începe să trimit gaze purificate în ele. Cînd se termină legăturile cu dispecerul central, trec de pe comanda manuală de la pupitrul separatorului pe comanda automată a dispecerului central. Mă opresc și aștept părerea celor de față. Prim-secretarul își rotește privirea, provocîndu-i pe cei prezenți la discuții. Ca să ne putem spune părerea, rupe tăcerea șeful Serviciului tehnic, ar trebui ca tovarășul Vlădeanu să repete... Încep să repet, rar și cu lux de amănunte, încercînd să-mi amintesc exact ce-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
numai că, la amestec, în sistemul actual de construcție, se poate produce explozia hidrogenului. Cum vedeți realizarea amestecului? Stabilesc anterior, din calcul, un raport optim de amestec cu care voi lucra tot timpul, îi răspund. Ca să fiu mai sigur, adaug, rotind privirea în jur, adresîndu-mă tuturor, voi face toate manevrele în comandă dublă. Și credeți că reușiți astfel? mă întreabă prim-secretarul. Cred, îi răspund. Atunci, cine mai are ceva de adăugat la această propunere? întreabă prim-secretarul, apoi, după o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
murmură nemulțumit Marinescu. Văd că ați repartizat lucrările unor ingineri abia cunoscuți. Nu știu cîtă încredere le putem acorda. Nu dumneavoastră trebuie să le acordați, pentru că nu conduceți dumneavoastră operațiunea, îi spun lui Marinescu. Dacă vreți să pornesc separatorul, spun, rotindu-mi privirea peste cei prezenți, lăsați-mă să lucrez cu oameni în care am încredere. De-acord, tovarășe Vlădeanu! răspunde prompt directorul general. De ce mai aveți nevoie? De nimic, răspund, ridicîndu-mă de pe scaun. Dacă-mi permiteți, vreau să mă retrag

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la drumul mare!" Mergem spre instalație? îmi arată direcția. Nu. Eu mai am treabă pe aici. Uite cheia, îi zic, du-te înainte. Bine, mă duc, spune Vlad, aruncînd cheia în sus ca pe un ban, privind-o cum se rotește în aer, apoi întinde brusc mîna, o înșfacă din rostogolirea ei spre pămînt, desface palma și se uită la ea. Da, cade bine, surîde el, al naibii de bine! Să... Ar vrea să mai zică ceva, dar se oprește și mă privește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
desface palma și se uită la ea. Da, cade bine, surîde el, al naibii de bine! Să... Ar vrea să mai zică ceva, dar se oprește și mă privește surprins, cum stau cu ochii în jos, spre vîrful ghetei pe care-l rotesc pe cimentul umed. Ascultă, Vlade, îi spun, ridicîndu-mi privirea, uitîndu-mă în ochii lui, ce-ai fi făcut dacă nu cădea bine? Vlad mai aruncă o dată cheia în sus, o prinde, desface palma și-o privește, apoi strînge din umeri. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care iese Lidia. Ia te rog, fără..., zice Lidia, apropiindu-se de scaunul ei, de lîngă birou, vrînd să se așeze. Nu bei o cafea? mă întreabă. Două, nu una, că merit! îi spun, prinzînd-o de braț, obligînd-o să se rotească o dată. Da, așa mai merge! mă bucur eu. Te-ai schimbat, nu glumă! Într-adevăr, Lidia e de nerecunoscut. Are părul scurt, tăiat pînă deasupra umerilor, ondulat, pieptănat într-o parte, dîndu-i un aer tineresc, primăvăratec. Sprîncenele ei, subțiri, sînt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
calcul sub braț, se întoarce la birou. Nu mai duc mașina la contabilitate, că nu-i mai prind, zice băgînd mașina în dulapul din spatele său, pe care îl încuie și-l sigilează. Ești obosit tare? mă întreabă el, apoi își rotește privirea peste ceilalți. Închipuie-ți, rîde Graur, de vreme ce n-a dormit acasă... Hai să mergem, devine Graur serios, oprindu-i pe ceilalți din rîs, dacă scăpăm autobuzele, stăm mult și bine în stație; am de luat copiii de la grădiniță, de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mulțumesc, apoi îmi scutur haina de velur și pantalonii de scamele albe. Vlad bagă costumele în sacul de hîrtie, leagă sacul la gură cu o sîrmă și-l ia sub braț. Coborîm împreună treptele, ne oprim în mijlocul încăperii și ne rotim privirea: în tăcerea nopții, punctată de luminile tabloului de comandă, se aud pașii mecanicilor care aștern cartonul gudronat pe acoperiș. Din ușă, Brîndușa ne privește lung, calm. Bună seara, spune ea, înaintînd. Bună seara! îi răspund eu. Vlad spune ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
noaptea, e periculos s-o ducă pînă la zona de extindere. Îi mulțumesc, el se înclină ducîndu-și mîna la cască, mototolește în mîini bumbacul cu care se șterge de motorină și pleacă. Maistrul Cornea a intrat în clădirea separatorului, își rotește privirea să vadă cum au fost puse la loc grinzile, dă din cap că e mulțumit, apoi se apropie de mine: Dom' șef, mi-ați făcut-o! Cînd ați zis de Ordinul Muncii la interfon, s-a lăsat o liniște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se încleștează pe volan, strînge din dinți și apasă pe accelerație. Arunc o privire prin parbriz și observ cum ne apropiem vertiginos de stopurile unui camion, care merge în fața noastră. Don Șef! țip eu, arătîndu-i. Șeful face o mișcare bruscă, rotește puțin volanul și trecem pe lîngă camion. Răsuflu greu, simțindu-mi inima cum bate să-mi spargă pieptul am trecut pe lîngă moarte! Chiar și o "groapă de gunoi", cum e poreclită Secția Reziduuri, trebuie condusă de cineva, spune calm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ia dracul!", am exclamat de cîteva ori. Cînd am văzut că nu vii m-a apucat teama; o teamă cumplită că ți s-ar fi putut întîmpla ceva... Nu-mi puteam ierta că te-am blestemat. E încurcată și-și rotește privirea prin încăpere în timp ce brațele ei se ridică încet, cu grație, trecîndu-și vîrful degetelor peste umerii obrajilor aprinși. Genele îi clipesc de cîteva ori, înseninîndu-i și mai mult privirea. Aș fi putut să telefonez la combinat, să întreb, dar... Degetele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

Mă simt complet penibil, cum stau așa, singură. Pe cuvântul meu, Suze strică tot ritualul. N-a fost la nici o nuntă, în viața ei? Stai, Suze! strig iar, dar e prea târziu. — Prinde-l, Bex! zbiară ea. Prindee-l! Buchetul se rotește în aer și trebuie să sar un pic ca să-l prind. E mai mare și mai greu decât credeam și preț de o clipă rămân uitându-mă la el ca în transă, pe jumătate încântată la maximum, iar pe cealaltă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să opresc invitațiile. — N-am mai auzit de așa ceva! spune Robyn. Nu știam că există o asemenea tradiție. — Vrei să spui că inventez, sau ce? Nu! Firește că nu! Am să-i spun lui Judith, zice Robyn, ridicând receptorul și rotindu-și Rolodexul în căutarea cărții de vizită cu numărul de telefon, iar eu mă calmez, respirând încă precipitat. Simt că mi se învârte capul. Se întâmplă prea multe odată. Cât am stat închisă între patru pereți cu Suze și Ernie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]