4,863 matches
-
și înfricoșate deopotrivă”, fascinate și, totodată, îngrozite. Dar nu numai auzul e terorizat, ci și văzul: să ni-l amintim pe Battaglia, cuprins de spaimă atunci când, îndărătul peretelui care se întredeschide o clipă, o zărește pe Nebuna îmbrăcată în roșu, scăldată în lumina unui clar de lună de-a dreptul fantastic. Nu este el oare același Battaglia în gura căruia Pirandello pune cuvintele ce trebuiau să exprime impresia că manechinele se mișcaseră („mi s-a părut...”)? (Iată că regăsim iarăși shakespearianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o oarecare măsură discursul piesei, alunecând treptat spre reprezentarea propriu-zisă a Poveștii, moment în care Ilse (Contesa) a și început să-și spună textul, iar scena, cufundată o clipă în întuneric, s-a luminat brusc, ca printr-un efect magic, „scăldată într-o lumină nouă, ca semn vestitor al unei apariții”. Într-adevăr, alături de Ilse - actrița în carne și oase -, celelalte două femei din piesă - veritabile personaje de „teatru în teatru” - sunt tratate ca niște „apariții”, ca niște arătări fantomatice. Ilse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
decât în Antichitate și dispăruse odată cu ea. Mai bine zis, odată cu dispariția zeilor. Creștinismul rupsese definitiv armonia. Își aminti deodată de nașterea pruncului Iisus. Duhovnicul îl îndemnase să se nască și el în acea seară, să redevină prunc curat, nepătat, scăldat în speranță. „Doar așa vei simți și tu înnoirea sufletească, adevărata renaștere.” Numai că Iancu nu se simțea capabil să facă asta. Pruncul sfânt nu suferise, nu fusese dezgustat de lume, nu avusese dorințe păcătoase. Pe când el suferea, era dezgustat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bănci de marmură. Dar zgomotele veneau, de obicei, din partea cealaltă, dinspre podul Cilibiului, pe care treceau mereu butcile cu coșul ridicat hodorogind pe bârne. Aproape de stâlpii podului veneau de obicei femeile. Spălau rufe, în timp ce copiii alergau pe tăpșane sau se scăldau în apele râului, printre rațe, gâște, broaște și bivoli. O mare liniște înghițise acum râsetele și cântecele femeilor, strigătele copiilor, orăcăitul broaștelor și mugetele prelungi ale bivolilor care, spre seară, veneau să se adape scufundați până la bot în apă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în cap cu un sac de iută care-i ferea fața, scotea faguri de aur din stupi, cu mănuși încleiate de miere, fără teamă de roiul albinelor răzbunătoare. În interior plutea un miros de pâine caldă de secară. Soarele blajin scălda cu alb încăperea orânduită gospodărește, cu mașina de cusut la colțul dinspre fereastră, cu poze mari vânătorești înrămate în stinghii netede și negre, prinse de pereții zugrăviți cu flori și clopoței albaștri, pe fondul de culoarea oului de rață. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mult mai lung. Pictorul Egon rămase în urmă. La o cotitură a potecii l-am zărit în fața unei căsuțe de lemn, înfipte chiar pe muchia prăpastiei. O fată cu părul de aur ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai din vedere. Tânără, înaltă și mlădioasă ca pantera, avea chipul pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc pe-un țărm, de-o parte, Să nu se cheme”groapă”, „moarte”, La care că-mi aducă fetele, Condeiul, ochelarii mei și ghetele, - Să merg cu zânele-mpreună Pe litoral scăldat de lună, Să mângâi chipuri dragi cu mâinile, Precum dezmierd cuvintele și câinele. - Ce dorești mata?! Încercai să articulez în delirul agoniei. Nu mă mai durea nimic, când ochii mei văzură Moartea. Era o doamnă binișor îmbrăcată în rochie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o aripă oloagă, scuipând în mâna plină de iubire a omului milos, care cu vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și ape albastre, corăbii sprintene se vor strădui să smulgă ancorele înfipte adânc în așteptarea celui care am fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scafandri și zburători fără de pereche, ei mă vor căuta și sus și jos: pe acolo unde se scufundă scoicile bolnave, și pe acolo unde, ca o rachetă țâșnită, ciocârlanul lasă o dungă cenușie, când se înalță înspre luceferi, ca să se scalde în pulberea lor. Cine râde face rău. Și lor li s-ar putea întâmpla de a nu mai dori nimic, de a nu mai putea reține nici o secundă pe loc, obosiți și dornici de liniște. „Numai câteodată, când privind înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
arde de muiere, se suie în pod și își face treaba singur. Toată săptămâna stă întins în pat ca mortul. E singurul cadavru cu care vorbesc câteodată: „Băiete, - dacă n-ar fi mă-ta, să te dezbrace și să te scalde cu de-a sila, te-ar mânca și viermii. De murit, nu mori, de trăit, nu trăiești. Dormi! Asta faci! Lovite-ar somnul fără deșteptare!” ... Că zic, de unde și până unde să semene cu tine. Alt tată avuseși tu, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se uită la televizor. În fiecare după-amiază, fie ploaie, fie vânt, se uită la spectacolu’ ăla cu copii care dansează. În bucătărie muzica se auzea ceva mai slab decât afară, pe verandă. Agentul Mancuso își imagină șapca verde de vânătoare scăldată în lumina alb-albăstruie a ecranului. Nu-i place deloc spectacolu’, dar nu l-ar pierde pentru nimic în lume. Ar trebui s-auzi ce zice de bieții copii. Am vorbit azi-dimineață cu omu’, spuse agentul Mancuso, nădăjduind că doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rezervat chelneru’ șef acolo masa. — Serios? întrebă Ignatius nerăbdător să intre. Sper că proprietăreasa aia nazistă e plecată. — A zburat în California az’ după-masă. Zice că Harla O’ Horror i-așa de bună că ea poa’ să plece să-și scalde fundu-n ocean și să lase un timp baltă clubu’. — Minunat! Minunat! — Hai, omule, intră-nainte să-nceapă spectacolu’. Doar nu vrai să scapi nici un minut. Draci! Harla iese-n două secunde. Du-te și pun-te lângă scenă, mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de pe Union Street ofereau vederii o dezlănțuire a bucuriei specifice Crăciunului și o grămadă de chilipiruri. Deasupra acestora, granitul cenușiu acoperea Încă trei etaje cu ferestre Întunecate unde birourile Încă deschise, oamenii abia urmând să se trezească. Întregul peisaj era scăldat În culoarea chihlimbarului albul strălucitor al luminilor festive. Era aproape frumos. Câteodată, orașul Îi reamintea de ce mai locuia Încă aici. Cumpără un pahar de suc de portocale și ceva de ronțăit, apoi un ziar de la un vânzător ambulant și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să tacă, aplecându-se mai mult pentru a putea citi ce scria celălalt. Într-un final, oftă dezamăgit și Își Îndreptă atenția către Logan. Își ridică o sprânceană când văzu În ce hal Îi era subalternul. — Ai fost să te scalzi, nu-i așa? — Nu, domnule, spuse Logan, simțind cum apa Îi alunecă de pe gât pe gulerul deja ud. Plouă. Insch ridică din umeri. — Așa e Aberdeenul pentru tine. Dar n-ai putut și tu să te usuci Înainte să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
strangulat ca și David Reid. Pielea de pe gât era prea putredă. Și ceva mâncase din carne. Nu numai chestii mici și albe care viermiuiesc, Dumnezeu știe că din alea erau destule, ci un șobolan sau o vulpe. O sudoare rece scălda fruntea lui Isobel, iar comentariul ei deveni ezitant. Grijulie, ridică organele interne din punga de plastic În care fuseseră vârâte, Încercând să identifice ceea ce ținea În mâini. Logan era convins că nu-și va mai scoate vreodată mirosul din nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
privirea, a închis ochii și s-a lipit de umărul meu, șoptind: --De ce nu mă iei și pe mine când pleci în drumurile tale prin Iașii vremurilor de mult apuse? În loc de răspuns, am încetinit pasul, mergând ca doi îndrăgostiți scăldați în lumina mierie a toamnei ieșene... --Unde ai pornit așa de unul singur, dragule? - m-a întrebat, fără să-și ridice capul de pe umărul meu. --Voiam să văd ce a fost în vremi străvechi pe locul Mitropoliei. --Ce bine! Am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
că ușa care rămăsese întredeschisă s-a închis ca purtată de aripa unui fluture... ...Mergeam parcă de o bună bucată de vreme și mă aflam deja la ieșirea din codru... În față mi se arăta în toată splendoarea lui Iașul scăldat în lumina unei dimineți cu soare viu. Priveam fascinat la frumusețea cetății, când din umbra unui stejar din margine de drum s-a ridicat un lotru! Am tresărit, dar mă prefac că nu-l bag în seamă și dau să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dacă o fi tot vis? Străluminarea de care-și ferea ochii pînă n-avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
uite-n stînga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumina produsă de lămpile de calciu. Amory se topea de nerăbdare să devină un obișnuit al grădinilor suspendate, să cunoască o fată care să arate la fel de grozav - cel mai bine chiar pe fata de pe scenă, al cărei păr să fie scăldat În lumina lunii, În timp ce, la cotul său, un chelner vorbind o limbă ininteligibilă ar turna În cupe un vin scânteietor. La ultima lăsare de cortină a slobozit un suspin atât de prelungit, că spectatorii din rândul din față s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cuprinse În perimetrul larg al onestității ca să promoveze, să fie popular și admirat și să nu dea de bucluc niciodată. Se Îmbrăca frumos, cultiva o Înfățișare deosebit de Îngrijită, Își câștiga renumele din faptul că-și tundea părul inevitabil scurt Îl scălda În apă sau fixativ, Îl pieptăna cu cărare pe mijloc și-l netezea pe spate, cum dicta moda. În acel an, pișicherii adoptaseră ca insigne ale categoriei lor ochelarii cu rame de baga, ceea ce-i făcea atât de simplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Burne. Amory s-a hotărât să mai șadă puțin pe treptele din față, așa că le-a urat noapte bună. În spate, unde se mai zărea ultima geană a asfințitului, marea tapiserie a arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a vieții. Amory și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]