4,368 matches
-
plânge al clopotelor cânt, Nainte de-a-ți așterne în galbenul mormânt, Pe drumul care duce din leagăn la sicriu Moartea să te cuprindă în brațele-i de viu! În suflet să-ți domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta miseră moartea să nu se-atingă Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima ta stearpă, în capu-ți pustiit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de bunătatea ce-n tine își are nemurirea!“ Omar își amintise versetul de îndată ce se trezise. Nu bănuia că-l mai știe atât de bine. Erau treizeci de ani de când îl auzise înălțându-se între stâncile templului din Chak Chak. Era secetă și mobed-ul îl rostea pentru vite și pentru ploaie. Pentru ca să nu-i fie știrbită credința în cuvinte, în fapte bune și în gândul bun. Își aduse aminte că avea treișpe ani și tichia albă a ritului nu-l mai cuprindea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl preveni că a doua zi nu va putea să își conducă mașina. Omar coborî cu liftul și se gândi, prima oară în viață, că e bolnav. Avea o boală tăcută, care îi venea ca o ploaie pe timp de secetă. Era frânt. Își anulă orice întâlnire cu vreun client și se duse spre casă, dar nu se urcă în mansarda lui, nici nu se îndreptă înspre câmp, ci o luă către labirintul de iederă, ca și cum ar fi fost chemat. Ajutorul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-o dată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat. Am început să ocolesc așezările oamenilor, ducîndu-mă prin bălării uscate sau în pădure. Până când n-am mai putut răbda de sete și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
decât foarte rar, când este mare foamete ori vreo epidemie, sau după o furtună violentă; oamenii îl întreabă atunci cu ce anume l-au supărat. Dzingbe ("Părintele universal"), Ființa supremă la populația ewe, nu este invocat decât în vreme de secetă: "O, Cerule, către tine se îndreaptă mereu recunoștința noastră; mare este seceta; fă să plouă, ca Pământul să se răcorească și ogoarele să rodească!"7 Îndepărtarea și pasivitatea Ființei supreme sunt minunat redate într-un dicton al populației gyriama din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o furtună violentă; oamenii îl întreabă atunci cu ce anume l-au supărat. Dzingbe ("Părintele universal"), Ființa supremă la populația ewe, nu este invocat decât în vreme de secetă: "O, Cerule, către tine se îndreaptă mereu recunoștința noastră; mare este seceta; fă să plouă, ca Pământul să se răcorească și ogoarele să rodească!"7 Îndepărtarea și pasivitatea Ființei supreme sunt minunat redate într-un dicton al populației gyriama din Africa de est, care vorbesc despre zeul lor astfel: "Mulugu (Zeul) este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
puternici sau duhurile fecundității sânt mult mai "dinamici" și mai accesibili pentru oameni decât Zeul creator. Dar, așa cum am văzut, în caz de mare nevoie, după ce s-a încercat totul în zadar, și cu deosebire atunci când nenorocirea vine din Cer - secetă, furtună, epidemie -, oamenii se întorc spre Ființa supremă și o roagă. Atitudinea aceasta nu se întîlnește doar la populațiile primitive. De fiecare dată când vechii evrei trăiau mai multă vreme în pace și într-o oarecare îndestulare, se îndepărtau de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu atât mai extraordinară această creație, cu cât ea se împlinește la capătul unei evoluții politice violent antitradiționale, anticreștine și pasionat "europenizante". Generații întregi de tineri portughezi - unii din ei de bună credință, alții pur și simplu din snobism sau secetă sufletească - au dorit să scoată Portugalia din matca ei tradițională și s-o transforme într-o "țară europeană". Cartea de față istorisește eforturile acestor oameni și rezultatele lor. Când Portugalia republicană și democratică a voit să "intre" în Europa, mizeria
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
măslini și holde, nu prea departe de casa lui Salazar. Pe aici, verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare spinările roșcate ale masivului Caramulo. Se știu astăzi prea puține amănunte despre copilăria lui Oliveira Salazar. Dar nu e greu să ni-l închipuim crescând în casa aceea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face. „Am intrat într-o afacere cu chimicale.“ Apoi iar, dacă plouă sau nu, că ne pândește seceta. „Rapița va fi mult mai bună decât sorgul“, l-am asigurat. I-am mai povestit că, după studii sistematice, eram pe cale să aflu „ce căuta neamțul în Bulgaria“. Aveam de gând să scriu o carte pe tema asta și musai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prin ploaie și de a simți apa rece cu picioarele goale? Nimic! Pe cât de mult erau așteptate ploile vara, pe atât de mari erau și bucuriile noastre. Îmi amintesc bine acei ani, când nu mai ploua vara de multă vreme. Seceta tăia pământul fără milă. Noi, copilașii, ne duceam cu bobocii la păscut, dar nu mai era nici iarbă, nici apă prin iazuri. Îmi amintesc cum băgam mânuțele prin crăpăturile pământului pentru a vedea la ce adâncime era urmă de umezeală
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
așa de fierbinte era pământul. Nu mai vedeai culoare verde în jur. Pomii stăteau cu crengile întinse, murind de sete ei se rugau de vlagă la nori. Dar norii treceau nepăsători. Fiind copii, noi nu conștientizam ce pericol mare prezenta seceta și lipsa ploilor pentru viață, dar părinții noștri, care au trăit și simțit foamea în copilărie, lor le era bine cunoscut, ei erau cei ce sufereau mult. Această suferință a părinților mă făcea și pe mine să sufăr, mai ales
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ȘOAPTE DE ZORI Când oamenii... gândaci încåierându-se pe o fårâmå de anafurå scuturatå de preot la sfarsitul slujbei de curåțire a sufletelor Când secetă se înståpânea arzåtoare înfrigurând gândurile lipsite de pâinea speranțelor de-a avea dupå ce så bem apå care apå clipocea în orizont despletitå față morgana cu ciulini zvârcolind pulberea vârcolaci cålårind mareele de foc înspre miazånoapte Când credințele se rezemau
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1640]
-
folosință a folclorului Invizibil, țăranul literaturii noastre vechi apărea doar în împrejurări paroxistice. Acestea îl scoteau din matca lui tăcută, din rosturile lui și-l arătau lumii : un țăran răzvrătit, unul ieșit din minți, altul eroic, alții victime excesive ale secetei, birurilor, invaziilor. În rest, tăcere. Și a venit anul 1848. De atunci pînă astăzi, țăranul român e supraluminat, hipervizibil, înzestrat simultan cu toate calitățile și cu toate cusururile. Supradimensionat ideologic, mizer și inocent, savant analfabet, metafizician sărac, martir producător de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fetele ocupau aripa dinspre dreapta, iar băieții pe cea din partea stângă. Incidentul a avut loc chiar pe data de 29 iunie, ziua Sfântului Petre, o zi însorită a unui an sărac de după un război lung și nenorocit, urmat de o secetă nemiloasă și mai întinsă ca de obicei. O zi de bilanț, cu care prilej se încheia în mod oficial anul școlar. Se anunțau rezultatele la învățătură și se împărțeau premiile elevilor merituoși. Ca de obicei, după cuvântul directorului școlii și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vid, la nici doi metri de un teren arid cu nenumărate striații și denivelări, un fel de ravene reduse la scară, curbate ca jgheaburile din care se adapă vitele, intersectate de puzderie de crăpături complet uscate ca după o îndelungată secetă, șlefuite parcă intenționat pentru a aluneca, dar pe care nu se sprijinea. Să fi nimerit într-un pustiu necunoscut de pe Pământ asemănător cu Sahara? Imposibil. Acolo, datorită gravitației, ar fi alunecat și ar fi căzut precis în una din aceste
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
firicel de iarbă și terminând cu multisecularul platan sau stejar. Pământul reavăn, reîmprospătat după ploaie, scoate la lumină și micile vietăți ce trăiesc aproape nevăzute în umbra sau la rădăcina acestor plante, care au supraviețuit perioadelor de grea încercare, de secetă și uscăciune, conservându-și energiile și ajutându-se reciproc. Activitatea neîntreruptă și permanentă a acestor miliarde de mici ființe fac posibilă existența omului. Îi veni în minte previziunile științific fundamentate ale lui Einstein care, referindu-se la rolul binefăcător al
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
muriseră ceilalți doi frați în război, i se confiscase, în anii puterii populare, toată averea și fusese trimis alături de tânăra lui nevastă, la Canal unde și murise) în acel an avea să se întâmple ceva rău, un cataclism: inundații, cutremure, secetă, boli, etc. Toate aceste proorociri apăreau din păcate, abia după ce se consuma nenorocirea. Atunci își amintea bătrâna că văzuse de Anul Nou fantoma fără cap jucând de una singură cărți sau table, nu mai știa exact ce. Practic toată chestia
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
privind în tăcere în noapte, și simți că senzația de pace îl cuprinde din nou. Drept e că negresa Khaltoum prezisese cu un an înainte boala ce avea să-l ducă în mormânt pe tatăl lui și prezisese și marea secetă ce sleise puțurile, lăsase fără fir de iarbă deșertul și omorâse sute de animale obișnuite dintotdeauna cu setea și seceta, dar la fel de adevărat era că deseori bătrâna sclavă vorbea de dragul de-a vorbi și vedeniile ei păreau mai mult roadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prezisese cu un an înainte boala ce avea să-l ducă în mormânt pe tatăl lui și prezisese și marea secetă ce sleise puțurile, lăsase fără fir de iarbă deșertul și omorâse sute de animale obișnuite dintotdeauna cu setea și seceta, dar la fel de adevărat era că deseori bătrâna sclavă vorbea de dragul de-a vorbi și vedeniile ei păreau mai mult roadele minții ei senile decât autentice premoniții. Ce este dincolo de deșert? întrebă Laila după acea lungă tăcere. Niciodată n-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
moment în ce țară suntem. — în cât timp ați ajuns la râu? Negrul căzu pe gânduri, încercând să-și amintească. Până la urmă spuse, fără să pară foarte convins: — O lună, plescăi din limbă, încercând să alunge niște gânduri neplăcute. Venise seceta, secaseră puțurile și a trebuit să facem un ocol mare ca să evităm Tikdabra. Când eram copil, puteai găsi puțuri bune și savane cu multe zile înainte de-a ajunge la râu. Acum, nisipurile amenință malurile, puțurile au secat și dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ei, dimineața este umbra morții și cînd o văd, simt toate spaimele morții. 18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pămînt n-are decît o parte blestemată și niciodată n-apucă pe drumul celor vii! 19. Cum sorb seceta și căldura apelor zăpezii, așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc. 20. Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac, 21. el, care pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
trist, este că atunci când agricultorii s-au repezit asupra acelor câmpuri, le-au distrus. Erau pășuni imense, cu ploi puține și vânturi puternice, unde doar iarba ținea pământul pe loc. Când l-au arat și au venit primele perioade de secetă, vântul a început să care pământul, transformându-l în praf și ofilind culturile. În felul acesta, s-a format faimosul „găvan cu praf“, care timp de ani de zile - din 1932 până în 1938 - a lovit America de Nord, devenind cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decenii ca să atingă mărimea originară. Marele bazin amazonian nu admitea nici silvicultura, nici agricultura și cei care o distrugeau acum știau acest lucru. Vor transforma giganticele păduri în pășuni, vor înlocui copacii cu vacile și odată cu primele vânturi ale primei secete, pământul va zbura prin aer, va deveni praf și marea catastrofă din Orientul Mijlociu, din anii treizeci, se va repeta în emisfera sudică. Dar ce îi interesa pe ei ce se va întâmpla peste zece ani...? Ultimul huruit al camionului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]