4,389 matches
-
în întunecimea străduței, după ce întoarse capul de mai multe ori ca să verifice dacă targuí-ul venea după el. Acesta nici măcar nu se clinti. Așteptă să dispară camionul și putoarea lui și continuă să meargă singur pe bulevardul lat, slab luminat, cu silueta lui înaltă, veșmintele fluturându-i în vânt, absurd și anacronic în acel peisaj cu clădiri masive, ferestre întunecate și porți încuiate, stăpân absolut al orașului adormit, pe care părea că vrea să i-l dispute doar un câine vagabond. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sirene, își făcură apariția doi motocicliști urmați de un automobil negru, lung și greoi, și toată circulația de pe bulevard se întrerupse pe loc, pentru ca întregul convoi să intre maiestuos în mica grădină a clădirii cenușii. De departe, Gacel putu zări silueta înaltă unui bărbat elegant și semeț, care coborî din mașină însoțit de plecăciunile ceremonioase ale portarilor și funcționarilor și urcă fără grabă cele cinci trepte de marmură ale impunătoarei intrări, unde, de o parte și de alta, făceau de gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
În căutarea a ceea ce dorea bărbatul, dacă n-ar fi zărit cadranul unui ceas. — Nu mai e timp, spuse ea. Mai avem doar un minut până pornim. Întorcându-se, dădu cu ochii la capătul coridorului de o față și o siluetă care o făcură să-și țină respirația cu nostalgie: o ultimă tușă de pudră pe nas, un „Noapte bună“ adresat portarului și fuga afară, În Înșelătoarele străluciri ale nopții, tânărul evreu În așteptare, ciocolatele, mașina după colț, cursa rapidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întâmplare. În timp ce și-o punea În gură, o aprecie după gust. Calitățile Îi dispăreau. Asta-i de la Stein & Co. Se fac mici și uscate. La capătul coridorului, o fată În balonzaid alb se Întoarse și se uită la el. Frumoasă siluetă, se gândi. O cunosc oare? Alese altă stafidă și, fără să-i arunce măcar o privire, o luă. Una de-a noastră. Myatt, Myatt & Page. Pentru o clipă, cu stafida pe limbă, ar fi putut fi unul din lorzii acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că tocmai sunt obligate să se Întoarcă acasă. Dar Coral Musker voia să se plimbe. Era de acord să-l Întovărășească În Întunecimea mașinii, cu felinarele, hotelurile și casele rămânând În urmă și copacii apărându-le-n față ca niște siluete de hârtie În lumina verzuie a farurilor, după care veneau tufișurile cu mireasma lor de frunze ude, reținând ploaia dimineții, și o scurtă și barbară plăcere În miriște. Cât despre Isaacs, trebui să se mulțumească doar cu ce găsise, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ai nevoie de ceva În toiul nopții, nu? Îi rânji cu subînțeles: — Cred că sunteți doctor. Am fost cândva doctor, recunoscu omul. — Și mergeți la Belgrad? El o privi scurt, cu un sentiment de neliniște, și o prinse nepregătită, cu silueta ei pătrățoasă Înveșmântată În tweed și aplecată puțin În față, cu strălucirea inelului cu sigiliu, cu fața flămândă și congestionată. Nu, spuse el. Nu atât de departe. — Eu mă duc doar până la Viena, spuse domnișoara Warren. El spuse rar: — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cum ar privi un automobilist obosit, ajuns la un han de rând, perdelele stacojii și berea apoasă, Înainte de-a conduce mai departe până la cel mai bun hotel, cu muzică și palmieri. Se gândi: „O să vorbesc cu ea. Are o siluetă frumușică“. Căci, la urma urmelor, nu poți trăi Întotdeauna cu o voce șoptită ca muzica ori cu o siluetă Înaltă ca un palmier. Loialitatea nu era același lucru cu păstrarea În memorie; poți uita, rămânând credincios, și poți să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a conduce mai departe până la cel mai bun hotel, cu muzică și palmieri. Se gândi: „O să vorbesc cu ea. Are o siluetă frumușică“. Căci, la urma urmelor, nu poți trăi Întotdeauna cu o voce șoptită ca muzica ori cu o siluetă Înaltă ca un palmier. Loialitatea nu era același lucru cu păstrarea În memorie; poți uita, rămânând credincios, și poți să-ți amintești și să nu fii credincios. O iubea pe Janet Pardoe și o va iubi veșnic pe Janet Pardoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pot fi foarte al dracului cu oricine crede așa ceva. Janet este o pramatie. Mă gândesc să-mi iau altă companioană. Există În trenul acesta o actriță mignonă, una care mi-ar conveni. Ar trebui s-o vezi și tu. O siluetă Încântătoare, Con. Ai admira-o și tu, ca și mine. Nu foarte frumoasă, dar cu picioare splendide. Cred că ar trebui să-mi redecorez totuși apartamentul. Ceea ce-mi amintește de ceva. Poți urca până la zece șilingi și unsprezece pence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la marginea marchizei, cea pe care o văzuse venind spre el când alunecase pe acoperiș. Privi În sus prin zăpada care cădea, un etaj, două etaje, trei etaje, și iată geamul luminat de la studioul lui Herr Kolber - patru etaje, iar silueta clădirii se pierdea În cerul cenușiu și Încărcat. Ar fi fost o cădere urâtă. — Der Kaffe mit Milch, spuse el. Amestecă gânditor În cafea. Josef Grünlich, omul destinului. Nu avusese nici o altă soluție, nu ezitase nici o clipă. O urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâna. Dar vor trage oricum, eh? De ce ne scot afară? Dr. Czinner se Întoarse spre Coral Musker: — Nu cred că există motive să ne temem. Vii? — Sigur că da. Apoi Îl imploră: — Așteptați-mă o clipă! Mi-am pierdut batista. Silueta Înaltă și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În fereastră și celălalt soldat se apropie. Ochii lui mari și prietenoși mai că se lipiră de sticlă și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și transformându-i În siluete de carton. Myatt se aplecă de pe locul lui de lângă șofer și explică: — Evită Subotica și trece peste linii la un pasaj pentru vite. Trebuie să vă țineți bine. Copacii dispărură și mașina se năpusti brusc, mugind, În josul dealului, printre câmpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o zi, ca atinsese râvnitul rang de Căpetenie a Războinicilor, Constructor de Nave, sau chiar legendarul titlu de Mare Navigator pe Infinitul Ocean. Se lasă seară. O briză ușoară agită apele transparente ale imensei lagune, bătând dinspre Raiatea, a cărei silueta se profila la douăzeci și ceva de mile distanță 1. După ce urmări câteva clipe un pescar care-și aruncă năvoadele de pe o stâncă a insulei Piti-UnTai, se ridică încet și porni din nou, pe plajă largă de nisip alb, strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dac-o face? — Dacă ar fi făcut-o între timp, acuma eram deja băgați la apă. Dar merită riscul! murmura Chimé. Sigur că merită!... Intenționa să mai adauge ceva, dar nu o făcu, pentru că ochii i se opriseră pe incomparabila silueta a spectaculoasei Maiana, care se apropia de ei mișcându-se în felul acela al ei care-i făcea pe bărbați, numai văzând-o, să simtă o căldură insuportabila între picioare. —Uită-te la ea! șopti. Îți vine s-o mănânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o, zeule Tané! iar piroga mea să treacă pe deasupra. O, zeule Tané! O, zeule Tané! Câteva fete miloase acoperiră cu frunzede palmier cadavrul bestiei, iar pacea sufletească păru să revină printre locuitorii insulei, care își putură dedică întreaga atenție splendidei siluete a imensei nave, care se legăna ușor pe apele lagunei. Era într-adevăr o autentică opera de artă, iar Tevé Salmón avea toate motivele să se simtă mândru. Ceva mai tarziu, Marele Maestru Constructor se urcă pe navă și așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cufundat într-o nemișcare de moarte, în care totul era tăcut; nici macar apă nu mai clipocea, nici nu le mai șoptea vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că silueta firava a prințesei își părăsise ascunzișul și se îndreptase spre prova de la babord, unde rămase mai mult de trei ore, scrutând întunericul din spatele navei. La ce s-o gândi? Miti Matái o privea și el, iar băiatul citi pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și atenție la derivă! Oamenii începură să vâslească acum cu entuziasm. Pe la miezul nopții se auziră primele croncănituri deasupra capetelor lor, pe la trei dimineața îi învălui o aroma dulce de pământ ud, și puțin după aceea se ivi în fața lor silueta familiară a unui recif de corali destul de întins. Miti Matái se hotărî să aștepte sosirea zorilor pentru a găsi o intrare în laguna care se zarea pe partea cealaltă a recifului și, după ce se convinse că totul era în ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
calcula înălțimea stelelor și în cele din urmă le ordona oamenilor să înceapă să vâslească fără grabă către gură lagunei situate pe partea cealaltă a insulei, față de cea în care se ascundeau catamaranele Te-Onó. Cu luna care lumina acum puternic, silueta Mararei deveni curând vizibilă pentru gărzile de pe creasta, care nu-și putură stăpâni entuziasmul văzând că dușmanii lor încercau să profite de nopțile cu luna plină pentru a scăpa de distructivii Niho-Nuí, căci, gândeau ei, ca niște excelenți marinari ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
palmierii și între Miki-Miki care creșteau lângă plajă, încordați, nerăbdători și stăpânindu-și furia pentru faptul că victimele lor nu se mai hotărau odată să debarce. Sub lumina strălucitoare a lunii pline, Octar avu pentru o clipă impresia că vede silueta prințesei Anuanúa legată de catargul principal și trebui să-și muște buzele, ca să nu poruncească un atac imediat și furibund. Se căise de o mie de ori, în zilele acestea, pentru că se lașase convins de Anuanúa că nu se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tângui scufundatorul. Sunt convins că n-am găsi niciodată un rege mai înțelept, măi nobil și mai viteaz. În schimb avem regina cea mai tâmpita, măi scroafa și mai demnă de dispreț... remarcă Chimé din Farepíti, indicând cu un gest silueta prințesei, care rămăsese ghemuita la prova, cu privirea ațintita asupra insulei. De ce-o fi viața mereu atât de nedreaptă? — Ea nu va deveni niciodată regina insulei Bora Bora, replică Tapú Tetuanúi cu o seriozitate care îi surprinse pe prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dispară... În curând va răsări soarele. — Femeile la vâsle! Bărbații la arme! Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În clipa când la orizont apăru lumină difuza de dinaintea răsăritului, iar silueta insulei se ivi din întuneric, putură vedea cum două catamarane o abandonează, unul pe la est și celălalt pe la vest, apropiindu-se rapid, în încercarea de a-i prinde la mijloc. Nu bătea vântul și nici nu era de așteptat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
plajă liniștită, sări din caiac. Apa era călduță, dar într-o clipă ajungea să se simtă chiar rece. Se culcă cu capul pe un trunchi căzut lăsându-și ochii și mintea să-i rătăcească. Străbătu cu privirea iarăși și iarăși silueta familiară a copacilor înalți, toți atât de asemănători și, fiecare în parte, atât de diferit, atunci când ajungeai să-l cunoști. Erau milioane și milioane - infinit de mulți! dar, la fel ca o ființă omenească dintr-o mulțime, fiecare copac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putu de mult extremitatea opusă a corpului și lăsă să-i scape o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o altă bășină, de data asta pe un ton ascuțit, izbucnită din desișul adânc al mangrovelor. Silueta cenușie cu corp lătăreț și cap minuscul a „trompetistului“ se îndepărtă domol în direcția aceea și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină și lăsă, la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]