4,078 matches
-
vizitiul. Răspunsul cu "deocamdată" nu-i plăcu lui Grigore, totuși nu insistă. Destul îl plictisise călătoria cu trenul. Într-un vagon a fost numai el cu Herdelea. Celelalte, de asemenea, aproape goale. În toate gările, în schimb, vălmășag de oameni speriați, care-și povesteau grozăvii despre țăranii răzvrătiți și mai ales despre intențiile lor. Toți recunoșteau până la urmă că la ei e liniște, ce-i drept, dar că se pregătesc lucruri nemaipomenite. Grigore știa bine că prin părțile acestea nu s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe arendașul Cosma Buruiană. Pe grecul, însă, nu l-a zărit nimeni, pentru că a sosit pe întuneric, când numai în cârciumă mai erau câțiva întîrziați. Miron Iuga îi adunase pe toți, chiar și pe Platamonu, ca să se documenteze. Cel mai speriat era colonelul pensionar. Se văicărea ca o babă că-și pierde acuma tot rodul unei vieți de trudă. Grija cea mare o avea, însă, din pricina celor trei fete pe care le-ar fi trimis undeva, să nu le pângărească cumva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet: ― Ce-i, Costică?... Ce-ai pățit? Copilul răspunse printre sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-am jucat... și... aoleu, aoleu urechile mele! ― Ce s-a întîmplat, măi Nicușor, că tu ai văzut? întrebă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru Ciulici cu ai săi. Nadina intră fragedă și frumoasă ca o rază de soare primăvăratic, în ochii ei lucea o bucurie trandafirie. ― Ei, tot speriat, cavalerul meu viteaz? zise cu ironie drăgălașă către Stavrat. Vai, dacă aș fi știut că ai să fii așa de circumspect, te-aș fi cruțat: mi-aș fi ales alt avocat! ― O, dumneavoastră glumiți, coniță, pentru că n-aveți experiența vieții
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în casă. O fereastră a salonului era deschisă larg. Se vedea curtea conacului vastă și pustie. De afară, nu pătrundea nici un zgomot. Liniștea era apăsătoare. Soarele lucea de undeva cu o lumină albă, făcând mai dureroasă tăcerea în care vorbele speriate ale lui Stavrat bâjbâiau ca niște păsări fugărite. Nadina nu voia totuși să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea. Dorea să se împotrivească și, din pricina liniștii de afară, nu îndrăznea nici să deschidă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bate? ― Fii bun, Leonte, și scoală nițel, că s-a întîmplat o...! ― Dumneata ești, primare! bâigui logofătul Bumbu, recunoscând glasul. Uite-acu mă scol... Iacă viu!... Oare ce s-o mai fi întîmplat, Doamne ferește? adăugă apoi în sineși, horobăind prin întuneric, speriat, fiindcă nu pricepuse, somnoros cum era, ce spusese primarul. Când deschise logofătul ușa, Ion Pravilă, fără să-l lase să mai întrebe ceva, îl întoarse înapoi: ― Hai, bre, îmbracă-te repede să plecăm, că arde Ruginoasa! ― Aoleu!... Ruginoasa? făcu Leonte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dârdâind deodată. Nu se poate! ― Acu lasă, nu te mai tocmi, omule! zise primarul nerăbdător. Nu vezi? Că parcă-i lună! ― Aoleu, aoleu! se cruci logofătul, intrând în casă. De afară primarul auzi întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate. Se retrase mai deoparte, lângă straja de la Ruginoasa, care venise să-l vestească. De buimăceală nici măcar nu l-a prea descusut ce și cum, ci a dat fuga încoace, la curte. Straja sufla greu și bolborosea întruna aiurit. ― Oare de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nadinei ascunsă în buzunarul sumanului, cu un rânjet de mulțumire pe față. Își luă toporul de la Ilie, zicând cu un glas hîrîit: ― Hai, du-te și tu, Ilie, că poate să mai fie caldă! Oamenii îl priveau cu o curiozitate speriată. Ileana însă izbucni: ― Aoleu, să știți c-a omorât pe conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut una ca asta, Toderiță? Toader Strîmbu răspunse liniștit: ― Ba a murit ca un pui de găină, zău așa! Cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-o bată dacă nu sărea caporalul. Pe urmă a aflat despre plecarea grupului de țărani spre Lespezi, desigur nu cu gânduri pașnice. Pe urmă au venit veștile despre isprăvile oamenilor. Și în sfârșit Lazăr Odudie, vătășelul arendașului Cosma, adineaori, speriat, că o seamă de oameni dau mereu târcoale conacului și că i-e frică să nu-i puie foc. Între timp, după ce a isprăvit cearta cu nevastă-sa, a ținut un fel de consiliu de război cu toți patru jandarmii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lase în pace. Dacă nu fac tărăboi, de ce să-i stîrnească? Peste mai puțin de jumătate de ceas un jandarm, care stătea prin ogradă, năvăli în biroul șefului, raportând cu sufletul pe buze: ― Dom' plutonier, foc!... Arde conacul! Șeful ieși speriat afară. Da, în direcția conacului lui Cosma Buruiană bolboceau nori groși de fum. Nu mai putea rămâne nepăsător. Ar risca să fie trimis în judecata Consiliului de Război dacă s-ar afla, și s-ar afla cu certitudine, că jandarmii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strălucire de bucurie, care-i îmbujora obrajii tăbăciți. Când isprăvi și se dădu un pas înapoi să admire minunea, întîile raze ale soarelui tocmai râdeau în geamurile murdare, întoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, îl priveau puțin speriați. Bărbatul, surprins, zise zâmbind și ca o scuză: ― Credeam că dormi... Uite ce bunătăți! Pentru tine le-am adus toate, că copiii mănâncă orice, numai mâncare să fie, dar tu trebuie să te hrănești cu lucruri mai bune, ca să te
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în fața atâtor oameni. Nu mai spuse nimic, mulțumindu-se a întoarce spatele cu dispreț. De altfel, nici țăranii nu-l mai luară în seamă, căci primarul Pravilă, auzind că mulțimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat și plîngător: ― Ce-i cu voi, măi creștini? Nu v-ajunge să vă războiți cu boierii de-ați început și cu statul? Ați nebunit, oameni buni, ori nu mai aveți mult? Trifon Guju, însă, sări, înfruntîndu-l: ― De ce-ai ascuns
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prelung, parc-ar fi vrut să-și încerce curajul și să spargă liniștea care-i amorțea pe toți... Cei mai mulți, intrați pe dincolo, prin curtea conacului, erau mai gălăgioși. Dinaintea lor porumbeii se ridicară în văzduh, iar orătăniile se împrăștiară orăcăind speriate. De prin grajduri și acareturi apăreau slujitori și argați de toate felurile, privind cu o curiozitate copilărească sosirea satului, râzând, schimbând glume, parc-ar fi venit la clacă cu lăutari. Numai bătrânul Ichim se uita mirat și nedumerit. Logofătul Bumbu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mormăi Miron Iuga, văzîndu-l cum se frânge cu o satisfacție care-i îngrășa inima. Când răsunară împușcăturile, câțiva oameni de pe lângă Trifon își feriră capetele, retrăgîndu-se cu spaimă peste cei dinapoia lor. Țipete diverse țâșniră într-o îmbrînceală generală. Printre glasurile speriate însă porniră deodată înjurături și amenințări. Toader Strîmbu, la câțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură: ― Ce, boierule, vrei să ne omori? În aceeași clipă mișcarea mulțimii se învolbură. Deasupra lui Trifon se aplecaseră câțiva să-l sprijine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
închinat repede de trei ori... După ce își mai veni puțin în fire, auzi deodată, foarte deslușit, un suspin greu și dureros ca un geamăt. De groază nici nu putu scoate glas, dar sări în picioare, în aceeași clipă o voce speriată rosti: ― Marioara, să nu țipi că mă nenorocești!... Sunt eu, Isbășescu! Ieși anevoie de sub canapea. Era amorțit. Se ascunsese de când a văzut pe bătrânul Miron că ia pușca, bănuind ce are să se întîmple. Chircit acolo, a mulțumit lui Dumnezeu că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
viitor repetarea unor astfel de nenorociri naționale! În Lespezi, la marginea comunei, maiorul Tănăsescu raportă clocotind de indignare: ― Domnule prefect, aici e un sat de criminali! Aici s-au comis omoruri!... Aici trebuie să... ― Calm, calm, domnule maior! zise Baloleanu speriat. Sarcina noastră e prea dureroasă și tocmai de aceea trebuie să ne păstrăm sângele rece. Bombănind și scrâșnind înjurături, maiorul conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce-am găsit! îi tremura glasul de durere și de mânie. ― Dați-vă la o parte să treacă trăsura! strigă sublocotenentul după ce bătrânul Ștefănescu își vărsă amarul față de tânărul Iuga. Țăranii încercară să se ridice, ca să facă loc. Ofițerul răcni speriat: ― Jos! Jos!... Soldat, pocnește-l!... Dă, soldat! Trăsura își urmă calea, prin Babaroaga și Gliganu, până la Lespezi, unde făcu un popas mai lung. Grigore, fără să-și mărturisească, avusese mai mare groază de întîlnirea cu cadavrul Nadinei decât de al
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul și răcni deodată: ― Jos!... Jos!... La pămînt!... Jos!... În clipa următoare strigătul lui Boiangiu fu reluat de mai multe glasuri, iar soldații începură să lovească în dreapta și în stânga pe spinările încovoiate, repetând speriați: ― Jos!... Jos!... Prefectul renunță la continuarea admonestării. Se trecu îndată la interogatoriul lui Toader Strîmbu pe care Boiangiu îl indicase ca ucigaș al Nadinei. ― Spune cum ai omorît-o! zise prim-procurorul. ― Apoi, domnule, eu n-am omorât pe nimeni și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
geamurile încă sparte, părea un moșneag cu ochii plânși. În față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată, citea și cânta, și ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourași albi, ca niște șiraguri de îngeri, se întreceau să asculte pomenirea morților. Preotul avea un glas mic, subțirel și totuși alinător. Glasul acesta se suia în văzduh
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în cele din urmă, toate străduințele noastre tot aici sunt sortite să sfîrșească!" Vreo zece țărani asudau cu lopețile, muți, gâfâind. Primarul Pravilă îi zorea mereu, speriat, parcă palmele primite de la maior I-ar fi zăpăcit cu desăvârșire. ― Câți au fost, primarule? întrebă Titu când văzu că pământul i-a înghițit pe toți. ― Patruzeci și șase, domnule, împreună cu Trifon și cu Toader pe care numai adineaori i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
buzunare. Nu-i cunoștea pe oamenii din centru, ei nici măcar nu se dădeau la o parte, de parcă Petrache n-ar fi existat. Îi ocolea, ca și cum era singurul care putea să vadă. Și totuși, se simți atins pe umăr, se întoarse speriat, de parcă cineva îl căutase și în sfârșit îl găsise. Femeia îi întinse, în chip de explicație, un mănunchi de violete. Se scutură și porni înainte. Dar îi păru rău și se întoarse. Alese câteva flori legate cu ață, în schimbul a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mai primea de mulți ani pe nimeni. Doar pe Filip, și asta numai de câteva luni, de când a început să-i povestească pentru cartea cu amintiri din închisoare. — I-ai spus și lui ? — Lui Filip ? Nu, e și el speriat. O duce greu acuma, l-au dat afară de la ziar, aproape că n-are ce mânca și la sfârșitul lunii proprietarul l-a amenințat că-i pune bagajele la ușă, dacă nu plătește chiria. Are, pe deasupra, tot felul de obsesii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai ales, încerca să se proptească bine, căci icnetele ei, atunci când trebuia să-l îndrepte sau să-l mute de colo colo, îi rupeau inima. Moțăia așadar doar pe jumătate, ca nu cumva să cadă, furat de somn. Dar tresări speriat, când auzi ușa de la intrare sărind din țâțâni și strigătele înfundate ale Melaniei. Golea o apucase de păr, trăgându-i capul în sus, destul cât să-i bage fierul toporului sub bărbie. Bărbatul întoarse lama și apăsă, de data asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lan de floareasoarelui. Două lanuri, mai exact, două lumi încrucișate. Unii cu fața într-o direcție, alții în partea cealaltă. Grăbiți, încolonați, mânați de la spate, privind unii în sus, spre Universitate, alții în jos, spre Piața Unirii. Oamenii grăbiți sau speriați seamănă între ei. Când tac, iau poziția ghiocelului, când sunt nedumeriți, par niște flori de toamnă. Cărându-și rădăcinile în spate, ca pe niște năvoade. Sau bulbii înfrigurați, la piept. Dar Costică Ologu nu vedea lucrurile în același fel, astăzi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apuci... Da’ ce-are ? întrebă Bunelu, neținând seama de celelalte aprecieri. — Păi, tu vezi ce scrie acolo ? — N-am ochelarii la mine, se apără Bunelu. — Dă-i lu’ Faraon să citească, îl îndemnă Calu, dar acela făcu un pas îndărăt, speriat. — Mai bine cânt ceva... spuse, încurcat. Calu înșfăcă buletinul și citi : — Republica Populară Română. Se pare totuși că acest enunț pe care îl socotea edificator nu avu efectul scontat. — Așa... și ? se stropși Bunelu. Ce-i cu asta ? — Republica Populară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]