5,950 matches
-
acum să le găsească întrebuințare. Apoi se întoarce cu spatele la răufăcător și pune vrabia jos, pe o frunză uscată. Îngenunchează și se apucă să-i netezească ușurel, cu degetul mare, pieptul, învelind pasărea toată cu palma, pentru a-i da căldură. Suflă peste vrăbioi - căci vrăbioi e - și pornește să-i descânte. Piii-ca pi-ca pi-ca, zice. Piii-ca pi-ca. Hai ridică-te că-ți dau semincioare, hai să-ți dau, nu vrei mei? Pii-ca pi-ca...Mei nu vrei? E o dimineață rece, șuierătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sus pe bulevardul Carol către Biserica Armenească, merg fără să vadă, văzând fiecare altceva, imposibil altfel, fiecare altfel, de nespus, spus. Nici nu bănuiesc când trec pe lângă fereastra de la demisol că de cealaltă parte, lungit în pat, un moșneag a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de catifea îi luminează creierul tăcut. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-a stricat. Oricum n-are nici o însemnătate, cei care așteaptă autobuzul nu au a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe? E capătul liniei, Domnești, autobuzul va poposi aici vreo zece minute, apoi va întoarce, va culege cei doi militari în termen și țăranul cu paporniță care-și suflă toți trei în pumni lângă ghereta de bilete și va porni gâfâind într-o nouă călătorie, spre capătul celălalt, de unde tocmai a venit. Paula Dotty se dă și ea jos, ținându-se bine să nu cadă. Ochii ei văd firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Spune-mi de ce vrei să continui să trăiești, ca să pot să continuu și eu să trăiesc! Și în clipa aceea au năvălit cei veniți să facă descinderea. Forțele legii și ale ordinii au dat buzna prin toate ușile, fluturând arme, suflând din țignale, agitând lanterne orbitoare unde era deja destulă lumină. Erau o mică armată și au început să scoată tot felul de exclamații de satisfacție descoperind în pivniță figurile noastre dulci, de-o răutate melodramatică. Au început să scoată tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
atunci, mama s-a sacrificat ea, că eu crescusem de-acuma, și s-a dus ea la verificări și nu s-a mai întors. N-am mai văzut-o, vă dați seama ce tragedie a fost pe capul meu! Își suflă nasul, smiorcăindu-se. Batista o ținea pitită undeva în spatele jachetei. - Deci - continuă bătrâna, după ce-și mai reveni -, mama s-a sacrificat. Cu voia superioarei, bunînțeles, sora Josefa. Ați înțeles acum? Pe mama n-a mai văzut-o nimeni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de care aud că s-a întors, Tomnea, profesorul profesorilor din Sudica, care să-l faci șeful lor d’aici din Județ, da șef peste șefi și tocma’ când să-l dau în gât, vine KGB-ul și mi-l suflă din mână, de pe malul apei l-a luat, cu vaporul, cu submarinul, cu balonul, cu ce și cum l-o fi luat, că m-am trezit fără el, e o chestie care merge la cititorii de-acuma, asta cu suflatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Undeva, jos, se mișca ceva ca un animal. Mi-am frecat ochii cu pumnii. În sfârșit am văzut clar. Casa galbenă avea ferestrele deschise, trântite în lături cu atâta putere, încât una se desprinsese dintr-o balama și atârna jalnic, suflată de vânt. Înăuntru era vraiște; se vedea că proprietarii își abandonaseră locuința luând cu ei strictul necesar. Un dulap aproape plin cu rufe stătea într-un unghi imposibil - desigur îl ținea ceva la bază, ceva ce nu se zărea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
e în regulă, nu-mi dau seama. — Bolnne, Samoro? Eș bollne?5 — Nu eu, fir-ar să fie, Margareta. — Margarreta?... În cameră mirosea a ploaie și var. Prin geamul deschis se vedeau ultimii picuri scurgându-se de pe streașina casei. Vântul sufla domol și îi dădea frisoane lui Samuel, aflat cu spatele la fereastră. Lângă ușă, pe un teanc de ziare și ținându-și genunchii la piept, ședea Margareta; îl privea cu niște ochi injectați, sub care creșteau două cearcăne uriașe. Părul dezordonat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
azi la patru, așa cum am stabilit, și o voi aduce pe urmă aici? Vasele trebuie spălate, ba mai mult decât atât, hainele care stau împrăștiate pe podele trebuie culese, împachetate și depozitate în dulap, șervețelele mototolite în care mi-am suflat nasul trebuie aruncate la gunoi. Gândul că mă voi întâlni cu o fată cunoscută pe internet mi se părea oarecum neverosimil. Și mai de necrezut era s-o invit la mine, dar totuși asta m-a încurajat să fac ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bătaie toate economiile, care ajungeau la jumătate din fondurile arheologului. Cyril, cel mai fidel discipol al meu, i-a convins pe mulți din „Waterheaven” să contribuie cu bani pentru un cantonament în Canare. Nici el, nici Dietmar nu le-au suflat un cuvânt despre așa-zisa comoară. Problema rămânea strict confidențială. Am semnat un act prin care ne împărțeam pe din trei câștigul rezultat în urma explorării. Urma să ascundem prada de ceilalți participanți. Am plecat în vara anului 1998, pe iahtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și făcuseră schimb de informații, lucru care le-a unit și mai mult, căci în vreme ce toată lumea din jur, la sfârșitul testului, își pufăia țigările pe culoarul argintiu și lucios, zâmbind protocolar (deși gândul că omul din fața ta ți-ar putea sufla locul era omniprezent și chinuitor), ele două se simțeau într-adevăr bine, fără a se preface. Bancurile pe care și le-au spus și amintirile care au curs gârlă au cimentat prietenia ce se năștea. - O știi pe aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pragului ușii. Semăna cu o simplă sonerie dar, când m-am apropiat și am pipăit-o, mi-am dat seama că era de fapt o altă cutie. Am desprins-o și am așezat-o pe moloz. Cu mare grijă, am suflat praful de pe ea. Alte litere. PG. De data asta m-am temut să nu fie vreo bombă, pusă acolo în caz că șișul din scaun nu funcționează. M-am tras într-o parte și, înarmat cu un băț, am apăsat ceea ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
abia aștept să văd ce față face Bill când ne vede că ne vede că fumăm din astea. Ce reacționar nebun mai e și omul ăsta. —Îl dezgustă Tunbridge Wells, sării și eu. —Nu-i așa? Perfect! zise Hugo admirativ, suflând un cerc de fum către Hamsptead. Așa o să-i zic de-acum înainte. Între noi. Față în față, nu-l scot din „Bill-drăguțule“, bineînțeles. —Hugo, zise MM pe ton de avertisment. Și totuși zâmbea. —N-ai nici o grijă, stăpână atotputernică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prea îți faci griji din orice, îi spunea el pe un ton încurajator. O să fie bine. —Crezi? Philip Cantley părea deja că e mai calm. —Bineînțeles. Lucrurile or să se rezolve de la sine, ai să vezi. Iar eu n-o să suflu o vorbă despre cum merg lucrurile în momentul ăsta. O să spun că nu fac altceva decât să pun în aplicare hotărârile tale. Salut, Sam! zise el odată ajuns pe palierul unde se afla ușa deschisă a camerei directorului de scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și fuma țigări Sobraines. — Mă tot aștept să scoți un ceas cu lanț, zisei eu, fără prea mare legătură cu situația. — Cum îndrăznești să mă compari cu Marele Iepure Alb1? Mă privii de sus, de la înălțimea nasului său lung și suflă un nor de fum. — Spune-mi ce s-a mai întâmplat azi. Știi că-mi place bârfa. Păi cam atât, pe cuvânt. Am verificat cu Sophie cafeaua lui Violet și am găsit pe fundul cănii ditamai stratul de zaț. Alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
are nimeni ce să facă, zise el. Deja încerc cât e ziua de lungă să-l calmez pe Philip. Știi cât de mult urăște interviurile. Când dă declarații polițiștilor e ca și cum ar avea vreo șaptișpe critici de teatru care-i suflă în ceafă. O să-i ia câteva săptămâni bune să-și revină și avem atâta treabă. — Am auzit că ai ales distribuția pentru Casa păpușilor, sării eu. Ben se uită uimit la mine — Nu trebuia să se știe, izbucni el, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am înțeles! Promit! Și tu ai grijă de tine. Fără pumni: nu mai lua, dar nici nu mai da, adăugă ea. Am făcut semnul crucii în aer. — O să mă străduiesc. — Când ajungi acasă, încearcă creionul corector. Nu trebuie decât să sufli asupra lui ca să-l încălzești un pic înainte. —Bine. Și mulțumesc. —N-ai pentru ce! Păi, eu trebuie s-o șterg. Mă îmbrățișă. —Mulțumesc încă o dată, Sam. Ești o prietenă adevărată. După care o zbughi către stația de autobuz, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajuns în selvă. Kano întinse mâna, apucă sarbacana, scoase din tolba lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și sec. La cincizeci de metri distanță, darda se înfipse în inima mănunchiului de banane. Făcu un gest satisfăcut: — Place la om, admise el. Indianul arătă atunci spre fată, care stătea nemișcată. — Kano vinde soră, insistă el. Drăguță. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și săptămâni. Anotimpul ploilor impunea vieții amazoniene o paranteză - precum iarna în țările nordice - și, în acest timp, nu te puteai gândi decât să rămâi închis în tine însuți, citind și meditând, îngăduind, răbdător, ca apa să cadă, vântul să sufle și furtunile să reizbucnească pe înserat. Erau zile de nostalgie și de amintiri, când simțea mai puternic „chemarea civilizației“, când observa mai mult decât oricând lipsa atâtor lucruri... Lucruri mărunte, lucruri care făceau viața mai ușoară, lucruri pe care de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
zece pisici s-ar fi bătut în burta lui pe când aștepta ora cinei, și apoi erau o sută de pisici, în vreme ce farfuriile aburinde erau de-acum pe masă, iar Monseniorul spunea Rugăciunea de Recunoștință, și o mie de pisici, pe când sufla nesățios, răcind acel lichid roșu și gros în care plutea o infinitate de enorme boabe de fasole, grase cât degetul mare, albe ca țâțele de suedeză, moi ca pâinea franțuzească. Își arse limba, gâtul, mațele, până și dinții, și preoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu era În stare să aducă atât de repede o barcă. Înșfăcă o jachetă de lână din șifonierul de lângă ușa de la intrare. Diminețile de septembrie puteau fi friguroase, iar la Santi Giovanni e Paolo, atât de aproape de apele lagunei, vântul sufla aproape mereu. La capătul celor cinci rânduri de scări, trase de ușa de intrare În clădire și dădu peste Puccetti, un recrut care intrase În forțele de poliție de mai puțin de cinci luni. — Buon giorno, signor commissario, zise Puccetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un pachet de țigări din birou și aprinse una. — Rossi mi-a spus că puștii ăștia belgieni cred că Ruffolo a fost prezent. Brunetti clătină din cap. — Ruffolo-i un tip pipernicit, nu-i așa, domnule? Nu e deloc foarte Înalt. Suflă un fuior subțire de fum, apoi Îl alungă cu mâna. — Și sigur nu și-a lăsat barbă cât a stat la Închisoare, observă Brunetti. — Asta Înseamnă deci că nici unul dintre oamenii pe care Viscardi spune că i-a văzut nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de la brichetă, având grijă s-o adăpostească În căușul palmelor de vântul inexistent, apoi strecură atât pachetul, cât și bricheta Înapoi În buzunar. — E vorba de treaba asta cu doctorul, nu-i așa? Întrebă el, lăsând capul pe spate și suflând un fuior de fum În sus. — Ce vă face să spuneți asta, sergent? — Nu-i greu de dedus, nu-i așa? Era doctorul lui Danny și-a fost a naibii de tulburată când a pățit-o băiatul așa de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]