KorAP: Find »[drukola/base=surâde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

acasă. Așa că mă voi ridica și voi pleca. Mihai, întoarce brusc privirea spre mine doamna Teona, tocmai cînd eu încerc să mă ridic, iar vocea ei mă reașază în fotoliu. Nu ai impresia că am mers prea departe? mă întreabă surîzînd. Încremenesc, cu privirea fixă în ochii ei. O văd cum surîde și mă gîndesc imediat la ceva care să mă înfurie: comportarea inginerului-șef față de mine și de Don Șef. Simt cum mi-am căpătat puterea de-a mă stăpîni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privirea spre mine doamna Teona, tocmai cînd eu încerc să mă ridic, iar vocea ei mă reașază în fotoliu. Nu ai impresia că am mers prea departe? mă întreabă surîzînd. Încremenesc, cu privirea fixă în ochii ei. O văd cum surîde și mă gîndesc imediat la ceva care să mă înfurie: comportarea inginerului-șef față de mine și de Don Șef. Simt cum mi-am căpătat puterea de-a mă stăpîni, dar furios pe dinăuntru, atît de furios încît să dau replica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ca privirea în care m-a învăluit, e chiar atît de normal să discutăm despre... literatură, despre coordonatele existenței umane... într-un birou ca acesta, înțesat pînă la refuz cu cifre de plan? În birou la mine, doamnă, îi spun surîzînd, dîndu-mi seama cum mă destind, e prea frig. Găsești că aici e prea cald? Nu, dar măcar sîntem sub lumina caldă a florilor de magnolie din tabloul de pe perete, arăt eu cu privirea. Un astfel de tablou, îmi spune doamna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și-un pericol... În seara aceasta, în nici un caz. Să iau asta drept o invitație? o întreb. S-o iei? se miră doamna Teona. Este o invitație, Mihai. Și dacă vă invit eu? Nu ai tablou cu flori de magnolie, surîde doamna Teona. L-aș putea lua pe acesta să-l duc acasă... Nu, Mihai. Un drum al meu în Cartierul de Nord și intrarea mea într-un bloc de garsoniere ar bate la ochi mai mult decît un voiaj la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
treabă, ca ție să-ți rămînă tot timpul pentru pagina albă... Ar fi investiția cea mai rentabilă pe care ar putea-o face o femeie ca mine... Căci și-așa... vremea să ajung o "neîntrecută șefă de șantier" a trecut, surîde doamna Teona, ridicîndu-se și ea de pe scaun, lunecîndu-și din nou palmele peste coapse, de data asta cu o mișcare mai lentă, ca și cum ar fi vrut să-și lase toată durerea din palme pe luciul fin al fustei. Mă retrag doi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc totul, odată, ca o explozie... Te rog!... Se retrage doi-trei pași, scutură din cap înfrigurată, palmele ei își lasă iar durerea pe luciul fustei, în timp ce ea îmi surîde cu toată fericirea revărsată în ochi și pe buze: Atunci... pe deseară, Mihai! Te aștept... Îmi promiți că vii? Ce straniu a pătruns în mine acest "îmi promiți că vii"!... Ceva între rugăminte și ordin. Dar de ce?! De ce, Dumnezeule, de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ba mai degrabă cu chef. Mare bal mare! Ca-n filme. Parcă vă și văd la ziar: voi de la șantier pupîndu-vă cu cei de la combinat... Te-ai gîndit și la tine cînd ai spus "cei de la combinat"? mă întreabă Fulvia surîzînd. Cum rămîne cu cafeaua? o întreb. O bem, vecine, îmi răspunde, sigur c-o bem; viața e-așa de lungă... Numai că... știi..., se oprește ea și se întoarce spre mine zîmbind, uneori, cînd amîn prea mult cafeaua se duce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
e-așa de lungă... Numai că... știi..., se oprește ea și se întoarce spre mine zîmbind, uneori, cînd amîn prea mult cafeaua se duce caimacul, se evaporă apa și constat că am rămas doar cu zațul... Tăcem amîndoi o clipă, surîzînd un surîs trist, care ne înflorește pe buze -, apoi Fulvia face un semn de prietenie spre mine și urcă în microbuzul șantierului. Ceilalți au urcat deja. Portiera e trasă cu putere, iar microbuzul pornește pe alee, spre Zona Cinci. A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Cristescu, apoi, aruncînd o privire prietenească, dar ironică spre fata cu ochi frumoși, continuă: Îmi amintesc însă de numele Zaharia, Dinu Zaharia, un băiat înalt, tot de la combinat... Da, sigur-sigur, zic eu, am fost propus odată cu el. Dacă-l întîlniți, surîde doamna Cristescu, schițînd o privire spre fata de alături, spuneți-i că a făcut o victimă pe aici, pe la noi... Sînteți rea, doamnă! exclamă fata, modelîndu-și frumos gura mică. Am înțeles că mă tachinați cînd sîntem numai noi, dar să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-o cîndva, în tinerețe", mi-a răsunat în minte meditația lui Sartre, citită, probabil, în romanul Cuvintele. Asta m-a înfuriat. Mulțumesc, doamnă, am zis, eliberîndu-i mîna, acum zece ani aș fi fost fericit numai să vă văd... Mda, a surîs Mariana înainte de-a pleca, trebuia să-mi închipui că eu nu te mai interesez decît ca o răfuială, mai ales acum, cînd îți poți permite... destule, ținînd cont că literatura îți aduce atîția bani... Și dacă Mariana mi-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mergeam la sala de sport să mă mai dezmorțesc, lovind cîte o oră sacul de antrenament. Pornesc spre clădirea I.L.L.-ului lovind cu genunchiul, din mers, punga în care am casca. Bună ziua! spun intrînd. Doamna Cristescu ridică privirea și-mi surîde: Nu cred că e bună, tovarășe Vlădeanu, de vreme ce-ați fost trimis înapoi... Mi-au spus să vă rog să controlați mai amănunțit... Nu sînteți pe nici un tabel, îmi spune doamna Cristescu, desfășurînd dosarele în fața mea pe birou. Cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Condurache, ridică glasul Fărcășanu, nu a sosit nici un tabel! Vă rog foarte mult să cercetați!... Nu ne puneți în situații neplăcute, vă rog!... Trîntește receptorul telefonului la loc și strînge din pumni, uitîndu-se în tavan. Apoi, devine calm și-mi surîde: Nu-i nimic, tovarășe inginer, se rezolvă. Mergeți înapoi la combinat și dați de urma tabelului. În momentul cînd aflați unde-i, veniți direct la noi. Îmi întinde mîna, conducîndu-mă pînă spre scări. Îi mulțumesc pentru amabilitate, cobor, trec prin fața

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
agățat de această femeie.... Ce mai scrii acum, dom' Mihai? mă întreabă inginerul Florea. Un roman polițist, cu unul care umblă să dea de urma numelui său pe un tabel cu locuințe, răspund eu în doi peri. Puțin, foarte puțin, surîde Florea, atent la o depășire. Miza conflictului este mică. O fi, dar e miza mea! vorbesc eu apăsat, cu vocea iritată. Ajunge cît s-au bătut eroii mei literari pentru cauze nobile, atît de nobile că nu se mai vedeau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
decît să plec, nu înainte de-a trece pe la grupul sanitar, să ies de-acolo mai liber și mai fericit... Totuși, zic eu, întorcîndu-mă spre blond, chiar nu știți nimic? Nici măcar nu bănuiți? Așa, să-mi dați o sugestie... Nu, surîde neputincios blondul. Scot portmoneul din buzunar și trag din el trei sute, punîndu-le pe birou, în fața lui, sperînd prostește în sufletul meu să descopăr ceva, care să-mi limpezească gîndurile răvășite: Chiar nu știți nimic? Nuu, strînge el din umeri. Mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
știți nimic? Nuu, strînge el din umeri. Mi se pare că a strîns din umeri neconvingător, așa că mai trag din portmoneu și celelalte sute, care mai sînt acolo, vreo cinci, și le pun peste cele de pe birou: Nici acum? Domnule, surîde blondul, privindu-mă lung, nu-mi risc eu postul nici pentru cîteva mii. Luați-vă banii de pe birou că s-ar putea să intre cineva. Și-așa, toată lumea crede că noi... Vă înșelați, tovarășe! Mie îmi place să umblu cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am văzut toate telefoanele la locul lor, pe măsuța de lîngă birou. Nu, nu dă el telefon, se precipită secretara. Așteaptă din clipă în clipă să fie sunat... Dealtfel, în ultimele zile... e tare... ocupat... "Așteaptă să fie sunat", îmi surîd eu; de fapt, surîsul meu fiind o ușoară strîngere a colțului gurii. Personal, nu-l cunosc pe tovarășul Amariei. Cei de la teatrul din localitate, cînd a venit vorba despre el, n-au zis nimic rău, ba dimpotrivă: îl lăudau. (Că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu tovarășul Amariei nu știu; piesa, însă, a fost jucată în continuare fără să fie modificată. V-ar fi primit, tovarășe Vlădeanu, continuă să se precipite secretara, aranjîndu-și ochelarii, dar, vă dați seama, așteaptă niște telefoane... Altfel, v-ar primi... Surîd larg, copilărește, privind-o lung pe secretară care, intimidată de privirea mea, rămîne cu mîna la ochelari. Nu-i nimic, rîd eu încet. Spuneți-i tovarășului Amariei, continuu, devenind grav, că peste cîteva luni, tovarășul care-i va lua locul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
socialistă, trafic de influență și abuzuri pe linie de serviciu", întîlnindu-mă pe stradă, secretara mă va opri, întrebîndu-mă: De unde ați știut atunci că tovarășul Amariei va fi dat afară? Nu era deloc greu să ne dăm seama de asta, voi surîde eu.) Mă înclin în fața secretarei, îi spun un "sărut mîinile!", apoi ies, copleșit de acea stare sufletească pe care o are omul obosit de lupta cu valurile. "La naiba toată zbaterea mea pentru un lucru așa mărunt: o garsonieră! Avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
fosta colegă a Brîndușei ghinionul meu de azi! Dacă n-ar fi fost ea, Brîndușa n-ar fi avut motiv de scandal, iar președinta comitetului sindicatului m-ar fi ajutat să dau de urma tabelului. Mă bucur că te revăd! surîde ea, coborînd cele cîteva trepte care ne despart. Tocmai îmi propusesem, continuă cu obrazul iluminat, să-ți dau mîine dimineață un telefon la serviciu. Și eu ți-aș fi telefonat mîine, îi spun pe un ton sec, lipsit de inflexiuni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
despre tine... De la ea am aflat că te ocupi, în timpul liber, de literatură și, sinceră să fiu, m-am bucurat că te-am cunoscut, pentru că ți-am văzut piesele la televizor și le-am ascultat pe cele de la radio. Știi, surîde ea, în adolescență visam să mă fac actriță; n-am reușit, dar am rămas cu dragostea pentru teatru... Ia te uită! rămîn eu perplex. Brîndușa m-a lăudat în fața acestei femei... Și zici că ți-a vorbit frumos despre mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
face una ca asta o cunosc! E drept, schimbă tonul Cristina, strîngînd din umeri, i-am povestit tot ce s-a întîmplat între noi, dar i-am povestit ca pe o glumă, și ea a luat-o ca atare... Zău?! surîd eu ironic. Da, zău, Mihai, confirmă Cristina. Închipuie-ți că-n studenție, și eu, și Brîndușa am suferit din cauză că nu eram curtate... Cum să-ți spun... Noi eram mai elegante, mai... frumoase, iar băieții se temeau să nu-i respingem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că mi-ar fi plăcut de tine, că și ție ți-ar fi plăcut de mine... Cui revenea sarcina primului pas, Mihai? Mie în nici un caz... Asta e una din legile nescrise ale existenței umane. Da, Cristina, ai perfectă dreptate, surîd eu împăciuitor. Totuși dă-i telefon Brîndușei și spune-i că, judecînd bine, comportarea mea ți se pare obraznică. Spune-i că dorești să nu se mai întîmple cu vreo altă delegată, care ar putea să reclame, să păteze astfel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privindu-mă din nou, rece și inexpresivă. Poate că dacă-l chemi tu și-i atragi atenția, rezolvi mai mult... Va înțelege că... Nu, Cristina! hotărăște Brîndușa. Ca să-l chem, îmi trebuie măcar două rînduri, să am o bază... Cristina surîde larg, cu dinții încleștați, albi și frumoși, pregătiți parcă să muște. Și totuși, azi, de față cu președinta de sindicat, l-ai făcut de două parale fără să ai o... bază. Doar nu-ți închipui c-aveam să-i ofer

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cum de s-a putut transforma?!... Deși, se întristează ea, am avut mereu o reținere... Bănuiam că ea... Trage perna de la capătul patului, o ridică puțin și se sprijină cu cotul de ea. Privirea ei continuă să mă ocolească. Vezi, surîde Cristina, dacă nu ne-am fi întîlnit iar Brîndușa mi-ar fi cerut mîine cele cîteva rînduri, cred că i le-aș fi scris... Acum, cînd vorbeam cu ea, la un moment dat, începusem să mă conving că are dreptate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dacă nu ne-am fi întîlnit iar Brîndușa mi-ar fi cerut mîine cele cîteva rînduri, cred că i le-aș fi scris... Acum, cînd vorbeam cu ea, la un moment dat, începusem să mă conving că are dreptate... Ceea ce, surîde doamna Cristina, privindu-mă, trebuie să recunoști că așa-i, măcar în parte... Îți cam place să faci curte femeilor... Surîde larg, cu toți dinții dezgoliți, aceiași dinți albi și frumoși, parcă ar vrea să-mi atragă atenția că are

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]