4,155 matches
-
-i plac relațiile speciale, El e de modă veche. Sau pot răspunde simplu, nu cred. Sau și mai simplu, cred. Sau englezește, nu știu. Oricum, Întrebarea mă face să mă simt ca Iliescu din celebra emisiune, să mi se curbeze surîsul de om cinstit sub pălăria căruia s-a născut toată această Românie de coșmar. I.M. Probabil te afli Într-un moment bun al scrisului tău. Cum Îți domini spaimele și depresiile? R.P. Nu mi le domin. Nu mă aflu Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe ceașcă, dar m-a înăbușit un hohot și mi-am ascuns fața cu brațul. Lilu n-a mai putut răbda și a fugit pe coridor, plângând. D-na Sen a rămas tot acolo, lângă ușă, privindu-mă cu același surâs înghețat, puțin batjocoritor, îndemnîndu-mă: ― Ia-ți ceaiul... Am curățit ca prin somn o banană și am sorbit din ceașca în care se răcise ceaiul. Îmi contenise plânsul deodată și suspinam numai. Când m-a văzut că mi-am sfârșit ceașca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Viilor și cu câteva zile înainte de a porni pe drumul din urmă, a mai găsit în el resurse, poate ca să fie consecvent cu el însuși și să ne dăruiască, așa cum a făcut toată viața, dacă nu un hohot, măcar un surâs, notând pe o hârtie: Culmea ironiilor De râsul copiilor Să pui cap bețiilor Pe Șoseaua Viilor.” După ce citesc această ultimă fâlfâire de spirit a lui Păstorel, privesc la ieșean. El cată în gol... Îl las oarece timp să-și revină
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
închipui cum arată aceste tărâmuri? Nu sunt locuri obișnuite și nu seamănă unul cu altul, fiecare tărâm arată într-un fel anume, după ceea ce cultivă acolo prințul sau prințesa lui. Există, de exemplu: Tărâmul Sunetelor, Tărâmul Miresmelor, Tărâmul Liniștii, Tărâmul Surâsului, Tărâmul Gesturilor care contează. Prințul pe care-l caută Ana e stăpân pe Tărâmul Culorilor. Castelele și le înalță singuri prinții și prințesele, cu mintea și cu mâinile lor, în acel loc de pe planetă în care vor să locuiască pentru că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Târnăveni județul Mureș profesor coordonator Fodor Daniela Nesfârșita noapte nu ia în seamă lumina tot mai firavă a camerei mele și a stării mele de somnolență și simt că vrea să-mi deschidă vraiște ușa sufletului ascunzându-se într-un surâs al fricii mele. Buimacă, mă înclin în fața existenței, mă arunc de pe piscul clipei în hăul timpului și ca un ecou... Sunt eu sau nu mai sunt? Și cu ce drept mă amestec aici? Este oare viitorul un prezent? E vis
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
Și-atunci, mă întreb din nou: sunt eu sau altă fată? Sunt oare în orice clipă alt om, o să fim aceiași și azi și mâine? Dar tu, mamă, dar tu, mamă? Deodată am tresărit... De sus, cerul se crapă-n surâsuri parcă, sau poate cineva îl scormonește pentru mine și încearcă doar să facă puțină lumină. E semnul ce-l așteptam, sau doar dorința-mi arzătoare îmi joacă feste? Mi se tăiase răsuflarea și sufletul meu redevenit copil, speriat a luat
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
în privirea ochilor ei blânzi ca marea, valul îmi poate găsi răspunsul. Și doar în clipirea lor se regăsește zbaterea de aripi a rezolvărilor la toate întrebările mele. Doar tu m-ai învățat, mamă, să iubesc în culori, și doar surâsul tău vopsește câmpul toamna și marea e albastră fiindcă o privești tu. Doar tu m-ai învățat să iubesc iarna, cu ploaia ei de fulgi mângâietori, cu răsuflarea ei dulce, căci e răsuflarea ta cu ea. Iar vara e întotdeauna
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
într-o revistă porno. Cui ce-i pasă? "Boulitica"* e uluitoare. Doi dintre consilierii ex-președintelui au fondat astfel de reviste: unul, "Prostituția", altul, "Bordel". "Interesul poartă fesele"**. Zîmbetul comercializat al fetei din reclama de șampon mă urmărește: aduce vag cu surîsul lui Șichy. O întîlnesc mai rar de cînd am terminat cartea. A trebuit să insist ca în subtitlu să scrie Dialog provocat de... Așa a și fost: provocat. Ultima oară cînd ne-am văzut, a fost mai rece ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu pot accepta ideea că aș putea vreodată să-l împart pe Alex cu o altă femeie, își spuse ea, căutând să tempereze, poate chiar să temporizeze povara care îi copleșise sufletul. Se spune că dragostea se naște cu un surâs, crește cu un sărut și se termină cu o lacrimă. Dar Ina nu voia să ajungă la lacrima aceea. Înțelepciunea o învăța că și Timpul o putea ajuta. Așteptarea a fost întotdeauna apanajul forte al femeii. Dar prea m-am
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
vede nimic. Nici cerul, nici norii, nici copacii. „Ce-ai făcut, neghiobule?“ Primesc două palme: plici-plici! Copil prost, urlu fără oprire, crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat de o primejdie concretă În vis. Mă asaltează torentul apei, care sparge digurile vâjâind, se repede cu furie pe urmele mele, nu mai este mult și mă va ajunge din urmă. Iată, calc pe ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei restrictivă. Nu am văzut-o niciodată fericită În spațiile exterioare ale vieții; nu se bucura de o rochie frumoasă, de o petrecere, de o Întâmplare ce era În afara sistemului său interior de echivalențe. Se uita la noi cu un surâs Îndepărtat, cu acea tandrețe autoironică, fiindu-i teamă și rușine să-și manifeste deschis acest sentiment profund În care nu putea să trișeze cu propria-i credință sau, mai precis, să se autotrișeze. Ea nu avea timp decât pentru acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de către oricine. (acum) Sentimentul artei constă chiar În spaima de moarte: acel sentiment unic că numai tu trăiești efectiv În această clipă prezentă și-ți dai seama instantaneu cât de Îngrozitor ar fi să nu mai fii. Mă uit la surâsul Giocondei și constat complicitatea imaginii vii cu starea secretă a celui care a creat-o. Ceea ce uimește la Leonardo Da Vinci aste acest strigăt reținut, această stranie preconștiință a existenței, Întrevăzută fulgurant În figurile pictate de el, pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
eram Învinsă. Atunci, am hotărât să nu mai concurez. Cum puteam eu să mă compar cu cei care aveau condiții optime de antrenament și pe deasupra doi antrenori foarte buni? Am strâns din nou din dinți, dar buzele au schițat un surâs, eu nu trebuie să fiu slabă În fața nimănui. M-a durut mult, foarte mult această renunțare și au existat momente În care nu mă duceam la gheață ca să nu Îi văd pe aceia care Îmi ocupau locul acolo, În lot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de ele amețit de această constatare, ce nu mă părăsește decât după ce se Întunecă. Rețin Însă refuzul de a mai comunica prin cuvinte cu altcineva după despărțirea de ele; răspund monosilabic fără să privesc pe nimeni, În ochi cu un surâs distant. A vorbi cu altcineva Înseamnă a rupe vraja aceea care m-a invadat numai În vorbirea mea cu cele două colege din clasa a VI-a; cine știe ce pulsiuni secrete ale corpului meu au fost actualizate numai atunci. A vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la lupanare) șolduri gigantice, are o fustă cloș scurtă din care ies doi stâlpi groși, picioare de elefant, grăsimea se răsfrânge În cute numeroase, nu se poate fixa locul genunchiului, umple toată aleea, Îmi blochează calea; Își arată cu un surâs ademenitor colții negri Între știrbiturile gingiilor; o gură largă exalând un damf putred mă lovește În plex, Îmi apăs cu mâna nările, nu mai respir, altfel simt că mă sufoc, devin stacojiu, dar ce se petrece? deodată, apare ea, madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
venea la el și ei se iubeau, se Îmbrățișau. Numai pentru el toate bucuriile, numai pentru el toate deliciile; dragostea mea sub picioarele lui; numai pentru el această femeie Întreagă, capul ei, gâtul ei, sânii ei, corpul ei, sufletul ei, surâsul ei, cele două brațe ale ei care-l Înconjoară, șoaptele ei de dragoste; pentru el tot, pentru mine nimic. Aceste frisoane de suferință, aceste vaiete de bucurie și durere, declanșate violent În sufletul adolescentului la revelația corpului amoros, fac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sănătos. Proprietarul care s-a săturat de moșie ar fi vîndut-o sătenilor dacă nu se îmbulzea arendașul, oferindu-i un venit mare și sigur, fără nici o muncă și bătaie de cap pentru dînsul! ― Asta se poate, admise Rogojinaru cu un surâs candid. Se prea poate. Nu zic ba... Cu condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător. Mie însă, care am o veche experiență în privința asta, dați-mi voie să rămân convins că arendașul a intervenit tocmai fiindcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
i-au deschis mintea, a avut pilde care I-au îndreptat pe calea cea bună. Noi vorbim mereu despre țărani și ne mulțumim cu vorba goală și niciodată nu facem nimic cinstit și dezinteresat pentru ei! Avântul lui stârni mici surâsuri ironice primprejur. El însuși își dădu seama că a devenit patetic, că tonul lui nu cadrează cu locul, și tăcu mai jenat chiar decât Dumescu, care începuse să dea semne de nerăbdare. Rogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
casa voastră... Titu Herdelea încercase să murmure o protestare, dar foarte timid, să nu facă cumva o gafă. Aceeași teamă a avut-o mereu și la timpul mesei, încît doamna Predeleanu a trebuit să-i vie în ajutor cu un surâs de aur, care să-i mai stingă emoția. Înăltuță, zveltă, de o feminitate mângâietoare, doamna Tecla Predeleanu răspândea atâta seninătate și bunătate, că lumina și locul pe unde trecea. Ochii ei albaștri-verzui păstrau o candoare feciorelnică. Deși măritată de nouă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căci ea cu siguranță nu-l va refuza! întrerupse Grigore. ― Așa e, eu primesc orice, chiar și complimente! zise doamna Predeleanu. Sora ei, Olga Postelnicu, avea douăzeci de ani și era zglobie și drăgălașă ca o porumbiță. Cu un veșnic surâs vesel pe buze, care-i ședea foarte bine, cu ochii negri, sclipitori de curiozitate și adumbriți de gene lungi, cu nasul mic și obraznic, cu obrajii bucălați și fragezi de copil, o răsfățau și părinții ei, și toți câți o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ființă ca dumneata, Tecla! în adâncul sufletului meu... Nu te superi, Victore? ― Dimpotrivă, mă măgulește! zise Predeleanu. Adică mai mult pe Tecla. Dar cum Tecla e a mea și noi doi suntem unul... Tecla surâdea. Iuga adăugă: ― Da, așa, cu surâsul dumitale, cu blândețea dumitale, cu copilașii dumitale... Cum să nu te invidiez, Victore? Mai ales când pe urmă mă uit la mine... Cum Grigore devenea prea sumbru, Predeleanu îl întrerupse, glumeț: ― De, Grigoriță, dacă te-ai pripit? Cine-i de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deasupra, într-o cușcă de porumbei. Intrând cu Titu, Grigore îi spuse cu o undă de tristețe: ― Acuma, ai să vezi ce-a fost în stare să facă iubirea! În perspectiva aleii de brazi tineri, castelul nou apărea ca un surâs de femeie frumoasă. Herdelea știa că tânărul Iuga l-a clădit de dragul Nadinei. Alb, cu o vastă verandă primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulețe ca niște sulițe de apărare, era înveșmîntat jur-împrejur cu iederă, ce-și întindea pe alocuri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am nevoie acolo de conducători firești, de oameni care au ieșit din poporul de acolo și care să poată pune umărul la cârmuirea țării. Discuția se prelungea fără ca vreunul să cedeze din convingerea sa, în vreme ce tânărul Herdelea asculta cu un surâs fad și umil, vrând să aprobe în același timp pe amândoi și chiar dând dreptate în sinea sa amândurora, după fiecare replică. Spre fericirea lui, fu anunțat arendașul moșiei Vaideei, pe care îl chemase Miron. Cosma Buruiană avea treizeci și cinci de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am moșii de vânzare. Oamenii se zăpăciră. Numai Marin Stan ridică glasul: ― Apoi conița nu mișcă fără voia dumneavoastră, boierule! Luca Talabă iar prinse curaj: ― Noi pe dumneavoastră vă cunoaștem stăpân și de la dumneavoastră așteptăm mila! Miron Iuga avu un surâs disprețuitor: ― Da, da... De data asta însă e mai bine să vorbiți cu dumneaei, că eu nici nu știu că vrea să-și vândă moșia... Iacă, de la voi aflu! Țăranii, crezând că glumește, zâmbiră. Boierul continuă: ― De altfel, dumneaei trebuie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spre tavan, stârnind ilaritate generală. Peste câteva minute își luă rămas bun. Eugenia invită pe Titu să meargă și pe la ei, deși ei nu sunt așa de bine aranjați la Lespezi. ― Ai să ne faci plăcere, adăugă ea cu un surâs bun. Dar să nu amîi, că noi nu zăbovim pe aici mai mult de câteva zile! ― Am să viu chiar mîine! murmură Titu Herdelea fericit. ― Foarte bine!... Nu-i așa, Gogule? zise Eugenia către bărbatul ei. ― Mai încape vorbă! aprobă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]