6,881 matches
-
de aur și argint sunt cu siguranță grele, căci Majestatea Sa pare să se aplece în față sub greutatea lor. De la încheieturile mâinii până la coate are brățări una lângă alta, încătușindu-i ambele brațe. Marea Împărăteasă vorbește după o lungă și tăcută inspectare. Ridurile ei dansează și umerii i se trag înapoi, ca și cum ar fi legată de un stâlp. — Nuharoo, zice ea, tu ai venit cu înalte recomandări. Înțeleg că ai terminat studiul istoriei casei imperiale. E adevărat? — Da, Majestatea Voastră, răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Au sânii mari ca niște pepeni și funduri cât o baniță. Sunt talentate în a face complimente și se învârt în jurul lui Nuharoo ca niște animale de casă. Vesele și pline de viață în fața Marii Împărătese, ele sunt inexpresive și tăcute atunci când sunt singure. Nu le place să citească, să picteze sau să brodeze. Singura lor pasiune e să se îmbrace la fel. — Marea Împărăteasă arată ca în picturile pe care le-am văzut, frumoasă și elegantă? — Trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
idee bună să trimiteți un mesaj împăratului Hsien Feng și împărătesei Nuharoo prin care să le urați o cină plăcută. — Oare Nuharoo nu dorește ca timpul petrecut cu împăratul Hsien Feng să nu-i fie tulburat? îl întreb. Din răspunsul tăcut al lui An-te-hai îmi dau seama că mai bine i-aș urma sfatul. — Nu e vorba de trimiterea unei urări, îmi explică An-te-hai în scurt timp. E pentru a face impresie. Și pentru ca numele dumneavoastră să apară pe una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
frâiele rupte. Zâmbesc, apreciind intenția eunucului. An-te-hai știe întotdeauna cum să-mi stârnească dorința de cunoaștere. — Nuharoo știe ce știi tu? îl întreb pe An-te-hai. Da, doamnă, știe. — Ăsta e, în parte, motivul pentru care a fost aleasă? An-te-hai rămâne tăcut. Îmi dau seama că nu vrea să mă jignească. Las baltă subiectul și îi spun: — An-te-hai, de acum înainte ești răspunzător cu împrospătarea cunoștințelor mele privind viața imperială. Evit să spun cuvintele „să mă înveți“. Îmi dau seama că An-te-hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îi răspund: — Bineînțeles că sunt. Dacă doriți vreo explicație, sunt aici să vă ajut. — Tu? Nu mă pot împiedica să nu râd. Fii atent la purtarea ta, An-te-hai. — Numai Domnia Voastră știți dacă mă port sau nu cum trebuie, doamnă. Rămân tăcută. Voi fi bucuros să beau otrava pe care mi-o dați, zice An-te-hai încetișor. — Fă-ți datoria și nu irosi vorbe. Zâmbesc. — Așteptați-mă, doamnă. O să vă arăt ceva. An-te-hai ia repede serviciul de ceai și pleacă. Se întoarce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în fiecare noapte e de datoria lui să-și depoziteze sămânța în pântec după pântec. Cine nu s-ar simți impotent? Aud pași îndreptându-se în tăcere. Eunucii vin după mine. Împăratul Hsien Feng rămâne nemișcat. Îmi iau un adio tăcut, când se aude un ciocănit ușor în ușă. Stau în lumina lunii. Ușa se deschide încet și silueta eunucului-șef Shim îmi răpește imaginea lunii. Se aruncă la pământ și se înclină spre împăratul care doarme: — E timpul să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
toate aici. Atingerea unui deget va curma existența dinastiei. Își mușcă buza de jos atât de tare, că începe să sângereze, iar din plămânii săi se aude un șuierat. Vino, Orhideea, îmi zice. Vreau să-ți spun ceva. Mă așez tăcută lângă el. Trebuie să ții minte lucrurile pe care ți le-am spus. Dacă vom avea un fiu, vreau ca tu să-i transmiți vorbele mele. — Da, așa voi face. Apuc picioarele Majestății Sale și i le sărut. Dacă vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
simt însă impresionată de chinezi, deoarece ei dau pur și simplu o notă de realitate. Ofițerilor de origine manciuriană le place la nebunie să se certe în legătură cu ideologia: țipă sloganuri patriotice precum copiii de școală. Ofițerii han preferă să rămână tăcuți atunci când se declanșează un conflict în partea manciuriană a Curții. Atunci când doresc să expună o idee, o susțin fără pasiune, oferindu-le împăratului și Curții doar fapte. După ce am stat la câteva audiențe, am observat că niciodată chinezii nu fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rău lui Rong, care se bazează pe mine să-i găsesc un pretendent. Rong ar fi dezamăgită dacă i-aș spune că nu mai sunt favorită și că ajutorul pe care i-l pot da e limitat. Majestatea Sa rămâne tăcut o vreme. Când deschide gura, vorbește despre țânțari, cum îl scot din minți. Îi învinovățește pe eunuci și se plânge că doctorul Sun Pao-tien nu a reușit să-i vindece mâncărimea de sub bărbie. Nu întreabă de mine și se poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lucrurile. — De ce? — Păi, pentru că a trăi înseamnă să iubești - cel puțin asta este valabil în cazul meu. — Și ce să fac atunci, Orhideea? Ochii lui Rong se măresc de nedumerire. Tristețea îmi apasă pieptul, și știu că trebuie să rămân tăcută pentru a mă putea stăpâni. Rong își pune cu delicatețe obrazul lângă al meu: — Te-ai îndrăgostit, cu siguranță, de împăratul Hsien Feng. A fost o... prostie din partea mea. Voi ține minte lecția ta, Orhideea. Știu că trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Shun a reușit să pună capăt în mod inteligent unei dușmănii personale, adaug eu. El și-a eliminat rivalul prin mâna împăratului Hsien Feng și a făcut asta în numele dreptății pe care ți-a făcut-o ție. Yung Lu rămâne tăcut. Văzând că aștept, zice: — Iertați-mă, Majestatea Voastră, nu-mi găsesc cuvintele. Nu trebuie să spui nimic. Îmi pun ceaiul jos. Mă întrebam doar dacă știi. — Da, de fapt... puțin, își coboară el privirea. — O astfel de iscusință nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
învăța să vâneze. Aș vrea atât de mult ca el să crească pe spinarea calului, așa cum o făceau strămoșii săi. Aș vrea să nu fiu nevoită să-mi aduc aminte că suntem în exil. Jehol e un loc măreț și tăcut. Lumina albicioasă a soarelui se reflectă ușor de pe acoperișurile sale din țiglă smălțuită. Curțile sunt pavate cu lespezi de piatră, iar ușile sunt flancate de ziduri groase. De la moartea lui Chien Lung, acum o jumătate de veac, cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
al armelor. Se aude un țipăt scurt și apoi ceva, un trup, cade peste mine. Pentru o clipă se face liniște, apoi din depărtare vine sunet de copite și de oameni care strigă. Nu mă pot hotărî dacă să rămân tăcută sau să strig după ajutor. Dacă sunt oamenii lui Su Shun care au venit să se asigure că sunt moartă? Dar dacă sunt oamenii prințului Kung? Cum poți atrage atenția cuiva asupra unui sac de iută care zace într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ca să merg pe jos în timpul călătoriei, însă Nuharoo m-a împiedicat: — Cărăușii sunt făcuți să te care, insista ea. I-am explicat că m-am săturat să am fundul ud: — Trebuie să-l aerisesc cumva! Îmi amintesc că a rămas tăcută, dar expresia ei îmi spunea limpede că îmi dezaprobă purtarea. A fost șocată când în cele din urmă am hotărât să mă dau jos și să merg alături de cărăuși. M-a anunțat că se simte insultată, ceea ce m-a obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zece fără un sfert, Tung Chih, Nuharoo și cu mine am părăsit palatele. Am mers în palanchine la Palatul Supremei Armonii. Sosirea noastră a fost anunțată de sunetul pătrunzător al unui bici. Curtea, deși plină cu mii de oameni, era tăcută - se puteau auzi doar pașii cărăușilor. Amintirea primei mele intrări în Orașul Interzis mi-a venit cu repeziciune în minte, și am fost nevoită să-mi stăpânesc lacrimile. Cu unchiul său, prințul Ch’un, drept ghid, Tung Chih a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eu. Mi-a spus mai târziu (cînd era prea tîrziu!), într-o zi când marea scriitoare nu mai era pe această lume ca să ne mai pună nouă, generațiilor mai tinere (și, la urma urmei, și propriei ei generații strălucite), un tăcut și neluat în seamă de nimeni semn de întrebare. DESPRE ACTUALITATEA LUI I. L. CARAGJALE Oferindu-mi-se prilejul de a scoate la Editura Cartea Românească o nouă ediție a operei lui I. L. Caragiale, am citit din curiozitate, deși le bănuiam
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
fusese doar un vis. Dar odată m-am, dus la un spital după un rezultat și l-am găsit pe medic stând de vorbă cu cineva îmbrăcat în uniforma bolnavilor. Erau amândoi pe treptele de afară ale spitalului, la soare, tăcuți, rezemați de zid. Bolnavul, în halat roșu-închis, un bărbat tânăr, negricios, cu vinele de la mâini și de la picioare subțiri și fine. Avea un semn de boală la gât, un mic pansament, dar foarte mic, în formă de cruce. Îl aud
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
zi intră în clasa noastră un necunoscut însoțit de directorul școlii, un domn ale cărui picioare păreau mai înalte deeît profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras și acest necunoscut s-a urcat la catedră și a început să urmărească tăcut desfășurarea orei. Era, desigur, un inspector. Micul nostru profesor începu să se plimbe liniștit printre bănci, deși de obicei se ferea, fruntea lui abia se zărea dintre noi. Cu un glas al cărui timbru mă atinsese ca o surpriză niciodată
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
demn de compătimit, răspunde Caragiale. Iar Bacovia ni-l arată strivit de ploi putrede și amurguri violete, în timp ce Arghezi ni-l arată încătușat în lupta cu sine, încercînd să se definească prin cuvânt. Nu găsim ușor un răspuns în opera tăcută a lui Rebreanu: omul ar fi, după el, o ființă slabă, strivită de marile structuri în criză, în care trăiește și pe care nu le poate înfrunta (Pădurea spînzuraților) sau la care se adaptează, mîntuindu-se de greșeli printr-o credință
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
-i acasă omul. Să vie el, răspunse ea. - Da’ ce, fa, crezi că o țară întreagă stă în loc pentru voi? Iscălește-o tu. - Nu știu carte. - Pune degetul. - Cum să pun degetul? Mi l taie omul cu toporul. Șeful asculta tăcut. Ne făcu din nou semn cu capul. Am ieșit. De-abia ajunserăm la poartă, cînd dînsul apăru cu cererea iscălită în mînă. Toată iarna fusese un moloșag și-o moină. Fulguirea pe care noaptea o așternea, ziua se făcea nevăzută
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rămășițele prânzului și se lungiră În iarbă, pe burtă, ca să pălăvrăgească, cuprinși de lenea mistuirii. Tăvăliseră totul prin sarea grunjoasă: ouăle, roșiile, carnea, cepele, mămăliga. Brânza fusese și-așa sărată de bășica limba și cerul gurii. Lică era cam prea tăcut și părea că așteaptă ceva. Sărătura Înghițită Începu să le ardă gurile. „Mi-e sete!” auzi Lică În sfârșit și răsuflă ușurat, rostogolindu-se pe spate, ca și cum Își pierduse demult răbdarea. „Beți și voi din Gropan. Apă curată, de Dunăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
i se vedea decât o parte din chica neagră. Cei doi băieți se așezaseră În iarba stufoasă a Digului și se uitau tăcuți la mișcările fără noimă ale celor din jurul Gropanului. În partea cealaltă a ochiului de apă, cuminte și tăcută, dar atentă și ea la cele ce se petreceau, mama lui Lică abia dacă se vedea din buruienile Înalte. Băieții o zăriră, dar nu avură Îndrăzneala să-și spună ceva. Spre seară vânzoleala se potoli. Pe Lică, Înfășurat În foaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
buni, din pricina bolii care mă chinuia. Pentru că trebuia să mă căpătuiesc și eu, am găsit nevastă În satul dinspre Răsărit. Părinții au fost Încântați să mi-o dea - eram manierat, vorbeam frumos, abia Începusem cariera didactică. Ea era frumoasă și tăcută. Nu-mi dădea semne că s-ar fi omorât cine știe ce după mine, dar se arăta cuminte și supusă. Chiar Îmi plăcea, așa, de ea. Aveam grijă, când mă duceam s-o curtez, să nu miros a băutură. Tupilam, Însă, În fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lucrau În echipe de câte trei pe un camion și Își Împărțeau timpul ca atunci când erau de gardă: trei ore la volan, trei de veghe și trei de somn. După câteva zile abia mai vorbeau unul cu altul, se roteau tăcuți când la volan, când pe bancheta din dreapta unde dormeau În capul oaselor și unii se cufundau În vise așa de adânc, că spuneau cu voce tare În somn povești Întregi. Noaptea era cel mai rău. Deși comandantul detașamentului de muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
grijă cum conduci, ascultă ordinele și nu ieși din vorba comandanților. Noi avem de muncă pe aici și te așteptăm și pe tine când o să te liberezi. Sănătate bună!” Cu tată-său nu se Îndrăgea din cale-afară. Era un om tăcut și crâncen, nu coborâse niciodată la mintea copiilor săi. Îi snopea de câte ori greșeau și nu se grăbise vreodată să-i mângâie atunci când sufereau. Copiii, Însă, nu numai de frică, Îi arătau nesfârșit respect: știau că tatăl voia să facă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]