5,159 matches
-
poate trece prin cap! După care revenim în Grand Ballroom, pentru recepție! spune domnul Ferguson vesel nevoie-mare. Dă în lături ușile duble și... Dumnezeule mare! Sala asta e cea mai spectaculoasă dintre toate. E toată numai alb și auriu, are tavan înalt și loje ca la teatru, iar mesele sunt așezate în jurul spațiului vast de dans din mijloc, acoperit cu parchet lăcuit. — Aici veți deschide dansul tu și Luke, spune Robyn, cu un oftat fericit. Dacă mă întrebi, ăsta e momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de inspirație... Începe să noteze în agendă, iar eu îmi mușc buza interioară. Trebuie să pun punct acestei situații, acum. Haide. Zi ceva! Însă, din nu știu ce motiv abscons, nu sunt în stare să deschid gura. Mă uit în jur, admirând tavanul pictat, auriul din jur, candelabrele sclipitoare. Robyn îmi urmează privirea și îmi zâmbește. — Becky, draga mea, ești o fată foarte norocoasă. Îmi strânge brațul cu afecțiune. O să ne distrăm de minune, îți promit! SECOND UNION BANK WALL STREET 300 NEW
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu una dintre rochiile astea superbe, uluitoare, demne de premiile Oscar? Deschid ușa și mă uit în tăcere în jur la salonul de prezentare atât de liniștit, cu covor de culoarea șampaniei și nori pictați în trompe l’oeil pe tavan - și, expuse maiestuos, pe ambele părți laterale ale încăperii, cu zeci de rochii de mireasă strălucitoare și scânteietoare, care pur și simplu îți iau ochii. Simt surescitarea crescându-mi asemenea unei fântâni arteziene. Fac eforturi uriașe să nu chiui pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Lunile în țara coșmarurilor au luat sfârșit. În fine, voi putea să dorm și eu noaptea. Optsprezece Numai că nu pot. Adevărul e că nici măcar nu reușesc să ațipesc. Mult timp după ce Luke a căzut lat, rămân cu ochii în tavan, cu un sentiment foarte neplăcut. Ceva nu e în regulă aici. Dar nu-mi dau seama ce anume. La suprafață, totul e perfect. Elinor a ieșit definitiv din viața lui Luke. Ne putem căsători la mine acasă. Nu mai trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
teatral. Însă nimic nu m-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru momentul în care am pășit înăuntru. E ca și cum aș fi intrat într-o altă lume. Într-o pădure fermecată argintie și strălucitoare. Deasupra mea, crengile se arcuiesc până la tavan. Florile par să crească direct din bulgării de pământ care par să fie aici dintotdeauna. Văd vrejuri de viță-de-vie, fructe și un măr plin cu mere de argint, o pânză de păianjen acoperită cu picături grele de rouă... și alea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
evidență candelabrele și balcoanele. Lumina devine brusc una stroboscopică, apoi flashuri disco, ce se joacă vesele pe chipurile chelnerilor care fac ultimele retușuri la aranjamentele de pe mese. Fiecare masă circulară are în centru un ornament din flori albe în cascadă. Tavanul a fost capitonat cu muselină, iar din loc în loc sunt luminițe feerice, ca într-un colier de perle. Ringul de dans e uriaș și proaspăt ceruit. Pe scenă, o formație formată din zece oameni face probe de sunet. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum zic eu. Ei bine, fă cum zic eu! În timp ce pășim, razele soarelui pătrund printre crengile copacilor, făcând umbre pe podea. Deodată, se aude un uruit și, spre uimirea mea, crengile încep să se retragă cu zgomot, și în urma lor tavanul se umple de jocuri de curcubee. Un cor divin începe să cânte și din cer coboară un nor pufos, pe care se odihnesc doi porumbei roz dolofani. O, Doamne. Îmi abțin cu greu chichotul care mă încearcă. E prea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
brânci. Hai! Un-doi-trei, un-doi-trei... Luke și cu mine schimbăm priviri între noi și străbatem ringul de dans, unde lumea se dă la o parte, pentru a ne face loc. Muzica și spotul de lumină ne urmează pașii și, deodată, din tavan încep să cadă încet petale de trandafiri. Adevărul e că nu-mi displace deloc ce se întâmplă. Toată lumea ne zâmbește cu bunăvoință și drumul ne e presărat cu „aaa“-uri de încântare. Scăldată în lumina rozalie, mă simt ca într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-ți organizeze nunta! — Robyn, spun cu toată sinceritatea. Meriți cu prisosință fiecare bănuț. Îi înconjor umerii cu brațul și o sărut. Pa. Și la revedere, din nou, Elinor. Muzica umple iar încăperea și noi pornim din nou, și din tavan încep să fulguiască iar petale de trandafiri. Robyn e tare de tot, ce-i al ei e-al ei. Oamenii se înghesuie să ne vadă și să ne aplaude - și o fi imaginația mea, sau par mai prietenoși, acum, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nouă ani. Ne arată câteva albume cu fotografii apoi deschide un album cu poze făcute chiar în casa în care ne aflăm. Cam toate pozele sunt presărate cu niște pete albe, luminoase, de mărimi variabile, împrăștiate în jurul Clarei sau pe lângă tavanul camerei. Clara ne spune că petele sunt spirite care apar mai ales noaptea și o recunosc pe ea în special, motiv pentru care se grupează în jurul ei. Cum se înserează, cer permisiunea să fac poze, scot camera și apoi studiem
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
-o cu mobilier și tot "inventarul". Edificiul este de stil neoclasic, cu clare reminiscențe de palat italian. Peste tot te întâmpină picturi pe pânză, pe teme mitologice și religioase, realizate de pictorul italian Domenico Giordone și aplicate pe pereți și tavan. Candelabrele enorme erau de cristal, căminele de marmoră și oglinzile de Veneția. Există și un salon de muzică, cu mobilier stil Louis XV, picturi și un pian Stainway. Cam aceștia erau vecinii noștri din Pocitos și "casele lor". Clădirea ambasadei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
e vorba și am bătut palma. Primisem 12000 de dolari pentru exteriorul clădirii, dar pentru interioare mi s-a comunicat că "la anul". Cum în saloanele de protocol, când trecea o mașină pe stradă riscai să-ți cadă tencuiala din tavan în ceașca de cafea, același fenomen petrecându-se și în birouri și locuințe, mi-am zis că trebuie să rezolv și interioarele. Așadar, cu firma respectivă am negociat ca pentru exterioare să plătesc 8000 de dolari și pentru interioare 4000
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
M) trezește și m) duc s) umplu ceainicul. De-a lungul coridorului de la Mishkenot Sha’ananim se afl) flori de interior. Fereastră buc)ț)riei d) Într-o gr)diniț) - de fapt, o ser) cu pereți din sticl), f)r) tavan. Sunt flori exotice pas)rea-paradisului, cu un colorit prea tip)tor pentru gustul meu. Ușa r)mane deschis) În timp ce bem ceaiul și privim, pește Gai-Hinnom, spre Muntele Sion. Shahar st)ruie În convingerea c) aerul din Ierusalim stimuleaz) intelectul - asa
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
dezgustat uneori, dar totdeauna m-am simțit bine În compania lui. Îmi place vocea lui de Magoo. Ochelarii rotunzi Îi stau pe vârful nasului. Își petrece timpul În biblioteca Universit)ții Georgetown, cu un teanc de c)rți pan) În tavan, bând ceai dintr-o ceașc) mare; Își irit) oaspeții din când În când, dar Îi și distreaz). Merit) s)-l asculți povestind. Povestește continuu, prea mult. Prea des se refer) la românul s)u favorit, Democracy de Henry Adams. Dar
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
peste apă ca un semn mistic dintr-un vocabular tarkovskian, deși pe atunci nici nu știam cine e Tarkovski. O masă banală era pluta mea, pe care stăteam eu, călătorul pierdut, iar un fir transparent de nailon vechi agățat din tavan era soluția practică de a face să plutească mărul prin aer, ca trimis de o muză. Dar, cum nailonul era ieftin și s-a rupt, mărul providențial mi-a picat În cap În mijlocul demonstrației și a stârnit râsul general, semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Ei iau lucrurile așa cum sunt cu adevărat, spre deosebire de adulți, care, după ce s-au plictisit copios și au adormit În scaun, aplaudă entuziast, satisfăcuți că și-au Îndeplinit datoria culturală de a merge la teatru.“ O pădure de frânghii atârnate din tavan formau Împreună cu paravanele un itinerariu pe care copiii erau invitați să-l descopere. Un actor compusese un cântec pe tema Cherchez, cherchez, cherchez dans la forêt, pe care copiii l-au Învățat iute și i-am Încurajat să-l cântăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prima dată și apoi Îl vedeam În ultimul și cel mai Înalt zbor, Înclinându-se, parcă definitiv, pe fondul albastru de cobalt al amiezii de vară, ca unul din acele personaje paradisiace care plutesc confortabil, cu veșminte bogat drapate, pe tavanul boltit al bisericilor, În timp ce dedesubt, lumânări de ceară ținute de mâini muritoare se aprind una după alta, alcătuind un roi de flăcărui minuscule În fumul de tămâie, iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
muzicale este deseori reprodus portretul expus la Opera din Berlin, În care seamănă foarte mult cu compozitorul Nikolai Dmitrievici Nabokov, vărul meu primar. Un ecou amuzant În timp, concretizat prin suma de 250 de dolari, al acestor concerte executate sub tavanele pictate ale unui trecut poleit cu aur, a ajuns printr-un gest curtenitor până la mine, În Berlinul răsunând de Heil Hitler, În 1936, când moștenirea familiei Graun, constând În esență dintr-o colecție de frumoase tabachere pentru prizat și alte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de siguranță, de confort, de căldură văratică Îmi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o nălucă. Oglinda debordează de strălucire; un bondar a intrat În odaie și se lovește de tavan. Totul este așa cum trebuie să fie, nimic nu se va schimba vreodată, nimeni nu va muri vreodată. Capitolul 4 1 Genul de familie rusă căreia Îi aparțin - un gen dispărut acum - avea, printre alte virtuți, o predilecție tradițională pentru confortabilele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de un negru opresiv. O fațetă de bronz, o suprafață de sticlă sau un mahon lustruit, ici și colo În beznă, reflectau rămășițele de lumină din stradă, unde globurile felinarelor Înalte din mijlocul lor Își răspândeau deja licărul lunar. Pe tavan se mișcau umbre transparente. În tăcerea aceea, zgomotul sec produs de căderea unei petale de crizantemă pe o masă acoperită cu marmură Îți făcea nervii să zvâcnească. Budoarul mamei avea un bovindou foarte potrivit pentru a privi afară pe strada
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cum spunea el). Trist și tăcut, Îmi ilustra legile de fier ale perspectivei: trăsăturile lungi și drepte ale creionului ținut elegant În mână și incredibil de bine ascuțit, făceau ca liniile camerei pe care o crea din nimic (pereți abstracți, tavan și podea pierzându-se În depărtare) să se unească Într-un punct ipotetic, cu o precizie amăgitoare și sterilă. Amăgitoare pentru că mă ducea cu gândul la șinele de cale ferată, ce convergeau simetric și Înșelător În fața ochilor injectați ai măștii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să vibreze deznădăjduit pe etajera lui vreun obiect de sticlă, care Împărțise veghea cu mine. Acum a intrat În cameră. Un schimb alert de valori ale luminii mă anunță că lumânarea de pe noptiera ei preia funcția ciorchinelui de becuri din tavan, care, după două țăcănituri mai degajă Încă două licăriri, una naturală, apoi una supranaturală și se sting de tot după Încă un țăcănit. Fascicolul meu de lumină Încă există, dar a devenit bătrân și palid și pâlpâie ori de câte ori Mademoiselle face
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am descoperit doar două imagini lepidopterice cu adevărat plastice: impecabila evocare a ceea ce este cu siguranță un fluture Turtoiseshell, realizată de Bunin: Și iată cum În cameră zbura Un fluture, mătase colorată, Bătând din aripi și foșnind, zvâcnea Pe un tavan albastru... și monologul Fluturelui lui Fet: De unde vin și Încotro mă-ndrept Să nu mă Întrebați; Acum respir pe-o grațioasă floare Să nu mă deranjați. În poezia franceză te impresionează cunoscutele versuri ale lui Musset (din Le Saule): Le
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
clasei a opta, conform sistemului american. Cursurile țineau de la cincisprezece septembrie până la douăzeci și cinci mai, cu două Întreruperi: o pauză de două săptămâni Între semestre - pentru a face loc, ca să zicem așa, imensului pom de Crăciun care atingea cu steaua lui tavanul verde-pal al frumosului nostru salon - și o săptămână de vacanță de Paști, În timpul căreia micul dejun era Înveselit de ouă Încondeiate. Întrucât zăpada și gerul țineau din octombrie până În aprilie, nu e de mirare că tonalitatea amintirilor mele din școală
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este ținută într-o splendidă poziție verticală, miraculos verticală. Dacă linia ei s-ar prelungi până la cer, l-ar putea „atinge” pe însuși Dumnezeu. * La Sângeorz, până aproape de miezul nopții jucând cărți (șaizecișișase) la lumină lămpii cu petrol spânzurând din tavan deasupra mesei din bucătărie, unde plita mai este caldă, cu un badea Emil bucuros de prilej, la început foarte însuflețit, pus pe fapte mari, agitându-și mâinile cu unghii negre de pământ, cu mama și cu tata. Doina stă lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]