5,413 matches
-
decât cu treabă. Bodyguarzi în uniforme negre, serioși ca niște gangsteri cuminți, cu bastoane de cauciuc sau pistolul la șold, păzeau intrările, selectând din priviri clientela. Pe spate aveau imprimată denumirea firmei de protecție, cu litere cât pumnul, cauciucate; nume teribile, impresionante, de șerpi, legionari romani sau regizori cu sonorități mafiote: Anaconda, Niro, Scorseze, Pretorian, Centurion, chiar și Octogon (cineva crezuse probabil că-i un împărat sau vreun grad militar de pe vremuri). Iradiau și pe tabla mașinilor din parcare, pictate printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rapoarte, ca un ochi nevăzut, care spiona situația de undeva de sus, fără să clipească niciodată; autorul nu spunea nici cine e, nici dacă va ieși vreodată la lumină. SS-ul putea fi orice, de la un nume de cod, la teribila organizație militară nazistă. Operațiunea „Sifonul“, care își împrumuta numele probabil de la sita din podeaua băii, suna, din capul locului, promițător. Cât despre autor, pe el îl căutam: dacă ne-ar fi putut lămuri cineva cum se termină toată povestea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era cel care, competent și relaxat, ne povestea despre aventurile lui cu profesoara de chimie, care îl transporta acasă cu-o Lada Combi, și cum o ajuta să intre-n „faza de platou“. Suna misterios și incontrolabil, ca un secret teribil, la care doar inițiații au acces. Cum adică „fază de platou“? Elevul și profesoara urcau pe-un platou? Se filma ceva? Sau se punea la cale vreo formulă de laborator, o înțelegere cifrată prin care cei doi comunicau fără știrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pleca oricând la plimbare), culoarea tristă a grișului cu lapte și cacao, servieta tatălui (din piele maro, brăzdată de șanțuri în relief, cu capsele pișcăcioase, metalice și pusă mereu în același loc: sub cuier), mirosul pufos de cozonac sau consistența teribilei mâncări de bame (băloasă, infectă - doar mâncarea de prune o mai poate egala). Dacă scormoneai prin amintiri, dădeai de sticlele de „Cico“ și „Fru-Cola“ strânse pe balcon, auzeai răcnetele blocurilor la meciurile de fotbal Steaua-Dinamo (era obligatoriu să ții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi încasat și-o scatoalcă, vesel, pervers, ca un frățior mai mic. Golanii și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de cuțit. Te gândeai întâi la râuri, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de profesori. Ghinioniștii cu ore în normă seara încuiau sălile și plecau primii. Știa funcționarul ce știa. Dar nici eu nu mă născusem ieri. Conversația trebuia limitată, se pierdea timp și efort gramatical. Așa că am extras din buzunar legitimația mea teribilă, tăiată parcă dintr-o copertă de catalog, și i-am clămpănit-o prin față: „Lector Doctor Robe Alexandru. Aici lucrez.“ Suna frumos „lector doctor“, cuvintele rimau, inspirând cadență și autoritate, ca atunci când te-oprește un polițist. Eram țara cu cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și petrosin. În „Zoia“, înnebuneai diminețile dacă nu-ți găseai ceva de făcut; controalele, purcoiul de tocilare și-arhitectura florală a lui Mincu te scoteau din minți. Când toate fetele plecau la sport, pentru săritura la groapa cu nisip sau teribila partidă de oină, rămâneam cu Mihnea și patinam prin clasă sau în cabinetul de CSP, echipați cu papuci ca la muzeu. Ne declaram mereu scutiți, inapți, bolnavi, profesoara Begu (poreclită, inevitabil, Blegu) rămânea perplexă văzându-ne după ore cum jucam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
i-a adus pe front pe cei doi dogi ai familiei, Lothar și Moritz, de care nu se desparte decât când urcă în mașinăria de zbor. Ura sa față de englezi e potolită, dar nelimitată. Ea nu se leagă de gustul teribil al porridge-ului, vremea urâtă sau politica imperialistă a Majestății Sale. Dimpotrivă, a fost provocată de-un amănunt mai degrabă anecdotic: fuga verișoarei Emma Maria Frieda von Richthofen cu scriitorul britanic D.H. Lawrence. De atunci, de fiecare dată când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într-altul. După ce trecea controlul, te simțeai vesel, nou-născut. Ajungeai fleașcă la Viena, după treizeci de ore, ca Dinicu Golescu. Prin vagoane, la întoarcere, te așteptau niște reviste cu ultimele acțiuni ale colegilor pe teritoriul austriac. Găseai ilustrații de spargeri teribile, cu țigani care intră cu camionul în Penzing, dărâmă zidul unor vile, leagă casa de bani cu cabluri înnădite și-o trec prin două rânduri de pereți, înainte s-o târască pe toată strada, până în pădure, lovind vreo zece mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
interesează doar unul.“ S-a făcut o liniște desăvârșită, de sanatoriu. Lipsea doar Cezar, să recite Plumb în cinci limbi și-n japoneză, ca în liceu. Se cățăra cu picioarele pe bancă, cu ochii ficși, matricola smulsă și punea accentul teribil, pe ultima consoană: Plumbî. La Olimpiadă, fusese dat afară, pentru că scrisese lucrarea în rusă, în loc de italiană. „Tu ești nebun?“, a sărit Mihnea. „Cauți un exemplar din 550 000? Unul singur?!“ „Exact.“ „Te credeam băiat isteț, Robane. Mă dezamăgești. Păi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dar tot nu văd ce legătură are povestea asta cu noi și Viena?“ „Așa e. Și nu ne-ai pomenit varianta corectă: eu sunt Paul? Paul nu e Paul? nici unul din noi nu există?“ Maria mi-a aruncat o privire teribilă. Ceva de genul: îți mai arde de glume? M-am ferit să-i răspund. „Imediat vă explic.“, a revenit Mihnea, butonând tastatura. „Glumițele lu’ dom’ profesor sunt nepotrivite. Eu, în locul lui, aș vorbi mai cu grijă.“ „Așa e!“, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de autor. „Unde e săritorul domn Popa acum? Prietenul devotat? Companionul fidel al vieții dumitale?“ „Trebuie să vină.“ „N-o să vină.“, mi-a tăiat-o scriitorul, fără menajamente. „Nici el, nici Maria. Iubita dumitale tocmai te-a părăsit. O greșeală teribilă: a stat șase ani cu un «pârțar», cum îți place dumitale să le spui oamenilor ăstora. Un ins secretos, care iubea toată omenirea pe-ascuns: multe femei, o grămadă de fete, câțiva bărbați. Acum a aflat. Vrei să-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
definite de două axe centrale: anticomunism și anticorupție. Important de subliniat este că în cursul guvernării CDR, punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care stipula principiul lustrației, a fost abandonat de Emil Constantinescu, iar lupta anticorupție a încasat o lovitură teribilă prin afacerea "Țigareta II" atunci când un ofițer superior responsabil de securitatea președintelui a fost demascat ca protagonist într-o operațiune de trafic cu țigări în valoare de mai multe milioane de dolari (Gallagher, 2004, p. 196). În conștiința publică, guvernarea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
său. Definitorii pentru "paradigma politicilor regretului" rămân însă părerile de rău exprimate oficial de statele naționale. Tony Blair, în calitate de prim-ministru al Marii Britanii, a recunoscut vinovăția autorităților britanice în Marea Foamete Irlandeză cu ocazia comemorării a 150 de ani a teribilului eveniment petrecut în 1845. După ce încă din 1997 Bill Clinton a introdus asumarea oficială a responsabilității pentru sclavie pe agenda publică americană, în 2008 Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii și-a cerut scuze, pentru prima oară, cetățenilor afro-americani pentru instituția sclaviei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
mulți alții au spus-o? Sunt atât de încredințat în privința aceasta, încât îți spun de-a dreptul părerea mea. Execuția pentru un omor e o pedeapsă incomparabil mai grea decât însăși crima. Uciderea pe baza unei sentințe este incomparabil mai teribilă decât când te omoară tâlharii. Cel pe care tâlharii îl ucid, îl taie noaptea în pădure sau îi fac capătul altundeva negreșit că încă mai speră până în ultima clipă că se va salva. S-au văzut destule cazuri, când omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi de zece ori mai ușor să mori, îți e în mod sigur confiscată; e vorba de o sentință și certitudinea faptului că sigur n-o vei putea evita te chinuie îngrozitor și nu există nimic pe lume mai teribil decât acest chin. În timpul unei bătălii, pune-l pe un soldat în dreptul tunului, trage în el și-o să vezi că tot mai speră; dar citește-i aceluiași soldat o condamnare sigură și o să-și iasă din minți sau o să înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-și putea lua ochii de la ele: i se părea că aceste raze sunt noua lui natură, că peste trei minute se va contopi cumva cu ele... Necunoscutul și dezgustul provocate de acel nou, care urma imediat să înceapă, au fost teribile; însă zice că în acel timp n-a fost nimic mai greu pentru el ca gândul necontenit: „Ce bine-ar fi să nu mor! Ce nemărginire ar fi dacă mi-aș recăpăta viața! Și toată ar fi a mea! Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mă invidieze și să mă calomnieze, când și el trăia printre copii! Datorită copiilor, sufletul ți se vindecă... Era acolo, la stabilimentul lui Schneider, un om bolnav și foarte nefericit. Nu știu dacă mai poate exista vreo nenorocire atât de teribilă. Fusese internat pentru a fi tratat de nebunie; după părerea mea nu era nebun, doar suferea îngrozitor și asta îi era toată boala. Și dacă ați ști ce-au devenit pentru el copiii, înaintea sfârșitului... Dar mai bine vă povestesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Alexeevna dorea să aibă camelii roșii. Mai că nu scosese sufletul din bietul Platon; deh! ca soț, promisese că va face rost de un buchet și ce să crezi? În ajun, le sechestrase pe toate Mâtișceva, Katerina Alexandrovna, care era teribilă rivală în toate cu Anfisa Alexeevna; se aveau la cuțite. Firește, s-a lăsat cu isterie, cu leșin. Platon era distrus. Se înțelege că dacă Petea, în acest moment interesant, ar fi izbutit să procure un buchet, situația lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vinzi ca data trecută sau nu? Spune-mi adevărul. — Monstrul a aflat singur, singur. Nu-l mai ocărî ; desigur, s-a purtat urât cu dumneata. — M-a bătut, m-a bătut! îi luă vorba din gură Lebedev cu o înflăcărare teribilă. Și prin Moscova m-a fugărit cu câinele, pe toată strada, cu o cățea de ogar. O cățea îngrozitoare. Mă iei drept un copil, Lebedev. Spune-mi, l-a părăsit acum la modul serios, la Moscova? — Serios, serios, și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
știi ce figuri mi-a făcut la Moscova! Iar bani, bani câți am cheltuit eu... — Dar... cum o să te mai însori acum cu ea?... Cum o să trăiești după aceea? îl întrebă prințul, îngrozit. Rogojin îi aruncă o privire grea și teribilă și nu-i răspunse nimic. — Asta e a cincea zi de când n-am fost la ea, continuă el după ce tăcu cam un minut. Mă tem că o să mă alunge. „Eu, zice, încă-mi sunt propria mea stăpână; dacă vreau, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cui erau ochii“! Dar coborâse în grabă din vagon și se dezmeticise de-abia în fața tarabei meșterului de cuțite în clipa când se oprise și evaluase la șaizeci de copeici un obiect cu mânerul din corn de cerb. Ciudatul și teribilul demon se agățase definitiv de el și nu mai voia să-l lase în pace. Acest demon îi șoptise în Grădina de Vară, când stătea sub tei, cufundat în gândurile lui, că, dacă Rogojin ține atât de mult să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
singur de demonul lui încă de la mijlocul drumului, când bucuria i-a umplut sufletul, nu? Sau exista ceva în Rogojin, adică în întreaga imagine de astăzi a acestui om, în ansamblul cuvintelor, mișcărilor, faptelor, părerilor lui, ceva ce putea justifica teribilele presimțiri ale prințului și șoaptele revoltătoare ale demonului său? Ceva ce se vede de la sine, dar care e greu de analizat și de povestit, care e imposibil de justificat cu motive suficiente, dar care, cu toată această dificultate și imposibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Parfion, nu cred!... Apoi deodată, dinaintea lui, parcă se căscă o prăpastie: o lumină interioară neașteptată îi răbufni în suflet. Această străfulgerare ținu, poate, o jumătate de secundă; totuși el, clar și conștient, își amintea începutul, sunetul cel dintâi al teribilului său țipăt, care i se smulse singur din piept și pe care nu l-ar fi putut opri cu nici o putere. Apoi conștiința i se stinse fulgerător și se făcu beznă deplină. Avea o criză de epilepsie, boală de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
caz, mulți au relatat astfel impresia avută, multora înfățișarea unui om apucat de epilepsie le provoacă o groază incontestabilă și insuportabilă, care conține chiar ceva mistic. Trebuie să presupunem că aceeași impresie de groază subită, însoțită de toate celelalte impresii teribile ale acelui moment, l-a făcut brusc pe Rogojin să încremenească pe loc și astfel l-a salvat pe prinț de lovitura inevitabilă a cuțitului, care cădea deja asupra lui. Apoi, încă neapucând să-și dea seama că e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]