KorAP: Find »[drukola/base=trânti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...174 >

4,331 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

logic al gândului.) N-are nici un rost... PARASCHIV: Dar, dacă mă omor pe mine, se schimbă treaba... (Iluminare pe ultimul cuvânt.) MACABEUS: Nu se schimbă nimic... PARASCHIV: Se schimbă... Nu mai aduc apă, nu mai curăț cartofi, nu mă mai trântești în ceafă... (Scâncește, își înfundă capul în pieptul lui MACABEUS.) MACABEUS (Macabru, excitat.): Stai așa, stai așa... PARASCHIV (Naiv, dulce.): Ș-apoi... tu ești așa o brută... așa o brută... MACABEUS (Eroic.): Sunt o brută... PARASCHIV: Ești atât de rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Se smulge și se repede spre scară.) MACABEUS ( Se ridică, uriaș, grotesc, implacabil; se repede spre PARASCHIV, stingând dintr-un gest și lumânarea de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să realizeze adevărul.) Mă... (Îi pune mâna pe inimă.) Ce dracu’ ai... Ce-s chestiile astea? Ce să-ți dau? (Intră în panică, se răsucește prin încăpere, se lasă în genunchi, se așează cu capul la picioarele lui MACABEUS, se trântește cu capul de pământ, mugește, plânge, icnește, se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Gata! Se ridică; a terminat treaba cu MACABEUS.) MACABEUS: Un’ te duci? PARASCHIV: Stai unde te-am pus! MACABEUS: Un’ te duci? Un’ te duci? PARASCHIV: Să-mi curăț trompeta. MACABEUS (Încearcă să se scoale.): Scârba aia... scârba aia... PARASCHIV (Trântindu-l pe MACABEUS înapoi, apoi trăgându-l pe o rogojină în colțul încăperii.): Stai aici. Stai și mocnește. MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS: Ce vrei să faci? PARASCHIV: Vreau să cânt. (Își ia trompeta din cui și începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
piept pe CĂLĂTOR.): Cum ați spus? Călător prin ploaie? Sunteți călător prin ploaie? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Geme ușor, cu fața acoperită de mâini.): Eu sunt... Eu sunt... Da! Sunt călător prin ploaie! HAMALUL (Își pierde mințile pentru câteva secunde; se trântește în genunchi, se târâie, lovește ca pumnii în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate! ȘEFUL GĂRII (Face ocoluri largi, nu îndrăznește să se apropie de grupul celor trei; totuși, se repede la HAMAL bruscându-l.): Taci! Taci! (Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
isteric, deși numai ȘEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste râsete dispar în spatele ușilor; din când în când, fețele lor schimonosite de râs apar la geamuri și în spatele ușilor întredeschise; încep să-și închidă apoi geamurile și ușile, să trântească obloanele și să lucreze meticulos la încuietorile acestora, totul pe gesturile unui balet mecanic și pe fondul sonor al râsului; personajele se vor mișca în cadrul ușilor și al ferestrelor precum păpușile unui ceas medieval.) HAMALUL (Apariție de o secundă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
He, he... ce-a mai fost și aseară... (Bea.) Nu e om rău... domnule Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fost și aseară... (Bea.) Nu e om rău... domnule Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce vrei să spui? HAMALUL: S-a bucurat și el... S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ne facem de râs! De unde știi? Porc bătrân! Aha! Apa s-a învechit... S-a învechit! Nu! Da! Nu! Da! Nu, nu! HAMALUL (Iese, cu două geamantane uriașe; s-a îmbrăcat în stilul unui comis-voiajor, neașteptat de elegant, totuși; își trântește geamantanele pe peron și se așază pe unul din ele; este obosit, dar fericit.): Ufff (Către CĂLĂTOR.) Ce sălbatici, domnule! CASIERUL (Apare și el, îmbrăcat discret, dar în cele mai bune haine pe care le are.): Ce nebuni! Ce nebuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe peron și se așază pe unul din ele; este obosit, dar fericit.): Ufff (Către CĂLĂTOR.) Ce sălbatici, domnule! CASIERUL (Apare și el, îmbrăcat discret, dar în cele mai bune haine pe care le are.): Ce nebuni! Ce nebuni! Își trântește și el geamantanele pe peron.) N-am mai văzut așa oameni! (Către CĂLĂTOR.): Se mai vede? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? CASIERUL: Pata... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. CASIERUL: Hm! (Se plimbă nervos pe peron.) Atunci... (Rămâne cu privirile țintuite de ceasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul în mâini; acest tablou durează câteva zeci de secunde; brusc, din spatele, lor, se aude tic-tacul ceasului gării care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor sunt îndreptate spre ceasul gării, pe care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

cel Rău și Scufița Roșie cu mine? Ce naiba erau prostiile astea și unde vroia să ajungă, În fond? Să mă impresioneze, să mă sperie, să mă facă să renunț? Nu Înțelegeam: dacă se răzgândise, n-avea decât să mi-o trântească de la obraz, nu să-mi livreze nebuloase infantile În chip de misterele Parisului și alte suspansuri ridicole. Am fost tentat să rostesc toate astea cu voce tare, dar m-am abținut și bine am făcut. Adam Adam continua să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
adevăr. Nu mi-ați răspuns Însă la Întrebare... - A, da, de unde știu toate detaliile despre Noel Corbu?! Din diferite surse! Cartea fiicei a și ginerelui său este una dintre ele. Dar nu singura... Grozav Îi mai plăcea doamnei Elvira să trântească chestii de efect; se vedea de la o poștă că era foarte mândră de modul misterios În care Încheiase convorbirea. Fiindcă o Încheiase, și Încă Într-o manieră ce nu admitea negocieri: deschisese Codul lui Da Vinci și se cufundase ostentativ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
apostoli, Iscarioteanul Îi era cel mai devotat Mântuitorului, visul etajat din repetabilele coșmaruri care mă cutreierau uneori când adormeam culcat pe partea dreaptă, cu genunchii Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea, și visez, și sunt conștient că Înot Într-un vis scalat, labirintic și circular, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
mai băteam pe tine la cap cu Întrebări și presupuneri imbecile. - Ești prea orgolios și te superi repede, am remarcat din prima zi cât de ușor Îți sare țandăra. După ce-am plecat de la aeroport, cred că mi-ai fi trântit cu mult aplomb un pumn În cap doar pentru că nu te Întâmpinasem cu entuziasmul care credeai că ți se cuvenea. Ingratitudine, numele tău este Adam Adam! - Ingratitudine?! Ca să vezi... De unde până unde? - Prietene, după ce-ai aflat cine sunt, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
perceptibilă. Pe „oh, nu”, glasul lui Wagner cobora În două trepte, traducând decepția generată de aberația spuselor mele. Subtextul era: nu mă așteptam la o așa naivitate, cum Îți poți Închipui că ne-am coborî la compromisul de a-i trânti cuiva un glonte În ceafă, ne subestimezi, ne jignești, credeam că suntem Între oameni serioși, ce naiba!? Și pentru ca efectul să fie deplin, „nu” era lungit oleacă: nuuu... Dimpotrivă, „un glonț În frunte” Îl spusese cu o simplitate jucată, candidă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
În posturi privilegiate. Seamănă mult cu profesorii care se miră prostește de naivitățile și de aberațiile În materie de fizică ori astronomie ale unor Arhimede sau Galilei, care comiteau În vremea lor erori pentru care dascălii În cauză i-ar trânti cu aplomb la examene pe elevii lor de astăzi. Cam așa se Întâmplă și cu istoricii. Tot timpul par să spună: „Cum a fost posibil ca X să greșească În acest mod scandalos când eu, În locul lui, aș fi văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
parte și se dă adâncit În gânduri, pentru ca, la nevoie, să poată pretinde că... stimate domn, dar eu nici nu mi-am dat seama că vă deranjez, vă cer mii de scuze... Firește, dacă nu e mârlan și nu-ți trântește scurt În nas tradiționalul „dacă nu-ți convine, bea mai puțin și ia-ți, tată, Mercedes”. Persoana din lateral-spatele meu nu și-a ferit Însă privirea; dimpotrivă. Era o mininonă blondă, tipul de ingenuă din teatrul scandinav sau rusesc, prevăzută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

n-am profitat prea mult. Vocile fatidice care l-au reținut pe Socrate sau au Îmboldit-o pe Janeta Darc au degenerat În cazul meu la nivelul unor sunete pe care le auzi Între momentul când ridici și cel când trântești la loc receptorul unui telefon care sună ocupat. Chiar Înainte de a adormi, percepeam deseori un fel de convorbire unilaterală care se purta Într-o zonă adiacentă minții, cu totul independent de șirul real al gândurilor mele. Este o voce neutră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
de bătrân și somnul lui este atât de bine capitonat cu vise (visează niște papuci buni de ronțăit și ultimele mirosuri adulmecate), Încât nici nu tresare când de afară se aud vag zurgălăii. Apoi o ușă pneumatică geme și se trântește În vestibul. Ea a sosit În cele din urmă; și eu care sperasem atât că nu mai vine! 3 Un alt câine, reproducătorul de elită, cu fire blândă, al unei familii feroce, un mare danez care n-avea acces În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-se drept pe scenă, cu ochii palizi și sticloși, neavând În mâini nimic pentru a-l ancora de această lume, Își azvârlea capul spre spate și Își recita poezia plasmodiind curgător și Îngrozitor de enervant, iar la sfârșit se oprea brusc, trântind ușa În nas ultimului vers și așteptând aplauzele să populeze tăcerea. Și mai era bătrânul cher maître depănând perlă după perlă dintr-o admirabilă povestire pe care o citise de nenumărate ori și Întotdeauna la fel, cu același aer dezgustat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

întruna, pierită de farmecul ascuns al temniței năruite. Am renunțat să mă îndrept spre sectorul viețașilor. Mă gândeam că inginerul ar fi fost în stare să facă cine știe ce scamatorie, să deschidă vreo trapă secretă care să mă înghită sau să trântească ușa aceea grea după mine, să pună și un drug imens cu un lacăt pe măsură și eu să rămân ca un șobolan în capcană în timp ce el ar sta și s-ar agita pe lângă Ester. Îl credeam în stare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu care, în urmă cu mulți ani, îmi priveam mâinile în fața ușii garsonierei mele, constatând că nu mai am în ele servieta din care ar fi trebuit să scot cheile cu care să deschid yala, apoi să intru, să mă trântesc în pat și să adorm. Tot astfel simțeam și acum, cu gazeta în mână, că trebuie să adorm, prăbușit în somn, și, când mă voi trezi, să mă duc la colț, să iau noul număr, chiar atunci apărut, cu cerneala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
strecurată printre draperii, o copilă zveltă, culegând parcă sunetele și cuvintele acelea ciudate ale cântecelului din nevăzutele crengi ale unui copac crescut dintr-odată în mijlocul odăii. O urmăream nesătul de ea. Nu îndrăzneam totuși să mă reped și s-o trântesc în pat, hulpav, de parcă n-aș mai fi avut-o până atunci. Mă rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]