4,882 matches
-
lui se datora doar bolii; la discuția propriu-zisă nu era atent; polemica lui era incoerentă, ironică și neglijent-paradoxală; nu termina ce avea de spus și renunța la ceea ce cu un minut înainte începuse cu însuflețire. Prințul avea să afle cu uimire și regret că i se permisese să bea două cupe pline cu șampanie și că cea începută, pe care o avea în față, era deja a treia. Dar acest lucru avea să-l afle abia mai pe urmă; în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și singur de faptul că toată seara nu mi-am putut desprinde privirea de pe această fizionomie respingătoare! — Are chipul frumos... — Ia, ia, uitați-vă! strigă Evgheni Pavlovici, trăgându-l pe prinț de mânecă. Priviți!... Încă o dată, prințul îl măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai ușor să trăiesc un timp», ceea ce, totuși, e aproape totuna pentru mine, în situația mea. L-am întrebat ce înțelege prin «copacii» de care îmi vorbește întruna și de ce-mi tot vâră pe gât acești «copaci» - și, cu uimire, am aflat de la el că, pasămite, eu însumi m-aș fi exprimat la serata aceea că am venit la Pavlosvsk ca să văd pentru ultima oară copacii. Când i-am făcut observația că e totuna unde mori, fie sub copaci, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chinuiți întotdeauna de căința care urmează, desigur, dacă sunt inteligenți și sunt în stare să-și dea seama că s-au înfierbântat de zece ori mai tare decât ar fi trebuit. Câtva timp, acest domn m-a privit plin de uimire, iar soția lui cu spaimă, ca și cum ar fi existat ceva grozav de ciudat în faptul că am putut intra la ei; deodată el s-a repezit la mine aproape turbat de furie; nu apucasem să îngaim nici două vorbe, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de fiecare dată spatele, posac și iritat. Acum nu-l mai văzusem de vreun an; era la universitate. Când, pe la opt și ceva, am intrat în casa lui (cu mare ceremonie: am fost anunțat), m-a întâmpinat mai întâi cu uimire, chiar deloc prietenos, dar imediat s-a înveselit, privindu-mă, și a izbucnit brusc în râs. — Ce vânt te-a adus la mine, Terentiev? a strigat el cu degajarea lui simpatică dintotdeauna, uneori impertinentă, dar niciodată jignitoare, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ferdâșcenko. — Iar o să fie arșiță toată ziua, bâigui Ganea cu ciudă indolentă, ținându-și pălăria în mâini, întinzându-se și căscând. Nu-i mare lucru să țină o lună întreagă seceta asta!... Plecăm sau nu, Ptițân? Ippolit asculta cu o uimire care-l lăsase încremenit; subit, se făcu groaznic de palid la față și începu să tremure tot. — Mimați foarte neîndemânatic indiferența, ca să mă jigniți, i se adresă el lui Ganea, privindu-l în ochi. Sunteți un ticălos! — Naiba știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zglobiu, proaspăt al cuiva; o mână își strecură degetele în palma lui; apucă această mână, o strânse tare și se trezi. În fața lui stătea și râdea sonor Aglaia. VIIItc "VIII" Râdea, dar era și mânioasă. — Doarme! Dormeai! strigă ea cu uimire disprețuitoare. — Dumneata erai! bâigui prințul, încă nedezmeticit cu totul și recunoscând-o mirat. Ah, da! Întâlnirea... am dormit aici! — Am văzut. — Nu m-a mai trezit nimeni în afară de dumneata? N-a mai fost nimeni aici în afară de dumneata? Am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu începea conversația, doar își cerceta cu atenție interlocutorul. Și el o privea, dar uneori parcă nevăzând-o în fața ochilor. Ea începu să roșească. Ah, da! tresări prințul. Ippolit s-a împușcat. — Când? La dumneata? întrebă ea fără prea mare uimire. Doar ieri-seară era încă în viață, nu-i așa? Cum ai mai putut dormi după asta? strigă ea, înviorându-se pe neașteptate. Păi n-a murit, pistolul nu a luat foc. La insistențele Aglaiei, prințul trebui să povestească imediat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu v-ați schimbat prea mult la înfățișare, deși v-am văzut doar pe când erați copil și aveați zece sau unsprezece ani. Ceva din trăsăturile dumneavoastră îmi amintea... — M-ați văzut când eram mic? întrebă prințul cu un fel de uimire neobișnuită. — O, asta a fost demult, continuă Ivan Petrovici, la Zlatoverhovo, unde locuiați pe-atunci la verișoarele mele. Altădată treceam destul de des pe la Zlatoverhovo, nu vă mai amintiți de mine? Se prea poate să nu vă amintiți... Erați pe-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris ce era în sufletul prințului! Însă nu putem să nu pomenim o senzație ciudată, care îl uluise chiar în clipa aceea și care i se limpezise brusc din învălmășeala tuturor senzațiilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o uimire ciudată, observă că toți s-au așezat pe scaune și chiar râd, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Încă un minut, și râsul luă amploare: râdeau de-acum privindu-l pe el, văzându-i muțenia încremenită, dar râdeau prietenește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mine fără guvernantă, Aglaia Ivanovna?... Nu vreți... nu doriți să vă spun de-a dreptul, fără înflorituri, de ce ați venit la mine? V-ați speriat, de asta ați venit. — De dumneavoastră m-am speriat? întrebă Aglaia, scoasă din fire de uimirea naivă și impertinentă a faptului că cealaltă îndrăznise să-i vorbească astfel. De mine, firește! Vă e frică de mine, dacă v-ați hotărât să veniți aici. Pe cel de care ți-e frică nu-l disprețuiești. Și când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
indignarea se transformă în strigăte de admirație. Se deschisese de-acum portiera trăsurii, Keller îi oferise de-acum miresei brațul, când ea scoase subit un țipăt și, din pridvor, se repezi de-a dreptul în mijlocul mulțimii. Toți însoțitorii încremeniră de uimire, gloata se feri în lături din fața ei și, deodată, la cinci-șase pași de pridvor, își făcu apariția Rogojin. Din mulțime, Nastasia Filippovna îi surprinsese privirea. Ajunse în fugă până la el ca smintită și îl apucă de amândouă mâinile. — Scapă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu se apucau să-l descoase despre nuntă și despre minunea că întreabă de cea care n-ar fi trebuit acum să fie decât într-un loc: cu el, la Pavlovsk. În linii mari, le satisfăcu curiozitatea în legătură cu nunta. Începură uimiri, „ah“-uri și exclamații, așa că el fu nevoit să le povestească aproape totul, desigur în linii mari. În sfârșit, consiliul acelor femei înțelepte și emoționate decise că, în primul rând și neapărat, prințul trebuie să bată în ușa lui Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe loc, bâlbâindu-se și aproape nerostind cuvintele în întregime, cum îl așteptase acum în coridorul hotelului. — Am fost acolo, îi răspunse, surprinzător, Rogojin. Să mergem. Prințul rămase surprins de răspuns, dar trecură cel puțin două minute până îl cuprinse uimirea, după ce ajunse la el sensul celor auzite. Dezmeticindu-se, se sperie și începu să-l privească atent pe Rogojin. Acesta i-o și luase aproape cu o jumătate de pas înainte, uitându-se drept în față, fără să-și întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acolo. — Asta ca acolo... la Moscova? — Fiindcă, frate, se iscă duhoare. Iar ea parcă doarme... De dimineață, de cum s-o face lumină, ai să vezi. Ce-i cu tine, nici să te ridici nu te țin puterile? îl întrebă cu uimire timorată, văzând că prințul tremură atât de tare, încât nu se poate ridica. — Picioarele nu mă mai ascultă, bâigui prințul. Din pricina spaimei, știu asta... O să-mi treacă spaima și o să mă ridic... — Stai așa până pun pernele și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
financiere " - asupra tabloului pe care-l facem tot la trei luni asupra numărului societăților cari s-au format. Dacă însă v-ați da osteneala de-a citi numai totalul sumelor ce i se cer publicului, ați trebui să rămâneți în uimire. Dar uimirea ar fi și mai mare dac-ați ști cum sunt constituite cea mai mare parte din aceste societăți. Vă pot cita multe din cele mai mari, al căror capital sec urcă la multe milioane și a căror acționari
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
tabloului pe care-l facem tot la trei luni asupra numărului societăților cari s-au format. Dacă însă v-ați da osteneala de-a citi numai totalul sumelor ce i se cer publicului, ați trebui să rămâneți în uimire. Dar uimirea ar fi și mai mare dac-ați ști cum sunt constituite cea mai mare parte din aceste societăți. Vă pot cita multe din cele mai mari, al căror capital sec urcă la multe milioane și a căror acționari nu există
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în poezia noastră a unui topos prin excelență avangardist: al spectacolului citadin, al orașului feeric modern. Este, acesta, și unul dintre sensurile „balului” la care suntem invitați: redimensionată în perspectivă constructivistă, lumea e văzută în înfățișările sale spectaculare, întâmpinate cu uimirea și entuziasmul descoperitorului de ținuturi noi, în care se instalează dezinvolt, înregistrându-le reportericește metamorfozele. Senzația primează (acea „senzație prinsă stea în cleștele poemului actual”), traducând o voință de instalare în concret, de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pescar, — sau: mă vânturi precum spicul și-mparți cu dumicatul cu zările-n fântână ochiul deschide-un șanț te știu adânc în mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț. Uimirea naiv-adolescentină, cu poza „cavalerească” de rigoare („ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă / (mă crezi) în vine-ți circuli un sânge superior”) se întâlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de Cântare a cântărilor, dintr-o strofă ca aceasta: în rumenire
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
semnul unei stări de urgență, al unei alerte interioare: și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță când oare se vor întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA Un lirism ambiguu, specific întregii creații a poetului, amestec de uimire și exaltare în fața feeriei metropolei cu surprizele ei mereu reînnoite, și de inadaptarea izolatului aspirând la universala comuniune sufletească, colorează de altfel toate secvențele acestui „film” al „orașului tentacular”. Dinspre agitația și neliniștile lui, textul alunecă pe nesimțite către spații
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mică atinge pleoapa potecilor coapsele au o legănare în mers ca apele asinul cunoaște pleoapa potecilor... În același registru al senzației fruste, tratată însă în alambicurile „alchimiei imaginii”, plantele și animalele poetului alcătuiesc o lume de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un spectator ingenuu, într-o atmosferă limpidă, sărbătorească: „ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii / în acest glas străveziu ca un acvarium”, „câmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre îți adoarme pe
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se face, în chip semnificativ, prin interjecția iată, extrem de frecventă chiar în spațiul aceleiași secvențe: marcă a surprinderii imediate, spontane, proaspete a imaginilor lumii și a fluxului interior al trăirii, astfel încât traiectul urmat de privire este un neîntrerupt lanț de uimiri în fața unor spectacole mereu reînnoite. Și iată: „agenții companiilor / de afișaj / primenesc rufăria zidurilor”, „și iată precupeții ridică obloanele somnului”, „iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile”, „și iată-te la casablanca ești fără lucru”, „iată grânele bumbacurile ca amulete
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
apropierii, în „lumina imaginii”, a unor „realități cât mai îndepărtate între ele” trebuie să asigure accesul la „iluminare” și „miraculos”. Or, nimic nu sugerează mai bine eliberarea de orice constrângeri, absoluta libertate, decât jocul alimentat de imaginație, oferind prilejuri de uimire și încântare în fața metamorfozelor lumii, revelate și contemplate ca atare, sau provocate sub imperiul unei frenezii senzorial-afective ce devine programatică. Itinerariul străbătut de Ilarie Voronca în spațiul avangardei a fost de natură să-i întrețină, poate chiar mai mult decât
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în ultimă instanță, realizarea între ființele și obiectele lumii a unei situații de „vase comunicante”, a unei depline transparențe și permeabilități. În fața multiplelor înfățișări ale închiderii, limitării și opacității obiectelor, eul liric are, cum am văzut, reacții ce merg de la uimire până la revoltă și disperare. Întrebarea pusă mereu e cum se poate găsi mijlocul cel mai eficient pentru realizarea râvnitei treziri, dinamizări, puneri în rezonanță, transfigurări. Dacă versurile primei etape avangardiste surprind mai degrabă spectacolul sărbătoresc al evului mașinist, decât îl
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]