42,528 matches
-
Heinrich Maier, Hermann Josef Wehrle ș.a. În lagărul de concetrare de la Dachau a existat un sector pentru preoții catolici, în care au murit, între alții, Georg Häfner, Engelmar Unzeitig și August Froehlich. Dclanșarea războiului cu Uniunea Sovietică a schimbat caracterul rezistenței civile. În timpul în care a funcționat pactul de neagresiune sovieto-german, Partidul Comunist German (KPD) avea ca singur obiectiv supraviețuirea în condițiile prigoanei naziste. KPD nu s-a angajat în acțiuni de rezistență activă împotriva regimului. După iunie 1941, ar fi
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Dclanșarea războiului cu Uniunea Sovietică a schimbat caracterul rezistenței civile. În timpul în care a funcționat pactul de neagresiune sovieto-german, Partidul Comunist German (KPD) avea ca singur obiectiv supraviețuirea în condițiile prigoanei naziste. KPD nu s-a angajat în acțiuni de rezistență activă împotriva regimului. După iunie 1941, ar fi fost de așteptat ca toți comuniștii să se implice în activitățile de rezistență, inclusiv sabotaje și spionaj, indiferent de riscuri. Un mic număr de agenți sovietici, în special comuniști germani refugiați în
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
German (KPD) avea ca singur obiectiv supraviețuirea în condițiile prigoanei naziste. KPD nu s-a angajat în acțiuni de rezistență activă împotriva regimului. După iunie 1941, ar fi fost de așteptat ca toți comuniștii să se implice în activitățile de rezistență, inclusiv sabotaje și spionaj, indiferent de riscuri. Un mic număr de agenți sovietici, în special comuniști germani refugiați în URSS, au reușit să se strecoare în Germania ca să ajute celulele comuniste locale aflate în ilegalitate să se organizeze și să
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
un agent al NKVD intrat în Germania încă din octombrie 1941. Acest grup făcea rapoarte către serviciile secrete sovietice cu privire la concentrările de trupe germane, atacurile aeriene asupra Reichului, producția germană de război și livrările de combustibil. A colaborat cu organizațiile rezistenței franceze de orientare comunistă. Agenții au reușit la un moment dat să pună sub ascultare liniile telefonice ale Abwehr-ului din Paris. Trepper a fot arestat în cele din urmă și grupul lui a fost distrus în primăvara anului 1943. Al
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
comuniști, deși se pare că nu erau membri ai KPD-ului. grupul era relativ eterogen. Printre membrii lui se numărau producătorul teatral Adam Kuckhoff, dramaturgul Günther Weisenborn, ziaristul John Graudenz și pianistul Helmut Roloff. Acest grup corespunde modelului general al rezistenței germane, și anume a unei rețele formate în special din elite. Principala activitate a acestui grup a fost colectarea de informații și dovezi despre atrocitățile naziste și distribuirea de fluturași antihitleriști. Spionajul nu era una dintre activitățile importante ale grupului
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
au fost arestați și executați. În Berlin acționa și un alt grup comunist, condus de electricianul evreu Herbert Baum. Dacă la început cei aproape o sută de membri formau un grup de studii, nucleul „dur” al grupului a trecut la rezistență activă după declanșarea războiului împotriva URSS-ului. În luna mai 1942, grupul a oganizat un atac asupra unor panouri de afișaj cu postere antisovietice. Proasta organizare a acțiunii a dus la arestarea întregului grup. Douăzeci dintre ei au fost condamnați
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
mai 1942, grupul a oganizat un atac asupra unor panouri de afișaj cu postere antisovietice. Proasta organizare a acțiunii a dus la arestarea întregului grup. Douăzeci dintre ei au fost condamnați la moarte. Baum a murit în arest. Activitățile de rezistență comuniste au eșuat pe toată linia. KPD a continuat să lupte pentru supraviețuire în clandestinitate. Activiștii comuniști nu s-au mai făcut simțiți decât în ultimele zile ale războiului. La sfârșitul anului 1942, Tresckow și Olbricht au conceput un plan
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
însă arestării lui Canaris. Nu se știe dacă Himmler îl considera prea puternic pe Canaris în acel moment, sau dorea să-l protejeze pentru scopuri personale necunoscute. Gestapoul nu a reușit să obțină date mai complete despre amploarea rețelelor de rezistență. În primul rând, Gestapoul nu a reușit să descopere rețeau de conspiratori din cadrul Grupului de Armate Centru. Dezastrul de la Stalingrad, care provocase Germaniei piederea a peste 400.000 de soldați, a provocat valuri de furie și nemulțumire în rândul societății
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
pe Hitler și să-l considere vinovat pe Himmler și pe subordonații lui pentru toate greutățile. În plus, în 1943, posibilitățile unui atac conjugat al Aliaților pe două fronturi a eclipsat orice resentiment față de regim și a slăbit mișcările de rezistență. Succesul formidabil al atacului împotriva Franței din 1940 a făcut obiectivul înlăturării Führerului de la putere foarte dificil. Majoritatea ofițerilor de armată, în ciuda termerilor lor de început cu privire la războiul pe două fronturi, au trecut deschis de partea regimului lui Hitler. Populația
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
ofițerilor de armată, în ciuda termerilor lor de început cu privire la războiul pe două fronturi, au trecut deschis de partea regimului lui Hitler. Populația îi gratula pentru ceea ce era considerată revanșa pentru umilitoarea înfrângere din 1918. Sarcina de continuare a mișcării de rezistență a revenit pentru o vreme civililor, deși și în rândurile armatei a rămas un corp al conspiratorilor anti-Hitler. Carl Goerdeler, fostul primar al orașului Leipzig, a devenit o figură de primă importanță a rezistenței. Printre asociații săi s-au numărat
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Sarcina de continuare a mișcării de rezistență a revenit pentru o vreme civililor, deși și în rândurile armatei a rămas un corp al conspiratorilor anti-Hitler. Carl Goerdeler, fostul primar al orașului Leipzig, a devenit o figură de primă importanță a rezistenței. Printre asociații săi s-au numărat diplomatul Ulrich von Hassell, ministrul prusac de finanțe Johannes Popitz, și aristocratul Helmuth James Graf von Moltke, membru al opoziție prusace. Din cercul opoziției prusace mai făceau parte și alți tineri aristocrați precum Adam
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
rândurile populație germane. Acești opozanți și-au ocupat timpul mai degrabă cu dezbateri filozofice sau cu construirea unor planuri pentru Germania postbelică. Cert este că pentru următorii doi ani de după înfrângerea Franței, ei nu au inițiat nicio acțiune practică de rezistență. În martie 1941, Hitler a dezvăluit planurile sale pentru un „război de anihilare” împotriva Uniunii Sovietice în fața unei audiențe formate din ofițeri atent selectați. În rândurile ofirilor se afla și colonelul Henning von Tresckow, care nu fusese implicat până atunci
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
lucreze la cartierul general al unchiului său, care comanda Grupul de Armate Centru, una dintre grupările care urma să declanșeze Operațiunea Barbarossa. Tresckow a recrutat în mod sistematic ofițeri de opoziție din rândurile camarazilor săi, formând un grup important de rezistență în sânul armatei. În condițiile în care armatele germane continuau avansarea triumfală în regiunile vestice ale Uniunii Sovietice (1941 - 1942), grupurile de opoziție din cadrul armatei nu puteau face mare lucru. Libertatea de acțiune a grupurilor de opoziție ale ofițerilor a
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Bock). În decembrie 1941, SUA au intrat în război, ceea ce a convins pe ofițerii cu simțul realității că Germania va pierde în cele din urmă războiul. Războiul pe viață și pe moarte de pe frontul de răsărit a pus noi probleme rezistenței. Cei mai mulți dintre membrii opoziției germane erau conservatori care urau sincer comunismul și Uniunea Sovietică. Problema de căpătâi era cum putea fi răsturnat regimul nazist și cum putea fi încetat războiul făra a permite sovieticilor să câștige controlul asupra Germaniei și
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
asupra Germaniei și a întregii Europe. Această problemă a devenit și mai greu de rezolvat în momentul în care Aliații au adoptat în 1943 la Casablanca politica „capitulării necondiționate”. În timpul anului 1942, neobositul Oster a reușit să reconstruiască rețelele de rezistență. Cel mai important nou recrut a fost generalul Friedrich Olbricht, șeful biroului central al armatei din Berlin, care controla un sistem independent de comunicații cu unitățile de rezervă din toată Germania. Făcând legătura dintre generalul Olbricht și rețeaua de rezistență
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
rezistență. Cel mai important nou recrut a fost generalul Friedrich Olbricht, șeful biroului central al armatei din Berlin, care controla un sistem independent de comunicații cu unitățile de rezervă din toată Germania. Făcând legătura dintre generalul Olbricht și rețeaua de rezistență din cadrul Grupului de Armate Centru creat de Tresckow se părea că a rezultat o structură viabilă pentru declanșarea unei lovituri de stat. Demiterea luji Bock nu a slăbit poziția lui Tresckow. Mai mult chiar, Tresckow a recrutat rapid pe succesorul
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
o structură viabilă pentru declanșarea unei lovituri de stat. Demiterea luji Bock nu a slăbit poziția lui Tresckow. Mai mult chiar, Tresckow a recrutat rapid pe succesorul lui Bock, generalul Hans von Kluge. Tresckow l-a adus pe Goerdeler, liderul rezistenței civile la cartierul general al Grupului de Armate Centru pentru a-l întâlni pe Kluge. Nu poate fi contestat faptul că foarte mulți germani au sprijinit regimul nazist până la sfârșitul războiului. Dar au existat și numeroase curente de rezistență, chiar dacă
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
liderul rezistenței civile la cartierul general al Grupului de Armate Centru pentru a-l întâlni pe Kluge. Nu poate fi contestat faptul că foarte mulți germani au sprijinit regimul nazist până la sfârșitul războiului. Dar au existat și numeroase curente de rezistență, chiar dacă în cazul unora dintre ele orientarea lor politică era neclară. Istoricul german Detlev Peukert, primul cercetător care a studiat societatea germană în timpul perioadei naziste, a numit acest fenomen „rezistența zilnică”. Cercetările sale au avut ca sursă principală rapoartele Gestapoului
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
până la sfârșitul războiului. Dar au existat și numeroase curente de rezistență, chiar dacă în cazul unora dintre ele orientarea lor politică era neclară. Istoricul german Detlev Peukert, primul cercetător care a studiat societatea germană în timpul perioadei naziste, a numit acest fenomen „rezistența zilnică”. Cercetările sale au avut ca sursă principală rapoartele Gestapoului și SD-ului, ca și rapoartele social-democraților din exil asupra situației din țară. Social-democrații își bazau rapoartele pe o rețea de informatori aflați în rețelele clandestine de partid, care supraviețuiseră
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
cărora social-democrații și comuniștii fuseseră foarte activi, au declanșat greve de scurtă durată. Aceste greve au fost tolerate, cel puțin până la declanșarea războiului, în principal pentru că erau strict de natură economică, fără nicio legătură cu politica. O altă formă de rezistență a fost sprijinirea evreilor persecutați. Pe la mijlocul anului 1942, deportarea evreilor din Germania și Austria în lagărele de exterminare era un proces în plină desfășurare. După cum au demonstrat cercetările recente, marea majoritate a germanilor era indiferentă față de soarta evreilor, iar un
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
din clandestinitate au pus la cale o serie de jafuri, sabotaje și asasinate care priveau oficiali ai Gestapoului și Partidului Nazist. Au fost stocate mari cantități de materiale explozive destinate distrugerii sediilor Gestapoului. Himmler, temându-se de extinderea mișcării de rezistență în alte orașe, a ordonat represiuni dure, în Kölnului izbucnind lupte de stradă sângeroase. Mai mult de 200 de răzvrătiți au fost arestați și câteva zeci au fost spânzurați, printre ei și șase adolescenți "Edelweisspiraten". Începând cu mijlocul anului 1943
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
nu ar fi ajutat la nimic altceva decât la salvarea onoarei conspiratorilor, a armatei și a imaginii Germaniei în ochii lumii. Privind retrospectiv, este surprinzător să constați că după luni de întâlniri conspirative și numeroase planuri de acțiune, grupurile de rezistență din cadrul armatei și a aparatului de stat au rămas aparent nedescoperite de Gestapo. Poliția secretă avea informații încă din februarie 1943 despre existența grupurilor de rezistența din Abwehr, sub patronajul lui Canaris, și de cel din cercul Goedeler-Beck. Facă Gestapoul
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
constați că după luni de întâlniri conspirative și numeroase planuri de acțiune, grupurile de rezistență din cadrul armatei și a aparatului de stat au rămas aparent nedescoperite de Gestapo. Poliția secretă avea informații încă din februarie 1943 despre existența grupurilor de rezistența din Abwehr, sub patronajul lui Canaris, și de cel din cercul Goedeler-Beck. Facă Gestapoul ar fi acționat încă de atunci, este aproape sigur că atentatul din 20 iulie nu ar mai fi avut loc. Motivul pentru care Himmler, deși la
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
față de acțiunile brutale ale Gestapoului împiedica populația să-și transforme deziluziile în opoziție activă împotriva regimului, deși protestul de pe Rosenstrasse demonstrase că, dacă ar fi avut suficient curaj, cei care se opuneau regimului nazist ar fi putut să obțină succese. Rezistența organizată a început să se pregătească de acțiune în 1944. Partidele social-democrat și comunist și sindicatele afiliate lor au fost distruse încă din 1933. Sindicatele catolice și Partidul de Centru au ales să se autodizolve. Ca urmare, sindicaliștii catolici nu
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
și social-democrați și au reușit să păstreze o rețea ilegală de activiști. Liderii acestora din urmă, Jakob Kaiser și Max Habermann, au ajuns la începutul anului 1944 la concluzia că a venit vreme acțiunii antinaziste. Au fost organizate celule de rezistență, care ar fi trebuit să se ridice la luptă după asasinarea lui Hitler și să preia controlul asupra clădirilor guvernamentale. La 1 iulie Stauffenberg a fost numit șef al Statului Major al Armatei de Rezervă comandate de generalul Fromm, cu
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]