KorAP: Find »[drukola/base=pace & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1571 1572 1573 ...1840 >

45,986 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

spirituală. E un model de perfecțiune; are totul curat: plămânii, ficatul și mintea. Mi-e greu să nu mă compar cu el și-mi dau seama că sunt complet dezechilibrată. Jake a depus un efort considerabil și a căzut la pace cu demonii săi, pe când eu mă aflu chiar în mijlocul luptei. Și apoi, să nu uit de frumusețea lui înnebunitoare. Nu e de mirare că-mi trebuie ceva timp să mă apropii de el. N-am discutat nimic important până acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
depăși problema. Cu alte cuvinte, poți asculta toate mesajele de la fostul iubit pentru a afla părerea celorlalți. Da, respectiva încearcă să-ți manipuleze emoțiile sau nu, citești prea mult printre rânduri, când tot ce vrea este să fie lăsată în pace o perioadă pentru a-și pune ordine în gânduri. Toți cei de față am fost de acord că mesajele Vanessei țin de prima categorie: îl bulversează pe Finn. Deși aparent încearcă să-i împace pe cei doi frați, există ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
sfidare pe față. —I-am văzut ducându-se să discute între patru ochi pe peluză, zic eu. Numai să nu ia prea literal acest tête-à-tête... Daisy devine amenințătoare. Mi se pare cam aprinsă. Ar fi bine să-l lase în pace pe Finn. Numai de farmecele ei nu mai are el nevoie acum. Nu știu ce-am putea noi să facem, ridic eu din umeri. Poate doar să-i stropim cu niște apă rece. Lui Daisy îi fulgeră ochii a război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
amenajează porți din prosoape și haine. Nu-mi dau seama cât este scorul, dar, la urma urmei, nici nu mă interesează. Mă simt straniu de liniștită, în ciuda iadului din jurul meu. Jake mi-a răspuns la mesaj, iar eu am făcut pace cu lumea! Este foarte relaxant să zaci pe o bancă sub cerul înstelat, în aerul înmiresmat al nopții, privind o hoardă de oameni încleștați într-o luptă frenetică, în timp ce tu nu ai nimic de făcut decât să te lungești, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Nu, te duc cu mașina, îmi spune, în timp ce se ridică. Dar am crezut că... Nu pot să-l mai ascult. Mă reped sus în cameră, mă prăbușesc pe pat și fixez cerul prin fereastra de deasupra. Gândurile nu-mi dau pace. Prin minte mi se perindă imagini disparate și simt o tensiune psihică teribilă: Jake și cu mine, făcând dragoste lângă foc. Jake dându-mi teribila veste a despărțirii, Jake în Kew Gardens, purtându-se atât de delicat și de atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
deloc, îmi aduc aminte de el doar când îi resping apelurile, astfel încât e nevoit să-mi lase mesaje, neputând să vorbească direct cu mine. M-a sunat aproape în fiecare zi. Bănuiesc că într-un final o să mă lase în pace, dar momentan nu dă nici un semn că ar lăsa-o mai moale. Daisy are dreptate. Jake vrea să mă țină pe ace; vrea să mă țină la o distanță suficientă ca să nu-mi fac iluzii că am putea avea vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

și gândul dus: Din magicele Caraibe Vă aducem apă de Lună, Apă de Lună, Iubire Care alungă amărăciunea. Roua stelelor Poate vindeca orice suferință. Un steag port în inimă; Iubitul meu nu e ca nimeni altul; Că după furtună vine pacea De aceasta nimeni nu se poate îndoi. Mă întorc în poala cerului, Fi-voi înconjurată de frumusețea lui. Nimic nu savurez pe lume Mai mult decât propriul meu iubit De soartă, de soartă, înnobilat, Drept cel mai frumos și vajnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-i dezvălui secretele viitorului. Dar ea nu făcea altceva decât să mângâie nimbul sferelor pe care nu era imprimat niciun țipăt, nici de pasăre cu limbă de șarpe, nici de șerpi cu cap de pasăre, nici de rău, nici de pace, nici de foșnet. Fiecare nimb era așa cum îi stătea bine unui nimb: tăcut. Plăpumăreasa D acă ar fi cunoscut-o, Federico Garcia Lorca ar fi scris piesa Nemaipomenita plăpumăreasă. Pentru că renumele îi depășise granițele Universului. Într-una din tinerețile ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
din Pisa, întrebarea nu există, pentru că urletul gunoierilor nu se îndoiește. El, în abjecția sa perfectă, nu putea decât să vomite abjecție, un urlet murdar, imposibil de negat, dar plin de energie creatoare, motor al vidului, criminal în serie al păcii moarte de la naștere prin urlet, al trilului păsării Salieri sau Paganini. Născută din urletul născocitor de urlete al orgoliului nemăsurat, urletul intern, demiurg al finalelor prin hotărâtoarea, impunătoarea, cu valoarea uriașă de somații, interjecția! Urletul gunoierilor se afla în eclipsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Atunci când gândurile îmi cădeau pe podele, le adunam, le păstrez pentru tine chiar și pe cele strâmbe despre Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei să faci rău, Dumnezeu te lasă în pace și îți oferă senzația nemuririi. Mama trebuia să își ducă până la capăt nemurirea de creator de destine. Aripile îi erau de ceară, ca ale legendarului Icar. Soarele dragostei din mine i le va topi și Mama se va prăbuși în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
neant a speranțelor și bucuriilor de libertate: era Căpcăunu! Și, mânându-ne ca pe o turmă de șobolani murați în apele spaimei, am ajuns prin tunelurile verticale în păduricea de lângă Siret. Șobolanoidul, aruncat cu forța, ateriză acolo unde odihneau în pace zmeiele și parașutele: pe fața întunecată a Lunii! După care stăpânul adâncurilor își luă zborul până când deveni un liliac ce gravita în jurul astrului nopții. Și pentru că acum eram solidari în suferință și blestem, i-am adoptat pe repetenții brăileni în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu acul de păr. De spaimă, am străpuns odată un tablou: erau ochii mei din tinerețe. Am lăsat în pace privirile care începuseră să nu mai fie agresive. Cu timpul, au dispărut de tot... Dar eu știam că, nevăzuți, ochii stăteau mai departe la pândă. Scrisoare în Si violet B ună seara! salutau gunoierii la ora 1 din noapte, pubelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
E drept: când mergeau împreună prin oraș, roiuri de albine întunecau cerul, mai ales în preajma uneia, mai ales, pentru că mătasea broaștei dăinuia din dragoste pe trupurile lor, mirosul creând pârtie zeițelor prin mulțimi. * * * P entru prima oară, în lume era pace. Avioanele, submarinele și cuirasatele părăsiseră teatrele de război, cui le vrea să se spele pe cap cu ele. Portavioanele, mașinile blindate, tancurile aveau altă treabă de făcut, mult mai serioasă decât lupta pentru supremație. Și mai demnă decât supremația însăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
împotriva răului ce țâșnea din privirile profesorilor, ca cele îndreptate spre o gânganie sau spre o zdreanță oarecare. Și dacă pe-atunci avioanele porneau să inventeze un nou război, urmând ca undeva în lume să urle moartea sau să cânte pacea, în creierele noastre explodau subiectele stufoaselor materii exacte, se dezordonau legile și postulatele într-un Haloween haotic, fiecare devenea în acest carnaval și erou și victimă, așa cum vor fi fiind și ideile împietrite mai târziu în formă definitivă, călău și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și, făcând o piruetă, își răsuci clopotul fustei crețe și dispăru pe poartă. Se mai auzeau lipăind tălpile goale pe trotuar. În zorii zilei de marți, nea Costică s-a îmbrăcat încet, cu gesturi care-i trădau liniștea drumului împlinit, pacea încheierii unei vieți îndelungi, cu o ușoară tristețe, dar foarte ușoară, a neînțelegerii trecerii prin această lume. Șosetele noi, fără să le rupă eticheta, chiloții albi care-i cam strângeau cu elasticul burdihanul. M-am cam îngrășat! Și-și pipăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de nepăsare, de poftă, de dezgust și cei doi luau atitudine, sfidând toate privirile prin îmbrățișări mai fierbinți și mângâieri mai dulci. Singurul lucru pe care Hugo n-a reușit să-l picteze vreodată a fost secretul! Nu putea și pace! Îl divulga fie prin crochiu, de unde orice profan putea ghici substanța ascunsă, fie prin abstractizarea ideii, ușor decodificată de tractoriștii cu 7 clase plus 3 profesionale. Adică nu avea priceperea acelor confrați într-ale meseriei de a mușamaliza, de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

Europa și Asia au devenit, în mare parte, grânare și, datorită legii agrare ce a fost dată de Felix, au obținut recolte imense, putând astfel aproviziona armata crescândă a împăratului ce stăpânea acum jumătate din glob. Un an a fost pace. Amadeo s-a preocupat de idilele și de conspirațiile de la palatul din Oman. S-a preocupat de stabilitatea imperiului și de loialitatea acestuia, căci un imperiu ce se întindea pe trei continente nu era ușor de stăpânit. Anul viitor, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mai rămas câteva gherile în junglă și câteva grupări de rezistență prin centre urbane sau prin țară, dar și acestea au fost curând eliminate, căci poți face orice când ai sub comanda ta șase continente. Antarctica a fost lăsată în pace. Împăratul nu a întreprins nici o acțiune care să vizeze controlul acestui continent. L-a păstrat așa cum l-a găsit. Ba chiar a și trimis acolo câțiva oameni pentru a întemeia o comunitate ce se ocupa cu studiul istoriei, căci multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Ba chiar a și trimis acolo câțiva oameni pentru a întemeia o comunitate ce se ocupa cu studiul istoriei, căci multe evenimente sunt reținute de ghețurile adânci ale Antarcticii. Adevărat! spuse profesorul. Împăratul Felix Amadeo a lăsat continentul Antarctica în pace din motive știute doar de el, deoarece acel continent ar fi putut reprezenta cheia problemei apei potabile cu care se confrunta lumea în acel moment. Credeam că mă va lăsa în pace, că își va continua lecția, dar te poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Împăratul Felix Amadeo a lăsat continentul Antarctica în pace din motive știute doar de el, deoarece acel continent ar fi putut reprezenta cheia problemei apei potabile cu care se confrunta lumea în acel moment. Credeam că mă va lăsa în pace, că își va continua lecția, dar te poți bizui întotdeauna pe profesorul nostru de istorie să facă exact ceea ce nu vrei tu să facă. Ai citit în avans și ai spus mai mult decât ți-am cerut, dovadă a neatenției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
am grăbit să urc scările până la el. Am alunecat. Băiatul fugise în sus și se refugiase la etajul unu. Înainte de a porni după el, țâșni pe scări, și mai sus, cântând în tot acest timp melodia care nu-mi dădea pace, și se opri la etajul doi, întorcând capul acolo, parcă pentru a se asigura dacă îl urmăresc sau nu. Eram la jumătatea scărilor dintre etajul unu și doi. Apoi fugi și mai sus. Eram hotărât să nu-l pierd! Alunecasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
lui George, cei douăzeci și ceva de elevi au început să se zvârcolească în mâinile celor din spatele lor, aceștia fiind siliți să-i liniștească pe câțiva. Perir, care își învățase lecția, se ridică singur de pe scaun și fu lăsat în pace, el fiind escortat de cel din spatele său. A fost singurul care a plecat cu demnitate din clasă, neavând ieșiri nervoase. Se întoarse în pragul clasei. Nu îi mai curgea sânge, iar fața îi era ștearsă cât mai bine posibil cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
face și că se va retrage. Dar a greșit gândind astfel. Nu știa că în fruntea răsculaților era un om mai priceput ca el în arta vorbirii, cel care a devenit acum Ministru. Mulțimea a asaltat Palatul în care domnea pacea, sub îndemnul vorbelor meșteșugite ale Ministrului, și a mânjit cu sângele inocenților pereții albi ai holurilor. Auzind zarvă în Palat, Felix Amadeo a trimis pe cineva să vadă ce se întâmplă, dar a trimis și vorbă celor mai trebuincioși și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
umbre ale stelelor nopții. Mici sclipiri de lumină erau eclipsate de puterea noului-venit. În mai puțin de cinci minute, norii dispăruseră complet de pe cer, evaporându-se parcă, amintirea lor rămânând înspre vest, unde erau niște fâșii albe, asemeni steagurilor de pace, care fluturau în vântul invizibil. Tot ceea ce rămăsese era un cer albastru, lipsit de viață, dominat de un tiran ce nu admitea concurență. Cum ți s-a părut? întrebă Vladimir de parcă m-ar fi întrebat ce părere am avut despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
îmi atinse gâtul gol. Atât de înceată era atingerea sa... Atât de plăcută era relaxarea pe care mi-o dădea... Era salvarea din acea furtună, iar mântuirea sa era o ușurare indescriptibilă. Ochii mi s-au închis leneș și o pace interioară îmi umplu ființa. O simțeam în cea mai mică celulă, în cel mai mărunt fir de păr. Era, pur și simplu, copleșitoare. Eram paralizat de plăcere, dar totuși nu am căzut pradă preocupărilor și disperării. Era o atingere atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]