40,921 matches
-
scrisă cu privire la Zalău apare în "Gesta Hungarorum", numită și "Cronica lui Anonymus" - notar la curtea regelui Béla al IV-lea al Ungariei - lucrare definitivată între anii 1200 și 1230. Zalăul există ca așezare omenească încă din jurul anului 900, dar prima atestare documentară apare la 1220 sub numele de "villa Ziloc". După năvălirile tătare și pustiirea orașului din anul 1241, Zalăul intră din anul 1246 în administrarea episcopatului catolic de la Oradea și este menținut sub această administrație până în anul 1542, când intră
Zalău () [Corola-website/Science/296954_a_298283]
-
un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele "Mousaios", aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar
Buzău () [Corola-website/Science/296938_a_298267]
-
din 1989 în municipiul Dej s-au produs mai multe schimbări, unele pozitive, iar altele negative. Dejul este un oraș cu o istorie bogată, în care au trăit și creat multe personalități. Cu ocazia aniversării a 800 de ani de la atestarea documentară, în anul 2014, istoria orașului a fost cuprinsă într-o monografie: "DEJ. Istorie și legendă, "autori Constantin Albinetz și Cristina Albinetz. Vivat, Crescat, Floreat ! Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Dej se ridică la de locuitori, în scădere
Dej () [Corola-website/Science/296961_a_298290]
-
și două spice de grâu. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din cinci turnuri crenelate. Semnificația elementelor însumate: Săbiile exprimă simbolic lupta de apărare dusă de localnici de-a lungul secolelor. Numărul 1219 amintește de prima atestare documentară a localității. Oala de turnat oțel și spicele de grâu simbolizează activitatea locuitorilor zonei, respectiv metalurgia și cultura cerealelor. Numărul turnurilor - cinci - atestă faptul că așezarea este un centru urban, ridicat la rang de municipiu. Cele mai vechi dovezi
Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/296962_a_298291]
-
hotar care delimita acel teren se afla "pe drumul de lângă hotarul satului Chiend" (azi Plăiești), în satul "Villa Sancti Regis" ("satul regelui sfânt", mai târziu numit "Ghiriș-Sâncrai"). Ghiriș-Sâncrai era deci la acea dată domeniu de coroană. Cel dintâi certificat de atestare al satului învecinat "Ghiriș-Arieș" este datat 1292, fiind un înscris prin care capitulul Episcopiei Catolice de Alba Iulia confirma că Paul și Petru, fiii nobilului Gerus din Ghiriș-Arieș au vândut comitelui Ioan, fiul lui Urkund, nobil de Tordalaka (această mică
Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/296962_a_298291]
-
ai insulei Saaremaa), și ca fiind cunoscut și triburilor vironiene din nordul Estoniei. Oeselienii (în , singular: "saarlane") erau un subgrup etnic al estonilor, ce locuiau pe insula Saaremaa (în ; în ; în ), o insulă aparținând astăzi Estoniei, în Marea Baltică. Prima lor atestare este considerată a fi din secoluil al II-lea î.e.n., de către Ptolemeu, în "Geografia III". Oeselienii erau denumiți în sögur islandeze în nordica veche și în Heimskringla " Víkingr frá Esthland" ("vikingi din Estonia"). Corăbiile lor erau denumite „vase de pirați
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
punct de vedere fitogeografic, Estonia este împărțită între provinciile Central-Europeană și Est-Europeană ale Regiunii Circumboreale din Regatul Boreal. Conform WWF, teritoriul Estoniei aparține ecoregiunii pădurilor de amestec sarmatice. Republica Estonia este împărțită în regiuni "(Maakonnad)", subdiviziuni administrative ale țării. Prima atestare documentară a subdiviziunilor politice și administrative ale Estoniei provine din Cronica lui Henric din Livonia, scrisă în secolul al XIII-lea în timpul cruciadelor Nordului. "Maakond"-ul (regiune) este cea mai mare diviziune administrativă. Guvernul regional "(Maavalitsus)" al fiecărei regiuni este
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
ce acoperă Estonia, Letonia și Lituania. ETV24 este o agenție din portofoliul companiei Eesti Rahvusringhääling, un trust de radio și televiziune înființat la 30 iunie 2007 pentru a prelua operarea posturilor Eesti Raadio și Eesti Televisioon, până atunci separate. Prima atestare a cântecului popular eston datează de la cronica "Gesta Danorum" a lui Saxo Grammaticus (ca. 1179). Saxo vorbește despre războinicii estoni car ecântau în noaptea dinaintea bătăliei. Cântecele populare mai vechi sunt denumite "regilaulud", cântece în metrica poetică "regivärss", tradiție comună
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
48%). Pentru 7,21% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,45%), cu o minoritate de romano-catolici (2,39%). Pentru 7,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Prima atestare documentara a numelui orașului datează din 8 aprilie 1419, când apare înscrisă că denumirea unei moșii într-un hrisov de danie din timpul lui Alexandru cel Bun, pe atunci existând un sat cu acest nume. La începutul secolului al XIX
Pașcani () [Corola-website/Science/296973_a_298302]
-
iar pridvorul a fost adăugat în 1855. Având de suferit în urma cutremurului din noiembrie 1940 și mai apoi a războiului, monumentul a fost restaurat în 1946, cele mai recente lucrări de reparație încheindu-se la începutul anilor 2000. Actul de atestare a monumentului este hrisovul datat 2 mai 1753 care face din "Ștefan Vodă cel Bun" (adică Ștefan cel Mare), ctitorul bisericii cu hramul "Sfinții Voievozi". După 1695, Biserica Albă a mai suferit - fără nici o îndoială - mai multe lucrări de reparații
Roman, România () [Corola-website/Science/296969_a_298298]
-
documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în "„orașul domniei...numit Râmnic”". În centrul orașului, se găsesc ruinele curții domnești a lui Mircea cel Bătrân, prezențe materiale vii ale
Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/296966_a_298295]
-
Bătrân menționa într-un hrisov că se află în "„orașul domniei...numit Râmnic”". În centrul orașului, se găsesc ruinele curții domnești a lui Mircea cel Bătrân, prezențe materiale vii ale marelui voievod în această așezare; aici a semnat documentul de atestare a "județului Vâlcea" la 8 ianuarie 1392, fiind "primul județ atestat documentar". Din vechea și măreața cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit "Mircea cel Bătrân" în cinstea voievodului. Sigiliul orașului datează din 1505
Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/296966_a_298295]
-
transformarea ei în fortăreață de apărare. Radu cel Mare la 1504 înființează la Râmnic o episcopie numită Episcopia Râmnicului - Noul Severin, fapt ce este semnalat și de Paul de Alep în notele de călătorie ale sale în țările române. Însă atestarea documentară a acestei episcopii cu titulatura completă datează din timpul lui Mihnea Turcitul la 29 decembrie 1590. Construcția nouă a episcopiei, ridicată la 1639, a fost distrusă de un incendiu provocat odată cu năvălirea turcilor din 1737. Tot așa s-a
Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/296966_a_298295]
-
vine să demonstreze continuitatea locuirii pe teritoriul administrativ actual al orașului Năvodari. Acest lucru indică și o circulație intensă și un schimb activ economic și comercial, folosindu-se căile navigabile marine și scurgerea naturală a lacului Tasaul în mare. Prima atestare documentara este din timpul administrației otomane, cănd localitatea apare menționată în anul 1421 cu numele de "Caracoium "(nume derivat din cuvintele turcești "kara" și "koyum", traduse prin "oaia neagră") denumire care a devenit ulterior "Carachioi" (de la cuvintele turcești "kara koy
Năvodari () [Corola-website/Science/296982_a_298311]
-
-i, printre altele, și orașul Tecuci. Tot aici se vorbește despre organizarea internă a Moldovei, aici menționându-se ocoalele cu moșiile orașelor Chilia, Vaslui, Bârlad și Tecuci. Un document, care prezintă aceeași importanță, atât pentru viața economică, cât și pentru atestarea localității, este așezământul comercial din 3 iulie 1460, pe care Ștefan cel Mare îl acordă negustorilor leopolitani din Suceava și care se păstrează în original în arhiva municipală din Lemberg. În timpurile vechi, fiind aproape de hotarul Moldovei spre Valahia, se
Tecuci () [Corola-website/Science/296974_a_298303]
-
socială și activitate economică din timpuri mai vechi, predacice. În decursul vremurilor, pe aceste locuri au evoluat toate orânduirile sociale cunoscute de istorie și s-au suprapus diferite civilizații, începând cu civilizația pietrei și apoi a bronzului și fierului. Prima atestare documentară a așezării datează din 6 ianuarie 1291, când a fost menționată ""Gerlahida"" ("Podul Gerla", hid = pod). Atestarea apare într-un document emis de regele Andrei al III-lea al Ungariei, act prin care locuitorilor Ocnei Dejului li se confirmă
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
orânduirile sociale cunoscute de istorie și s-au suprapus diferite civilizații, începând cu civilizația pietrei și apoi a bronzului și fierului. Prima atestare documentară a așezării datează din 6 ianuarie 1291, când a fost menționată ""Gerlahida"" ("Podul Gerla", hid = pod). Atestarea apare într-un document emis de regele Andrei al III-lea al Ungariei, act prin care locuitorilor Ocnei Dejului li se confirmă anumite privilegii. Tot aici este specificat și faptul că așezarea avea un punct vamal pentru drumurile de uscat
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
ocupa centrul vechi, denumit "Vatra Orașului"), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicționar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a orașului, din timpul ocupației moldovenești a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos, în 1474. Biserica principală era însă cea zidită de Constantin Brâncoveanu și spătarul Mihail Cantacuzino în 1697. Alte biserici vechi
Râmnicu Sărat () [Corola-website/Science/296977_a_298306]
-
așa cum mi-l amintesc”, a descoperit, în cursul documentării pentru monografia sa, că Galațiul este menționat, sub numele ”Galatie”, în „Tabula Peutingeriană”, o hartă întocmită în secolul al 2-lea e.n. Din cauza nepăsării autorităților locale, Galațiul rămâne în continuare cu atestarea documentară de aproape jumătate de secol, deși așezarea daco-romană de la confluența Dunării cu Siretul este confirmată de existența a numeroase vestigii romane: Castrul Roman de la Barboși, Cavoul Roman din sec. 3 dHr, Valul Roman care înconjoară Galațiul, Necropola Romană din
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
1-3 dHr, mai multe fortificații și un Castelum. În fragmentul nr. 9 al hărții este reprezentată și așezarea „Galatie”, care, potrivit lui Dumitru Săndel, ar fi fost situată pe locul Galațiului de astăzi. În baza acestui detaliu, istoricii ar putea stabili atestarea documentară a Galațiului în secolul 2 dHr, Galațiul având astfel o vechime de 1.700 de ani. Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul rămânând singurul port al Moldovei
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
spre flancurile scutului; în cartierul secund, pe fond auriu, un caduceu negru. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri. Ambarcațiunea din partea superioară a scutului amintește că acest oraș este un important port la Dunăre, atestarea lui documentară port, datând din secolul al XV-lea; peștii scot în evidență faptul că acest port a avut un rol definitoriu în dezvoltarea pescuitului; caduceul este atribuit zeului Mercur, zeu al comerțului. Acesta simbolizează intensa activitate comercială praacticată la
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
și prin privilegiile și diplomele regilor maghiari autonomia până în secolul al XVI-lea. ("Istoria districtelor românești din Banatul timișan" de Vicențiu Grozescu) Lugojul a fost pe vremuri o așezare puternic fortificata, având o importanță mai mare decât în prezent. Prima atestare documentara a cetății Lugoj apare spre sfârșitul secolului al XIII-lea, într-un document păstrat în arhivele din Budapesta, din care reiese că regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (1272 - 1290) a poposit cu armata să la Lugoj. Într-o
Lugoj () [Corola-website/Science/296972_a_298301]
-
administrativă din anul 1950, a fost reședința fostului județ Baia. Fălticeni se remarcă prin numărul ridicat de oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș. Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. A doua atestare documentară datează din data de 12 martie 1554, când Alexandru Lăpușneanu a
Fălticeni () [Corola-website/Science/296986_a_298315]
-
născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș. Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. A doua atestare documentară datează din data de 12 martie 1554, când Alexandru Lăpușneanu a dăruit moșia cu același nume Mănăstirii Moldovița. Ca oraș, Fălticeniul a luat ființă, conform însemnărilor dascălululi Vasile de pe Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi, în anul 1779, iar conform Condicii
Fălticeni () [Corola-website/Science/296986_a_298315]
-
prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august, și că îndată după întemeiere, târgul Șoldănești, adică Fălticenii de astăzi, s-a populat cu locuitori din satul Baia, refugiați aici în urma unei mari inundații a râului Moldova (nu există însă nici o atestare documentară în acest sens). Din anumite cercetări se spune că orașul a existat înainte de data hrisovului domnesc din 8 august 1780. Satul "Folticeni" este menționat în documente din 1490 și 1550, când voievodul Alexandru Lăpușneanu scrie că satul și terenul
Fălticeni () [Corola-website/Science/296986_a_298315]