40,921 matches
-
străbătut de râul Bârsa. Pe teritoriul de astăzi al orașului Zărnești se pare că au locuit oameni din cele mai vechi timpuri. Mai apoi, în perioada romană, se pare că aici au fost înmormântați soldați ai Legiunii XIII Gemina. Prima atestare documentară care amintește de Zărnești datează din anul din 1373, sub numele de "Zârna". În anul 1395 localitatea este amintită ca și „possessio regalis Zerne”. Alte denumiri importante care mai apar după anul 1437 sunt: "Zerna", "Villa Czerne" și "Zernyest
Zărnești () [Corola-website/Science/296995_a_298324]
-
numele de "Zârna". În anul 1395 localitatea este amintită ca și „possessio regalis Zerne”. Alte denumiri importante care mai apar după anul 1437 sunt: "Zerna", "Villa Czerne" și "Zernyest". Orașul Zărnești s-a dezvoltat pe vechiul așezământ al localității "Zârnești", atestarea documentară a orașului fiind din anul 1367. Localitatea Tohan, care astăzi intră în componența orașului, a fost atestată documentar în anul 1294, situându-se printre cele mai vechi așezări din România care și-au păstrat un fond național nealterat. În
Zărnești () [Corola-website/Science/296995_a_298324]
-
biserica veche a catolicilor de la Onești a fost dincolo de apa Cașinului... Lăbășeștii, a fost un sat pe teritoriul actual al orașului Onești (cartierul Malu), așezat pe cursul inferior al Cașinului. Stăpânul de demult al Oneștiului, Andrieș Slujascul, din documentul de atestare al localității din anul 1458, este evocat de poetul Gheorghe Izbășescu: „Cu lanterna în mână umblu noaptea pe străzi ridicând pleoapa strălucitoare-a țărânii (documentul atestării orașului meu din 14 decembrie 1458) să dau de piatra ocultă pe care și-
Onești () [Corola-website/Science/296971_a_298300]
-
cursul inferior al Cașinului. Stăpânul de demult al Oneștiului, Andrieș Slujascul, din documentul de atestare al localității din anul 1458, este evocat de poetul Gheorghe Izbășescu: „Cu lanterna în mână umblu noaptea pe străzi ridicând pleoapa strălucitoare-a țărânii (documentul atestării orașului meu din 14 decembrie 1458) să dau de piatra ocultă pe care și-a zgâriat umbra Andrieș Slujascul, stăpânul de demult al Oneștiului, lângă apa Cașinului, sub maluri surpate.” Actul original nu se păstrează, fiind foarte uzat. El a
Onești () [Corola-website/Science/296971_a_298300]
-
în satul aparținător Vermești. Numele orașului vine de la antroponimul "Coman", cu sufixul "-ești." Acest tip de derivare indică faptul că locul era ocina (moștenirea) urmașilor unui Coman. Relația cu neamul cumanilor este improbabilă, "cumanii" ocupând alte regiuni ale țării. Prima atestare documentară a orașului Comănești este din anul 1409, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun. În urma unor cercetări arhivistice, cel mai vechi document referitor la localitatea Comănești ar fi o scrisoare din 23 iunie 1606, a căpitanului Ioan Matireș către
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,04%), dar există și minorități de romano-catolici (4,87%) și penticostali (1,5%). Pentru 5,7% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1467, iar în lucrarea Descriptio Moldaviae, savantul umanist Dimitrie Cantemir menționează satul Moinești în preajma Tazlăului Sărat. În 1832 este atestat un târg pe teritoriul actual al municipiului. În această perioadă s-a format în
Moinești () [Corola-website/Science/296998_a_298327]
-
cocoșului, coada calului, izmă). În sud-estul localității crește laleaua pestriță, iar spre vest, dincolo de zonele joase ale depresiunii, apar pădurile cu floră și faună specifice. Aici predomină pădurile de conifere, alcătuite din molid, brad, pin, zâmbru, lariță și mesteacăn. Prima atestare documentară a localității Rădăuți apare într-un hrisov din data de 16 noiembrie 1393, din timpul domniei lui Roman I (1391-1394). Existența localității este însă mult mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5.000 de
Rădăuți () [Corola-website/Science/296987_a_298316]
-
68%). Pentru 9,8% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,11%), cu o minoritate de romano-catolici (1,28%). Pentru 9,79% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima atestare documentară datează din 1438, fiind consemnată așezarea cu numele de "Bodești". La 14 aprilie 1457, în localitatea "Orbic" (azi cartier al orașului), Ștefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron. Începând cu anul
Buhuși () [Corola-website/Science/297006_a_298335]
-
Șesuri) care face legătura peste Pasul Prislop cu DN17 (Suceava - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei - Bistrița) și DN17C (care face legătura cu Bistrița, Năsăud și Dej) Căile de acces aeriene (situate la distanță): Căile de acces feroviare sunt reprezentate de: Prima atestare documentara a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Borș). În 1365, regele
Borșa () [Corola-website/Science/296994_a_298323]
-
de acces feroviare sunt reprezentate de: Prima atestare documentara a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Borș). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor (fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), aceasta danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei
Borșa () [Corola-website/Science/296994_a_298323]
-
care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei - județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului, castrul roman Arutela (Călimănești - județul Vâlcea) și continuă către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de "Tabula Pentingeriana" (hartă romană). Cea dintâi atestare documentară a localității este 7 iunie 1535, dintr-un hrisov al domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina care arată: "jupânul Fârtat pârcălabul și fiii lui, ca să-i fie în Lălești și "Drăgașani" și în Murgești, pentru că i-au
Drăgășani () [Corola-website/Science/297003_a_298332]
-
arată: "jupânul Fârtat pârcălabul și fiii lui, ca să-i fie în Lălești și "Drăgașani" și în Murgești, pentru că i-au fost bătrâne și drepte moșii de moștenire". Și despre cartierele componente ale municipiului, înainte sate din vecinătatea vechiului târg, există atestări documentare: "cartierul Momotești" datat 12 iulie 1527 într-un hrisov al lui Radu de la Afumați; "Zlătărei" (fostă comună) în 1519 într-un hrisov al lui Neagoe Basarab; "Gârdești" la 3 iunie 1519, în cartea lui Mircea Vodă. Principala ocupație a
Drăgășani () [Corola-website/Science/297003_a_298332]
-
hotelul „Rusidava”, școala „Tudor Vladimirescu”, maternitatea zonală (până în anul 1968 fost sediul raional al Partidului Comunist Român), câteva clădiri la spitalul zonal. Anul 1995 are o semnificație aparte în viața Drăgășaniului pentru că atunci s-au împlinit 460 de ani de la atestarea prin documente oficiale a localității și a dobândit statutul de municipiu. În anul 2000 Școala de jandarmi Alexandru Ghica este reînființată la Drăgășani Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Drăgășani se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul
Drăgășani () [Corola-website/Science/297003_a_298332]
-
din perioada anilor 680-1025. Ca nume de localitate, Băilești, provine de la numele "Băilă", un neam fruntaș de oieri. Băilă împreună cu ai săi au făcut popas de iernare, ani la rând, în această zonă și astfel a apărut satul Băilești. Prima atestare documentară din 4 ianuarie 1536, din timpul domniei lui Radu Paisie, amintește că Băileștiul exista încă din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418). Fiind o localitate destul de cunoscută prin târgurile săptămânale sau bâlciurile anuale, prin numărul mare de locuitori pentru
Băilești () [Corola-website/Science/297005_a_298334]
-
cu care apara pământul și destoinicia ei, boierul proprietar (care nu locuia în zonă) și avea întinderi foarte mari de pământ, a dăruit Morencei locul care se va numi "Moreni". A doua versiune este bazată pe documente de arhivă. Prima atestare documentară a Moreniului datează din timpul lui Petru Cercel, Voievodul care pe 18 iunie 1584, întărește “Jupânesei Caplea și nepoților ei, Badea și Calotă postelnici, satele Drăgănești și Moarile în urma unor judecăți”. Localitatea apare menționată documentar ca sat prima oară
Moreni () [Corola-website/Science/297001_a_298330]
-
IV era noastră. Tot aici s-a descoperit și un inel de aur cu trei pietre din secolul al II-lea era noastră.”" (D.Tudor Oltenia Romană), ca dovadă stau mărturie și monedele bizantine din secolul al XII-lea. În ceea ce privește atestarea localității Balș au existat mai multe variante, unele hrisoave găsite, atestă faptul că localitatea a fost așezată pe lunca Oltețului înainte de anul 1450. Documentele scrise apar în secolele XV - XVI și ele menționează existența a 55 de așezări rurale pe
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
Este vorba de monede dacice și un tezaur de tetradrahme. S-au descoperit și urme de așezări dacice din perioada marelui stat dac al lui Burebista (82-44 î.Hr.), precum și urme ale culturii Dridu (secolele al VII-lea-al X-lea). Atestarea documentară a orașului datează din 20 mai 1597, când Manole și Necula Logofăt au primit de la domnitorul muntean Mihai Viteazul moșia Băicoiului în schimbul moșiei Ploieștilor, unde se afla un sat moșenesc pe care voievodul a fondat ulterior un oraș. În
Băicoi () [Corola-website/Science/297014_a_298343]
-
inaugurată Fabrica de Nutrețuri Combinate. În 1972 Turnu-Severin devine municipiu. Sublinierea identității naționaliste în ideologia comunistă a anilor ‘70, clădită pe baza anteriorității traco-dacice, opusă latinității occidentale "cotropitoare", adaugă la numele Severinului cu ocazia împlinirii a 2050 de ani de atestare documentară și numele antic Drobeta. La 15 mai 1972, prin Decretul 197 al Consiliului de Stat, numele orașului devine Drobeta-Turnu Severin. La 16 mai 1972, Nicolae Ceaușescu și Iosip Broz Tito inaugurează sistemul hidroenergetic "Porțile de Fier I". În aceeași
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
sunt înmormântați episcopul Inocențiu Micu-Klein și cardinalul Alexandru Todea. Blajul este situat în vestul Podișului Târnavelor, la confluența Târnavei Mari cu Târnava Mică, într-o renumită zonă viticolă. Sursa de alimentare cu apă a municipiului Blaj este râul Sebeș. Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul "de la întâlnirea Târnavelor", domeniu denumit în continuare ""villa Herbordi"". În 1313, fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moșiei respective. Denumirea Blajului provine de la
Blaj () [Corola-website/Science/297009_a_298338]
-
cultură materială și spirituală proprie. Cercetările arheologice confirmă diferențierea socială în sec. III-I î. Hr. și în sec. I d. Hr., ca și legăturile tot mai active cu romanitatea balcanică, inclusiv prin punctul de trecere a Dunării din dreptul Calafatului. Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică. O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar-Țepeluș
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
de trecere a Dunării din dreptul Calafatului. Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică. O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar-Țepeluș (noiembrie 1477 - septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întărește Tismanei, unde era stareț Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca și alte vămi și bălți. Din 30 aprilie 1502 datează un
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
unei așezări daco-romane datând din secolele II-III. Se presupune că în secolul IX, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit nici un document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în „Urbs Morisena” (apoi Cenad) fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar. Fiind
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
feroviar și rutier al Olteniei. Pe teritoriul orașului descoperirile arheologice au scos la iveală ceramică aparținând renumitei culturi de Coțofeni din epoca bronzului, precum și Tezaurul de la Filiași, care conține dinari de Friesach și Corinthia din secolul al XIII-lea. Prima atestare a numelui localității datează de la 1 ianuarie 1573. O însemnată familie de boieri, pe nume Filișanu, și-a lăsat amprenta pe istoria orașului pe o perioadă de 400 de ani. În anul 1906 Dimitrie Filișanul, cel prin care s-a
Filiași () [Corola-website/Science/297015_a_298344]
-
siliște..." Documentul ne arată că în aceste locuri existase o așezare mai veche, cunoscută sub denumirea de Vaideei, ce fusese pustiită de război cu 20 de ani înainte, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, deci în 1594, acesta fiind anul primei atestări documentare a localității; iar "slobozie", după cum a explicat și călătorul cărturar Paul de Alep, care a vizitat Slobozia în 1658, însemna un teritoriu liber, unde cine se asează e scutit de anumite obligații fiscale. Aceste privilegii au fost reconfirmate de
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]