42,528 matches
-
ul (pronunțat la fel ca "om"; simbolizat prin litera grecească majusculă Ω "omega") este unitatea de masură pentru impedanța electrică sau, în curent continuu, pentru rezistența electrică. Rezistența de 1 Ω corespunde unui conductor în care se dezvoltă un curent electric continuu cu intensitatea de 1 amper atunci cînd la capetele sale se aplică o tensiune electrică continuă de 1 volt, cu condiția ca pe parcursul conductorului să nu
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
se aplică o tensiune electrică continuă de 1 volt, cu condiția ca pe parcursul conductorului să nu se genereze în nici un punct o tensiune suplimentară. Numele unității a fost dat în cinstea fizicianului german Georg Simon . Înainte de unitatea de măsură a rezistenței, numele lui Georg Ohm a mai fost propus de către Charles Bright și Latimer Clark, în 1861, pentru unitatea de forță electromotoare, sub forma "ohma". În 1864, o comisie a Asociației Britanice pentru Avansarea Științei a stabilit pentru rezistența electrică o
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
măsură a rezistenței, numele lui Georg Ohm a mai fost propus de către Charles Bright și Latimer Clark, în 1861, pentru unitatea de forță electromotoare, sub forma "ohma". În 1864, o comisie a Asociației Britanice pentru Avansarea Științei a stabilit pentru rezistența electrică o unitate de măsură bazată pe sistemul MGS (metru-gram-secundă), unitate numită "unitatea B. A." (de la "British Association"), care însă era prea mică pentru aplicațiile practice. De aceea comisia a stabilit și o unitate de 10 ori mai mare pe
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
pentru unitatea B. A. denumirea "ohm". Pînă la definiția actuală a ohmului, propusă de Comitetul Internațional pentru Măsuri și Greutăți (CIPM de la inițialele denumirii în franceză) în 1946 și adoptată în 1948, ohmul a avut diferite alte definiții, bazate pe rezistența electrică a unei coloane subțiri de mercur. În Sistemul Internațional ohmul este o unitate de măsură derivată, definită în raport cu unitățile fundamentale astfel: În curentul alternativ locul rezistenței electrice este luat de impedanța electrică, o mărime complexă a cărei parte reală
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
1946 și adoptată în 1948, ohmul a avut diferite alte definiții, bazate pe rezistența electrică a unei coloane subțiri de mercur. În Sistemul Internațional ohmul este o unitate de măsură derivată, definită în raport cu unitățile fundamentale astfel: În curentul alternativ locul rezistenței electrice este luat de impedanța electrică, o mărime complexă a cărei parte reală este rezistența iar cea imaginară este reactanța electrică. Toate cele trei mărimi (rezistența, impedanța și reactanța) se măsoară în ohmi. Conductanța electrică, mărimea inversă a rezistenței electrice
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
a unei coloane subțiri de mercur. În Sistemul Internațional ohmul este o unitate de măsură derivată, definită în raport cu unitățile fundamentale astfel: În curentul alternativ locul rezistenței electrice este luat de impedanța electrică, o mărime complexă a cărei parte reală este rezistența iar cea imaginară este reactanța electrică. Toate cele trei mărimi (rezistența, impedanța și reactanța) se măsoară în ohmi. Conductanța electrică, mărimea inversă a rezistenței electrice, are unitatea de măsură siemens (notată cu S). În unele lucrări mai vechi s-a
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
o unitate de măsură derivată, definită în raport cu unitățile fundamentale astfel: În curentul alternativ locul rezistenței electrice este luat de impedanța electrică, o mărime complexă a cărei parte reală este rezistența iar cea imaginară este reactanța electrică. Toate cele trei mărimi (rezistența, impedanța și reactanța) se măsoară în ohmi. Conductanța electrică, mărimea inversă a rezistenței electrice, are unitatea de măsură siemens (notată cu S). În unele lucrări mai vechi s-a folosit în locul acestei unități denumirea "mho" (cu literele în ordine inversă
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
locul rezistenței electrice este luat de impedanța electrică, o mărime complexă a cărei parte reală este rezistența iar cea imaginară este reactanța electrică. Toate cele trei mărimi (rezistența, impedanța și reactanța) se măsoară în ohmi. Conductanța electrică, mărimea inversă a rezistenței electrice, are unitatea de măsură siemens (notată cu S). În unele lucrări mai vechi s-a folosit în locul acestei unități denumirea "mho" (cu literele în ordine inversă față de "ohm" și pronunțată "mo"). Această denumire nu este acceptată de Sistemul Internațional
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
Ω nu este disponibil, caz în care se recomandă scrierea denumirii întregi: „47 ohm”. Multiplii formați cu prefixele "mega-" și "giga-" se scriu și se pronunță fără vocala intermediară "a": "megohm", "gigohm". În marcarea rezistorilor și pe schemele electronice valoarea rezistenței electrice este adesea scrisă în modul următor. Unitatea de măsură ohm, kiloohm, megohm se simbolizează prin litera majusculă R, K, respectiv M așezată pe poziția separatorului zecimal. Astfel, 2,2 Ω se notează 2R2, 39 kΩ se notează 39K, 6
Ohm () [Corola-website/Science/310398_a_311727]
-
letonă: "meža brăļi", lituaniană: "miško broliai") au fost partizani estoni, letoni și lituanieni, care s-au angajat în lupte de guerilă cu autoritățile sovietice în timpul ocupației sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial și în perioada postbelică. Mișcări de rezistență antisovietice similare au luptat împotriva dominației străine și în alte țări din Europa Răsăriteană - Polonia, România sau Ucraina apuseană. Uniunea Sovietică a trecut în 1940 - 1941 la ocupația militară a celor trei state baltice independente și, după o perioadă ocupației
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
lui Stalin, represiunile sovietice au făcut ca aproximativ 170.000 de cetățeni ai statelor baltice să caute să se ascundă de autorități, de multe ori folosind drept ascunzătoare și bază a rezitenței antisovietice regiunile împădurite din zonele rurale. Unitățile de rezistență au variat din punct de vedere al efectivelor și compoziției, de la luptători solitari de guerilă, până la grupuri mari, bine organizate, capabile să se angajeze în încleștări cu forțe sovietice semnificative. Termenul "frații/frăția pădurii" a fost folosit pentru pima oară
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
-a Waffen SS ) nu a fost o organizație criminală sau colaboraținistă. Mart Laar (Prim-ministrul Estoniei, 1992-1994 și 1999-2002), în cartea sa din 1992 "War in the Woods: Estonia's Struggle for Survival, 1944-1956" a respins propaganda sovietică conform căreia rezistența baltică a fost organizată de marii proprietari de pământ și de oficialii baltici și a susținut că „frații pădurii” aveau în rândurile lor atât persoane cu puternice convingeri antinaziste cât și foști partizani sovietici. Cu toate aceste, pentru unii dintre
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
De la sfârșitul deceniului al cincelea și începutul celui de-al șaselea, „frățiile pădurii” au fost sprijinite cu ofițeri de legătură și provizii de serviciile MI6 britanic, CIA american și SIS suedez. Acest sprijin a avut un rol important în supraviețuirea rezistenței baltice. După eșecul Operațiunii Jungla concepută de MI6, compromisă de trădarea unor spioni britanici (Kim Philby și alții asemeni lui), KGB-ul a reișit să elimine numeroase guerile baltice și să le taie contactele cu serviciile secrete occidentale. Luptele dintre
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
partidului, (în special în zonele rurale) și au produs distrugeri clădirilor oficiale și depozitelor armatei. Autoritățile sovietice au raportat moartea a 1.562 militari ai Armatei Roșii și rănirea a altor 560 în timpul întregii perioade de existență a mișcării de rezistență. „ letoni” au fost mult mai activi în regiunile de frontieră. Regiunile în care activitatea lor a fost mai importantă au fost Dundaga, Taurkalne, Lubăna, Aloja și Līvăni. În regiunile estice ale țării, ei aveau legături cu partizanii estoni, iar în
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
a fost mai importantă au fost Dundaga, Taurkalne, Lubăna, Aloja și Līvăni. În regiunile estice ale țării, ei aveau legături cu partizanii estoni, iar în cele vestice cu cei lituanieni. La fel ca și în Estonia și Lituania, mișcarea de rezistență letonă a fost inflitrată cu agenți NKVD și mai apoi distrusă. Sprijinul occidental a fost definitiv compromis de contraspionajul sovietic și de agenții dubli letoni precum Augusts Bergmanis și Vidvuds Sveics. În plus, sovieticii și-au consolidat treptat controlul în
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
scăzut în timp, iar noi unități ale armatei și secutității au fost trimise pentru înfrângerea guerilelor. Ultimul grup care a părăsit ascunzătorile din pădure și s-a predat autorităților sovietice a încetat lupta în 1957. Dintre cele trei țări baltice, rezistența lituaniană a fost cel mai bine organizată, iar unitățile de guerilă au putut să mențină controlul asupra regiunilor rurale până în 1949. Parizanii erau înarmați cu tunuri cehoslovace Škoda, mitraliere grele rusești Maxim 1910, diferite tipuri de mortiere și puști și
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
rudele lor au fost deportate în Gulag. Represaliile împotriva fermierilor care colaborau cu partizanii erau dure. Unitățile NKVD, numite „Plutoanele de apărare ale poporului”, (numite de lituanieni ca "stribai", din rusescul: "изстребители" -"distrugătorii") au folosit tactici de șoc pentru descurajarea rezistenței, așa cum a fost expunerea în milocul satelor a cadavrelor parizanilor executați. Pranas Končius (nume de cod "Adomas"), a fost ultimul partizan antisovietic ucis în luptă de forțel sovietice pe 6 iulie 1965. (Există autori care afirmă că el s-ar
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
ani în închisoare. La începutul deceniului al șaselea, autoritățile sovietiece reușiseră să obțină succese importante în lupta cu „frățiile pădurii”. Informațiile pe care le obținuseră spionii sovietici din vest i-au permis KGB-ululi șă-și infiltreze oamenii în rândurile mișcării de rezistență. Acțiunile militare violente au eliminat o bună parte a luptătorilor antisovietici din regiunea baltică. Mulți dintre „frații pădurii” care au supraviețuit luptelor, au depus armele atunci când, după moartea lui Stalin din 1953, autoritățile sovietice au oferit o amnistie tuturor celor
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
deschizătoare de drumuri în acest domeniu. În 1999, parlamentul lituanian - Seimas - a adopata în mod oficial declarația de independență care fusese făcută pe 16 februarie 1949 (la a 31-a aniversare proclamației de independență din 1918) de elementele unificate ale rezistenței antisovietice. „Frații pădurii” letoni și lituanieni care au supraviețuit până la proclamarea independenței au primit mici pensii din partea statului. În Lituania, a treia duminică din mai este sărbătoarea „Zilei partizanilor”. În anul 2005 mai trăiau cam 350 de veterani lituanieni ai
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
acestuia trimisă la mușchi, oxigen care le va permite mușchilor să funcționeze un timp mai îndelungat. Fitness-ul de tip aerobic depinde de starea inimii, a plămânilor și a mușchilor. Fitness-ul de tip muscular care se caracterizează prin creșterea rezistenței și forței mușchilor prin ridicarea de greutăți. Deasemenea și flotările sunt un mod util pentru creșterea forței musculare. Uni oameni preferă să-și administreze steroizi pentru o dezvoltare mai rapidă și mai eficientă a masei musculare fără consultarea unui medic
Fitness () [Corola-website/Science/310455_a_311784]
-
a regiunii Baltoro, situată la granița cu Chină. Și India ridică pretenții teritoriale legate de această zonă. Alpinismul pe K2 este extrem de periculos din cauza ninsorilor care cad aici tot timpul anului; nu se știe niciodată dacă gheață este suficient de rezistență pentru a tine cârligele și frânghiile. Aproximativ 50 de alpiniști au plătit cu viața încercarea de a cuceri acest vârf. Prima încercare de cucerire a piscului, în 1892, a fost un fiasco. A urmat în 1902 o expediție austriaco-britanica, condusă
Karakorum (dezambiguizare) () [Corola-website/Science/310488_a_311817]
-
Marelui Stat Major al Armatei Române, pe care a îndeplinit-o până la data de 22 ianuarie 1997. După cum o caracterizează el însuși, "a fost o perioadă complexă, marcată, în limite controlabile, de imprevizibil, de unele indecizii, de manifestări izolate de rezistență la schimbare". În timpul mandatului său, Marele Stat Major și-a schimbat titulatura în cea de Statul Major General (denumirea sa istorică). Generalul-locotenent Dumitru Cioflină a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) la 21 octombrie 1994 . În calitate de șef
Dumitru Cioflină () [Corola-website/Science/304923_a_306252]
-
s-au grăbit să atace. Nouă divizii franceze, (din cele 102 care erau deja gata de luptă), au atacat în teritoriul german în Saarland, au avansat cam 8 kilometri și au ocupat 20 de sate abandonate, fără să întâmpine o rezistență notabilă. Ofensiva Saar nu a obligat Marele Stat Major german să mute soldați de pe frontul polonez pe granița de vest. În același timp, Royal Air Force a parașutat fluturași de propagandă asupra orașelor germane. Pe 4 octombrie, forțele franceze s-au
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
Ribbentrop. Invazia era justificată și de dorința sovieticilor de a-și asigura o zonă tampon, care să-i apere de o viitoare agresiune germană. Înaintarea Armatei Roșii era coordoanată atent cu mișcările forțelor germane și a avut parte de o rezistență nesemnificativă din partea forțelor poloneze, care primiseră ordine de la Sikorski să evite confruntările cu sovieticii. Guvernul polonez și comandamentul militar suprem s-au retras spre sud-est, spre capul de pod românesc, și în cele din urmă au traversat granița în România
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
Sikorski să evite confruntările cu sovieticii. Guvernul polonez și comandamentul militar suprem s-au retras spre sud-est, spre capul de pod românesc, și în cele din urmă au traversat granița în România neutră. Nu a existat nicio capitulare oficială, iar rezistența armată a continuat în mai multe locuri. Varșovia a fost bombardată sălbatic pe 27 septembrie, unele unități militare continuând lupta până în octombrie. În cele mai multe zone muntoase ale țării, subunități ale armatei au început lupta clandestină de rezistență aproape imediat. Armata
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]