4,343 matches
-
cu motive zoomorfe și florale, aparține secolului al XIX lea. Atât fața cât și verso sunt identice, numai scenele sculptate sunt altele. La Sfintele Cruci se disting scene biblice: Buna Vestire, Nașterea, Botezul și Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la Față, Coborârea la iad, Înălțarea, Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului. Altă Sfântă Cruce din lemn, din secolul al XIX-lea, este făcută după modelul ștefanian, cu două brațe orizontale. Pe față este sculptată Răstignirea, jos în medalioane sunt sculptați cei 4 evangheliști, iar pe
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
ce-ar fi putut să i se Înfățișeze era, susținea Rusoaica, un salvator, se smulsese din moarte după trei zile și putea orice! Asta cu Învierea nu se potrivea: Thomas știa bine: ce e mort e mort. Și nici cu Înălțarea la cer lucrurile nu-i erau prea limpezi. CÎt despre Judecata de Apoi, ce-ar mai fi fost de zis? Dar pentru Dumnezeu, cel din Vechiul Testament, veșnic, indivizibil, aprig sau blînd, după situație, cum se dovedise cu Iov sau David
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
port,/ Lucești fără de viață,/ Căci eu sunt vie, tu ești mort,/ Și ochiul tău mă 'ngheață". De asemenea, cu al treilea ochi a intuit Eminescu arheii, care constituie ADN-ul, principiul, identitatea spirituală a fiecărui om, precum și faptul că muntele, înălțarea, este matricea originară a creativității românești ("Mănăstire-naltă/ Cum n-a mai fost altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a fiecărui om, precum și faptul că muntele, înălțarea, este matricea originară a creativității românești ("Mănăstire-naltă/ Cum n-a mai fost altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică aspirație apriorică a spiritului omenesc. Receptarea de excepție a cuvântului, a limbajului poetic se datorește tocmai potențialului iradiant de eliberare din lumea comună. Fiecare poezie posedă capacitatea ei de smulgere, de înălțare: zbor de ciocârlie, de vultur sau, la cei foarte rari, zbor de pasăre măiastră, așa cum are loc în lirica lui Hölderlin sau Eminescu zboruri care efectuează epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
simfoniei, allegro con brio, nota a patra a temei fatidice este coborâtoare, semnificând faptul că destinul este cel care domină, în partea a treia, Allegro, notele ajung la unison sol-sol-sol sol, pentru ca în Scherzo învingerea destinului să fie simbolizată de înălțarea notei finale peste triolet, sol-sol-sol si, iar apoi trioletul devine el însuși suitor: la-si-do re. Un motiv central este mereu reluat de Franz Schubert în compozițiile sale ca, de pildă, în fascinantul trio, Nocturna, sau în extraordinarul Cvintet în do
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de tipul formulei dialectice hegeliene existență-viață-devenire, pentru că la Eminescu termenul final nu este sinteza dintre teză și antiteză, termenul antitetic nu este inclus în al treilea moment, acesta nefiind o sinteză, o sumă, ci o depășire a negativității și o înălțare a primului termen. Este o axiologie superioară care învinge antiteza, negativul, și apoteozează teza. De astă dată similitudinea este însă cu triada lui Hegel rațiune-materie-spirit. Aici spiritul nu mai păstrează nimic din materie; dar materia este cea care, prin contrast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca o gură de rai, semnând frumusețea cerească a locului unde se desfășoară viața zi de zi a eroului baladei alături de oile sale simbol al iubirii, câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al baladei: codrii, munții, soarele, luna, păsările (simbol al cântului și zborului) și stelele. Cele două versuri inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gură de rai, semnând frumusețea cerească a locului unde se desfășoară viața zi de zi a eroului baladei alături de oile sale simbol al iubirii, câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al baladei: codrii, munții, soarele, luna, păsările (simbol al cântului și zborului) și stelele. Cele două versuri inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omul trebuie să se înalțe deasupra sa pentru ca, prin el, lumea noastră, care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că această bucurie este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-l dogmatizăm, ci ne învață cum să ne creăm propriile deschideri, drumuri spre a realiza supraomul, să ne purificăm de ceea ce este de rând, să ne reînnoim spiritual mereu sinele, acest lucru în devenire, în proces continuu de transvaluare, de înălțare, de renaștere perpetuă a propriului arheu, a supraomului care am putea deveni, a propriul zeu lăuntric. "Căci toate ființele sunt divine și toate zilele trebuie să ne fie sacre". Astfel, alături de presocratici, Platon, Spinoza, Kant, marele impuls, marea înaripare vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înfăptuire. Poemul eliberarea prin imaginar din diversele forme de condiționare finitudine, zilnic, profan, nesemnificativ, eliberare mergând până la depășirea radicală în inexprimabil. Poezia are o singură definiție: aruncă în minți și inimi cuvântul care purifică și sămânța ce rodește aripi spre înălțare. Ca atare, poezia este suflu, fior și deschidere cosmică. Este vizionară. Aceasta este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca fiind marea purificatoare. Căci dacă fiecare poem al Florilor răului este o voce a angoasei, două poeme înainte de toate, fac oficiul sublim al catharsis-ului Harmonie du soir, despre care am mai vorbit in acest volum, și Elévation. Poemul Înălțare este chemat să purifice inima și spiritul de miasmele otrăvite ale vieții de fiecare zi luându-și zborul în spațiile eterice ale cerului și ale adâncului din lucruri: Mai sus de mlaștini negre, de văi întunecate, Mai sus de munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Rimbaud); și caracterul inițiatic inducția unei stări sufletești inefabile, până la transfigurare, eliberarea într-o suprarealitate capabilă să ne nască din nou pe un plan spiritual superior. Poezia dezvoltă capacitatea anagogică, cea mai puternică dintre creațiile culturale, în sens hölderlinian: înălțare spirituală, iluminare, elevație mistică, transfigurare cuvântul analog din filozofia sanscrită fiind samădhi. Precum afirmam și în altă parte, poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical și fior metafizic. Este magie, este transmutare în negrăit. Precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o goană neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor fără încetare. În lirica universală, "Deschisul" a fost pentru marii poeți suprema aspirație. Pentru Pindar, deschiderea este înălțare către Eter și anume, prin sophia: Crește precum pomul cel tânăr, liberă, virtutea, în curăția picăturilor de rouă, prin dreapta înțelepciune a bărbaților, și se înalță spre Eter care hrănește focul veșnic al astrelor. (Neemeana VIII-a) Privitor la deschiderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a istovit". Este uluitoare descrierea mișcării pancosmice. Cu aripile îmbătate de spiritul furtunii, lebedele supun cerul, cu râsul lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează neîncetat. Întreg universul este transmutat într-o nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion, Junimea, 1978; Orfeu și Euridice, Junimea, 1986; Inițieri, Timpul 1999; Înălțarea mai sus de sine, Cugetarea, 2002. Catrenele din Valea Vinului, Cugetarea, 2002. Meditații orfice, Cugetarea, 2003. Vitraliile Bunei Vestiri, Cugetarea, 2004, Învierea preludiilor, Panfilius, 2007. Poezii, Panfilius, 2009, Tratat de uimire, Panfilius, 2010. Cântec infinit, Antologie poetică, Princeps 2011. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unele finaluri, înlocuind actorii sau înlocuind adevărul cu minciuni frumoase. Privind la creația sa, își va da seama că are veleități de regizor fără să știe că astfel ajută la propria-i anihilare. Conștiința binelui făcut e un act de înălțare. Însușirea lui, un act de sabotare a gestului în sine. Binele se face pentru că există și nu-și cere recunoaștere. Răul se laudă, binele niciodată. O cale de autodistrugere dată de Demiurg Iadului, recunoașterea răului ca scop. Cauza morții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să accentueze senzația ciudată. Turnurile gri păreau niște cruci de beton într-un cimitir imens ce marcau locurile de odihnă veșnică a celor care încă n-au murit. Pe străzi, pe trotuare, mașinile, din ce în ce mai rare, și pietonii, din ce în ce mai grăbiți odată cu înălțarea discului solar pe bolta cerului, semănau izbitor de tare cu niște furnici, cu niște gândaci care, dând de o sursă de hrană, o invadează și o consumă, o transportă până în vizuina lor și acolo o depun pentru iarna ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
miezul iernii, când frigul face ravagii printre vagabonzii fără adăpost, o stea căzătoare, a poposit pe șandramaua boschetarului Ben, arzându-l de viu. O moarte cumplită și nedreaptă! Vecinii cloșardului, Antoniu și Kawabata, cloșarzi ca și el, au privit neputincioși Înălțarea la cer a vecinului Ben, sub formă unui fum mlădios, ș. a. m. d. Antoniu râde, după ce a literaturizat ipoteticul sfârșit al lui Ben. -Kawabata, după ce că ești necredincios, mai ai și gânduri sinistre. Amintește-ți de focul Gheenei, nu dori sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
chiriaș În care te Îmbrăcai așa, din plictiseală, la copilașul care plângea frecându-și piciorușele... Când vecina cu sânii enormi, prostănaca cu voce de țață ți-a adus cozonac cu stafide și câteva ouă roșii ți-ai amintit că era Înălțarea, dar ea plecase și nu aveai cu cine Împărți bucuria și tihna unei asemenea sărbători; Îți era totuna dacă mâncai sau dormeai, dacă citeai sau priveai În gol. Îți amintești de copilărie, când mama ta frământa În Joia Mare aluatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spre Saint Maximin, unde ajung înainte de amiază. Până acum, aceasta a fost distanța cea mai scurtă parcursă într-o zi. Mă impresionează zidurile vechi, înalte, din piatră din apropierea bazilicii dedicate sfintei Maria Magdalena. Tradiția și istoria locală afirmă că după înălțarea la cer a lui Isus, aceasta s-a retras aici, la marginea orașului, în rugăciune și mortificație, până la moarte, adică timp de trei decenii. A murit în brațele primului episcop al localității, sf. Maximin. Am remarcat că localnicii sunt mândri
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]