5,591 matches
-
semnul fluidului: "zâmbea cu fluiditate și cu o participare totală, vag îndurerată, ca de obicei."39 Derivă astfel caracterul proteic al personajului, femeie frumoasă și rafinată pentru unii, insignifiantă pentru alții. De aici și aureola de mister în care o învăluie autorul. Apa, în cel mai înalt grad element al inconștientului feminin, simbolizează forțele psihice cele mai absconse. Apa ar fi: un "element mai feminin și mai uniform decât focul, element mai constant care reverberează cu forțe omenești mai ascunse, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ceea ce noi credem a fi de fapt o glisare arhetipală), sunt de găsit și alte personaje de factură asemănătoare eroului iberic. Există momente în viața fiecăruia când, copleșit de griji sau gânduri obscure, trăiești sentimentul bizar al morții care te învăluie. Indiferent de statutul social la care ai ajuns sau de starea psihică în care te afli, neantul îți dă târcoale. Spaima, angoasa heideggeriană, te face mai înțelept și mai lucid, călăuzindu-te spre cunoașterea intimă a unor adevăruri. La acest
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
al regelui defunct și simetria merge până acolo, încât cei doi nu pot fi observați decât de fiii lor. E drept că regele asasinat se arată pentru prima dată lui Horatio și ostașilor din gardă, însă apariția e fulgurantă și învăluită în tăcere. El nu dorește să vorbească și să deconspire taina decât în fața fiului său. Prințul Danemarcei și Gelu Ruscanu resimt ca pe o povară metafizică o atare înzestrare de a cunoaște Moartea, înainte ca ei înșiși să fie răpuși
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
figura mamei adorate. Viziunea premonitorie a morții poetului și a iubitei se manifestă într-un cadru natural sepulcral, dominat de mișcările mângâitoare ale Mamei-Natură. Astfel, poezia este deopotrivă o elegie, dar și un cântec de leagăn: Și totuși poezia este învăluită într-o umbră care ne împiedică să distingem limpede între planuri, care ne îndeamnă mai degrabă să le confundăm. Întreaga structură a bucății este organizată în formele unei simetrii perfecte... În imaginea iubitei, care i se prezintă la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a năvodului este preluată de imaginarul poetic din recuzita, din simbolistica vînătorului, a predatorului, a carnasierului, cel care aruncă plasa, cel care țese o „mreajă” pentru a captura, a imobiliza Imaginea eminesciană ,simbolistica gestului poetic de a prinde, de a Învălui, strălucitoare imagine poetică diafană și aeriană ,simbolizînd imaterialitatea, dar și ambiguitatea semantică Între mreajă și vrajă ... cel care țese pînza trebuie să stea la pîndă pentru a-și surprinde victima. Tot la fel procedează și Hyperion ... stă la pîndă, o
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
avizați, aveau mari greutăți să identifice în ele ceea ce erau obișnuiți să recunoască drept „filozofie“. După moartea lui Wittgenstein, mulți au și spus-o, în mod direct sau indirect.1 Ceea ce propunea acest om, a cărui viață și personalitate erau învăluite într-o aură de mister ce năștea legende, nu erau pur și simplu idei noi, ci mișcări ale gândirii care se detașau atât prin natura, cât și prin finalitatea lor de tot ceea ce ascultătorii și cititorii săi ar fi putut
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care este folosită de către ceilalți membri ai comunității, că acordul în folosirea expresiilor limbajului este consecința integrării indivizilor în aceleași forme de viață. Pornind de la observația că anumite concepte și teorii elaborate de filozofi, cum sunt cele despre semnificația cuvintelor, învăluie funcționarea limbajului într-o ceață care va face imposibilă vederea clară, Wittgenstein scrie în § 5 al Cercetărilor: „Ceața se împrăștie dacă studiem fenomenele limbajului cu referire la moduri primitive ale folosirii lor, în care scopul și funcționarea cuvintelor pot fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o vedere clară asupra gramaticii expresiilor limbajului nostru. O asemenea vedere nu este ușor de obținut. Trebuie să luptăm împotriva unor tendințe ale gândirii care par să fie legate de caracteristici ale oricărui limbaj dezvoltat, complex articulat. Ceața mintală care învăluie folosirea obișnuită a limbajului poate fi risipită prin imaginarea și descrierea unor situații mai simple, mai elementare, care sunt jocurile de limbaj. Vom putea „vedea mai bine“, eliberându-ne de unele tendințe și înclinații profund înrădăcinate ale gândirii, doar prin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ocultat "sub trepte-n desăvârșire, sub trepte/ în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă a îngerului, descoperă "un manuscris intangibil" în cripta de taină, unde participă la un bizar ritual nupțial, vegheat de șarpele Phylon (Taina a șaptezeci și cincea sau despre cripta de taină), pătrunde
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
preferă peste tot dicțiunea nerelativizată a suferinței inerente procesului de chestionare identitară. Proces în cursul căruia intervin și invariantele bine știute: spectrul ratării, anxietatea, oboseala reiterării acelorași atitudini, incertitudinea soluționării crizei. Scriitorul le dă însă glas nemijlocit, fără să le învăluie în aburii metaforismului desuet, fără să încețoșeze peisajul oricum aspru al propriei interiorități o interioritate ce își deconspiră de la început slăbiciunile: "uneori, după lungi hăituieli,/ sunt prins, deconspirat, umilit/ nimic nu mă salvează/ nimic nu mai vrea/ să-mi stea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și în special această ipostază distinctă a ei, dotată cu hipersensibilitate și har demiurgic, care este Poetul) de a putea oricând comunica, prin intermediul revelațiilor, al extazelor fascinant iluminatorii, cu aceste forțe stranii. Alchimistul Abstractor din Inel cu enigmă se lăsa învăluit de zumzetele adormitoare din "grădina cu Forme" a universului, la fel cum menestrelul melancolic de lângă Un trunchi de smalț albastru (ce) stătea ca o stană putea să asculte " Sub dafinii în floare și bolțile de vie,/ cântări crepusculare de liră
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu îl mai așteaptă decât "șobolanul însingurat și suferind", incapabil a mai roade cătușele care-i barează zborul peste "acoperișe/ orașe/ imperii". În ciuda arborării unei grimase cinice, la venirea Pe furiș a domnișoarei Teroare, Arlechinul "palid și gol" se pierde, învăluindu-se în umbra unei seri cumane, reci și oculte (" Se lasă umbra cu masca ei de fier/ peste masca mea de ceară/ cu întunericul peste/ întunericul ochilor,/ cu ignoranța mâinilor pline de sânge/ târându-se oarbe, neștiind/ încotro mă îndrept
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a universului neatins, a peisajelor intacte (nearate / ogoare) premergătoare vieții: mute razele de soare, neauzit, plăcut, necunoscută pace, neatinse de plug, mut, străină de vini cântă Leopardi, codri tăcuți, pustiuri stinse, abandonuri, necunoscut mă trezești, reia emulul. Spațiile nocturne quasimodiene învăluite în liniște, anterioare curgerii vieții, precum și sentimentul desprinderii de acestea au un ascendent în tristețea leopardiană de la dispariția lumii originare, viciate de prezență omului care se vede aruncat în vârtejul sonor al curgerii clipelor și lăsat pradă durerii. De aici
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
supremă și, în general, preaplinul de sentimente imposibil de exprimat. Urc piscuri, prăpastii de aer / cuprins de vântul pinilor / și grupul ce ușor mă-nsoțește / se depărtează în văzduh, / undă de sunete și iubire (Vânt la Tìndari, trad. AEB). Aici Quasimodo învăluie trecutul în aură ușoară, unduitoare a glasului prietenilor, a cărei bogăție de sunete și iubire se îndepărtează. Este evocat un moment fericit din tinerețe: o drumeție pe coline în tovărășia prietenilor din Messina, în timpul căreia eul trăiește o experiență metafizica
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
toposul "vânt", o privire mai atentă asupra ocurentelor cuvântului respectiv promite să nuanțeze ascendentele. În Canturile există un numar de douăzeci și două de prezente, egal cu rata frecventei de apariție a substantivelor affetto, errore, mare, luce și via.340 Învăluit în tonul declamativ al versurilor cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că filtru, si, așa cum observase Oreste Macrì, în unele fragmente din epistolele trimise Mariei Cumani sau Sibillei Aleramo, ea are destul de puțin în comun cu femeia-înger din poezia aulica italiană. Dimpotrivă, pentru Leopardi aparițiile feminine sunt fantasme ce trăiesc departe, învăluite în visare, așa cum se poate citi în Visul, sau in Consalvo, sau in intreaga parte finală a cantului Stăpânitorul gând. Ficțiunea visului îi permite poetului să plăsmuiască siluete ideale: Tu, ce-mi inspiri iubire / din mult departe-ori tăinuindu-ți față
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în realitate: ea înlocuiește complet adevărul, subliniază Luigi Blasucci și prin aceasta este diferită de viziunile petrarchești, cu care se aseamănă numai prin aceea că imaginea femeii este o fantasma oferită dorinței.405 Fragilitatea și transparența cu care poetul recanatez învăluie obiectul dragostei caracterizează toate viziunile onirice din Canturi. Într-o scrisoare din 23 iunie 1823 el preciza: Plusieurs fois j'ai évité pendant quelques jours de rencontrer l'objet qui m'avais charmé dans un songe délicieux. Je savais que
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Leopardi, din ale cărui Canturi s-a hrănit, asemenea unui copil ce avea nevoie de un maestru, împotriva căruia s-a revoltat în mod inevitabil. Se poate vorbi astfel despre un leopardism quasimodian ambivalent: o dragoste amestecata cu ură ce învăluie într-o nouă mantie, neoromantica, versurile autorului ermetic. Preluările din Canturi punctate de-a lungul analizei permit plasarea leopardismului quasimodian în cadrul unui neoromantism de sorginte leopardiană, ale cărui ipostaze trebuie privite, în mod necesar, într-un context literar și cultural
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
zahăr pulverizat, de lipsă pentru cafeaua cu caimac, caiete și cărți și alte multe și mărunte, toate în dezordinea cea mai frumoasă. (Cioabă: 2014, pp. 95-96). Un ultim exemplu de repetare intratextuală (cu sugestie intertextuală) evidențiază spectrul de nuanțe care învăluie ridicarea de la Pământ către spațiul selenar-edenic. (H7a) Sărutarea ei îl împlu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, aruncă neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strângând-o tare la piept, iar cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
realității/istoriei". Deși cumva sarcastici ab initio, pornind de la stereotipul că ei vin dintr-o lume (comunistă) superi oară măcar în plan etic -, cei doi scriitori se lasă "anexați", pe măsură ce intră în interiorul marelui continent, de acest "Nou Canaan" care îi învăluie, fără voia lor, în mreaja mythos-ului fabulos și inexplicabil (complet diferit de logos-ul asumat inițial, prin natura lor pozitivistă, de autori), întocmai precum sirenele homerice își împresoară victimele cu cîntecul lor ireal de seducător. Odată captivi în "visul american
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
19Q4, Murakami se ocupă, bineînțeles, cu instrumentarul estetic, de fuziunea inevitabilă a realității cu ficțiunea și de întregul set de transformări și mutații ce rezultă de aici. Romanul descrie, rafinat, maniera în care ficționalul "înghite" realul și, în consecință, textul "învăluie" existența. Adevăratul "despot" devine, în acest context, scriitorul. El e manipulatorul unor destine, autoritatea "din umbră" care "face" și "desface" nu doar literatura, ci și viața. Big Brother îmbracă, în romanul lui Murakami, redingota prozatorului tipic, din orice timp și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sine, căutare, care, poate, de data aceasta, are șansa unei reușite, dacă presupunem iubirea drept constanta nemuritoare, profundă, a ființei umane. "Căutarea cunoaștere se sprijină când pe dragostea cuplu, când pe singurătate, când pe elementele universului. Comun, au lumina care învăluie ochiul cunoașterii și dorința de a suprinde sensul, știut, dar încă nedescoperit, al lumii"95: "Boala este mai aproape de mine,/ Decât am fost eu vreodată./ Așa cum putrezirea/ E mai aproape de fruct/ Decât sâmburele lui./ Așa cum sâmburele așteaptă./ Numai trecerea verii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". Devenind necesitate, scrisul este refugiu și armă, totodată, contra cenzurii. Țipându-și tăcut durerea, prin intermediul literei, Ana Blandiana devine vocea lirică a îndoielilor, a suferințelor și a nesiguranțelor ascunse ale unei lumi învăluită în teroare. Neputința revoltei este, însă, condamnată de către aceasta: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniștea,/ În care așteptăm desfrunzirea?/ de unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranța/ Că vom
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin îndepărtarea de metafore. Vidul stilistic reconstruiește un alt fel de interioritate, în care dominantă este puterea imagistică a sugestiei: "Cine-a numit/ Auriu/ Această culoare/ A extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe crengi/ În virginală/ Și grea impudoare?// Cine-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simți poezia prezentă în doctrina creștină. Scenele pe care, cu un real talent retoric și liric, le imaginează Ivireanul au prospețime, sunt suave și delicate, convingătoare nu doar la nivel logic, ci mai ales la nivel emoțional. O extremă delicatețe învăluie figura Fecioarei Maria, devenită la 15 ani mamă a lui Dumnezeu, Θεοτόκος: "Iar sfânta Fecioară aștepta cu mare pohtă ceasul acela întru care pre Dumnezeu ca un prunc să-l ia în brațele sale și cu mânile sale să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]