6,670 matches
-
ea repede, ce dragoste?... Și ridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi și mie... zău așa! Te rog, vere! adaogă ea, încrețindu-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o să șadă ca pe-un copil obraznic... eu mă așezai alături cu ea, i-ncongiurai grumazul cu brațul meu și începui să-i povestesc amorul meu și nenorocirile mele. Ea asculta c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dragoste?... spune-mi și mie... zău așa! Te rog, vere! adaogă ea, încrețindu-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o să șadă ca pe-un copil obraznic... eu mă așezai alături cu ea, i-ncongiurai grumazul cu brațul meu și începui să-i povestesc amorul meu și nenorocirile mele. Ea asculta c-un fel de seriozitate și c-o atențiune copilărească - și când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase capul meu pe poalele ei și-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme, ba-mi cânta cu vocea jumătate câte - o horă orcîte [o] chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacelor cu ugerul greu de lapte suna alene și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei. Revoluțiunea ardea în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Transilvaniei. Într-o noapte am văzut un spectacol măreț. In culmile munților, pe frunțile lor de piatră, care de care mai înălțate, se aprindeau, umil câte unul, focuri mari, părea că munții însuși se apri [n]sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a mă duce-n lume, unde mă vor duce ochii. Băgai vreascuri în foc, cari începură să trosnească vesel și să arunce scântei cu pară. Apropiai de foc un scăunaș scund, luai dintr-un colț al bordeiului coasa tatei și șezând pe scăunaș începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cuțit de brâu, să cioplesc cu băgare de samă coasa și s-o prefac în lance. Făcui ca coasa să steie drept în vârful mânerului și-apoi, luând o cute
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era rece, însă o lună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când, scuipeau când în foc de-a dreptul, când alături. Fețele lor era sălbătăcite, îndobitocite. Caii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a intra astfel cum eram în casă era a mă espune pericolului vădit. Mă apropiai așadar de fereastră și privii înăuntru. Dar ce văzui, D-zeul meu! Casa plină cu oameni care de care mai beți și mai sălbateci cari ședeau râzând și chiuind înaintea unei buți de mărime mijlocie desfundată. În păretele din dreapta ferestrei pe care mă uitam era un oblon în fundul căruia era icoana de lemn a maicei Domnului, dinaintea căreia ardea o candelă mică, jumătate cu untdelemn, jumătate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tomnatecele sale raze deveneau mai calde și mă ardeau în spate. Mă coborâi de pe cal - lancea mea lucea-n soare - eu alături cu calul traversam disculț prundul cel mărunt acum al căilor de munte. Pe-un creștet de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o avangardă de român care păzea munții. Mă apropiai de el. - Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtul neted al calului, n-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Căciula creață de oaie i se lasase pe ochi. O apucai tot mereu mai la deal și acolo văzui, pe lângă focuri mari și aprinse-n lumina soarelui - focuri ce lingeau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-un bolovan fluiera în fluier de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-un bolovan fluiera în fluier de soc. Chiuiturele vesele, fumul înălțîndu-se din focurile multe, fețele cele curioase cu ochii lor cei vii, cari de cari mai mari - în fine, acolo-l vedeai pe român, cu fața arsă dar adâncă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acoperea fața. Ochii lui mari erau închiși, astfel încît pin pielița cea fină și albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fine și albastre; cearcănele adânci și mari împregiurul ochilor din vinete devenise arămii, fața era palidă ca totdeuna. șezui cu desăvârșire la capul lui și mă uitam lung la el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el mă văzu și, cu lenea cea melancolică pe care numai somnoroșia o răspîn [dește ] pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oameni ce veneau cu sacii la mîcinat, aducând totodată fiecare din ei câte - o comoară de istorii, de povești, de noutăți, astfel încît podul moarei era mai mult o piață de târg decât streșina unei case. Adeseori, neștiut de nimeni, ședeam și eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă și cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit de-o cămașe neagră, căciula cafenie de oaie, ruptă, astfel încît prin rupturi ieșea pe - alocurea părul alb al capului: astfel ședea bătrânul pe niște roți rupte, trîntite-ntr-un colț al morii, și povestea povești nu din gură, ci din strune. Era o zi caldă și voinicii mei, cari aveau să facă o escursiune în vale, decisese să doarmă peste noapte în moara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a mînei lui atât de micuțe îți dovedea că [ai] a face cu degete într-adevăr lungi, delicate, albe, însă pătrunse de măduva de leu. Ajunserăm cu toții la moară. Salutarăm pe sas, care ni deschise ușa. Era țiganul acela care ședea lângă el, povestindu-i cum în tinerețe fura cu șirețenie găinile vecinilor, atîrnîndu-le cu picioarele legate de căngi sub țundră și mergea fluierând cu țundra pe-un umăr prin sat fără ca oamenilor să li treacă prin minte ce avea el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor și-o aruncai peste mormânt - și, fluierând printre dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit, șopti el, și pare-mi cumcă ceea ce-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dintr-un arbor și-o aruncai peste mormânt - și, fluierând printre dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit, șopti el, și pare-mi cumcă ceea ce-a clocit capul meu nici dracul n-ar fi putut răscloci. Ei au omorât un copil - pentru că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al micei căsuțe... apoi am făcut foc în cămin, am închis ușile și am închis și oblonul - căci ideea-mi părea dulce, ca să mor de moartea de care - ai murit tu. În atmosfera nădușitoare ți-am scris ceea ce vezi. Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam spera. Așa-i că tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-o iubi ca pe-o soră. Dar, Dumnezeul[e], altfel cugetasem și altfel a fost să fie. Altădată am văzut-o în teatru. Trist ca o tragedie veche, eu stam în parter, răzimat de stal, ea, asemenea unui vis sunt, ședea în lojă or privea la actorii ce vorbeau pe scenă. Adesea mă pierdeam în vederea ei, adesea cuvintele de amor zisă pe scenă făceau să se-ntîlnească ochii mei cu turburea și totuși dulcea ei privire, atunci ea-și pleca ochii și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o puteam iubi La un bal am văzut-o îmbrăcată într-o rochie de atlas alb, prin părul *** și negru* se strecurau galbene și albastre flori de câmp, ochii ei străluceau mai vii și zâmbetul ei părea mai vesel. Am șezut alături cu ea și, luîndu-i [mîna ], i-am spus încet: - De-ai ști cât de fericit m-aș simți când te-aș putea numi sora mea. Ești de-o tristeță așa de frumoasă încît pare-că ai fi un vis al
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel, pe scândurile reci și goale, să doarmă mai curând. Acestei stări de lucruri trebuia să-i pun un capăt. M-am dus la ea cu inima plină de-o deciziune firmă, deși-necată de compătimire. Într-un neglijeu alb, ea ședea pe-o sofă de matase verde și citea. Când mă văzu intrând, sări plină de bucurie să mă-ntîmpine. Era o sară de iarnă când vântul țipa afară împuns de ploaia cu miliarde [de] mărgelușe de argint. Sofa verde era înaintea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amicul meu, tu ai avea milă de mine, ai minți cel puțin că mă iubești, căci eu nu cer realitatea, minte-mă numai, e destul pentru ca să mă faci fericită. - Aide de! Sofia, zisei eu ridicînd-o din genunchi și punînd-o să șadă pe genunchii mei. Taci, copilul meu, cum poți vorbi astfel. Ea tremura de iritațiune și d-o durere convulsivă și pasionată. Își ștersese cu mânica lacrimile, iar eu [O] strângeam la pieptul meu și o legănam pe genunchi astfel cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îngenuncheat lângă pat, am dezbinat mînele de deasupra capului ei fără să o deștept și, trăgând mânuța ei albă și dulce pe inima mea, o țineam asemenea unui odor în amândouă mînile și-o sărutam ca pe-un copil. Apoi șezui pe pat lângă ea, așa încît îi priveam în față. Proptindu-mă în mînile mele, așezate una de-o parte a capului ei, alta de altă parte, îmi aplecai gura mea pe ochii cei mari și închiși și pe fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înapoi să văd acel negru palat de uriaș, ce s [e]-nalța în cer asemenea unui munte în patru colțuri. Deschise poarta. Afară aștepta o trăsură neagră asemenea carelor mortuare. Credeam că mă duce la supliciu. Mă suii. În fundul trăsurii ședea un bătrân galben ca moartea, cu capul pleșuv și-ncoronat de vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
carelor mortuare. Credeam că mă duce la supliciu. Mă suii. În fundul trăsurii ședea un bătrân galben ca moartea, cu capul pleșuv și-ncoronat de vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea. Cnutu cocișului pocni în aer și carul cel negru zbura, zdrobindu-și roțile de pietrele înghețate ale pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duce la supliciu. Mă suii. În fundul trăsurii ședea un bătrân galben ca moartea, cu capul pleșuv și-ncoronat de vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea. Cnutu cocișului pocni în aer și carul cel negru zbura, zdrobindu-și roțile de pietrele înghețate ale pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte de fier. Mă bucuram c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]