4,216 matches
-
se plimbe prin curtea școlii cu mașinuța asta și să intre în tot ce le ieșea în cale. Să te ții cînd prindeau vreun grup de fete care discutau liniștite și neștiind nimic. Veneau pe la spate și - bang ! - și apoi țipete, sperieturi, îngrămădeală. Era frumos. Sau cînd vreunul se trezea dintr-odată în fața mașinii și nu mai avea cum să se dea în lături și începea să strige disperat. Îl luai, atunci, din plin ! La un moment dat, ochiră un grup
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Amprentele acestor prime influențe educative, imprimate pe scoarța cerebrală nescrisă încă, imaculată, au efecte puternice asupra psihicului sensibil și hiperreceptiv al copilului. Dar când începe să funcționeze școala familiei? Imediat după ce noul născut și-a anunțat intrarea în viață prin țipătul victorios pe care îl emite. Din acel moment mama devine pentru copil cea mai importantă persoană, ea asigurându-i hrana, căldura inimii și dragostea de neînlocuit a sufletului matern. Sub soarele binefăcător al îngrijirilor și iubirii părintești, copilul își începe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sunt supuși, astfel că toți trăitorii au prilejul să învețe în orice clipă a existenței lor. Prima lecție a oricărei ființe umane este oferită de momentul venirii pe lume, când oxigenul ce-i inundă plămânii îi provoacă noului născut acel țipăt cu care își trâmbițează intrarea în viață. Ca și în școala instituțională, nu toți participanții la școala vieții sunt la fel de dotați, la fel de interesați și la fel de sârguincioși. Unii învață din experiența proprie și sunt dornici să tragă foloase și din experiența
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
puse pe roți care-i serveau de vagoane. După atâta timp cât a trecut de atunci mi-ar fi greu s-afirm dacă mecanicul care conducea garnitura era un mecanic real sau numai o păpușă animată. Aș putea să jur numai că țipătul mașinii avea în el ceva uman, copilăresc și vesel, ceva cu desăvârșire deosebit de țipătul tuturor celorlalte mașini de drum de fier. Dar lucrul acesta nu l-am observat și nu l-am înțeles la acea primă călătorie a mea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mi-ar fi greu s-afirm dacă mecanicul care conducea garnitura era un mecanic real sau numai o păpușă animată. Aș putea să jur numai că țipătul mașinii avea în el ceva uman, copilăresc și vesel, ceva cu desăvârșire deosebit de țipătul tuturor celorlalte mașini de drum de fier. Dar lucrul acesta nu l-am observat și nu l-am înțeles la acea primă călătorie a mea în lume, ci mai târziu, altă dată, pe când mă-ntorceam acasă la o vacanță. Jucăria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cantitate de smoală (poate de altă substanță, în tot cazul o pasă neagră moale, cleioasă, mirosind a bitumiu), o împărți întregei bande pentru a fabrica din ea bulgări de aruncat în bărbile "harharilor". A urmat o goană fantastică. Aud încă țipetele în noapte. Văd încă panica în mulțime. Simt parcă și acum inima mea strângându-se de milă, de dezgust și de revoltă... Imaginea scenelor acestea m-a urmărit multă vreme. Amintirea lor intră cu mult în cazurile care m-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
însuși), reîntors după o lungă lipsă în locurile unde și-a petrecut copilăria, resimte într-o împrejurare analoagă o emoțiune la fel. Pe când se silea să recunoască în umbra serei unul din peisagiile altădată familiare, el auzi, undeva, nu departe, țipătul slab, neașteptat la ora aceea, al unei paseri. Un țipăt discret, plângător. Trei note numai, subțiri și scurte, purtate de vânt, aduse de el. "De ce n-o fi dormind păsărica aceasta?" se-ntrebă el uimit. Și se oprește astfel nemișcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a petrecut copilăria, resimte într-o împrejurare analoagă o emoțiune la fel. Pe când se silea să recunoască în umbra serei unul din peisagiile altădată familiare, el auzi, undeva, nu departe, țipătul slab, neașteptat la ora aceea, al unei paseri. Un țipăt discret, plângător. Trei note numai, subțiri și scurte, purtate de vânt, aduse de el. "De ce n-o fi dormind păsărica aceasta?" se-ntrebă el uimit. Și se oprește astfel nemișcat câteva minute pentru a asculta. Cu modulația lor tristă, cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Jiul, m-am retras imediat. Apa era foarte rece. Atunci am început să urlu până m-a auzit sora mea, care între timp, observase că am dispărut de acasă. A început să mă caute prin împrejurimi ghidându- se apoi după țipetele mele, care se auzeau de dincolo de calea ferată. Dând de mine nu m-a certat dar mi-a interzis să mai plec undeva singur sau cu Puiu și mai ales să mă mai apropii de calea ferată. După o lună
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
am văzut-o pe colega mea, Waltraud Stocher poziționată între piatră și țintă. Atunci, cu un ultim efort, am încercat să schimb direcția dar nu am putut decât să cobor lovitura sub țintă. În secunda următoare s-a auzit un țipăt scurt. Traude, cum îi spuneam noi, s-a prăbușit la pământ iar din genunchiul ei țâșnea sânge. Ceilalți băieți care s-au angrenat cu mine la aruncare la țintă, au dat drumul pietrelor din mână și au dispărut din jurul meu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
să înceapă emisiunea. Prin urmare, o luăm de la început. Motor. „Domnule Mircea Cărtărescu, cum e să fii albatrosul poeziei românești?“ La care domnul Mircea Cărtărescu sa ridicat politicos de pe scaun și sa dus săși vadă de treburile lui, departe de țipetele păsărilor marine. De data aceasta, nu el a fost victima colaterală, ci Eugenia Vodă. Dar, cum emisiu nea na fost dată pe post, noi nu vom ști asta niciodată. (2003) Piedone Prin anii ’80 era un personaj care, în comedioare
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
deasupra mării. E aici tot ce m-ar putea emoționa și revolta și n-ar mai fi nevoie să apelez la Oedip pentru a afla că, peste o clipă, o vietate va muri și alta va slobozi din gușă un țipăt fericit. Și daca e adevărat că bucuria se naște din suferință, din ce tenebre au ieșit statuile de marmură fericită ale Greciei antice? Și cît datorează Elada propriei ei arte? E atît de evident că fiecare creator Își modelează opera
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mireasă patul de nuntă. Strînge crengi uscate cum ar strînge flori. O liniște Încremenită plutește atunci În deșert. Toate viețuitoarele Își opresc răsuflarea. Soarele aprinde rugul. Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nuntă. Strînge crengi uscate cum ar strînge flori. O liniște Încremenită plutește atunci În deșert. Toate viețuitoarele Își opresc răsuflarea. Soarele aprinde rugul. Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar strînge flori. O liniște Încremenită plutește atunci În deșert. Toate viețuitoarele Își opresc răsuflarea. Soarele aprinde rugul. Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aprinde rugul. Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această speranță e mult mai adîncă și mai umană, dragostea, pentru că pasărea Phoenix n-are nimic divin
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și de merii care au crescut Între timp torențial asfixiind iarba caldă și plină de soare... o curte unde un măr bătrîn cu fructe sticloase și acrișoare a rămas martor fidel al timpului cînd am făcut și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zi vor trăi din nou. O noapte sfîșiată de fulgere face acum marea să lucească violent pentru ca În clipa următoare să o carbonizeze. Stau la pîndă, așteptînd viitorul fulger și apoi voi număra secundele, surprins cînd voi auzi, În locul unui țipăt, un zgomot ca o stîncă rostogolită și scufundată În valuri. Deschid un album de artă greacă și mă izbește și mai mult liniștea statuilor. În definitiv, contează mai puțin dacă o asemenea Eladă a fost reală. Important e ca a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îl transformă acum și pe creatorul ei În ficțiune? Firește, totul depinde de adevărul cu care el vrea să umple piatra. Pygmalion știe sau ar trebui să știe aceasta În timp ce, lovind cu dalta, așteaptă să audă un oftat sau un țipăt. În această aventură, el va pierde sau va cîștiga totul. Fata Morgana nu-i mai e de ajuns. El vrea să Îmbrățișeze această Fata Morgana și de aceea n-o mai caută pe nisipuri, ci și-o modelează singur. Renunță
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
am coborît În Infern numai pentru a ucide o amintire... Dacă n-o mai aveam pe Euridice, m-am rugat, poate, de zeii Infernului să-i reînvie umbra numai pentru a pierde totul, iar cîntecul meu să rămînă singur ca țipătul păsărilor...) Spiritul grec creează echilibrul din tensiuni contrarii. Lui Icar i-l opune pe Anteu, lui Apolo pe Dionysos, cîmpiei - muntele. Esența Eladei stă, paradoxal, Într-un zeu roman, În Ianus. Dar la Orfeu echilibrul se zdruncină, deoarece el nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac greșeala de a mă Întoarce la lotofagi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un sărut lung, violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ale mele; doar vîrful limbii i-l simt cum îl caută pe al meu... Aștept... Limba ei pare s-o fi întîlnit pe a mea, gustîndu-se reciproc... încet... tot mai încet... Și iarăși aștept... Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă cu soția. Ești plin de răutate, îmi șoptește Brîndușa cu glasul trist. Am devenit, doamnă, precizez eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
profitat de faptul că i-am scris lui Georges și adaug la scrisoarea pentru el aceste câteva rânduri. Ține-mă la curent cu problema Cinci; nu fi prea crudă; pare foarte descumpănit. Te sărut cu toată marea mea afecțiune, cu țipete înăbușite de dragoste, de tristețe, de disperare. Toată lumea - Lina, Chirana, Iani, Costel - toată lumea îți trimite sărutări și sărutări de mâini, iar Lina mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem copii prin casă, dar nimeni nu-i ca dumneaei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]