7,946 matches
-
niciodată curajul să trec dincolo de curbă... și acum eram sigur că nici n-o voi face. Priveliștea albă a lămpilor de stradă... Mase de oameni grăbindu-se spre casă și devenind transparente cu fiecare pas pe care-l făceau. Am țipat la șofer, care Încetinise ca și cînd ar fi vrut să Întrebe ceva: — Întoarce! Repede! Ieși cît poți de rapid din zona aceasta! Trebuie să ajung Într-un loc unde libertatea de spațiu se află În siguranță. N-am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cutia cea roșie. Aruncă o privire În direcția mea, dar probabil n-a putut distinge nimic În deschizătura aceasta Întunecată. Am rămas ascuns, urmărind-o cu privirea. Se uita Înspăimîntată spre cer În căutarea... Așteptam Încordat Încleștîndu-mi dinții ca să nu țip... Nu-mi servea la nimic dacă mă găsea. Eu aveam acum nevoie de o lume pe care eu Însumi mi-am ales-o. Trebuia să fie o lume numai a mea, pe care pusesem ochii de bunăvoie. Ea mă căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Zac în azile, uitate de lume, molfăind un chec vechi, dat de pomană la un colț de cimitir. Am fugit pe scări, până unde s-a înfundat drumul. Am nimerit în spălătorie. Mirosea a șampon de mere verzi și cearșafurile țipau în explozii cromatice. Mi-am înfundat capul într-un morman de rufe. Plâns fără lacrimi, ca o lupoaică rănită. Dumnezeii ei de viață! Urla neputința în mine. Și vina. Vina că măcar nu mi-am dus bunica, pe mama Milia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Eventual răspundea plecat la întrebări. Dar asta nu înseamnă că nu ardea să vadă o femeie în aprige controverse cu bărbații. Mai târziu a venit un prieten arab românizat al ambasadorului și am început amândoi un ping-pong pe teme politice, țipând ca să ne putem auzi unul pe altul, fiindcă vorbeam din colțurile opuse ale unui salon imens. Ea mă privea în ochi și mă încuraja ca un antrenor pe boxerul preferat: „Dă cu el de pământ!”. O simțeam radiind de câte ori argumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lui Ceaușescu. Da, cred că ambasadorului îi era frică. Dar nu era doar atât. Mai era și sentimentul care plutea în aer, că îi place să ne desconsidere fiindcă suntem femei. Și că nu îi e rușine să o facă. Țipa talibanul din prea mulți bărbați, de-a lungul și de-a latul istoriilor! Mă întorc la afganele mele. Ieri le-am cumpărat ceva. Tot eșarfe, dar nițel mai vesele. Adică un fel de centură de castitate cu ciucuri. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a județului -, aflat în monotonia aceleiași câmpii, era, dimpotrivă, locuit de o populație pe cât de eteroclită, pe atât de gălăgioasă, aproape 120.000 de locuitori (foarte mulți la vremea aceea), cu destine la întâmplare, aruncate în aer, jucate la zar, țipate pe străzi odată cu jurnalele de dimineață (asta înainte de război), din centru până în mahalalele desfundate și noroioase și de aici în portul altădată cosmopolit. O lume anunțând porțile Levantului. Optasem pentru profesiunea de magistrat, fără vreo înclinație specială, cred, decât instinctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Postdam. Au fost de bună-credință, dar... - Nu se știe niciodată... - Dacă va fi vreodată, va trebui mai întâi să ne redescoperim pe noi înșine, apoi să luăm totul de la capăt. În clipa aceea, doamna Pavel ceru cu o oarecare grabă țipată în voce ajutorul soțului pentru a deschide ușa, pe care ea o crezuse întredeschisă, ca să poată intra cu tava pe care aducea supa în vasul de porțelan cu toarte albastre, de o frumusețe rară, mândria ei din anii ’27-’29
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
decenii de când ai plecat. Am rămas apropiați; a fost totuși o defecțiune, ceva nelalocul lui, care te-a împins la asemenea depărtare de timp. O anomalie a sucit anii din drumul lor firesc. Așa gândesc de multe ori când singurătatea țipă prea mult. Iarna zăpezile acoperă câmpul, vara e o frumusețe, dar tu ești departe. Simt deseori nevoia comunicării cu tine; absența ta e o rană. Acum tata e în pământ, Lung care venea zilnic la noi, era ca și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă se împăcau și dădeau vecinilor lămuriri: Ce să facem? dacă n-avem copii... Dintre vecini, prietinul de aproape al polițaiului era cuconul Gheorghieș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
târându-și botinele. Din balcon, cucoana Adela își înălța nasul și întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar hai, dimone, mai repede! ai să-ți strici botinele târâindu-le prin colb... Zărind pe Frosa la geam, îi făcu din cap un compliment și-i surâse cu dulceață. În vremea aceasta, boierii întorseseră colțul stradei și ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata lui Ion Rusu. Ca o noapte se scoborî în simțurile și-n sufletul bolnavei; blăstăma gemând, scrâșnind, țipând cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu să fie băiet... zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stăi, ia stăi tu! gemu Faliboga întărâtat. Îl ajunse, îl apucă de braț și-l întoarse în loc. Niță se smunci. —Bade Sandule, strigă el scurt, ce vrei? —Măi, eu îs stăpân acu aicea, și tu nu vorbi așa cu mine!... țipă Faliboga cu ochii holbați. Măi, de ce plouă atâta, de mi-i lehamite? de ce-i glod de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au trezit din miazănoapte vânturile. Și-ntr-un amurg, au început a se zări pe sub nourii plumburii cârduri nesfârșite de ciori, cârâind și țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric, moș Calistru auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba trase zăvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă neîntrebuințată și să nu rămâie un gol în care mânia paznicului s-ar fi putut prăvăli, Bezarbarză tropăi repede în casă și ajută pe femei să iasă. — Stăi să vie și stăpână-tău! țipă aprig nana Floarea. Lui Bezarbarză nu-i păsa de asemenea țipăt. Bătrâna era totdeauna bună cu el. —Ai fiert lapte? —Fiert. —Băut-ai două ulcele? —Ba. Am băut numai una. Atuncea bea și pe cealaltă. Pune fân destul la vaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe Nicula Ursake, ținându-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ne-or fi mulțămitoare neamurile. Voi da de la mine tot și mi-oi zălogi și cuvântul, ca să-i facem toate cele de cuviință după datină și să nu-i lipsească nimic. Și musai să găsesc țâță pentru acest prunc care țipă așa de cumplit. Văd că are putere. Până devale am luat eu sugăricea cu mine și o port în sân, ca să fie băutura lui călduță. El nu știe, sărăcuțul, de durerile noastre. Poate s-a ridica din el un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bulgăresc. Au intrat la preot. Ședea la cină, cu patru copii și preoteasa. —Sus! Să n-aud o vorbă; mie nu-mi place bulgărește. Să vie patru oameni. Luați pe presviteră și copiii și-i încuiați în cămara asta. Dacă țipă careva, puneți căluș. Candela și custiveiu sfinției tale, părinte Agopie, scoate cheia a lungă și deschide tronul ăl ferecat. Dacă nu scoți și nu deschizi în clipă, te scrijelez la beregată. A luat atunci optzeci poli de aur. Vineri, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au țintuit la pământ, zugrumându-l. În acel minut a intrat de-afară, alergând cu bucurie spre Dumnezeul său, Gingir mezinul. Când l-a văzut căzut și zdrobit, a țipat răsucindu-se în loc ca și cum ar fi fost cuprins de nebunie năprasnică și s-a prăbușit asupra mortului. Apoi îndată s-a ridicat, privind cu ură spre tatăl său și rupând de pe el straiele-i de matasă. Cu podoaba pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Da, de-abia dacă-l cunoști! Da, târăște multe! Da, s-ar putea să-i fie greu să-și țină micuțul în pantaloni! Dar, pe scurt, Anna Walsh, HABAR n-ai ce norocoasă ești! Am așteptat să se oprească din țipat. — Îmi pare rău, a zis, puțin îmbujorată, respirând mai repede decât de obicei. M-am cam... ambalat. Îmi pare sincer rău, Anna. Faptul că are doar doi ochi, e de înălțime medie și are un nivel acceptabil al părului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
știam că murea, nu știam că în douăzeci de minute avea să fie mort, m-am gândit doar că ar trebui să fim furioși pentru că vreun imbecil, conducând cu viteză mult prea mare, a intrat în noi. Oamenii de pe stradă țipau, cineva a strigat „Iisuse, Iisuse Hristoase!“, și vedeam trecând pe lângă mine picioarele oamenilor. Am observat o pereche de cizme roșii cu toc cui. Cizmele roșii sunt o alegere îndrăzneață, m-am gândit confuz. Încă mi le amintesc atât de limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
uite unul! O făptură uriașă, cu pielea strălucitoare, de un negru-cenușiu, a țâșnit furtunos din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de carton. Uite încă una, uite încă una! Mami, uite, încă una! Al doilea leu de mare era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]