9,516 matches
-
cum reiese din tradiția manuscrisă. E vorba de un dialog care are loc după moartea lui Ioan Hrisostomul între un episcop oriental al cărui nume nu este menționat și diaconul roman Teodor; scrierea intenționează să restabilească adevărul și să combată acuzațiile nedrepte care au dus la destituirea marelui teolog. O primă parte (cap. 5-11) reconstituie cariera lui Ioan și, în special, șirul de evenimente care începe cu condamnarea sa, continuă cu cele două expulzări din Constantinopol, cu exilul și moartea. Partea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la destituirea marelui teolog. O primă parte (cap. 5-11) reconstituie cariera lui Ioan și, în special, șirul de evenimente care începe cu condamnarea sa, continuă cu cele două expulzări din Constantinopol, cu exilul și moartea. Partea a doua (12-19) respinge acuzațiile aduse lui Ioan într-o scriere - menționată în cap. 13 ca syngramma - a lui Teofil de Alexandria (care a fost principalul artizan al distrugerii acestuia și a condus sinodul de la Stejar din 403), probabil pamfletul pierdut al lui Teofil din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sever de Antiohia, în două scrisori din anii 515-518, îi cere să condamne cristologia calcedoniană și messalianismul, cu care îl bănuia că simpatizează; tratatele Despre unirea ipostatică (11) și Despre botez (4) ar reprezenta răspunsurile lui Marcu la cele două acuzații. în schimb, O. Hesse, în numeroase studii publicate începînd cu 1967, subliniază afinitățile dintre Marcu și Macarie-Simion și e tentat să deducă de aici o apropiere cronologică, situîndu-l pe Marcu la începutul secolului al V-lea. A. Grillmeier (1980) propune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al căror conținut nu fusese aprobat anterior după toate regulile. în această privință, Biserica a oscilat mereu între toleranță și severitate. în procesul din 268 cînd a fost judecat Pavel din Samosata, episcop de Antiohia, i s-a adus acestuia acuzația că „a dispus încetarea folosirii psalmilor în cinstea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că i-a considerat prea recenți și compuși de persoane cu vederi prea moderne”. însă, pe de altă parte, potrivit aceluiași rechizitoriu, episcopul eretic „punea femeile să cînte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Zaharia. Și acestea s-au păstrat în traducere siriacă. Cea mai cunoscută e Viața lui Sever de Antiohia, în esență o scriere în apărarea maestrului său monofizit, acuzat de mai multe lucruri, printre care se numără și păgînismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever pînă la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în 512. Opera e bogată în detalii romanești și oferă o imagine interesantă a culturii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
documentul autentic de epocă". În litigiu sînt însemnările lui Sebastian despre episodul legionar al lui Eliade de pe la sfîrșitul lui 1936 pînă tîrziu în 1939. De aceea, editorul precizează în finalul succintului său cuvînt înainte: "Dacă mai sînt îndoieli asupra "exactității" acuzațiilor de antisemitism, fascism, hitlerism, legionarism proferate împotriva lui Mircea Eliade, cred că numai probele pro și contra prezentate în volumul de față (și în următoarele) pot face lumină". Editorul are dreptate, dacă, într-adevăr, ar prezenta toate probele necesare relevării
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
timp, atitudinea se schimbă efectiv, reflectând ce s-a asimilat prin noul comportament. Condamnați faptele, nu făptuitorii, făcând deosebirea Între comportament și persoană. În acest fel se diminuează sentimentul de apăsare. Afirmați-vă opiniile Într-o manieră non-punitivă. Cum? Evitați acuzațiile și predicile morale. Dați-i posibilitatea să răspundă. Evitați sentințele definitive. Faceți cunoscută dorința dumneavoastră de sprijin. Exprimați-vă optimismul față de capacitatea celui În cauză de a se schimba. Cădeți la Învoială pentru Îmbunătățirea activității. V. Modelați comportamentul pe care
COMPORTAMENTE DIFICILE, ATITUDINI NEPOTRIVITE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Elena ANDONE, Emanuel ANDONE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2187]
-
na Roșca, relație care a durat nu mai puțin de trei ani potrivit d-nei doctor? În acești trei ani au existat la Cotroceni iscoade care au informat opoziția de fiecare mișcare a președintelui Constantinescu. În această perioadă au existat două acuzații de adulter împotriva sa - cea cu Rona Hartner și cu Luminița cu cip-ul plantat în picior. Dacă președintele Constantinescu ar fi alergat după d-na Roșca, așa cum ne dă de înțeles dumneaei, greu de crezut că acest lucru nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14963_a_16288]
-
ne dă de înțeles dumneaei, greu de crezut că acest lucru nu s-ar fi aflat. În afară de asta viața președintelui României are loc potrivit unui program strict în care acesta e în permanență însoțit de cel puțin o persoană. Indirect, acuzația d-nei Roșca aruncă o lumină urîtă asupra celor ce trebuia să se ocupe de programul, de consilierea și nu în ultimul rînd de paza președintelui. Timp de trei ani această mică armată s-a lăsat păcălită de președintele Constantinescu sau
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14963_a_16288]
-
Romano-Moldo-Vlahilor" înscrisă pe �hronicul" lui Dimitrie Cantemir se realiza, istoric (�vechimea") și geografic. XI. La această nouă situație ideologică, reacțiile politice ale autorităților ecleziastice și culturale grecești nu au întârziat să se facă simțite. Anateme ortodoxe (împotriva lui M. Boiagi), acuzații de �atentat" la �cauza națională grecească" nu au mai putut avea efect: comunitățile românofone erau legate, prin ereditatea latino-romanică, cu un stat numit România, aflat la nordul Dunării. Integrarea în romanitatea românească se împlinise! Este drept, prima consecință a fost
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
se angajează în susținerea morală și culturală a �elementului românesc" din Balcani, pentru... a-l �salva din ghearele grecismului" (!). Statele sud-dunărene reacționează împotriva acestei �propagande românești", iar conflictul balcanic din 1913 nu face decât să intensifice contrarietăți și inimiciții subterane... Acuzațiile la adresa unui �naționalism românesc", expansiv, în Balcani, nu li psesc. XIII. Problema comunităților romanofone - românofone - constituie din ce în ce mai mult un element important - sine qua non - al întregii românități românești. De la conștiința identitară, etnolingvistică, până la imaginea istorică a originilor latino-romanice, comunitățile romanofone
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt fragment din Epistola a doua a lui Ioan (v. 7) reia acuzația de antimesianism și adaugă personajului colectiv sau individual din prima epistolă o singură trăsătură nouă - capacitatea de a‑i amăgi pe creștini. Autorul folosește aici alternativ și fără o distincție clară cele două forme - pluralul (©ϑ4 Β≅88≅ℜ Β8ς
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mi‑a fost dat să cunosc», căci zis‑a Moise: Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să fie viu»; iar Isaia mărturisește: «Eu am văzut pe DOMNUL, și iată că sunt viu»” (3, 8‑9). Aceleași acuzații erau invocate probabil împotriva profeților sirieni de autoritățile ecleziastice, acuzații justificate prin versetul de la Mt. 24,11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să fie viu»; iar Isaia mărturisește: «Eu am văzut pe DOMNUL, și iată că sunt viu»” (3, 8‑9). Aceleași acuzații erau invocate probabil împotriva profeților sirieni de autoritățile ecleziastice, acuzații justificate prin versetul de la Mt. 24,11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de vedere al autorității sacerdotale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea a doua a acestui capitol. Una dintre cele mai grave acuzații lansate în repetate rânduri de Celsus împotriva creștinilor este caracterul vrăjitoresc al „pseudoreligiei” lor. Trimiterile la Anticrist apar în contexte în care se ridică problema originii divine a minunilor săvârșite de Isus, precum și a argumentelor filozofice și teologice ale existenței
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la Dumnezeu. Dacă el are dreptul să‑i alunge, atunci, vinovat de aceleași greșeli, este el însuși necinstit; iar dacă el însuși nu este necinstit făcând acestea, cei care fac asemenea lui nu sunt cu nimic mai vinovați” (1, 6). Acuzațiile lui Celsus trebuie înțelese în contextul lor teologic, dar mai ales politic, în care magia joacă rolul de armă ideologică: „Accesul nemijlocit la lumea supranaturală, invocarea spiritelor, posibilitatea de a influența cursul aștrilor sau hotărârile zeilor, perspectiva unirii cu divinitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
private capabil, în orice moment, să răstoarne ordinea publică. De aici riscul, la care se expunea orice formă de religiozitate nouă, de a fi denunțată ca dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la care se expunea orice formă de religiozitate nouă, de a fi denunțată ca dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei despre care vorbește Isus. Într‑adevăr, în opinia lui Origen, există o vrăjitorie „profană
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nou Cyrus”, dat fiind că reînvie speranțele evreilor. De altfel, Commodian dă de înțeles fără echivoc că domnia acestuia este favorabilă nu numai păgânilor, ci și iudeilor. Nero este caracterizat drept „persecutor”. El a declanșat prima persecuție împotriva creștinilor și, acuzație extrem de gravă, din ordinul său au fost uciși Apostolii Petru și Pavel: qui Petrum et Paulum prius puniuit in urbem (v. 828). Activitatea nefastă care debutează în timpul primei sale existențe se continuă, la sfârșitul lumii, atunci când, tot din ordinul său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Heraclius (această din urmă versiune a fost transmisă de Ieronim). Curând însă între protejat și protector aveau să apară neînțelegeri. Chiril va emite unele pretenții de autonomie administrativă față de Cezareea, pe care mitropolitul le refuză, lansând totodată împotriva noului episcop acuzația că ar fi vândut, pentru a hrăni săracii, odoarele dăruite Bisericii de împăratul Constantin. Chiril refuză să se supună superiorului său, dar, fiind constrâns, sfârșește prin a ceda și pleacă în exil. Se oprește mai întâi în Antiohia, dar moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
primi găzduire din partea episcopului Siluan. Aici, intră în legătură cu gruparea homeusiană: Vasile al Ancirei, Gheorghe al Laodiceii, Eustathius de Sevasta. În septembrie 359, la sinodul din Seleucia, Chiril avea să își ia revanșa în fața lui Acachie, depus din scaunul episcopal sub acuzația că este eunomian. Un an mai târziu, el însuși va fi condamnat pentru convingeri homeusiene. Va trăi în exil până în momentul în care vine la tron Iulian. Conflictul său cu Acachie se prelungește până la moartea acestuia din urmă, survenită în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nenumărate ori numele de Anticrist, la singular sau plural. Polemica antipăgână Tertulian este întâi de toate un pamfletist și, ca atare, consideră firesc să‑și strivească adversarii prin epitete de o violență care, venind din partea unui autor creștin, pare șocantă. Acuzațiile sale împotriva moravurilor și instituțiilor păgâne sunt foarte frecvente. Tertulian nu ezită să identifice Roma cu cetatea Babilonului din Apocalipsă. Așa cum remarcă François Paschoud, „găsim în opera sa pasaje foarte expresive în care este zugrăvită dorința arzătoare de a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
text referitor la Marcu. . Potrivit calculelor lui Irineu, Marcion se situează chiar la jumătatea perioadei cuprinse între cele două parusii. . Carpocrat este și el acuzat de magie, dar pe un ton destul de moderat (I, 25, 3). . Despre acest tip de acuzații, foarte răspândit în epocă, cf. cartea lui F. Heintz, Simon „le magicien”, Actes 8, 5‑25 et l’accusation de magie contre les prophètes thaumaturges dans l’Antiquité, Paris, 1997. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. . Cf. G. Jossa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Domnii practicau adesea ceea ce Nicolae Iorga a numit „administrarea prin delegație”, încredințând anumite pricini spre judecare dregătorilor (în funcție sau depuși din rang) sau ierarhilor Bisericii. Văduvele - din cauza caracterului „pricinilor” în care erau amestecate (unele foarte grave cum a fost acuzația de crimă adusă jupânesei Marica [Maria din Albești], învinuire cu care boieroaica a încercat să scape pârându-l pe logofătul Stanciul Cepariul că i-a sustras niște valori Doamnei Marghita Movilă) - puteau să compară în fața marelui vornic (în Moldova, acesta
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
editor), Magyaroszági boszorkány perek [Procese ale vrăjitoarelor din Ungaria], vol I-III, București, 1970-1982). 426. Șarolta Solcan, Vrăjitori..., p. 27. 427. Vezi DIR. B. țara Românească, veacul al XVI-lea, vol. V, pp. 247-249; Șarolta Solcan, Femeile..., pp. 83, 264. Pentru acuzațiile de vrăjitorie din Ardeal vezi D.I.R. C. Transilvania, veacurile XI, XII, și XIII, vol. I, pp. 43, 44, 50, 55, 64, 72, 76, 79, 87, 96, 125 (surse citate la Șarolta Solcan, Femeile..., p. 261, notele 5-10. 428. Șarolta Solcan
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]