6,508 matches
-
greacă de la Galați, dar, în afară de a-i semnala existența acesteia, nu putem face alte precizări. Și comunitatea israelită din Iași a avut un mic lăcaș de psihiatrie, acesta fiind însă o simplă secție, în cadrul Spitalului Israelit din Iași, unde erau adăpostiți câțiva bolnavi mintali. În afara acestor unități o serie de bolnavi psihici și-au găsit adăpost la finele secolului trecut la pelagrozerii din care au fost câteva pe teritoriul Moldovei, din care menționăm pelagrozeria de la Coșula-Botoșani, Horia Roman, fiind și altele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
care menționăm pelagrozeria de la Coșula-Botoșani, Horia Roman, fiind și altele, cu totul efemere. Acestea nu intră însă decât tangențial în cadrul studiului nostru. OSPICIUL GALATA Ospiciul Galata nu a fost profilat, de la început, pentru bolnavi mintali, dar, prin forța împrejurărilor, a adăpostit și astfel de bolnavi, în special neuropsihici. În acest sens, instituția azilară de la Galata nu poate fi omisă dintr-un istoric al psihiatriei, mai ales pentru că, în decursul timpului, acest ospiciu a devenit o instituție de cronici bolnavi psihic, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nu aveau nici o relație oficială cu Epitropia sau cu oficialitatea sanitară, în optica timpului predominând calitatea de inculpat, înaintea aceleia de bolnav psihic. Astfel de unități existau la Dobrovăț-Vaslui, Bisericani-Neamț, Pângărat-Neamț, Orgoești Tutova-Vaslui. Aceste instituții aveau un scop corecțional și adăposteau vagabonzi și alți declasați, deci o categorie de oameni inclusă în sfera psihiatriei mari sau de limită. C. Eraclide, în "Studii practice asupra dreptului criminal" (1865), menționează că, începând din 1874, casele de corecție de la Orgoești-Tutova și Lipova-Vaslui au căpătat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
anual, îmbogățind-o mereu, o temă care expunea cauzele exogene (exterioare, datorită mediului) ale cancerului. * Pe profesorul Zamfir, acel om atât de plin de candoare, atât de simplu în aparență, îl cunoșteai totuși greu. Sub aparența de om perfect liniștit, adăpostea o voință și o tenacitate admirabile. Nu era bine să-l ai ca adversar pe acest om care, descoperind incorectitudinea și perfidia, el nedeprins cu aceste chipuri ale omului, nu le putea nici imagina, nici ierta. Mai ales ipocrizia îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Țupa. Fata nu avea nici gazdă, nici cămin, era sâmbătă spre seară. A fost invitată să doarmă undeva, într-un laborator, i-au pus un pat; a doua zi o căutau de la decanat să-i rezolve situația. A mai fost adăpostită, totuși, în laboratorul profesorului încă vreo săptămână. Nouă, celor care știam întâmplarea, ni se părea că doarme într-un altar. Așa l-am cunoscut pe Alexandru Țupa; peste un an, ne-a fermecat cu prelegeri patetice, care te făceau participant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
că poetul, saturat de lecturi și deschis celor mai surprinzătoare asocieri, nu învederează nicicând datele livrești ale erudiției sale cu acea penibilă ostentație atât de caracteristică pseudoculturii și suficienței -, ci le ferește de o lumină prea crudă, retrăgându-le și adăpostindu-le în substructura imaginii și lăsând cititorului, ridicat la rangul de "colaborator" (vremelnic), bucuria redescoperirii și a împlinirii lor din zestrea cugetului și a simțirii sale. Văd în aceasta un privilegiu al artei autentice, iar întâmpinarea, astfel prilejuită, între creator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sunt prezentate, cu umor și duioșie, atât în lucrările literare propriu-zise, cât și în memorialistica scriitorului. Prozatorul însuși mărturisește în volumul Zile trăite (pp. 9-10): Deși de o sumedenie de ani sunt strămutat din acel colț de pământ ce-a adăpostit cele dintâi licăriri ale vieții mele, deși mai toți cunoscuții și prietenii mei din tinereță sunt morți, încât nu mai întâlnesc acolo decât figuri străine, totuși acolo mă simt mai acasă decât oriunde, acolo fiecare stradă, fiecare zid de casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în timpul copilăriei mele și acea stare de dulce liniște ce învăluia odinioară orașul, parcă o simt și astăzi când mă duc în cuibul meu natal. Deși de o sumedenie de ani sunt strămutat din acel colț de pământ ce-a adăpostit cele întăi licăriri ale vieței mele, deși mai toți cunoscuții și prietenii mei din tinereță sunt morți încât numai întâlnesc acolo decât figuri străine, totuși acolo mă simt mai acasă decât oriunde, acolo fiecare stradă, fiecare zid de casă, fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
moșia Spătăreștii. O adevărată Californie, miriștea ceea. La fiecare pas sărea câte o prepeliță. Pil!... P..a..a..c!... Torba se umplea văzând cu ochii. Pe la oarele 10, când soarele ridicat de câteva suliți se încălzise din cale-afară, m-am adăpostit la umbra unui stog de fân și, după cer am ospătat bine, cânele și eu, din merindele aduse cu noi din Folticeni, ne-am așezat frumos, la pământ, eu lungit pe spate pe un strat de fân, cânele colac lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
orașul Neamț, care și-au zidit casele lor cu pietrele acelei sfinte ruine. Acum însă, mulțămită Domnului, această profanare a încetat în urma unei legi de protecțiune a monumentelor istorice votată de Camerele legiuitoare. Așadar, iată-ne în locașul care a adăpostit odinioară atâtea suflete de viteji. Calcam cu piciorul pe pământul udat de sângele lor și vedeam împrejur aceleași șesuri, aceleași ape, aceiași munți pe care și-au preumblat și ei odinioară ochii, atingeam cu mâna aceleași ziduri din dosul cărora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
putea lua calea ferată pe vremea aceea. Dar, lucru ciudat, odată urcați în trăsură și ieșiți afară din barieră, necontenit întorceam capul îndărăt, ca să mai vedem încă o dată Iașul cu colbul lui, cu clopotnițele lui, cu casele lui unde se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața depărtărei, de nu se mai auzeau nici turnurile Mitropoliei, noi câteșitrei am scos câte un adânc oftat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mai primavaratici; sunt plini de taine, plini de legende, plini de doine. Ei îmi povestesc multe de toate din trecutul, din prezentul țărei aceștia și îmi vorbesc profetic și despre viitor. În codrii lor ca niște cetăți nepătrunse s-au adăpostit odinioară vechii noștri luptători, care ne-au pastrat neatinse numele, limba, credința și datinele strămoșești. Tot ei vor priveghea și în viitor asupra destinelor neamului nostru ca niște străjeri neadormiți a căror brațe s-întind departe ș-a căror ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
solului face ca planta să fie inhibată și, ca urmare, să prefere repausul. Primul semn e căderea frunzelor. Pe scurt, planta Își creează singură premisele ieșirii din activitate.Procesul ar fi rapid dacă planta ar fi singură. Numai că solul adăpostește o mulțime de organisme, mai mari și mai mici, Însă toate heterotrofe, trăind pe baza a ceea ce planta le oferă. Efectul lor specific, asupra aceluiași sol, e oxidativ, adică inversul acțiunii plantei. Cu alte cuvinte, cele două sensuri de modificare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pe rană: acei poluanți informatici acționează la acest nivel, al reglării redox din cadrul biocenozei. Mai concret, cele două segmente se plasează, prin potențialul redox optim al fiecăruia, de o parte și alta a potențialului redox caracteristic biotopului, a solului ce adăpostește biocenoza. Pentru că optimele fiecărui segment sunt relativ depărtate, nici unul dintre segmente nu se simte chiar În largul său, dar o duce acceptabil. Dacă intervenim cu un poluant de acest fel, vom deplasa acel echilibru. Să vedem cum. Un biostimulator oarecare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ori ce-și dorește fiecare, ființe care vor exclude, prin Însăși prezența lor, speciile nedorite - șoareci, gândaci ori, de ce nu, chiar ciuperci precum Merulius lacrymans care devorează lemnăria casei - și asta fără insecticide, otravă ori capcane. Și, desigur, aceste ființe, adăpostite lângă noi, vor crea un cadru mult mai plăcut pentru noi, care rămânem totuși entități biologice, oricâte semne de civilizație ne-am aduce În preajmă. “Radiosfera”, 18 martie 1996, ora 11,45 74. Un năvod pentru Soare Omul s’a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
prin antinomii sau, dacă vreți, prin polarizare, adică prin negentropizare. Poate pentru că o prea mare polarizare poate declanșa un “fulger”, iar Viața agreează blândețea, adică moderația. Și atunci, antinomia dintre realul grâu și tot atât de realul mac e mult diminuată, ca adăpostită de același regn, doar că Între niveluri evolutive puțin diferite. Anume, grâul e o plantă monocotiledonată, vârful evoluției vegetale, iar macul e o dicotiledonată, adică reprezintă o etapă evolutivă precedentă. Ca Ioan, Înaintemergătorul lui Hristos. Și tocmai ăsta e motivul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mai puțin norocos, ca mine de exemplu, care nu prea ies pe stradă, cauți felina propriu-zisă care, sub blănița covrigită În poale ori chiar pe masa de lucru, la căldura veiozei, taman pe hârtiile de care ai mai multă nevoie, adăpostește aceeași inspiratoare negentropie. Să demonstrăm deci și să vedem ce ne poate Învăța o pisică. Puteți să-i spuneți și avanpremiera unei proiectate cărți dedicate mascotei mele care acum exact trei luni a renunțat să mai lupte cu entropia. Vorbeam
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
m’am simțit minunat, În sânul naturii, chiar dacă oleacă cam simbolică. Căci buletinul de vot - ce păcat că era așa de mare! câți copaci au plătit cu viața lor exercițiul nostru electoral... - buletinul de vot deci era un ecosistem ce adăpostea o adevărată biocenoză: autotrofe, cu ghilimele, și veți afla de ce, brazi, spice, trandafiri - stingheri sau În companie - chiar și crini - voalați, zic aceia care fac politică, sub simboluri neînsuflețite -, mere, dar și heterotrofe, tot cu ghilimele, adică cai și vulturi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
apă mi-a atras atenția asupra Îngustei zone de tranziție dintre cele două elemente, ele Însele negentropice deși paradoxal ca extreme ale antinomiei ce generează negentropia globală; dar firesc, la nivelul unei negentropii de nivel local. Ambele, marea și solul, adăpostesc, ca o confirmare sau consecință, o viață complexă. Doar plaja propiu-zisă, dintre ele, nu. Și atunci, marea Își manifestă În ea Însăși negentropia vălurându-se; la fel, solul, deși cu Încetinitorul față de mare. Altfel spus, zona de tranziție Între două negentropii
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
a mediului, ori indirect, ca răspuns al viului, la acea degradare. Să Începem cu nisipul, principalul element de biotop al deșertului. El este starea de maximă entropie În seria ce-o vom parcurge. Ca atare, viața pe care o poate adăposti e destul de sumară și, oprindu-ne la plante, nu vom găsi decât ici-colo agave ori, În oaze, adică acolo unde există apă, palmieri, adică monocotiledonate, plante dintre cele mai evoluate, apărute deci În epoci relativ recente, de entropie destul de ridicată
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pe munte și Încă tot mai sus. Vom vedea rărindu-se foioasele, adică dicotiledonatele iubitoare de o negentropie intermediară, dar Îndesindu-se coniferele, doritoare de Încă mai multă negentropie. Apoi și acestea vor lăsa loc liber, În stâncăriile Înalte ce adăpostesc cea mai pură negentropiue, celor mai vechi și, implicit, mai doritoare plante, mușchii și lichenii. Nu cumva diversitatea negentropică tocmai trecută În revistă e o condiție a menținerii biodiversității? Retoric... Dar negentropia are și o conotație informatică, care poate fi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
împarte în patru centre de interes, corespunzător celor patru "trebuințe" pe care Decroly le considera specifice ființei umane în creștere: a) de hrănire (mi-e foame, mănînc, beau, respir), b) de luptă împotriva intemperiilor (mi-e frig, mă îmbrac, mă adăpostesc...), c) de apărare contra diverselor pericole (mi-e teamă, mă apăr...), d) de a lucra și de a se odihni (învăț să lucrez singur sau cu alții pentru a avea hrană, pentru a mă adăposti, mă joc, mă recreez...) (26
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
e frig, mă îmbrac, mă adăpostesc...), c) de apărare contra diverselor pericole (mi-e teamă, mă apăr...), d) de a lucra și de a se odihni (învăț să lucrez singur sau cu alții pentru a avea hrană, pentru a mă adăposti, mă joc, mă recreez...) (26). La școala din Ermitage se practica următoarea repartizare a acestor centre de interes pe grupe de vîrstă: de la trei la șase ani, centrele erau ocazionale, favorizate de mediul apropiat (o vizită în pădure, un animal
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoretician al educației extinderea în timp și spațiu a cunoștinței dobîndite prin observație. Acest moment al activității didactice este mai accesibil elevilor din clasele mai mari, cînd ei vor să știe, de pildă, cum se îmbracă, cum se hrănesc sau adăpostesc oamenii în diverse regiuni ale globului și cum s-au îmbrăcat, hrănit și adăpostit ei în trecut. Asocierilor în spațiu și timp li se adaugă alte două tipuri de asociere: de adaptare la trebuințele omului și asocierea de la cauză la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
moment al activității didactice este mai accesibil elevilor din clasele mai mari, cînd ei vor să știe, de pildă, cum se îmbracă, cum se hrănesc sau adăpostesc oamenii în diverse regiuni ale globului și cum s-au îmbrăcat, hrănit și adăpostit ei în trecut. Asocierilor în spațiu și timp li se adaugă alte două tipuri de asociere: de adaptare la trebuințele omului și asocierea de la cauză la efect. Asocierea permite deci elevilor să privească faptele cu care vin în contact din
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]