13,186 matches
-
În dreptul Cazinoului s-a oprit și m-a somat să-i dau toți banii pe care-i aveam la mine. Bineînțeles că i-am dat doar niște mărunțiș. L-a luat și, fără un cuvânt în plus, a demarat pe aleea care ducea la intrare. Hei, unde ai tăiat-o așa? Nu mergem și noi la hotel să mâncăm ceva? Ieșim mai târziu la plimbare. Degeaba! Intrase deja în Cazinou. Îngrijorat, m-am ținut după ea. Am pătruns într-o sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a lungul corpului. Un Hristos răstignit pe fiul și nepotul său. Bunica izbucni în plâns. Abătut, am pornit către casa bunicului din partea maică-mii. Locuia într-un apartament de trei camere împreună cu soră-mea mai mare, Cristina. Odată ajuns pe aleea din fața blocului, din casa scărilor explodă o muzică îndrăcită. Un amestec de Alice Cooper, Queen și Man-of-War. Derută. Știam că aveam în față un bloc de pensionari respectabili, aproape foști comuniști. În plus, bunică-meu era și el bolnav, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
plăcinte ale lui Mama, acum amestecat cu duhoarea urinii de pisică. Am ieșit pe holul blocului și, de la parter, am auzit, printre urletele lui Mick Jagger, glasul hârâit al austriacului cu cap mare, în cinci colțuri: grijania și parastasu’!. Pe alee mi-am făcut cu greu loc: cinci fetițe țopăiau cântând: „doi elefanți/se legănau/pe o pânză de păiaaanjen”. Gicu cădea tot mai des într-un soi de leșin, deși preoteasa își făcea de lucru pe lângă el și-l altoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-ți fleoanca, Culai, se răsti popa, care terminase conversația. Mai bini adă patrahiru’ șeala ca sî terminăm răpidi cu aista, cî vini Soliman. Hai cî ajunji șî șăfu’ poliției, să-i depună o coroană. Popa o luă înainte, pe o alee lăturalnică. Mergea repede și, ca să nu cânte, fredona ceva ce semăna cu hop! ș-odată stop! a lui Gică Petrescu. La prima răspântie frână brusc și-o întrebă pe Cristina pe unde s-o ia. Nu mai găsea drumul. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
formularul a fost trimis la șeful pazei. După patruzeci de minute am fost condus într-o clădire verde pe care scria Cantină. Am rămas să aștept acolo. Pe geam puteam vedea bolnavii care se plimbau nervoși, entuziaști sau apatici pe aleile din fața spitalului. Unii se țineau de mână, alții râdeau privind vârfurile brazilor. Am văzut câteva tinere cu privirea năucă. Bărbații erau mai agitați, ca niște puștani puși pe pozne. Printre ei defilau supraveghetoare cu privirea ageră, mustrătoare. Toată lumea era îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu existe contacte fizice. Cabinetele de artterapie și meloterapie funcționau după un program fix - nu se admiteau abateri. Bolnavii se cuvenea să fie dresați, nu lăsați de izbeliște, în voia inspirației! Multă disciplină. Cel mai eficient tratament erau plimbările pe aleile stabilimentului și somnul prelungit, obținut prin administrarea de tranchilizante. Bolnavilor mai tineri, cu exces de hormoni, li se creștea doza până erau transformați în organisme leguminoase. A apărut și profesorul Iolescu: aceeași figură de Ștefan cel Mare, menținută cu ajutorul pletelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vor de la politicieni. 41% au spus că politicienii sunt ursoaice năpârlite care dau iama prin tomberoanele patriei - mai bine ar fi toți strămutați pe terenul de vânătoare al lui Țiriac. 50% au cerut construirea unui circuit de Formula 1 pe aleile din jurul Pieței Chibrit, hai, merge și la Piața Matache. Restul de 9% au fost de părere că, dacă tot s-a demolat Mănăstirea Văcărești, iar în locul ei comuniștii au săpat o groapă mare, pe fundul căreia băltește apa de ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șosetele și tampoanele aruncate după canapele și șifoniere, spălam geamurile, aspiram gândacii și limacșii uciși de stresul provocat de muzica lui Wagner. Mâncam și făceam somnic. Ne trezeam, jucam o partidă de sex, mâncam, făceam somnic. Duminica ne plimbam pe aleile cimitirului Bellu, aduceam cu noi cărți și citeam lângă bustul cu tricorn al lui Birlic sau în fața capelei Hortensiei Papadat Bengescu, ajunsă centru de depozitare al sculelor de măturat. Dacă ne surprindea ploaia, ne adăposteam în uriașul monument al Fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
moment, fericire pe care nu voia s-o mărturisească. — Și proaspete și fragede! și.... continuă cu toate atributele care-i vin în minte și care-i încălzesc inima, pe care Teofana de-abia le mai aude, că ajunsese la capătul aleei. Când au intrat în sesiune, aceste întâlniri au fost întrerupte dar ei nu încetau să-și mărturisească sentimentele prietenilor. Pe Cezar îl stârnea la stfel de discuții Dan, de câte ori se întâlneau ca să învețe împreună. — Să ne grăbim cu exercițiile până
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Ciau! Cezar își îmbracă paltonul ca să meargă s-o conducă. — Mă scuzați! Dane, fă tu pe amfitrionul. Mă întorc imediat. — Nu te grăbi Cezar! Nu te grăbi! Îi strigă ei cu subînțeles, când cei doi ies pe ușă. Mergând pe aleea dintre blocuri, Cezar o prinde de mână pe Teofana și pentru prima dată i-o sărută tandru. — Ai fost minunată, țâfnoaso, nu rezistă să n-o înțepe dar acum nu din răutate ci din dragoste. Ca să nu-l mai supere
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
se apropie Cezar uitându-se la ceasul de la mână și luând-o de mijloc, mă bucură mult darul tău și bilețelul ce l-a însoțit. Îți mulțumesc mult, mult! — Să nu mă săruți, îi șoptește din nou Teofana, că pe alee era multă lume ca-n zi de duminică. — Fir-ar să fie, tocmai acum nu-ți pot mulțumi cum mi-aș dori eu, își trântește Cezar căciulița de sport de pământ râzând în hohote amândoi. O ridică și o așează
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cu grijă, apoi i-o așează frumos. Răzvrătitule! Cezar ar mai trânti căciula de câteva ori că tare i-au mai plăcut gesturile teofanei când i-a așezat-o pe cap, dar fata îl prinde de mână și pornesc pe alee. Iarna era pe sfârșite. Când a venit primăvarea cu frumusețile ei, a înveselit inimile oamenilor care se bucurau de soare, verdeață, flori, ciripit de păsări. Primii ghiocei, primele viorele, primii toporași, primele lăcrămioare au fost pe rând mesagerii dragostei lui
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mai dădeau o fugă în parc să se întâlnească. În una din zile, au zăbovit mai mult. Era cald și bine și atmosfera era încărcată de parfumul florilor de trandafir. Pe primul loc fiind antrenamentul, au început să alerge pe aleile mai lăturalnice. Cum le era în fire, dintr-o mică neînțelegere, s-au luat la harță. Cezar îi luase o bentiță de pe cap care-i ținea strâns părul. — Dă-mi bentița, Cezar, că-mi dă părul în ochi. Cezar fugea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mișcați-vă! Nu-ncetiniți! Mergeți cât mai normal cu putință, fără să fugiți, dar repejor! Ca la maraton! continua să le comande Fratele, dirijându-le cu schepsis procesiunea, prin spatele cârciumii lui nea Petrică și al Cinematografului "Patria", pe niște alei secundare, apoi pe niște străduțe lăturalnice, cotind spre vechea Filarmonică, pentru a nu ieși cumva, prostește, în întâmpinarea poterei. Acum, reluă el, mergem spre strada Rudului, la prima stație de autobuz și luăm traseul 7, către "Pomul Verde", ca să ocolim
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la timpul și la locul potrivit, rostește Îngerul. Cu mânuța copilașului înduioșător de golaș și de blond, în palma sa și cu marile aripi de pasăre pliate, Arhanghelul psiho-pomp pornește în josul căii luminate a giorno, strecurându-se cu dexteritate pe aleile rectilinii, pavate cu materie stelară, ale complexului arhitectonic greco-latin, care se întrezărește la numai o azvârlitură de băț, încremenit ca și un Sphinx, într-o nemișcare atemporală senină, nobilă și grandioasă. Silică, bietul sau doar spiritul său, proaspăt decorporalizat, păstrând
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
o hoșcotină îmbrobodită grotesc, ca o mumie aztecă și ațipită cu fălcile căscate larg, la doi coți de ușa capelei. Ușă pe care, la interval de aproximativ o jumătate de ceas, băga capul câte unul dintre paznicii de la ghereta de pe aleea principală, pentru a se asigura individual, că lucrurile sunt în ordine. Consoarta decedatului, filatoare în schimbul de noapte, la Societatea de Stofe "Dorobanțul", nu putuse onora mica adunare, cu prezența sa. Minunat! Superb! Cel puțin, până mâine dimineață, suntem scutiți să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ca să aibă și ea, amărâta, cât de cât, când o fi s-o-ngroape, rostește el. Îngerul merge și deschide atunci ușa capelei, pe toată lărgimea și îi cheamă lângă sine, pe toți cei rămași. În semiîntuneric, spre Septentrion, pe aleea centrală asfaltată a cimitirului, adastă trupurile paznicilor morți, înjunghiați pe furiș de Șobolan, înțoliți în uniformele lor spălăcite, de gardieni publici. Răsfirați unul după altul, ca paiele pe arie, după treieriș! Spre Soare-Răsare, în poala Lunii la perigeu, câlții zăbranicului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Strângeți-vă...! Țineți-vă...! Începe...! La semnalul Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc, de pretutindeni și se înalță abrupt, cu toatele, de-a valma zărilor. Șuierând și țipând înfricoșat. A pustiire! Ușor, lent, apoi tot mai rapid, asfaltul aleii se hâțână subit sub ei, se zgâlțâie, se hurducă-ntr-o parte și-n alta, stânga-dreapta, dus-întors, înapoi și înainte, de trei, de patru, de cinci, de șase și de șapte ori la rând, într-un ruliu gigantic. Cavourile, monumentele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vine să plângă în hohote. Sau să zbiere. Sau să tremure. Sau să scâncească. Sau să moară. În schimb, aude mantra, rostită neobișnuit de pătrunzător și, preț de o clipă nesfârșit de lungă, curtea enormă a țintirimului, cu porțile, cu aleile și cu parcelele sale, cu bisericuța-capelă, cu gropnițele, cu sepulcrele, cu monumentele singuratice, cu movilele, copacii, crucile și mausoleurile, este nimbată darnic de o aură cerească clară, dulce, caldă și sublimă, ca mierea de lotus! Se instaurează o liniște... O
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
înaltă și largă, cu trei arcade de zid unite deasupra, într-o cușcă de porumbei. Intrând cu Titu, Grigore îi spuse cu o undă de tristețe: ― Acuma, ai să vezi ce-a fost în stare să facă iubirea! În perspectiva aleii de brazi tineri, castelul nou apărea ca un surâs de femeie frumoasă. Herdelea știa că tânărul Iuga l-a clădit de dragul Nadinei. Alb, cu o vastă verandă primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulețe ca niște sulițe de apărare, era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tânărul Iuga l-a clădit de dragul Nadinei. Alb, cu o vastă verandă primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulețe ca niște sulițe de apărare, era înveșmîntat jur-împrejur cu iederă, ce-și întindea pe alocuri verdeața până la geamurile etajului de sus. Aleea se lărgea și, în fața casei, cuprindea un rond mare în forma unei inimi veșnic aprinsă cu flori roșii. ― Fantezia cu inima înflorită trebuie să mi-o treci cu vederea, făcu gazda zâmbind, când văzu că Titu examinează atent rondul. A
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului, mai cu sfială însă ca în curtea de dincolo, unde se simțeau în largul lor printre orătăniile fără număr. Ocoliră prin dreapta. În spatele castelului, la vreo sută de pași, se afla vechiul conac, vast, scund, bătrân. Înfipt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
masă, însuși Grigore îl îndemnă să se considere absolut liber pe mișcări, scuzîndu-se că azi e ocupat până peste cap cu balamucurile, dar că de mâine încolo va fi cu totul la dispoziția lui. Coborând mai târziu, Titu întîlni pe alee o fetișcană cu niște ochi negri și un zâmbet care-i alungară îndată urâtul. Era subțirică, desculță și cu o băsmăluță albastră legată cochet pe cap. ― Ascultă, fetițo, îi zise oprind-o. Ești de aici, de la curte? ― Sunt numai de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și cu Petre: ― Rămâi sănătos și s-auzim de bine! ― Dumnezeu să vă ajute, conașule! răspunse flăcăul cu glas fierbinte. Auzind glasul străin, Nadina întoarse capul. Privirea ei curioasă se încrucișă un moment cu privirea lui strălucitoare. Mașina porni pe aleea pietruită, mergând la pas, fiindcă Grigore îi însoțea, cu capul gol. Nadina, între cei doi bărbați, îi făcea bezele cu mâna înmănușată, ridicată în sus. Când ajunseră la poartă, Grigore strigă șoferului să oprească puțin. Se sui pe scară: ― Iertați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a ieșit în curte, singur, ca în toate serile bune, să facă puțină mișcare înainte de a se culca. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stele tremurătoare ca niște picături de rouă. Răcoarea primăverii îi înviora pașii. Ocoli clădirea cea nouă pe aleea prunduită, curățată proaspăt, merse spre poarta cea mare dinspre uliță. Printre copacii parcului vedea în față, aproape, parcă numai la câțiva metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiană. Ardea potolit, fără flăcări mari, cu o roșeață ce păta văzduhul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]