4,107 matches
-
natura a creat canale care răspund la un număr mare de semnale diferite. "Fig.4 Canalele de ioni permit trecerea ionilor de K+ dar nu și de Na+. Atomii de oxigen ai filtrului de ioni formează un mediu asemănător mediului apos din afara filtrului. Celula poate cotrola astfel deschiderea și închiderea canalului." În exteriorul filtrului de ioni (A) În exteriorul membranei celulare ionii sunt legați de moleculele de apă prin intermediul atomilor de oxigen la distanțe identice . În interiorul filtrului de apă (B) Pentru
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei. Urmându-și chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova), și a întemeiat prima sa mănăstire, Vodița ("Apița", sau "Apoasa"). Totuși, consideră că nu și-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutările și găsește un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea mănăstirii Tismana. Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Prislop, unde a caligrafiat
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
taurina este sintetizată pornindu-se de la cisteină, metionină și vitamina E, sau se utilizează taurina naturală provenită din intestinul bovinelor. Taurina sintetică se obține din acid izethionic, care, la rândul său, provine din reacția oxidului de etilenă cu o soluție apoasă de bisulfit de sodiu. În produsele care conțin taurină, aceasta nu provine nici pe departe, așa după cum cred unii, din urină și spermă de taur (cu mențiunea că, într-adevăr, multe mamifere produc în testicule compusul respectiv, deci taurina este
Taurină () [Corola-website/Science/308860_a_310189]
-
În chimie, bazele sau "alcalii" ("grec. βάση, - bază, fundament") sunt compuși anorganici sau organici care în soluții apoase disociază sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H sau ioni pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective. Ionii hidroxilici sunt ioni capabili
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
măsura cantitativă a diferenței energetice dintre orbitalul molecular superior și nivelul orbitalului molecular cel mai inferior. Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii metalelor alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă. Bazele metalelor tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în soluție apoasă. Reacția de neutralizare este reacția care are loc între un acid și o baza cu formare de sare și apa. În sens mai larg reacția de neutralizare poate
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
molecular cel mai inferior. Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii metalelor alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă. Bazele metalelor tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în soluție apoasă. Reacția de neutralizare este reacția care are loc între un acid și o baza cu formare de sare și apa. În sens mai larg reacția de neutralizare poate fi definită ca reacția care are loc între o specie chimică (substanță
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
anguli irido-cornealis"), cu corpul ciliar. Fața sa posterioară este neagră și privește fața anterioară a cristalinului. Fața anterioară a irisului prezintă proeminențe radiare; culoarea sa variază individual după cantitatea de pigment conținută în celulele sale. Irisul se scaldă în umoarea apoasă și împarte spațiul care conține acest lichid într-o cameră anterioară și una posterioară. El conține fibre musculare care alcătuiesc un mușchi circular, sfincterul pupilei (m. "sphincter pupillae") și un mușchi radial, dilatator al pupilei (m. "dilatator pupillae"). Irisul este
Iris (anatomie) () [Corola-website/Science/310450_a_311779]
-
deschid direct la suprafața epidermului prin pori și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axelor, în jurul mamelonului și la perineu. Glandele ecrine elimină produsul fără a modifica structura celulelor, ce rămân intacte: sudoarea elaborată de ele e apoasă și bogată în săruri, cu un pH acid, fără conținut proteic sau părți din celulele secretante. Glandele apocrine sunt merocrine: secreția lor rezultă în parte din eliminarea unei părți din celulele secretante. Ele intră în funcție după pubertate, fapt ce
Piele (anatomie) () [Corola-website/Science/304767_a_306096]
-
ale fluorurilor complexe de niobiu și tantal, monohidrat oxipentafluoriniobat de dipotasiu (K<nowiki>[</nowiki>NbOF<nowiki>]</nowiki>·HO) și heptafluorotantalat de dipotasiu (K<nowiki>[</nowiki>TaF<nowiki>]</nowiki>) în apă. Procesele mai noi folosesc extracția lichidă a fluorurilor din soluții apoase prin solvenți organici, cum ar fi ciclohexanona. Fluorurile complexe de niobiu și tantal sunt extrase separat din solventul organic cu apă și ori precipitate prin adăugarea de fluorura de potasiu pentru a produce un compus de fluorura de potasiu, ori
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
în general obținute prin procesul de dispersare cu ajutorul ultrasunetelor sau cu ajutorul Ultraturaxului. Procesul de emulsionare cu ultrasunete este prezentat schematic în figură. Microcapsulele pe bază de emulsii multiple pot fi obținute cu succes și prin metoda „spray-drying”, având în faza apoasă externă un polimer adecvat, material pentru perete, la concentrație ridicată. Emulsiile apă/ulei/apă se prepară, de preferință, urmând un proces de emulsificare în două etape, care permite un control mai bun atât al emulsiei simple, cât și al celei
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
și viteza de emulsionare. Polizaharidele de masă moleculară mare formează o rețea slabă tip gel în fază continuă, care prezintă viscozități ridicate și furnizează proprietăți elastice adiționale întregului sistem, astfel încât emulsionarea este puternic afectată. Eficiența polizaharidelor la creșterea vâscozității soluțiilor apoase depinde de mărimea și forma moleculelor sale, precum și de conformația pe care o adoptă în solvent. Emulsiile multiple prezintă deja numeroase avantaje în procesul de eliberare controlată in vitro. Puține studii s-au făcut asupra administrării topice a acestora. De
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
și cele ulei/apă, sunt de mare interes în eliberarea controlată dermică. Formulările emulsiilor utilizate în domeniul dermatologic sunt deseori foarte similare celor utilizate în produsele cosmetice, dar cu un „compus activ” diferit. Emulsiile ulei/apă sunt caracterizate de „senzația apoasă”, și mai important de ușurința de îndepărtare cu apa. Întrucât faza apoasă continuă este în contact cu aerul după administrare, există o evaporare continuă a apei și a altor componente volatile. Pe de altă parte, emulsiile apă/ulei prezintă de
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
Formulările emulsiilor utilizate în domeniul dermatologic sunt deseori foarte similare celor utilizate în produsele cosmetice, dar cu un „compus activ” diferit. Emulsiile ulei/apă sunt caracterizate de „senzația apoasă”, și mai important de ușurința de îndepărtare cu apa. Întrucât faza apoasă continuă este în contact cu aerul după administrare, există o evaporare continuă a apei și a altor componente volatile. Pe de altă parte, emulsiile apă/ulei prezintă de multe ori un efect de „catifelare” și se pot încărca cu medicament
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
efect de „catifelare” și se pot încărca cu medicament într-un procent ridicat. Ca și microemulsiile și lipozomii, eliberarea tisulară din emulsiile administrate dermic este o chestiune complicată, care depinde nu numai de partiția medicamentului între faza uleioasă și cea apoasă, de concentrația medicamentului și de concentrația și mărimea particulelor, ci și de interacția dintre surfactanții utilizați pentru stabilizarea emulsiei și lipidele stratului cornos [6]. Se utilizează diverși surfactanți pentru sistemele de eliberare dermică și pentru aplicațiile cosmetice (Tabel 1). Surfactanții
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
produsele cosmetice, dar având în plus un compus activ. Emulsiile apă/ulei prezintă un efect de ‘catifelare’, fenomen dorit în cosmetică [11]. Stabilitatea microcapsulelor obținute astfel, poate fi observată prin modificările apărute la eficiența încapsulării de substanțe hidrofile în fază apoasă internă. Autorii care s-au ocupat de acest subiect au arătat că maltodextrina cu suprafață neactivă este un polimer mai potrivit pentru prepararea de microcapsule stabile decât guma arabică cu suprafață activă.
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
fost obținuți și studiați doar câțiva compuși ai californiului, între care oxidul de californiu (CfO), triclorura de californiu (CfCl) și oxiclorura de californiu (CfOCl). Deși californiul poate avea valența II, III sau IV, singurul ion de californiu stabil în soluții apoase este cationul de californiu(III). Californiul nu are nici un rol biologic. Californiul nu se găsește în stare naturală pe Pământ, însă este posibil ca acest element să existe în alte zone din univers, existând ipoteza (controversată) a existenței de californiu
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
biologică, deoarece este un metal greu și artificial. S-a încercat utilizarea unor bacterii pentru a strânge urmele de americiu din apele râurilor. Bacteriile Enterobactericeae din genul Citrobacter au fost singurele ce au putut precipita ionii de americiu din soluțiile apoase. Americiul este un element extrem de radioactiv. Atât el, cât și compușii săi sunt ținuți în laboratoare, în încăperi speciale. Deși majoritatea izotopilor americiului emit radiații alfa, ce sunt blocate de materialele obișnuite de protecție, anumiți izotopi de americiu emit radiații
Americiu () [Corola-website/Science/305271_a_306600]
-
de ionizare al unui atom neutru de berkeliu este de 6.23 eV. Ca toate actinidele, berkeliul se dizolvă în diferiți acizi anorganici, în urma reacției rezultând hidrogen gazos. Starea de oxidare trivalentă este cea mai stabilă, în special în soluțiile apoase, deși sunt cunoscuți și compuși ai berkeliului cu valența patru sau doi. Existența sărurilor de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în topitură de clorură de lantan sau clorură de stronțiu. Un
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
Existența sărurilor de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în topitură de clorură de lantan sau clorură de stronțiu. Un comportament similar este observat și la lantanidul analog berkeliului, anume terbiul. Soluțiile apoase a ionilor de Bk au culoarea verde combinate cu acizii, iar culoarea ionilor Bk este galbenă în acid clorhidric și portocalie în acid sulfuric. Berkeliul nu reacționează rapid cu oxigenul la temperatura camerei, acest lucru datorându-se, probabil, stratului de
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
făcând parte din blocul "d". Din punct de vedere chimic, lutețiul este un lantanid tipic: starea sa de oxidare comună este de +3, ce poate fi observată în oxizii săi, în compușii interhalogenici sau în alți compuși. Într-o soluție apoasă, ca compușii altor lantanide mai grele, compușii de lutețiu formează un complex cu nouă molecule de apă înglobate în molecula lor. (se spune despre ei că sunt nonahidrați). l a fost descoperit în mod independent în anul 1907 de către omul
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
de oxidare +3 în compuși. Totuși, compușii săi au adesea numele format după nomenclatura Stock (de exemplu, clorura de lutețiu (III) este același lucru cu clorura de lutețiu). Încă o dată, această proprietate se aseamănă cu a altor lantanide. Majoritatea soluțiile apoase ale sărurilor de lutețiu sunt incolore și formează cristale de culoare albă în urma încălzirii. Însă, excepția de la regulă este iodura. Sărurile solubile, ca și azotatul, sulfatul și acetatul formează hidrați în timpul cristalizării. Oxidul, hidroxidul , fluorura, carbonatul, fosfatul și oxalatul sunt
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
precipitează. Oxalatul e apoi transformat în oxid prin încălzirea sa sub oxigen. Prin reacționarea oxidului de ytriu rezultat cu fluorură de hidrogen, se obține fluorura de ytriu. Folosind săruri de amoniu cuaternare ca extractanți, ytriul preferă să rămână în faza apoasă: când contra-ionul e nitrat, lantanidele ușoare sunt îndepărtate, dar când contra-ionul e tiocianat, lantanidele grele sunt îndepărtate. Sărurile de ytriu de puritate 99.995% sunt obținute prin această metodă. Producția anuală de oxid de ytriu a ajuns la 600 de
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Diferite abordări au fost luate pentru a atinge acest obiectiv, multe dintre ele producînd rezultate semnificativ mai bune decât cele pe bază de capsule-moi de ulei în ciuda multor încercări de a optimiza compoziția lor. Exemple de astfel de abordări: dispersie apoasă de solid CoQ cu polimer tiloxapol, formulări bazate pe diverși agenți de solubilizare, de exemplu, lecitină hidrogenată, și complexarea cu ciclodextrine; printre acestea din urmă, complexul cu β-ciclodextrina s-a fost dovedit a crește biodisponibilitate. Este utilizat în industriile farmaceutice
Coenzima Q10 () [Corola-website/Science/313091_a_314420]
-
lui băuturile alcoolice erau taxate pe bază de tărie, procentajul a fost rotunjit la 40, pentru a face mai simplă calcularea taxei. La tării mai mici decât 38-40, votca băută simplu (fără gheață, sau neamestecată cu alte lichide) are gust apos; la tării mai ridicate, gustul acesteia dă senzație de ardere. Unele guverne stabilesc ca și conținutul minim de alcool la băuturi să se numească „votca”. Spre exemplu, Uniunea Europeană stabilește un minim de 37,5% de alcool pe volum. Deși votca
Votcă () [Corola-website/Science/313208_a_314537]
-
CaCO=CaO+CO "Reacția de substituție" (numită și reacția de înlocuire) este reacția chimică în care o substanță simplă ia locul unui element dintr-o substanță compusă. Formulă generală: A+BC=AC+B De exemplu: reacția dintre fier și soluția apoasa de piatră vânata: Fe + CuSO = FeSO + Cu↓ " Reacția de schimb" (numită și reacția de dublă înlocuire) este reacția chimică în care două substanțe compuse își schimbă între ele unele elemente. Formulă generală: AB+CD=AD+CB De exemplu: reacția de
Reacție chimică () [Corola-website/Science/314716_a_316045]