4,476 matches
-
multe ori între catolicism și protestantism. Fratele său Louis de Bourbon a devenit șeful protestanților în timp ce Ecaterina de Medici, regentă în numele fiului ei Carol al IX-lea l-a numit locotenent general al regetului (1561). A fost rănit mortal în asediu de la Rouen la 13 noiembrie 1562. A murit patru zile mai târziu, la vârsta de 44 de ani. Împreună cu soția sa Ioana a III-a a avut următorii copii: Cu metresa sa, Louise de La Béraudière de l'Isle Rouhet, a
Antoine de Navara () [Corola-website/Science/324764_a_326093]
-
(29 mai 1453 - 11/12 septembrie 1683) acoperă perioada de după cucerirea Constantinopolului până la asediul Vienei. Această perioadă, imperiul a atins un grad de dezvoltare economică și militară deosebit, favorizat de așa-numita „Pax Ottomana”. În această perioadă, Imperiul Otoman s-a extins spre sud-vest în nordul Africii și s-a înfruntat cu renăscutul Imperiu
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Tatăl lui a fost ducele Pemmo de Friuli, iar Ratchis a fost căsătorit cu Tassia, provenind din Roma. El a domnit în pace, până în momentul în care, din motive necunoscute, a asediat Perugia. Papa Zaharia l-a convins să ridice asediul. Mai mult decât atât, Ratchis s-a retras de la conducerea regatului și s-a retras la abația din Montecassino, împreună cu familia sa. După moartea regelui Aistulf în 756, a încercat să revină, devenind duce de Spoleto, însă a fost înfrânt
Ratchis al longobarzilor () [Corola-website/Science/324790_a_326119]
-
Pavia). Fiul lui Desiderius, Adalgis a strâns o puternică armată la Verona, însă tânărul prinț a fost atacat și presat de franci către litoralul adriatic și a fugit la Constantinopol, înainte de a purta o confruntare directă cu Carol cel Mare. Asediul Paviei a durat până în iunie 774, când, în schimbul promisiunii ținerii în viață a soldaților și supușilor săi, Desiderius s-a predat și a ordonat deschiderea porților. Desiderius a fost exilat în abația din Corbie, unde a și murit (în jurul anului
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
reglementa disputele teritoriale. Este probabil ca Arechis să fi încuviințat încheierea păcii cu Neapole de teama amenințării dinspre nord a francilor. Această teamă s-a materializat în 787, atunci când Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către noua sa reședință, portul Salerno. Aflat sub presiunea francilor, Arechis s-a supus (fie și aparent) suzeranității acestora. După cum biograful
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
615, a fost cucerită Concordia, iar în 642 Opitergium (astăzi, Oderzo), autoritatea ducilor extinzându-se către sud în detrimentul Exarhatului de Ravenna. În 663, Cividale a fost pentru scurt timp capturat de către avari, însă regele Grimoald I l-a recucerit. După asediul Paviei din 774, regele Carol cel Mare al francilor i-a permis lui Hrodgaud să păstreze puterea asupra ducatului de Friuli. După ce Hrodgaud s-a răsculat și a căzut în luptă în anul 776, Carol cel Mare l-a înlocuit
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
când ea a refuzat și a încercat să fugă, a fost prinsă și întemnițată vreme de patru luni la Como. A reușit să fugă din nou, la Canossa, bucurându-se de protecția contelui Adalbert Azzo; ca urmare, Berengar a început asediul asupra Canossei. Adelaida a reușit să trimită un emisar prin care să anunțe că este dispusă să se pună la mila lui Otto I "cel Mare", regele Germaniei. Ca urmare, Otto a pornit cu o armată în sprijinul Adelaidei, după
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca rege pe Cleph. Noul monarh a extins granițele regatului, încheind cucerirea regiunii Toscana și supunând Ravenna asediului. Cleph a încercat să urmărească cu consecvență politica promovatp de predecesorul său Alboin, care țintea către distrugerea instituțiilor legal-administrative instituite cu fermitate în timpul guvernării ostrogote și bizantine, prin eliminarea celei mai mari părți din aristocrația de origine latină, ocuparea de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
se spună "grivați" iar satului, "Grivița". În timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, Grivița a fost poziția unei importante întărituri otomane formate din mai multe redute și parte a complexului de fortificații al Plevnei. Bătălia de la Grivița a făcut parte din prelungitul asediu al Plevnei și s-a soldat cu moartea multor soldați ruși și români: pierderile unităților românești aici au fost cele mai mari din tot războiul. În Grivița se află o școală construită în 1916, precum și un parc amenajat în 1956
Grivița, Plevna () [Corola-website/Science/324853_a_326182]
-
bizantin Grigore de Bari, aflați amândoi în acel moment la Benevento. Ei au ajuns împreună la Nola, însă Pandenulf a refuzat să presteze omagiu principeliu beneventin. Drept urmare, beneventinii și grecii s-au raliat celor din Salerno în a asedia Capua. Asediul a întâmpinat însă dificultăți și singurul care a rămas să îl continue a fost principele de Benevento. Între timp, Pandenulf a reînnoit fidelitatea față de papalitate, sperând să folosească prestigiul papei Ioan al VIII-lea ca armă împotriva adversarilor săi. Cetățenii
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
10 soldați ruși. Legiunea a plecat pe 22 februarie spre Mistra . Pe 8 martie, legiunea a zdrobit o unitate otomană de aproximativ 1.000 de oameni în dreptul satului Berdani, iar o zi mai târziu a ajuns în fața Mistrei. După un asediu de 9 zile, legiunea a cucerit fortăreața, forțând garnizoana otomană (aproximativ 2.000 de soldați) să se predea. Grecii au masacrat populația musulmană din oraș, fiind semnalate cazuri în care copii au fost aruncați din minaretele moscheelor . Cruzimea cu care
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
Koroni. Pe 1 martie, cei 587 de soldați ruși sub comanda lui Fiodor Orlov au fost debarcați în apropierea portului, lor alăturându-se 2.000 de voluntari greci. Sub acoperirea artileriei navale, grecii și rușii au început lucrările genistice pentru asediu. Rușii și grecii nu dispuneau de suficient de mulți soldați și artilerie de asediu pentru luarea cu asalt a fortificațiilor și au ales să sape galerii sub fortăreață, în care doreau să plaseze încărcături explosive cu ajutorul cărora să distrugă zidurile
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
au fost debarcați în apropierea portului, lor alăturându-se 2.000 de voluntari greci. Sub acoperirea artileriei navale, grecii și rușii au început lucrările genistice pentru asediu. Rușii și grecii nu dispuneau de suficient de mulți soldați și artilerie de asediu pentru luarea cu asalt a fortificațiilor și au ales să sape galerii sub fortăreață, în care doreau să plaseze încărcături explosive cu ajutorul cărora să distrugă zidurile cetății. Pe 25 martie a sosit în portul Koroni escadra condusă de contraamiralul Andrei
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
vasul de linie „Europa”. Turcii au reușit să contracareze lucrările de minare a fortificațiilor distrugând pe 2 aprilie o galerie săpată sub zidurile cetății, gata să fie utilizat. Pe 25 aprilie, Alexei Orolov, tocmai întors din Italia, a ordonat ridicarea asediului cetății Koroni și retragerea trupelor la Navarino, care tocmai fusese cucerit de trupele ruso-elene. Pe 29 martie s-a format o escadră din două nave de linie și o fregată sub comanda lui Ivan Abramovici Hannibal. Această escadră a primit
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
de preoți sau lideri militari locali, în întreaga peninsulă. În timp de trupele ruse și milițiile elene asediau cetățile Koroni și Navarino, locuitorii din insulele Zakynthos, Corfu și Cefalonia au atacat orașul Patras, pe care l-au cucerit după un asediu de 20 de zile, distrugându-l aproape în totalitate. Prin cucerirea orașului, insurgenții aveau la dispoziție un port la Marea Mediterană. Efectivele rebelilor ajunseseră la 10.000 de oameni. Sub conducerea armatorului Ioannis Vlachos (Daskalojannis) a izbucnit o revoltă antiotomană în
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
Asediul Acrei din 1291 a fost o operațiune militară care s-a soldat cu pierderea orașului de către cruciați și la respectiva cucerire a cetății de către musulmani. Aceasta este considerată una dintre cele mai importante bătălii ale acelei perioade de timp. Deși
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
au mai continuat, capturarea Acrei a marcat sfârșitul cruciadelor spre Levant. Căderea Acrei a însemnat nu numai pierderea ultimului bastion al Regatului Cruciat al Ierusalimului, dar și a Țării Sfinte. Pe 27 aprilie 1289 armatele sultanului Mameluc Kalaun, după un asediu scurt care a durat puțin mai mult de o lună, au cucerit Tripoli. A fost un punct de cotitură în istoria decăderii Regatului Ierusalimului și punctul de plecare al declinului ultimei fortăreți creștine din Țara Sfântă - orașul Acra. La căderea
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
a fost trimis drept răspuns un mesaj vag, fapt pentru care acesta a decis să înceapă războiul. Pe 5 aprilie Sultan Al-Esseraf a sosit de la Cairo, și șe-a așezat trupele la marginea orașului Tal Al-Fukar. Pe 6 aprilie începe oficial asediul Acrei. Două zile mai târziu au sosit și și-au instalat pozițiile catapultele, care pe 11 aprilie au început bombardarea regulată a fortăreții. Din 11 aprilie până pe 7 mai, asediul orașului are un caracter slab din partea asediatorilor. Catapultele bombardează metodic
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
la marginea orașului Tal Al-Fukar. Pe 6 aprilie începe oficial asediul Acrei. Două zile mai târziu au sosit și și-au instalat pozițiile catapultele, care pe 11 aprilie au început bombardarea regulată a fortăreții. Din 11 aprilie până pe 7 mai, asediul orașului are un caracter slab din partea asediatorilor. Catapultele bombardează metodic zidurile, soldații încearcă să sape șanțuri, dar sunt îndepărtați de arbaleții de pe turnuri. Cruciații însă în mod contrar, atacă constant. Potrivit unor surse, în prima săptămână de asediu, templieriii au
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
7 mai, asediul orașului are un caracter slab din partea asediatorilor. Catapultele bombardează metodic zidurile, soldații încearcă să sape șanțuri, dar sunt îndepărtați de arbaleții de pe turnuri. Cruciații însă în mod contrar, atacă constant. Potrivit unor surse, în prima săptămână de asediu, templieriii au organizat un raid important, care a dus la capturat și aducerea în oraș a 5000 de prizonieri. Pe 13-14 aprilie cruciații au încercat o incursiune pe flancul drept al mamelucilor, însă furtuna a împrăștiat navele, și comandanții n-
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
5000 de prizonieri. Pe 13-14 aprilie cruciații au încercat o incursiune pe flancul drept al mamelucilor, însă furtuna a împrăștiat navele, și comandanții n-au mai riscat cu noi incursiuni. Spre sfârșitul lunii aprilie, inginerii sultanului termină pregătirea mașinilor de asediu, iar pe 4 mai începe un bombardament masivă, care a durat zece zile, fără pauză. În aceeași zi, regele Henric ajunge în Acra, pe 40 de nave. Aducînd trupe: 100 de cavalerie și 3000 de infanteriști. Pe 7 mai Henric
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
germane, care fără să țină seama de neutralitatea Olandei, Luxemburgului și Belgiei printr-un atac rapid să treacă în forță prin aceste două țări neutre și să surprindă Franța. Conform Planului Schlieffen Parisul nu urma să fie cucerit (în 1870 Asediul Parisului a durat luni) nici industria slăbită, ci capturarea marii majorități a Armatei franceze ca și în Războiul franco-prusac. Armata franceză urma să se replieze în jurul capitalei în apărarea acesteia și forțată să lupte într-u luptă de învăluire din partea
Planul Schlieffen () [Corola-website/Science/326170_a_327499]
-
industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din lecțiile învățate de către germani (și austrieci), de la Războiul ruso-japonez din 1904-1905. În timpul războiului, japonezii au demontat o serie de obuziere de apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse fortificată de la Port Arthur. Aceasta a fost o noutate ca, până la acea dată, experții militari considerau că cele mai mari tunuri transportabile de asediu pot fi în jurul calibrului de 20 cm. Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse fortificată de la Port Arthur. Aceasta a fost o noutate ca, până la acea dată, experții militari considerau că cele mai mari tunuri transportabile de asediu pot fi în jurul calibrului de 20 cm. Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene nu a reușit să tragă învățăminte din lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
fost asediate de forțele neregulate elene, dar nu au fost cucerite, pentru că revoluționarii nu dispuneau de artilerie. Cu excepția Tripoliței, toate cetățile aveau acces la mare și puteau fi reaprovizionate și sprijinite cu forțe noi de către marina otomană. Kolokotronis a organizat asediul Tripoliței începând din mai, reușind să cucerească orașul pe 23 septembrie. Orașul a fost dat devastat de gloate furioase timp de două zile . Apărătorii turci ai Actrocorinthului au negociat îndelung predarea orașului, eveniment care a avut loc pe 14 ianuarie
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]