8,235 matches
-
altruiste. Asistăm nu atât la dispariția nihilistă a idealurilor, cât la o nouă organizare socială a eticului compatibil cu individul hipermodern. Idealurile de Bine și de Drept sunt oricum, dar nu moarte: chiar dacă nu construiesc o lume după chipul și asemănarea lor, ele permit totuși judecarea, criticarea și corectarea anumitor excese sau derive ale universului individualist-consumerist. Adevărul este că epoca noastră nu e martora atât a deprecierii tuturor valorilor, cât a unei relansări a interogației morale legate de reculul influenței politicului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
economicului asupra politicului, așa cum susțin economiștii neoliberali. O comparație între OMCxe "Asociația Națională a Avocaților Democrați din Mexic", AMIxe "Acordul Multilateral asupra Investițiilor (AMI)" și AGOAxe "Legea privind dezvoltarea și crearea de oportunitățiîn A :în Africa (AGOA)" ne arată o asemănare izbitoare între principiile și prevederile care stau la baza acestor instituții de impunere a regulilor comerțului formal. Trăsăturile comune ale celor trei instituții sunt: • încalcă, în măsuri diferite, principiile bunei guvernări, excluzând de la decizii Africaxe "Africa" și țările în curs
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
consideră munca în afara căminului importantă nu doar pentru câștigurile financiare pe care le aduce, ci și pentru că se pot menține astfel în pas cu lumea. Cazurile prezentate arată că femei ai căror soți au poziții economice foarte diferite împărtășesc unele asemănări în privința controlului asupra veniturilor familiei și asupra împărțirii sarcinilor domestice. Totuși, există diferențe individuale în ceea ce privește modul în care femeile își percep slujba remunerată și în care au obținut controlul asupra venitului propriu. Concluziitc " Concluzii" Prin analizarea celor șaisprezece cazuri de
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
în cazul întreprinderilor. Să explicităm aceste interacțiuni cu ajutorul unor diagrame. Cele cinci sisteme își au originea din funcționarea sistemului nervos central uman și atât aranjarea lor spațială, cât și interacțiunile dintre ele sunt bazate pe fiziologia complexului creier/corp uman. Asemănarea cu diagrama fiziologiei corpului uman este clară (vezi figura 1.13). Se poate observa că: funcționarea este același lucru ca și sistemul 1; metasistemul constă din sistemele 2, 3, 4 și 5; sistemul 4 interacționează cu mediul extern; sistemele 2
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
deja o sintagmă a memoriei colective. Al doilea moment al convulsiei demografice este identificabil la grupurile de vârstă între 0-4 și 5-10 ani, fiind datorată părinților perioadei postdecembriste, deci tot unei schimbări de regim. Nu vom face nici o speculație în legătură cu asemănarea celor două perioade dar similitudinile demografice ne pun pe gânduri. Ce au comun cele două momente încât populația fertilă intră în convulsie demografică. Este o chestiune pe care am discutat-o și cu demograful american Steve Cutler, de la care am
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
o vedem pe scenă lîngă mormântul lui Proteu, fusese răpită de Hermes și adusă aici pe un nor, din porunca zeilor cerești, care, pentru a întinde o cursă pământenilor, îi concepuseră un dublu fantomatic, o imagine înșelătoare prin perfecta ei asemănare cu modelul. Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu mai înțelege nimic, până-ntr-atât copia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spune chiar el. Ceea ce fascinează în scena întâlnirii dintre Elena și Menelau este faptul că fiecare dintre ei crede despre celălalt că e o fantomă. Debutul dialogului stă sub semnul terorii și al groazei, provocate, pe de o parte, de asemănarea care îi uluiește pe amândoi, iar pe de altă parte de incertitudinea cu privire la identitatea lor. Când Elena îi spune lui Menelau cine este, acesta o invocă pe Hecate pentru a o implora să-i trimită fantome (phasmata) favorabile. Elena protestează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în tăcerea ei, Virgilia are și ea uitătura fixă și îngrozită a femeilor care au văzut moartea cu ochii, care au privit-o drept în față? Doar ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu Macbeth, cele două grandioase figuri shakespeariene ale unui bloody man, erou și monstru deopotrivă. Dincolo de eroismul lui Coriolan, ceva amintește de Richard al III-lea, de care totuși pare să se deosebească în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în centrul unei problematici mai largi, legată de puterile și pericolele asociate imaginii. O imagine care poartă în ea forța străvechilor efigii și în care se ascunde, în același timp, posibilul vid al simulacrelor. Forma (shape) conturată, imaginea croită „după asemănarea cu... ” au deopotrivă consistența realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul provocării aparițiilor, este totodată cel ce se folosește de ispitirile aparenței, cel a cărui artă poate fi definită ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul provocării aparițiilor, este totodată cel ce se folosește de ispitirile aparenței, cel a cărui artă poate fi definită ca un veritabil iluzionism al asemănării. Iar în contextul creștin propriu lui Shakespeare, această „uzurpare” a formei nu are cum să nu fie pusă în relație cu demoniacul 1. Ne amintim că tema formei „uzurpate” este introdusă în Hamlet de apariția spectrului. La un prim nivel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
uzurpată de diavol pentru a-i înșela și duce la pierzanie pe cei vii. Dar semnificația „uzurpării” depășește cu mult această referință istorică la o anumită concepție despre fantomă, atingând chestiunea fundamentală a imitației, a fabricării unei aparențe, a unei asemănări diabolice. Forma uzurpată este mimeticul care încearcă să treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n mână cu cea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mimeticul care încearcă să treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n mână cu cea a imaginilor, a acestor asemănări mincinoase folosite ca amăgiri, capcane, iluzii seducătoare și, mai presus de orice, cu demonizarea teatrului. Teatrul, artă a cărei esență constă în a vedea și a fi văzut, artă a privirilor reciproce, artă în care puterile viziunii par demultiplicate. Teatrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
privirilor reciproce, artă în care puterile viziunii par demultiplicate. Teatrul, artă idolatră prin excelență, care împinge până la ultimele limite confuzia dintre imitatio și animatio. Teatrul - artă demiurgică rivalizând cu creația, adică artă a materiei ce se însuflețește după chipul și asemănarea viului. Acesta este teritoriul magicianului shakespearian, inițiat în stranii mistere legate, în ultimă instanță, de marile întrebări ale vieții și ale morții. În dimensiunea sa magică, de „artă păgână”, teatrul lui Shakespeare se dovedește capabil nu numai să readucă morții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apăruse în vis, iar el, scepticul ce se îndoia profund de adevărul viselor și de posibila întoarcere a morților, făcuse o excepție de data aceasta, acceptând ca pe o fatalitate prorocirile îndureratei regine, într-atât de mare i se păruse asemănarea nălucirii din vis cu aceasta și într-atât de aievea, de real i se păruse tot ceea ce visase. Preziceri, oracole, fantome, asemănări izbitoare și coincidențe surprinzătoare, toate aceste fire se adună și se înnoadă în ultimul act al piesei - „actul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de data aceasta, acceptând ca pe o fatalitate prorocirile îndureratei regine, într-atât de mare i se păruse asemănarea nălucirii din vis cu aceasta și într-atât de aievea, de real i se păruse tot ceea ce visase. Preziceri, oracole, fantome, asemănări izbitoare și coincidențe surprinzătoare, toate aceste fire se adună și se înnoadă în ultimul act al piesei - „actul Paulinei”, așa cum am mai spus -, actul tuturor magiilor, al tuturor revenirilor la viață ale unor morți adevărați sau doar crezuți ca atare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a înlocui privirea femeii altădată vii, iar această amețitoare confuzie îi dă Hermionei, prin mijlocirea Paulinei, o neașteptată putere. Momentul în care „magiciana” îi smulge lui Leontes jurământul că nu se va căsători niciodată fără consimțământul ei introduce discret tema asemănării, a unui dublu al reginei pe care Paulina se însărcinează să-l caute și să-l găsească. Un dublu care să-i semene leit, ca un portret, ca o pictură (picture). „As like Hermione in her picture”, o altă Hermionă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu totul în seama Paulinei, Leontes promite că va aștepta cu însurătoarea până când, după chiar spusele acesteia, „prima voastră soție va respira din nou (breath)”. Și astfel, această primă convocare a fantomei, care leagă strâns tema reîntoarcerii moartei de tema asemănării, pregătește cu multă îndemânare terenul pentru viitoarele evenimente, anunțând încă de pe acum episodul statuii ce va prinde viață. Mai mult decât atât, pentru a apropia și mai mult fantoma de o făptură asemănătoare ei, înainte de a introduce în scenă statuia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asemănătoare ei, înainte de a introduce în scenă statuia, Shakespeare tratează întoarcerea Perditei ca și cum ar fi vorba despre revenirea unei „arătări” ce seamănă izbitor cu propria-i mamă. Reîntâlnirea cu Perdita sau scena dublei fantome: fantoma Perditei (crezută moartă) și, prin asemănarea perfectă cu răposata ei mamă, fantoma Hermionei însăși... „Ești maică-ta! Ești maică-ta!”, va exclama uluit Leontes. Se pare că acum totul este pregătit pentru dezvăluirea faimoasei statui. Despre statuia aceasta, care aparține Paulinei și e păzită de ea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dezvelite („you wonder”), care nu numai că-i amuțește pe privitori, dar îi și face să rămână înmărmuriți, încremeniți, metamorfozați parcă în stane de piatră. Shakespeare pare să ne conducă aici în însuși miezul ambivalenței imagine neînsuflețită/imagine vie. Efectul asemănării este atât de șocant, încât el se calchiază, ca să zicem așa, pe efectul apariției unei fantome. Perdita, împietrită, înțepenește în fața acestei apariții tot atât de tulburătoare ca un spectru. În ciuda tăcerii sale, Leontes are impresia că statuia îl mustră, îi amintește de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de către Pericle, apoi cea a Thaisei, conform aceleiași scheme care va funcționa în Poveste de iarnă pentru Leontes -, Shakespeare introduce între cele două scene momentul apariției Dianei-Artemis în visul lui Pericle. În scena recunoașterii Marinei, Pericle remarcă în primul rând asemănarea izbitoare a acesteia cu răposata lui soție, asemănare ce-l va face să spună: „Așa ar putea arăta astăzi fata mea”. Marina are statura și chipul Thaisei și totuși, atunci când își rostește numele care i se dăduse la botez, Pericle
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scheme care va funcționa în Poveste de iarnă pentru Leontes -, Shakespeare introduce între cele două scene momentul apariției Dianei-Artemis în visul lui Pericle. În scena recunoașterii Marinei, Pericle remarcă în primul rând asemănarea izbitoare a acesteia cu răposata lui soție, asemănare ce-l va face să spună: „Așa ar putea arăta astăzi fata mea”. Marina are statura și chipul Thaisei și totuși, atunci când își rostește numele care i se dăduse la botez, Pericle e cuprins de teama de a nu avea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
său de indecizii: realitate sau vis, adevăr sau minciună, corp în care pulsează viața sau vedenie, iluzie lipsită de substanță? Și ca și cum uneori ar vrea să sporească și mai mult incertitudinea, Shakespeare nu se mulțumește să asocieze falsa moarte cu asemănarea, ci le adaugă și travestirea. Astfel, în ultimul act din Cymbeline, când Belarius și cei doi tineri prinți, Guiderius și Arviragus, o revăd pe Imogena - Fidele -, Guiderius exclamă: „uite că mortul nostru este viu”, iar Belarius se întreabă: „nu cumva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cymbeline, când Belarius și cei doi tineri prinți, Guiderius și Arviragus, o revăd pe Imogena - Fidele -, Guiderius exclamă: „uite că mortul nostru este viu”, iar Belarius se întreabă: „nu cumva a înviat?”, neputându-se hotărî dacă e vorba despre o asemănare perfectă sau despre reîntoarcerea unui strigoi. O asemănare perfectă cu atât mai derutantă, cu cât tânărul crezut mort are acum înfățișarea unei femei ce seamănă ca două picături de apă cu „răposatul Fidele, cel rumen în obrăjori și atât de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Guiderius și Arviragus, o revăd pe Imogena - Fidele -, Guiderius exclamă: „uite că mortul nostru este viu”, iar Belarius se întreabă: „nu cumva a înviat?”, neputându-se hotărî dacă e vorba despre o asemănare perfectă sau despre reîntoarcerea unui strigoi. O asemănare perfectă cu atât mai derutantă, cu cât tânărul crezut mort are acum înfățișarea unei femei ce seamănă ca două picături de apă cu „răposatul Fidele, cel rumen în obrăjori și atât de blând”, după cum și-l amintește Arviragus. Moartea presupusă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atât mai derutantă, cu cât tânărul crezut mort are acum înfățișarea unei femei ce seamănă ca două picături de apă cu „răposatul Fidele, cel rumen în obrăjori și atât de blând”, după cum și-l amintește Arviragus. Moartea presupusă, dar falsă, asemănarea și travestirea își dau aici mâna pentru obținerea unui „efect de fantomă”, la a cărui ambiguitate contribuie, în mare măsură, „metamorfoza” produsă: dublul este feminin. Falsa moarte e prezentă de-a lungul întregii piese, iar granița dintre ea și moartea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]