4,306 matches
-
(n. cca. 1033 - d. iulie 1122) a fost prima soție a normandului Robert Guiscard, duce de Apulia (1059-1085), cu care s-a căsătorit în 1051 sau 1052, pe cînd el era doar un baron de mică însemnătate din Calabria, însă aflat în plină ascensiune. Alberada era tânăra mătușă a seniorului Gerard de Buonalbergo. Ca zestre, ea i-a adus lui Guiscard un număr de 200 de cavaleri. Ea a fost mama a doi copii
Alberada de Buonalbergo () [Corola-website/Science/328206_a_329535]
-
el în Italia (cca. 1047). Drogo s-a menținut ca aliat apropiat al lui Guaimar și i-a acordat sprijinul împotriva lui Pandulf după reinstalarea celui din urmă în Principatul de Capua. Cu toate acestea, nereușind să își controleze proprii baroni, Drogo nu a fost în stare să pună capăt acțiunilor de brigandaj și disputelor interfeudale care zdruncinau sudul Italiei. El s-a văzut nevoit să alunge atât pe fratele său mai tânăr Robert cât și pe nou sositul Richard Drengot
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
și Calabria, principe de Salerno și suzeran al Siciliei. Succesele sale se datoraseră atât marilor sale calități, cât și înțelegerii avute cu Scaunul papal. El a creat și consolidat o puternică forță ducală, care însă a stârnit multe revolte ale baronilor, una dintre acestea având loc în 1078, în contextul în care el a solicitat vasalilor din Apulia un sprijin financiar în vederea logodnei fiicei sale. În cucerirea atâtor teritorii, el nu a mai avut vreme pentru organizarea lor internă. În istoria
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
1051-1057) cu soția sa, longobarda, Gaitelgrima de Salerno. Abelard urma să moștenească pământurile tatălui său, însă Robert Guiscard, unchiul și protectorul său, ales conte la moartea lui Umfredo, le-a confiscat. În aprilie 1064, Abelard s-a aliat cu trei baroni nemulțumiți: (Godefroi de Conversano, Josselin de Molfetta și Robert de Montescaglioso), într-o rebeliune contra lui Robert Guiscard, care tocmai plecase pentru a cuceri Sicilia de la sarazini. Răsculații au primit ajutor financiar și militar de la Perenos, ducele bizantin de Durazzo
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
a capitulat în 1072, iar Robert a revenit în peninsulă anul următor, anihilând cu ușurință pe cei mai mulți dintre răsculați. Cu toate acestea, el a căzut bolnav la Trani și dus la Bari, unde soția sa, Sichelgaita i-a convins pe baroni să îl proclame ca moștenitor pe fiul său, Roger Borsa. Abelard a fost singurul dintre baroni care nu a fost de acord cu alegerea acestuia, pretinzând că moștenitorul de drept al ducatului de Apulia era el însuși. El s-a
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
cei mai mulți dintre răsculați. Cu toate acestea, el a căzut bolnav la Trani și dus la Bari, unde soția sa, Sichelgaita i-a convins pe baroni să îl proclame ca moștenitor pe fiul său, Roger Borsa. Abelard a fost singurul dintre baroni care nu a fost de acord cu alegerea acestuia, pretinzând că moștenitorul de drept al ducatului de Apulia era el însuși. El s-a răsculat din nou în 1078, având alături pe Godefroi de Conversano și pe Petru al II
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
mai mare, Bohemund de Taranto, avut de Guiscard din prima sa căsătorie. În 1073, Sichelgaita deja îl proclama pe Roger ca moștenitor, imediat după ce Robert Guiscard se afla bolnav la Trani. Un văr al lui Roger, Abelard a fost singurul baron care a manifestat dizidență față de numirea lui Roger, pretinzând că el ar fi succesorul de drept asupra ducatului. Roger l-a însoțit pe tatăl său într-o campanie în Grecia în 1084, împotriva Bizanțului. El se afla astfel în Grecia
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
conferit fratelui său Cosenza și alte posesiuni în regim alodial. În 1089 Roger Borsa a fost oficial învestit cu ducatul de Apulia de către papa Urban al II-lea. Roger a permis emiterea de monedă proprie de către cel puțin doi dintre baronii săi (Fulco de Basacers și viceducele Manso). El a plănuit urbanizarea Italiei sudice prin acordarea de hrisoave către diferite orașe și încurajarea planurilor de urbanizare a acestora. În 1090, alături de papa Urban al II-lea, el l-a încurajat pe
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
Roger al II-lea al Siciliei cu prima sa soție, Elvira de Castilia. Roger apare pentru prima dată în cronici ca fiind prezent la Melfi în 1129, acceptând alături de tatăl său și de fratele său mai mic, Tancred fidelitatea din partea baronilor revoltați din Peninsula Italică. După învestirea sa ca duce de Apulia în 1135, unde se pare că a fost pus sub tutela și supravegherea lui Robert de Selby, Roger a luat parte la campaniile tatălui său în regiune, distingându-se
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
fost Duce de Apulia și Calabria începând din 1154. Roger era fiul întâi născut al regelui Guillaume I "cel Rău" al Siciliei cu soția sa, Margareta de Navarra. În scurta sa viață, el a fost în două rânduri obiectul intenției baronilor sicilieni de a-l înlocui pe tatăl său pe tronul regal. Momentul în care tatăl său l-a numit duce de Apulia nu este cunoscut, fiind totuși de presupus că acest lucru s-a petrecut după înscăunarea tatălui său din
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
tronul regal. Momentul în care tatăl său l-a numit duce de Apulia nu este cunoscut, fiind totuși de presupus că acest lucru s-a petrecut după înscăunarea tatălui său din 1154. În 1156, când avea vârsta de trei ani, baronii din regat s-au opus cancelarului Maio de Bari, gândindu-se să îl înlăture nu numai pe acesta, dar și pe regele Guillaume, pe care să îl înlocuiască cu nevârstnicul său fiu. Răsculații considerau că, odată tronul ocupat de un
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
pe acesta, dar și pe regele Guillaume, pe care să îl înlocuiască cu nevârstnicul său fiu. Răsculații considerau că, odată tronul ocupat de un minor, ei ar fi fost liberi față de controlul regal. În 1161, după reușita asasinării lui Maio, baronii rebeli l-au făcut pe Roger să defileze pe străzile din Palermo, anunțând preluarea tronului de către acesta și anunțând apropiata sa încoronare în catedrala din Palermo. Totuși, populația a susținut ideea de a-l instala pe tron pe Simon, fostul
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
Lecce față de cele ale Constanței, fiica fostului rege Roger al II-lea și soția împăratului Henric al VI-lea de Hohenstaufen, fiul lui Barbarossa, deși chiar și el însuși emitea pretenții asupra tronului. El avea de partea sa mulți dintre baronii din peninsulă, însă cancelarul lui Tancred de Lecce, Matei de Ajello, răspândise zvonuri sordide despre viața sa privată, iar sprijinul de care se bucurase contele de Andria s-a erodat rapid. Roger s-a alăturat contelui Richard de Carinola și
Roger de Andria () [Corola-website/Science/328294_a_329623]
-
partea sa orașele prin acordarea și lărgirea de privilegii. La Gravina (iunie 1192), el a întărit sprijinul din partea Papalității prin predarea către papă a poziției de legat asupra Siciliei. În 1192 și 1193, el a condus personal campanii reușite împotriva baronilor din Apulia. Însă moartea sa, la Palermo (20 februarie 1194), la doar câteva zile după cea a tânărului său fiu și co-rege, Roger al III-lea, a deschis calea instaurării domniei Hohenstaufenilor în Regatul Siciliei. Soția sa, Sibila de Acerra
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
vreme de aproape un secol. Succesorul lui Roger al II-lea a fost fiul său, Guillaume I, cunoscut ca "Guillaume cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa de popularitate în rândul acelor cronicari care simpatizau cu răscoala baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au răsturnat de la putere familia domnitoare
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
pynând capăt "imperiului african" visat de Roger al II-lea. Politica antinobiliară promovată de Maio a condus la o conspirație generală, iar în noiembrie 1160 cancelarul a fost asasinat la Palermo de către influentul Matei Bonello, conducătorul nobililor sicilieni revoltați. Oricum, baronii de multă vreme complotau pentru detronarea lui Guillaume însuși. Dorind ca tronul să beneficieze de puteri reduse, ei îl vedeau pe fiul mai mare al regelui, Roger, devenit între timp duce de Apulia și Calabria ca Roger al IV-lea
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
informație secretă aflată de el: existența unui plan al Înaltului Comandament al Wehrmacht-ului care prevedea ocuparea militară totală a României de către Armata Germană în cazul ieșirii țării din război. Planul Margareta II se afla la reședința de la București a baronului von Keil (Vasile Cosma), ambasadorul Germaniei în România. Militarii complotiști și conducătorii PCR au convenit să pună mâna pe acest plan cu orice preț. Ofițerul responsabil de Planul Margareta II era maiorul Werner von Richter (Ion Caramitru), fiul generalului Siegmund
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
a fost rănit grav la începutul anului 1943. După ce s-a vindecat, a fost mutat la cerere în Serviciul de Contrainformații al Armatei Germane și a lucrat în Franța și Italia. Richter venise de curând la București în calitate de consilier al baronului von Keil. În urma discuțiilor între ofițerii complotiști și inginerul Comșa s-a propus folosirea căpitanului Matei Udrea (Constantin Diplan) din Regimentul 2 Tancuri pentru a pune mâna pe planul Margareta II. Ofițerul tanchist fusese coleg cu Richter la Școala Militară
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
o atitudine potrivnică față de acesta. Toma era concubinul surorii sale, Cornelia (Cornelia Gheorghiu), iar ofițerul îl bănuia că nu are intenții serioase. Între timp, Richter îl avertizează în mod repetat pe von Keil de creșterea sentimentelor antigermane din țară, dar baronul crede că sabotajele din industria de război, din industria petrolului și din transporturi sunt acțiuni izolate, iar Armata Română este loială Germaniei. Ambasadorul german făcuse o pasiune pentru Corina (Irina Petrescu), o violonistă de la Filarmonică originară din Oradea, și organiza
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
doi își reiau relațiile, iar maiorul german mărturisește că s-a săturat de război, dar că va lupta ca soldat până la capăt. Udrea devine un invitat obișnuit în clădirea Ambasadei și o cunoaște pe Corina. Aflând de o întâlnire a baronului cu violonista într-o vilă discretă de pe str. Stockholm nr. 3, căpitanul ajunge mai repede acolo și simulează o ambuscadă, în urma căreia reușește să ia tiparul cheii de la seiful în care Richter păstra Planul Margareta II. Maiorul observă că s-
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
Wehrmacht-ului. Muncitorii români din București pleacă din fabrici și primesc arme pentru a lupta împotriva nemților. Legăturile telefonice ale Ambasadei cu comandamentele germane sunt întrerupte. Richter îl anunță pe von Keil că România a întors armele împotriva Germaniei, iar baronul se sinucide. Corina este lăsată să fugă, dar este împușcată de un militar de la paza Ambasadei. Înaltul Comandament German ordonă Grupului de Armate Ucraina Sud să ocupe de urgență Bucureștiul și să înăbușe rebeliunea. Avioanele germane bombardează capitala. Se dau
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
Lucrețiu Pătrășcanu, revenind a doua zi la ora 4 cu o echipă de comuniști pentru a-i prelua pe Ion și Mihai Antonescu din arestul improvizat in Palatul Regal și a-i duce într-o casă conspirativă din Vatra Luminoasă. Baronul von Keil este inspirat din baronul Manfred von Killinger (1886-1944), ambasadorul Germaniei naziste în România (1941-1944). El se afla 23 august 1944, împreună cu secretara și amanta sa, Hella Peterson, la vila acesteia de la Săftica. Anunțat de arestarea mareșalului Antonescu și
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
la ora 4 cu o echipă de comuniști pentru a-i prelua pe Ion și Mihai Antonescu din arestul improvizat in Palatul Regal și a-i duce într-o casă conspirativă din Vatra Luminoasă. Baronul von Keil este inspirat din baronul Manfred von Killinger (1886-1944), ambasadorul Germaniei naziste în România (1941-1944). El se afla 23 august 1944, împreună cu secretara și amanta sa, Hella Peterson, la vila acesteia de la Săftica. Anunțat de arestarea mareșalului Antonescu și de întoarcerea armelor împotriva Germaniei, el
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
Germania, la curtea unchiului său Hermann al II-lea, Arhiepiscop de Koln. În 1037, atât tânărul prinț cât și mama sa s-au întors în Polonia și au încercat să preia tronul. Acest lucru a dus la o rebeliune a baronilor locali, care împreună cu așa-numita "Reacție Păgână" a oamenilor de rând, l-au forțat pe Cazimir și pe mama sa să fugă în Saxonia. Cu toate acestea, Cazimir s-a reîntors curând în Polonia și în 1038, a încercat încă
Cazimir Restauratorul () [Corola-website/Science/327697_a_329026]
-
regiuni din vestul Poloniei, deveneau o minoritate mai influentă în Polonia. În 1228, Actele de la Cienia erau adoptate și semnate de Vladislav al III-lea Laskonogi. Ducele Poloniei a promis să ofere "o lege pură și nobilă conform episcopilor și baronilor". Perioada de fragmentare a slăbit conducătorii și a stabilit o tendință permanentă în istoria poloneză, prin care drepturile și rolul nobilimii au fost extinse pe cheltuiala monarhului. În 1226, Konrad I de Masovia a invitat Cavalerii Teutoni pentru a-l
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]