26,421 matches
-
Chipul nu i-l mai văd, vocea nu i-o mai aud. Urcă un munte preocupat și Îndîrjit. E cu spatele la mine. Aprig ca toți tinerii, nu știe că i-am pus În buzunar un săpun parfumat care se moaie la căldura corpului său. Și luptele, brațul care lovește și brațul care se apără. Uneori cruzimea Îl doare mai rău pe cel ce o săvîrșește decît pe cel ce o suportă. CÎte bariere, cîte case cu felinare, cîte cărți de vizită, cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În timpul său și acum au ajuns la mine și nu am nici măcar memoria locului lor. Ar trebui s-o iau de la Început, de la acele asociații incoerente, afective: șerbetul de trandafir și apa străvezie În lumina după-amiezii un obiect moleșit de căldură o pastă care-și schimbă forma, și senzația aceea de greață și de plăcere cînd palma descoperă În buzunar ceva umed și alunecos - miros de citron și mosc - ca un embrion de memorie și Încet Încet se recompune imaginea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
foarte interesant, plin de sugestii, aici depășești jocul formal, te pune În fața enigmei umane. O idee excelentă și realizarea. — Mă bucur că-ți place. Am făcut-o anul trecut. Treizeci de fotografii În două luni, eram ca un taur În călduri, da și ce-a ieșit! Ți-am spus eu că le rup gura. De poza din stînga ce zici? Asta-i recentă. Nu mă recunoști? Autoportret În oglindă. — Foarte bun... dar chipul din oglindă, nu știu, parcă... fața asta ștearsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am ascunde nenorocirea și norocul uite că vecinul a deschis ochii oi fi gîndit eu prea tare și l-am trezit oare băieții or fi folosind și parapsihologia un coniac amice În noaptea asta bîntuie ce-am vrut să spun căldură mare și agenții roșii cu plasele de țînțari la Athénée Palace sus capiii jos capul capuci papucii vol de nuit put putina Bărbatul de alături Își pune batista galbenă În buzunar Îi ia paharul din mînă și-l așează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații jucau șah. Acolo am auzit odată zicala „cade în picioare ca pisica“. Prin urmare, pisicile rămâneau pe acoperiș până bine după asfințit, pentru că smoala se îmbiba de căldură. Când se ridicau să plece, numai ce nu le pleoscăia sub picioare. Stăteam pe trepte așteptând să se însereze și să vină în pod. Aveau voie să urce pe acolo, ca locatarii, pentru că ele stârpeau șobolanii. Pe prima am prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lucru din el. Pur și simplu din curiozitate. Va fi bombardat din nou, nu-i așa? Mi-a promis că mă duce. Pe jos, pur și simplu la plimbare, căci peste câteva zile va fi deja imposibil. În fiecare dimineață, căldura ce răzbătea pe ușa brutăriei din orașul de jos smulgea o bucată din ceața dimineții. O transforma într-o băltoacă inofensivă. A doua zi dimineață, păunul s-a proțăpit în mijlocul acestei bălți albastre, ca un blestem. Poștașul l-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
soldaților să o îmbrace cu penele smulse de pe păuni. Iar între timp el a mușcat pe rând gâtlejurile tuturor celor trei sute de păsări. Zăpada era numai leșuri, carne aburindă și sânge închegat, iar fata țipa de plăcere în sanie, sub căldura penelor de păun. Poporul se temea și se îmbăta. Cot la cot cu Colonelul. Și nu s-a dezmeticit patru ani la rând. Domnilor, se va întâmpla o minune! Ceea ce am văzut e vestea că minunea ce se apropie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
singur, mic și roșu, strălucind undeva în capăt, și-mi pare rău că nu mai e lumină aici, lângă locul meu, fiindcă în beznă încep să mă gândesc prea mult la ce se întâmplă acasă. Cred că au oprit și căldura. E frig. Îmi doresc să fi avut o pătură pe care să mi-o arunc peste genunchi și ceva de pus pe scaunul ăsta ca să nu mă mai roadă plușul la ceafă. Dacă ar fi fost zi, aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trebuie să fi costat cel puțin treizeci de dolari. I-am mulțumit și m-am întrebat de unde a putut face rost de atâția bani să-l cumpere. Am ieșit din sală, în noaptea liniștită. Nu era prea cald pentru că adevărata căldură nu a ajuns în vale decât prin august, era pur și simplu liniște. Se auzea doar zgomotul făcut de o insectă, al cărei nume nu-l știam. Oamenii ieșeau din sală și toată lumea o saluta pe tanti Mae. O știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe cineva. Frigul din casă mă făcea să tremur, deși aveam paltonul pe mine. Am fugit pe holul de sus, am mers în camera cu trenul și am trântit ușa. Am încercat să deschid geamul ca să las înăuntru puțin din căldura de afară, dar geamul se înțepenise. Picioarele mă furnicau în sus și în jos, pe dinăuntru, și am simțit că senzația mă apucă și mă strânge chiar până sus, între ele. Afară pinii se legănau în vânt. Soarele era peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pinii se legănau în vânt. Soarele era peste tot,iar cerul avea acel albastru deschis care-ți dă durere de ochi dacă te uiți la el. Dar era frig și întuneric în casă și am vrut să ies afară, la căldură și soare. Mai înainte, însă, trebuia să fac altceva. Mă gândeam că e mai frig și mai întuneric la mama în cameră. Sub pătură, îi puteam distinge forma, dar nu foarte clar. Singurele părți care îi ieșeau în evidență, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
blonde? m-am oferit. Care e replica unei blonde la o petrecere? — Nu știu. —Bună. Sunt beată. Am zâmbit triumfătoare. * * * Din întâmplare am dat nas în nas cu Julia Seddon în grădină când plecam. Mi-a zâmbit cu prea multă căldură. —Ai venit să-l vezi pe Tom? am întrebat-o. A dat din cap. Sunt cam îngrijorată pentru el, a spus pe un ton patetic. — Da? Tocmai am trecut pe la el și părea OK. Puțin deprimat, dar... Nu, reacționează foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bun: spre MAREA BUNĂTĂȚII. Multe zile trecuseră fără ca Feifel să știe cum. Se ducea ca un automat la redacție, apoi rămânea acasă, fumând sau răsfoind ziare din Tel Aviv. Fără să se simtă în nici un fel viu. - Mi-am pierdut căldura omenească, își spunea îngrijorat. Devenea din ce în ce mai palid, căci boala lui înainta în tăcere. Sentimentele lui se treziseră brusc când își dăduse seama să nu mai avea mult de trăit. Râsese încurcat: - Doamne, viața e atât de scurtă și am atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
simpla idee a culorilor de carnaval. Lacul era înghețat altfel decât anul trecut, când avuseseră o iarnă destul de grea. Dar tinerii erau deja pe gheață, încălziți de dansuri și îmbrățișări. Sângele lor tânăr avea puterea să clocotească, transformând frigul în căldură. Ca și cum frigul și căldura ar fi fost aceeași sursă de energie pentru ei. Pe treptele marii catedrale din oraș l-am întâlnit pe pianistul Oleg Azel din Rusia, care trăia de mult timp în Elveția. Era un bărbat rotofei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de carnaval. Lacul era înghețat altfel decât anul trecut, când avuseseră o iarnă destul de grea. Dar tinerii erau deja pe gheață, încălziți de dansuri și îmbrățișări. Sângele lor tânăr avea puterea să clocotească, transformând frigul în căldură. Ca și cum frigul și căldura ar fi fost aceeași sursă de energie pentru ei. Pe treptele marii catedrale din oraș l-am întâlnit pe pianistul Oleg Azel din Rusia, care trăia de mult timp în Elveția. Era un bărbat rotofei și scund, amintind silueta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
saluta o femeie tânără, numai atunci ridurile dese de pe fața lui muncită de ani se deschideau ca un evantai chinezesc, luminând toată fața într-un surâs adresat chipului privilegiat. Afară era frig chiar primăvara, dar în sinagogă domnea o anumită căldură care venea de la corpurile mișunătoare ale oamenilor. Rudi se simțea înviat și-i servea pe cei întâlniți în cale cu caramele. - Rudi e amorezat, spunea un cunoscut celorlalți. Iubirea trezește mereu sentimente bune. - Ești îndrăgostit? întrebase o femeie mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ciudată! Omul îl recunoscuse și el pe Natanael, amintindu-și foarte bine cum împreună cu rabinul și alții râseseră de Rudi. Acum își cerea scuze în mod sincer: - Iartă-mă! Dar un râs bun prelungește viața! Apoi adăugase repede, împins de căldura inimii: - Când te văd, am impresia că-l văd chiar pe Rudi! Un surâs luminase fața lui Natanael. Când intraseră în sinagogă se așezase direct pe locul lui Rudi. Ca și cum acel loc fusese dintotdeauna al lui. Se simțea împăcat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fața lui Natanael. Când intraseră în sinagogă se așezase direct pe locul lui Rudi. Ca și cum acel loc fusese dintotdeauna al lui. Se simțea împăcat că acel om, care luase în batjocură amintirea lui Rudi, acum, în mod spontan, îi arăta căldură. Era ca și cum ar fi regăsit viața veche a lui Rudi, pe care o putea adăuga armonios la viața lui tânără, fără multe experiențe. Predica rabinului începuse cu câteva cuvinte despre importanța Sabatului și se sfârșise, ca de obicei, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
așa? O voce cu profunzime. Tua își adâncise capul în pernă. Când Natanael îl luase în mâini simțise greutatea lui neobișnuită, ochii se închiseseră, încrețind pielea din jurul lor într-o mătase veche. Părul îi devenise neobișnuit de rece, părăsit de căldura capului. Numai restul corpului mai era moale și cald, locuit de acele organe tutelare la care oamenii nu se gândesc prea des. Așadar, șoptise Natanael, chipul plecase întâi, în el locuise din plin suflul vieții. Inima, în neobosita ei generozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Suntem acasă, Matilda! Fața îi era scăldată în lumină. Se uita la mine cu ochi pe care nu-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel, arătând căldură, scântei din adânc, din nucleul pe care nimeni nu putea să-l vadă din plin, ci numai sfărâmat. Am luat un taxi de la Arlanda până la apartamentul nostru din Solna. Era o zi rece cu soare lucitor - o zi de primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
camerele și până la urmă l-am găsit ascuns în frunzele dese ale unui ficus. Privirile mele pline de dor au întâlnit privirea lui sălbatică, amenințătoare, plină de reproș. Era așezat pe frunze, în plină lumină, ca să primească cât mai multă căldură. Am încercat să-l fac să vină pe mâna mea, dar a refuzat categoric, întorcând capul în altă parte, exact cum face un om iritat. Pe pervazul ferestrei am văzut cele mai frumoase pene ale lui Sucki. - I-au căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
singurătate, când noi fuseserăm plecați. Nu mă gândisem niciodată la vreo formă de năpârlire din lumea animalelor sau păsărilor. Știam numai un lucru: că o pasăre, când își schimbă penele, are nevoie de aer și de mâncare proaspătă și multă căldură. Oamenii nu știu ce simt păsările, dar se spune că e dureros. Îmi aminteam de porumbeii bunicii. În România, dacă ei alegeau să-și schimbe penele iarna, de exemplu, bunica agăța coliviile mari în apropierea sobei, care nu trebuia încinsă prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atât de furioasă de pierderea porumbeilor și ne-a povestit; „ca să nu murim proști“, că păsările hotărăsc singure când să-și schimbe penele. Păsările libere își schimbă penele vara în pădure, unde există de mâncare, dar și aer proaspăt și căldură de la soare. Ele își schimbă penele treptat, așa încât să poată zbura ca de obicei, cu mai puține pene. Îmi amintesc câtă admirație am simțit pentru păsări și pentru bunica atunci. În prima clipă crezusem că Sucki era bolnav pentru că atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
totul să fie înmagazinat în memoria acestui maldăr de siliciu? Niciodată în viață n-ar fi trebuit să permită ca întreaga omenire să ajungă să depindă de o singură mașină, nicicând n-ar fi trebuit să lase ca lumina, apa, căldura, ba chiar și viața să fie generate de un singur ordinator. De mai multe, poate, dar nu de unul singur! Dacă cineva îl sparge sau bagă brânză în el, să zicem? Cum să condamni o omenire întreagă pentru că unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
răscolise cu furie, numai că acesta nu era încă cel mai rău lucru care îl aștepta. Bărbatul văzu, spre groaza lui, și obiectul de care se temea cel mai mult: biletul. În clipe durând secole îl ridică, sfârșit, simțind o căldură care aproape că îl făcu să leșine. Citi: PASAJ RETRAS Dumnezeu există. În cazul meu ai fost tu. Și încă pot să spun că mai ești. Deși ascuns în cele mai necuprinse paradoxuri și lipsit de consistență, existența lui este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]