4,874 matches
-
adevărată. Dumnezeule, în lumea asta odioasă nu dai de multe ori peste asemenea noroc, totul se reduce numai la sex, dar dacă fiecare om ar fi în căutarea sufletului celuilalt... — Sufletului? — Să-l vezi pe celălalt și să-l iubești calm și tandru, și să cauți fericirea alături de el, mă rog, presupun că și asta are un substrat sexual, dar e un fel de sexualitate cosmică, și n-are nimic de-a face cu organele... — Organele? — Lizzie și cu mine suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ea. — Ai spus că n-ai să te arăți, ai spus că nu vrei, ah, de ce te-am lăsat să vii?... Am privit-o pe Lizzie, dar de fapt m-am uitat dincolo de ea, la marea care era atât de calmă și de albastră și de senină după stupidele hămăieli ale ciorăvăielii mele cu Gilbert. M-am răsucit pe călcâie, am pornit-o de-a lungul drumului, și apoi am sărit pe stânci, îndreptându-mă, pe cât de repede mi-era cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am petrecut timpul scriindu-i lui Lizzie epistola pe care am transcris-o mai sus. Pe urmă, mi-am spus că sufletul meu o să se simtă mai liniștit după o partidă de înot. Era plin flux și marea arăta foarte calmă și mai cristalină ca de obicei. Privind în jos, de pe „muntele“ meu, înainte de a plonja, vedeam încrengăturile întunecate ale ierburilor de mare legănându-se încet, și peștii săgetând printre ele. Am înotat liniștit, urmărind acea „viziune a înotătorului“ asupra mării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe stânci, până când casa a devenit invizibilă, și am găsit, foarte aproape de mare și puțin deasupra nivelului apei, o vâlcea lungă și joasă, în care făcusem plajă o dată sau de două ori în zilele preistoriei. Noaptea era foarte caldă, foarte calmă și, după ce mi-am așezat ochelarii într-un loc sigur și m-am aranjat comod pentru somn, m-am întrebat cu amărăciune cum de nu-mi venise niciodată ideea de a dormi afară, în zilele când eram fericit. Mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acasă, o lungă bucată de timp pustiu, văduvit de orice eveniment (mă înșelam). Am hotărât să-mi mai omor timpul într-un muzeu de pictură. Nu sunt mare cunoscător în materie de pictură, dar tablourile îmi inspiră o anume admirație calmă, și-mi place atmosfera din muzee, spre deosebire de atmosfera din sălile de concert, pe care o detest. Trebuie să mai mărturisesc că portretele și tablourile care reprezintă femei îmi provoacă o satisfacție pur erotică. Evident, pictorii respectivi le-au avut, așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era Edna. Când eram noi împreună nu-l cunoșteam. Dar n-a fost asta, de fapt n-a fost nimic, n-am vrut să devii actor, n-a fost nimic, te rog, nu mă mai întreba. — Hartley, te rog fii calmă și răspunde-mi la întrebări, nu sunt supărat pe tine și ăsta-i un lucru important. N-ai vrut să devin actor. Dar nu mi-ai spus-o niciodată. — Ba da, voiam să studiezi la universitate. — Dar, Hartley, nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
drept în mare. Strigase: „Aș vrea să mor!“. Oare, în toți acești ani, o străbătuse ideea sinuciderii? Într-adevăr, cum să nu se fi gândit și la asemenea alternativă? Un înotător priceput nu s-ar fi aruncat într-o mare calmă, sperând să-și găsească moartea, dar pentru un om care nu știe să înoate, marea poate reprezenta însăși imaginea odihnei de veci. Știa să înoate? În copilărie nu învățase, deoarece, pe atunci, marea era pentru noi amândoi un vis îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu prea credeam în acest “într-un loc“. Între timp, luând-o pe calea ușoară, aproape că și ajunsesem la drum. Am urcat ultima fâșie de faleză și am rămas o clipă locului, privind către Golful Raven, unde marea mai calmă și mai puțin adâncă avea culoarea turcoazelor. — Frumoasă priveliște, nu? Cunoșteai această parte a lumii? — Nu, răspunse, desfăcându-și larg brațele. Ah, marea, marea...! E atât de minunată! — Da. Și eu simt la fel. Am crescut în centrul Angliei. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dorit să intervin, din milă, ca în cazul unei încleștări între doi combatanți de forțe inegale. Dar fusesem exclus din scenă. Titus îi ieși în întâmpinare, încruntându-se, cu un aer bărbătesc și ochii foarte mijiți, hotărât să fie dur, calm și să nu dea la iveală nici o emoție. Totuși, nu reușea să-și ascundă starea de spirit, trădând prin fiecare gest, chiar și prin felul în care mergea, că era gata să ridice o femeie prosternată. Veni spre Hartley și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de cealaltă parte? Libertatea, fericirea. — Ceva s-a întâmplat în orice caz, spuse și mă privi din nou cu chipul liniștit, netezindu-și deliberat fruntea cu mâna. Apoi își netezi obrajii, modelându-și conturul feței și imprimându-i o expresie calmă, deschisă. Exista în ea o poten]ă, o capacitate, care mă umplea de curaj. Mi-am dat seama din nou că „primitivitatea“ ei putea fi, în același timp, și un soi de seninătate. — Dar nu e ce crezi tu, Charles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trăiesc în închisori. — Nu, dacă pot evada. — Ba, uneori, chiar și în cazul ăsta. Dar... tu nu înțelegi. Tu nu poți decât să agravezi starea de lucruri. Și asta ai făcut azi. Cuvintele ei, tonul, sunau cumplit, asemenea unui judecător calm, care rostește o sentință fatală. Și totuși, am continuat eu să-mi spun, dacă ar dori cu disperare, dacă ar dori în mod absolut să plece, atunci ar plânge și ar țipa, gândind, în mod just, că asemenea atitudine m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am continuat eu să-mi spun, dacă ar dori cu disperare, dacă ar dori în mod absolut să plece, atunci ar plânge și ar țipa, gândind, în mod just, că asemenea atitudine m-ar face să cedez. Deci dacă era calmă, deși tragică, înseamnă că se bucura oarecum că fusese forțată să rămână. Neîndoielnic, sentimentele ei erau amestecate, ciopârțite și învălmășite. În bucătărie se întunecase. Titus intră pe ușa din spate și se îndreptă spre sobă. Nici nu se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
te iubește. Suntem cu toții împreună. — Titus a încetat de mult să mă iubească. Nu plânge. Te iubește, știu că te iubește, mi-a spus-o. Totul va fi bine, acum când o să scăpăm de omul acela hidos. Îi mângâiam lacrimile calme care i se prelingeau pe obraji și, în cele din urmă, pe jumătate împingându-mă într-o parte, a început și ea să-mi mângâie obrajii. — O, Charles... Charles... e atât de straniu! — Suntem acum așa cum obișnuiam să fim, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poți avea vreo dovadă. — Ba da, am! V-am auzit vorbindu-vă unul altuia, și felul în care vă vorbeați!... am spus într-o ultimă izbucnire de exasperare și trebuie să mărturisesc mânat totodată de dorința de a o răni. Calma ei stăruință îndărătnică și, acum, această expresie de superioritate și viclenie mă scoteau din sărite. — Ce vrei să spui? — Am ascultat, m-am ascuns sub fereastră și v-am auzit pe amândoi discutând, am auzit vocea lui grosolană, felul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe urmă mi-am amintit... Am coborât din pat și m-am dus la fereastră. Era ora [ase dimineața și soarele răsărise de o bună bucată de timp. Vremea de vară răcoroasă revenise cu un cer cețos și o mare calmă. Apa era de un gri-bleu, pal și luminos, aproape alb, care se confunda cu cerul, și se legăna cu o mișcare alertă, aproape dansantă, împroșcată de soarele anemic cu mici explozii de lumină metalică, palid aurie. Avea un aspect de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de neconceput. Orice act trebuie contracarat printr-un alt act. Dar cum? Cuprins în vâltoarea unor asemenea gânduri, rămăsesem totuși îndeajuns de lucid încât să-mi extrag tăria din imaginea lui Hartley. Mă străduiam să-i reconstitui chipul, privindu-l calm și visător, frumos cum fusese odinioară și cum poate avea să fie din nou. După aceea, aveam să mă întorc către ea, s-o iau în brațe, și, în sfârșit, să ne alinăm unul pe celălalt. Ceea ce nu izbuteam totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nimic. Totul a trecut. A trecut. Dar, de bună seamă, nu era adevărat. Tot restul acestei zile și a celei de-a doua s-a scurs într-un fel de transă morbidă, un răstimp ce semăna cu pacea resemnării, cu calma îndoliere a totalei pierderi de speranță, o liniște care, în realitate, colcăia de spaime și venin. Doream, pătimaș, ca James să plece; aparițiile lui, tovărășia lui, prezența lui insinuantă, chiar când nu se făcea văzut, mă iritau, supunându-mă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sughiț de plâns. Am ieșit pe digul rutier și am mers până la locul unde era parcat automobilul Bentley al lui James. Era spațios, negru, ușor prăfuit, părând în așteptare, în după-amiaza însorită și lenevoasă. Am deschis portiera. Interiorul degaja o calmă opulență, asemenea interiorului unui somptuos conac, sau al unui bogat sanctuar. Lemnul lustruit strălucea, pielea cafenie emana un miros proaspăt, plăcut. Cutia de viteze era cuibărită într-o piele moale, încrețită. Covorul gros, imaculat. Liniștea, intimitatea mașinii invita un ocupant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Chuff, n-am știut că atâta durează carantina, că doar nu-l putem lăsa aici, nu-i așa, băiete? — În Australia? Vrei să spui că plecați... definitiv? — Da. M-am uitat la Hartley. Mă privi și ea cu ochii calmi, violeți, larg deschiși, și cu un soi de zâmbet, apoi se ridică, luă ceainicul și se duse la bucătărie. — În Australia? — Da, nu înțeleg cum de nu pleacă toată lumea acolo. Climat admirabil, hrană ieftină, casele mult mai ieftine decât aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
moment aș fi putut primi o vizită, și nu din partea lui Hartley, ci a lui Ben. Ideea de a-l ucide pe Ben nu-mi părăsise complet mintea. S-ar fi zis că, în pofida rațiunii și a unor reflecții mai calme, această idee lăsase o urmă adâncă în mintea mea, ca o brazdă în memorie, numai că urma era legată de viitor. Era un fel de „urmă a intenției“, ceva ce ar putea exista în mintea cuiva capabil de „a-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cunoaște leac. Nu mă puteam gândi propriu-zis la Hartley, cel puțin nu încă. Șocul fusese prea puternic, sau poate că, pe furiș, subconștientul meu mă și ferea de prea multă suferință. Și mai aveam senzația că, mânată de acel dulce calm care aparținuse tinereții ei, se dăduse la o parte, aproape cu un simplu gest. Pentru mine prezența ei era constantă, de parcă ar fi murmurat întruna în conștiința mea, dar nu-mi concentram gândurile asupră-i. Uneori, în încleștarea mea finală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pumn și am zvârlit-o în cenușa moale din soba aprinsă. Mai erau și alte scrisori, dar am simțit că, pentru moment, citisem destul\ corespondență. Am ie[it afară, să văd ce mai avea de gând marea aceea oribilă. Eram calmă și lunecoasă, scurgându-se ca untdelemnul printre stânci. Am înaintat până la cazanul lui Minn, și am stat pe pod. Era vremea refluxului și cazanul se golea într-un torent învârtejit, aprig, de ape repezi, vuitoare, al căror țâșnet alb era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca untdelemnul printre stânci. Am înaintat până la cazanul lui Minn, și am stat pe pod. Era vremea refluxului și cazanul se golea într-un torent învârtejit, aprig, de ape repezi, vuitoare, al căror țâșnet alb era înghițit de marea mai calmă de dedesubt. Am privit în jos. Cât era de adânc, cât de abrupți și netezi erau pereții! De bună seamă, nici o forță pământeană nu m-ar fi putut smulge din groapa asta! {i totuși am fost smuls, eram viu, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de retragere de depozite. Bancă Populară Română a fost de departe cea mai mare cooperativa de credit cu active totale estimate la aproximativ 800 miliarde lei la sfârșitul lunii martie 2000. Între timp, piețele interne monetară și valutară au rămas calme. Cursul de schimb afișat la casele de schimb (care joacă un rol marginal pe piată), după atingerea unui vârf mai mare de 25.000 lei/ USD pentru o zi, a revenit la un nivel compatibil cu programul monetar, sub 21
ARANJAMENT STAND-BY din 5 august 1999 dintre România şi Fondul Monetar Internaţional privind politicile economice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/130182_a_131511]
-
din tabloul următor: Bătaia sonoră a fost indicată în acest tablou cu titlu de informare. Ea corespunde aproximativ cu distanță la care un fluier poate fi auzit pe axul sau înainte, cu o probabilitate de 90 la sută în aer calm, la bordul unei nave unde nivelul zgomotului de fond la posturile de ascultare este mediu (adică 68 dB în bandă octavei centrate pe frecvența 250 Hz și la 63 dB în bandă octavei centrate pe 500 Hz). În practică, distanța
REGULAMENTUL INTERNAŢIONAL din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/129820_a_131149]