6,257 matches
-
Patapievici 206. Cam același e sensul articolului semnat de Gabriela Adameșteanu 207. Asemenea luări de poziție atestă că, într-adevăr, postmodernismul politic și cel cultural sunt departe de a cultiva toleranța și pluralismul, cum cu involuntară ironie stă înscris în canon. Lucian Sârbu, neutru în fața celor două tabere, subliniind atât meritele, cât și defectele gândirii lui Patapievici, nu poate ocoli impresia că ne aflăm în fața unei filosoficării care se vrea filosofare. Eu i-am zis sofistică. În fine, o categorie aparte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adecvată: spiritul ludic, prevalența concretului (a profanului), un nou antropocentrism, întoarcerea la real, conștiința textuală, biografismul, ironia parodică etc. Bun cunoscător al teoriilor (adesea contradictorii) despre postmodernism, cât și al practicienilor români ai poeziei, încearcă și o oarecare detașare de "canon". El crede că postmodernismul autohton nu trebuie redus la generația '80. Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
contemporani de valoare printre postmoderniști, cum ar dori Nicolae Manolescu, dar nici să reducem fenomenul la Mircea Cărtărescu și la "Cenaclul de luni". Este limpede că Manolescu lucrează cu un criteriu modernist acela al valorii. Dacă îl acceptăm, ieșim din canon și riscăm să-i nedreptățim tocmai pe veritabilii postmoderniști, care stau sub semnul epigonismului. De altfel, valoarea nu mai este un reper pentru cultura postmodernistă. Nici criteriul exclusiv al tehnicilor textualiste nu e suficient de relevant, fiindcă unii dintre scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
înaintea consacrării conceptului de către Lyotard. Dar Ihab Hassan nu-și revendică protocronismul termenului, meritul fiind al lui Arnold Toynbee, Irving Howe sau, în America, al lui Harry Levin 216. În orice caz, contactul cu Japonia a fost decisiv în cristalizarea canonului postmodernist, căci așa cum a remarcat și Baudrillard aceasta e "țara cea mai postmodernă" de pe mapamond, întrucât nicăieri nu există o mai vie coexistență a civilizației electronice cu cea medievală. Aprecierea aceasta deja ne pune pe gânduri și ne face să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sau mai puțin artificiali încă au cunoscut concurența zdrobitoare a postmodernismului, biruitor prin revoluția din 22 decembrie 1989. Altminteri, în deceniul care a urmat postmoderniștii au dominat categoric, intrând și în manualele școlare. Plus de asta, teoreticienii interesați de consolidarea "canonului" au susținut statornic, nu fără dreptate, că o generație veritabilă nu se reduce la un deceniu, ci cuprinde trei, atrăgându-și, astfel, în paradigmă și următoarele două generații. Dar, încă din anii '80, a început să fie folosit, cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
revoluției române de la 1989 era lăudat că nu a căzut în capcanele postmodernismului, opunându-se, cu un bun instinct, desacralizării universului și "reacționând cu o vehemență până la sarcasm în fața spectacolului terifiant care distruge inocența originară". Într-adevăr, asemenea atitudine contravenea canonului postmodernist dezabuzat. E tocmai și ceea ce îi va reproșa Ion Bogdan Lefter lui Mircea Dinescu, văzându-l un refugiat în timpul revolut al sămănătorismului.228 Formula care l-ar caracteriza pe Mircea Dinescu ar fi aceasta: un modernist exilat în sămănătorism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se schimbă o paradigmă fie în știință, fie în cultură, în general. Exclud bănuiala că a vrut să rămână în modă (cum o fac mulți care se declară postmodernisști, dar n-au nici în clin, nici în mânec cu asemenea "canon"), fiindcă tocmai cu moda se războiește scriitorul. Probabil, singura concesie postmodernistă pe care o face Constantin Virgil Negoiță este renunțarea la semnele diacritice (în Împotriva lui Mango), ceea ce mi se pare o alegere comodă și iresponsabilă, chiar dacă și alții au
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
autori și de autoare, toți scriind sub stindardul încăpător al postmodernismului, bravând în scatologie și pornografie, în aplauzele criticii și sub încununarea de premii mini-Mango. Dar a ales bine, fiindcă Agopian trece drept un fruntaș al postmodernismului optzecist. Or, după canonul d-lui Negoiță este un "modern", nicicum un postmodern. Să mai luăm în calcul celebra declarare a morții lui Dumnezeu. Or, aceasta a fost supralicitată de postmoderniști, după ce devenise loc geometric al ideologiei comuniste. Și ceea ce este abuziv vine dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu iluzia că Eliade poate fi asimilat exclusiv modelului modernist, neavând ochi pentru transmodernitatea lui. Marile atacuri antieliadești din ultimele două decenii nu se datorează pretinsei lui "rătăciri" de tinerețe în politica de dreapta, ci inaptitudinii lectorilor de a depăși canonul cultural postmodernist. Larga deschidere a lui Eliade către toate culturile și religiile, cu o pătrunzătoare abordare a sacrului, se înscrie perfect în sinteza transmodernă. 2. Gnoza de la Princeton. Se pune întrebarea în ce măsură așa-numita gnoză de la Princeton prefigurează eonul transmodern
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și a țării, recăderea sisifică, oglindă a destinului Basarabiei. Meritul lui Victor Teleucă, pe terenul lirosofiei (cum i-a numit "formula" Mihai Cimpoi), ceea ce deja implică o structură interdisciplinară, semn al modernității, e că nu s-a închis în nici un canon poetic (nici chiar în propria formulă lirosofică). Ce-i drept, Ninge la o margine de existență ar putea fi revendicată de postmoderniști, dar la fel de bine și de romantism, și de suprarealism, și de expresionism, și de modernism. Volumul pare o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
insolite ontologii subiective incifrate în numele protagonistei: Cristal. Trebuie spus că o "ontologie poetică a cristalului" a mai încercat poetul Viorel Dinescu. El și-a intitulat unul dintre volume chiar Ontologia cristalului (1994). Altminteri, nici poezia lui Viorel Dinescu nu satisface canonul postmodernist, de unde relativa lui izolare de generație. Se mai poate invoca celebra teorie a cristalizării în dragoste, a lui Stendhal, dar și poeticile de tip baroc). Cât privește personajul Svetlanei Paleologu-Matta, numele de Cristal i l-a dat un prieten
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Albert Camus, adică opusul romancierilor cu teză. Kundera pare să plece de la o "teză" postmodernistă, aceea a reinterpretării enigmaticei eterne reîntoarceri din centrul filosofiei lui Nietzsche. Am văzut cum de la Jacques Derrida la Gilles Deleuze, eterna reîntoarcere devine axă a canonului postmodernist, stând la baza teoriei simulacrelor. Kundera apreciază ideea lui Nietzsche ca pe un mit uluitor, menit să-i pună în încurcătură pe filosofi și să deconstruiască mitul modern al progresului, care implică o evoluție fie lineară, fie în spirală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
aluneca în extremă. Din dogma acordului absolut cu ființa s-a născut kitsch-ul comunist deopotrivă cu cel postmodernist. Curiozitatea cea mare e că tocmai criticii radicali ai metafizicii și teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch-ul mai este văzut ca dictatura inimii asupra rațiunii. Dar el poate fi la fel de bine drept dictatura rațiunii asupra inimii. Acestea și sunt extremele. De aceea a insistat Eminescu atât de mult asupra echilibrării antitezelor, arta fiind, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de compilație (O privire asupra istoriei generale a artei teatrale, „Peleșul”, 1887-1888), se străduiește să dea aserțiunilor sale un suport teoretic. Luând apărarea „poemei biblice” Saul de Al. Macedonski și Cincinat Pavelescu, aduce în discuție chestiunea libertății de invenție în raport cu canoanele clasice care, după credința sa, nu sunt imuabile. Cu toată ostilitatea teoretică față de localizări, V. a cochetat cu acest gen de scrieri. Ludovic al XI-lea de Casimir Delavigne devine în prelucrarea lui Moartea lui Lăpușneanu. A tradus piese ca
VELLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
a Început să fie Îngrijorat de faptul că ei nu făceau mișcare. În consecință, a creat câteva seturi de exerciții ușoare care le permiteau discipolilor să rămână puternici și sănătoși. Nu toate aceste seturi au supraviețuit. Unul dintre ele, numit „Canonul Curățării Minții”, conținea secrete despre atingerea nemuririi și a fost ascuns de discipolii care dorau să-l păstreze doar pentru ei. Din fericire, celelalte exerciții sunt Încă disponibile. Printre ele se numără celebrul yijinjing (metoda de Întărire a tendoanelor) și
Secretele medicinei chineze. Sănătate de la A la Z by Henry B. Lin () [Corola-publishinghouse/Science/2227_a_3552]
-
a petrecut nouă ani pe munte și umbra trupului lui s-a imprimat pe peretele peșterii În care a locuit. Cât a stat În China, a fondat o școală aparte, numită budism zen, care combină meditația cu predarea și citirea canoanelor budiste. Preocupat de gândul că discipolii lui se vor Îmbolnăvi dacă stau toată ziua și nu fac mișcare, a inventat pentru ei o serie de exerciții, atât interne, cât și externe. El a explorat În profunzime arta qigong și a
Secretele medicinei chineze. Sănătate de la A la Z by Henry B. Lin () [Corola-publishinghouse/Science/2227_a_3552]
-
dormea patru ore pe noapte și mânca o dată pe zi, va elabora și publica, În 1759, o serie de instrucțiuni privitoare la obligațiile și statutul clerului, trasând pentru preoțimea ardeleană cadrul normativ al unei vieți duse În respectul strict al canoanelor. Prin aceste măsuri, episcopul nu urmărea altceva decât fortificarea morală a turmei ce Îi fusese Încredințată, ameliorarea condiției spirituale, dar și sociale a populației din cuprinsul diecezei sale. Luând În considerare și anii studiilor sale romane, am putea identifica drept
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
consacrate revoluției de la 1848, În care sunt prezentate atrocitățile săvârșite de răsculații români În timpul războiului civil din Transilvania, portretul fizic al acestora scoate În evidență fețe mohorâte, primitive, chiar respingătoare, În acord cu josnicia morală care li se atribuie. Potrivit canoanelor literare romantice, urâțenia sufletească a personajelor negative - În cazul de față, inamicii români de la 1848 - trebuie să li se citească acestora inclusiv pe chipuri și În priviri. În schimb, femeile de naționalitate română prezente În aceste nuvele sunt personaje pozitive
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cal Începe să vorbească. Le cere bătrânilor să meargă În pețit la Împăratul Roșu, care-l supune unor probe Înainte de a-i da fata de nevastă. Îndeplinește cele trei probe și se căsătorește cu fata, mărturisindu-i și că are canon de Îndeplinit de la părinți, să fie cap de cal și după ce-l va Îndeplini, să devină iarăși un fecior frumos. În credințele românești despre capul de cal se arată următoarele: Capul de cal se pune În gard la casă, ca să
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
analiza scrierilor religioase pornește de la clasificarea acestor opere în canonice, necanonice și apocrife. Astfel, scrierile canonice sunt recunoscute și sacralizate de către biserică, fiind considerate de inspirație divină. Acestea sunt reprezentate de totalitatea cărților din Vechiul și Noul Testament. Însă termenul de „canon“ nu se rezumă în epoca noastră numai la noțiunea de scrieri religioase, ci a fost preluat de literatură și „a ajuns să însemne o listă de cărți, un catalog cuprinzând piesele cele mai reprezentative pentru o perioadă istorică, pentru un
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
numit „literatura seculară“. Referitor la termenul„apocrif“ Enciclopedia Britanică oferă o definiție strict din perspectiva religioasă:„Apocrif: din greacă apokryptein, care înseamnă «pentru a ascunde departe», în literatura religioasă se referă la acel grup de lucrări considerate ca fiind colaterale canoanelor Sfintei Scripturi. Istoria utilizării acestui termen se referă la grupul lucrărilor ezoterice care la început au fost apreciate, apoi tolerate și în final excluse din literatura religioasă oficială. În sens larg, termenul apocrif definește orice scriere a cărei proveniență sau
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pagină albă din Biblie, care desparte Vechiul Testament de Noul Testament este completată de fapt de scrierile apocrife, care oferă cercetătorilor o nouă viziune asupra mentalității religioase de-a lungul timpului. De asemenea, aceste scrieri nu sunt o colecție separată, diferită de canonul lucrărilor religioase, ci prezintă doar un alt punct de vedere asupra unor timpuri învăluite în mister. Cu toate că de-a lungul timpului au fost numite fie „apocrife“, „pseudo epigrafe“, „literatură extra canonică“ sau „literatură inter-testamentară“ și chiar dacă Biserica nu le-a
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
cu urme de barbă și o buză inferioară proeminentă. Părul său, castaniu deschis, potrivit ca lungime, este pudrat și nepieptănat. E îmbrăcată cu o haină bărbătească din satin negru [...] și încălțări bărbătești[...]“ (trad. n.) 24 Datorită comportamentul său neobișnuit pentru canoanele acelor timpuri, de multe ori se trece cu vederea peste realizările deosebite ale acestei „Minerve a Nordului“, care, prin deciziile luate, a influențat hotărâtor evoluția imperiului Suedez și a societății europene a secolului al XVII-lea. Mulți istorici și literați
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
afirmând că nici un tribunal nu are o mai mare putere de decizie decât un rege. Această decizie l-a costat viața, pentru că acest refuz a fost considerat de către acuzatori ca un pro confesso, recunoașterea vinei, astfel procurorii nemaifiind obligați, conform canoanelor juridice, să cheme martori la proces. Condamnat la moarte prin decapitare, a fost executat în ziua de 30 ianuarie 1649. Lucrările apocrife sunt un adevărat izvor de informații privind opinia publicului larg față de corectitudinea procesului regelui. Un episod interesant este
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
prea lungi în care se descrie detaliat subiectul cărții. Parafrazând un vers din Shakespeare, se străduie prea mult în explicațiile sale. De multe ori, încercând să întărească nota de autenticitate, autorul apocrif atrage atenția prin aceste titluri ieșite din tipologia canoanelor clasice. La foarte scurt timp de la încoronare, parlamentul - format în mare parte din regaliști și adepți ai confesiunii anglicane - s-a reunit în încercarea de a decide în primul rând religia oficială a țării și, de asemenea, pentru a anula
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]