4,204 matches
-
la continuarea acestei tradiții în măsura în care Saussure folosește termenul de semn împreună cu întregul bagaj de presupoziții inoculate în el prin intermediul limbii. Deși detectează primatul semnificatului în înțelegerea occidentală a semnului, Derrida refuză ideea unei doctrine materialiste a semnificantului pe care anumiți comentatori i-au atribuit-o. În viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil, nici măcar în aparițiile sale fonologice sau grafologice. Dimpotrivă, el se caracterizează chiar printr-o anumită idealitate, absolut necesară pentru a identifica un semn ca fiind același
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sale "erori". Tocmai acesta este și cel din urmă sens al prefixului "post-", care pare a reprezenta un mod de operare cu întrebările cele mai incomode, care să "purifice" modernismul, dar nu în înțelesul distrugerii sale. La fel cum unii comentatori considerau că fiecare epocă a avut "postmodernismul" său (un fel de interogativitate radicală pusă la lucru din dorința de a transcende limitele impuse de presupozițiile perioadei respective sau un fel de proces care deține o parte din trăsăturile avangardei), și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
deoarece "nu înseamnă nici o ruptură simplă și radicală, nici o continuitate neabătută: este amândouă și nici una, deopotrivă. Aceasta ar fi situația în termeni estetici, filosofici sau ideologici"163. La o concluzie similară pare a ajunge și Mircea Cărtărescu, care, studiind "taberele" comentatorilor care văd în postmodernism mai curând continuitate și pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ale discursivității postmoderne în genere termeni precum simulacru, hiperrealitate, strategie fatală, seducție regăsindu-se în vocabularul curent al postmodernismului. Punând sub semnul întrebării multe dintre presupozițiile marxiste, freudiene și structuraliste, Baudrillard a deschis calea către un discurs radical, astfel încât unii comentatori l-au catalogat drept teoreticianul "sfârșitului modernității". Acest sfârșit va fi urmat de o serie de alte "absențe" consacrate: cea a socialului, a maselor, a istoriei, a sensului etc. Discursul său exacerbat, care îmbină virtuțile analizei cu cele ale eseului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atâția oameni pe cât i-au intoxicat pe alții"332. Oricum, indiferent de reacția pe care a provocat-o în diverse arii ale publicului său, concluzia este aceeași: este mult prea dificil să-l eviți pe Baudrillard! (Barry Smart). Foarte mulți comentatori atestă receptarea lui Baudrillard și a lucrărilor sale drept una controversată, deseori contestată cu vehemență și de cele mai multe ori aflată sub semnul perplexității. Aceeași dificultate de a-l clasa pe Baudrillard (paleta existentă fiind destul de vastă, de la filosof la patafizician
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fatală" a obiectului va fi una de dată mai târzie. Baudrillard consideră totuși interpretarea obiectelor una destul de dificilă, din moment ce nivelurile denotației și conotației lor nu sunt strict disociabile, astfel încât motivațiile indivizilor și interpretările lor vor fi probabil destul de diferite (unii comentatori ai Sistemului obiectelor lecturează aici intervenția unei analize de tip freudian, ce caută să identifice "sensurile ascunse" ale lumii obiectuale, dar și ale impulsurilor și dorințelor subiectului). "Noua ordine socială" se caracterizează astfel printr-un nou domeniu al vieții cotidiene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și strategii aplicate bunurilor și consumului. La conturarea lipsei de transcendență contribuie și o noțiune des utilizată în prima parte a operei sale, și anume aceea de cod. Codul reprezintă un alt concept ordonator în logica discursului, considerat adesea de comentatorii săi drept o noțiune "vagă și insuficient teoretizată", care conferă însă o perspectivă specială însuși modului baudrillardian de construcție a propriului text. Codul presupune o matrice programatoare care generează în funcție de un model. În cazul lucrărilor de început ale lui Jean
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fie o analiză comparativă intermitentă între Europa și America, cu consecințele sale. 5.3.2. America un călcâi al lui Ahile? O problemă importantă care reapare în discuție pe acest fundal este aceea a relației modern postmodern. Pentru foarte mulți comentatori, America (o lucrare în care termenul de postmodernism apare o singură dată, atunci când este descris hotelul Bonaventure: "Arhitectura pur iluzionistă, gadget spațio-temporal, se mai poate numi oare arhitectură? Ludică și halucinogenă; aceasta să fie oare arhitectura postmodernistă?"499) reprezintă argumentul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
23, 2006, p. 282) notează elocvent: "analiza lui Baudrillard asupra acestor niveluri, pe care le va conecta mai târziu cu diferite configurații ale valorii economice, s-a dovedit a avea o enormă influență pentru teoria socială și culturală contemporană. Mulți comentatori, de pildă, au încercat să schițeze diferențele dintre cultura modernă și cea postmodernă în termenii deplasării de la al doilea la al treilea tip de simulacru". 466 Ca o corelație cu această distincție se poate pune și întrebarea: reprezintă hiperrealitatea/simulacrul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
era Întotdeauna elementul de bază. În 1992, echipa lui Pitino, o adunătură de neica-nimeni pe care presa avea să-i numească „Unforgettables” (Nemuritorii), a fost pe punctul de a-i Învinge pe cei de la Duke Într-un meci pe care comentatorii l-au considerat cel mai grozav din toate timpurile. Atunci când jucătorii au fost Întrebați care a fost cea mai de seamă contribuție a lui Pitino, mulți au spus: „El a readus distracția În joc”. Maimuțăreala Prima dată când am trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
întunericul cel mai negru în ceea ce privește acest episod. După cum e bine știut, cauzele exilului ovidian sunt "explicate" sau, mai bine zis, "definite" de poetul însuși cu doi termeni: carmen et error: Perdiderint cum me duo crimina, carmen et error.4 Toți comentatorii și criticii operei ovidiene, au trudit, cum era și firesc, asupra acestor doi termeni, în căutarea adevăratei explicații: unii au insistat mai mult asupra celui dintâi termen, pentru că poetul însuși s-a arătat mai puțin reticent și mai puțin avar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
al "Caesarea puella"8, anume Iulia maior, fiica lui Augustus. În contrast cu tradiția la care se raportează acești scriitori antici în a acorda mai multă greutate chiar exclusivă la crimen carminis, poate doar tangențial legată de viața coruptă a Iuliei maior, comentatorii și istoricii moderni își concentrează atenția asupra termenului ovidian error ovidiene. Acestui error i-au fost atribuite, după cum putem constata pe scurt, în cele ce urmează, trei categorii de soluții: 1 categoria soluțiilor de natură morală 2 categoria soluțiilor de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și prieten dintre acei "prieteni de care nu se îndoiește", îi este dedicată epistola Ex Ponto, IV, XIII. Cum s-a spus, poate i-au mai fost adresate și alte scrisori din Tristele, dar nu toate acestea sunt recunoscute de comentatori ca fiindu-i destinate lui Carus și, de aceea, nu le vom lua în considerație aici. Printre altele, Ovidiu îl anunță că a scris un libellus în grai getic care are ca subiect laudes de Caesare și-i expune pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să-ți uiți Patria exclamă poetul -, eu o voi cumpăra cu o parte a vieții mele" (v. 19-20). În concluzie, vrem să scoatem în evidență că la Ovidiu, trimiterile mitologice nu sunt pur și simplu erudiție, cum au afirmat unii comentatori; acestea, în loc să facă și mai patetică suferința efectivă a poetului prin "răceala" lor, se folosesc în mod declarat de mit pentru a sugera realități mai profunde care, din cauza circumstanțelor politice ale momentului, nu puteau fi exprimate clar fără a-l
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
E timpul să trecem la destinatarii ovidieni cărora Sulmonezul le-a adresat una sau mai multe scrisori din Pont, potrivit schemei trasate de noi la timpul potrivit 237. Desigur și lui Atticus îi sunt adresate scrisori din Tristele; dar, deoarece comentatorii nu concordă în a-l desemna pe Atticus 238 drept destinatar al acestor scrisori, le lăsăm deoparte, așa cum ne-am propus inițial, și vom analiza numai scrisorile al căror destinatar este în mod sigur Atticus și anume Ponticele, II, IV
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vorba despre un Curtius Atticus care ar fi făcut parte din cohorta lui Tiberiu din Orient. Nici măcar din scrisorile lui Ovidiu nu se poate deduce prea mult despre orientarea politică a acestui personaj. Dacă am admite, măcar în parte, părerea comentatorilor care îl consideră pe Atticus drept destinatarul multor scrisori din Tristele, în urma analizei acestora din urmă ar rezulta că Atticus era un prieten mai degrabă oscilant al lui Ovidiu, care-l dojenește și-i atrage atenția că, fiindu-i prieten
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Dinter), în timp ce alții exclud o asemenea posibilitate (C. Graeber, G. Wartenberg): crf. A. SCHOLTE, op. cit., p. 21. 243 Și în scrisoarea III, XIV din Tristele, Ovidiu îi cere destinatarului să-i găzduiască cărțile: de aceea, destinatarul este identificat de unii comentatori cu Brutus. 244 Vezi mai sus, p. 97 și urm. 245 TACIT, Annales, IV, XXXIV. 246 Cf. A. SCHOLTE, op. cit., p. 23. 247 În Suetonius (Tib., 61, 3) Brutus este asociat cu celălalt cezaricid, Cassius: ... quod Brutum Cassiumque ultimos Romanorum
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
limbii este aceea din preajma limbii de origine. Iată cum am putea explica erezia lingvistică a lui Heliade. Întoarcerea la izvoarele latine este o Întoarcere la starea de plenitudine și puritate a spiritului din preajma Omnipotenței. În Sfînta cetate, care după unii comentatori ar fi o Încheiere a poemului Anatolidei, Heliade dezleagă din nou fantezia lui aeriană. Cetatea ideală, rezidență a Mirelui-popol, este o „tindă cerească” ce unește tot ceea ce are mai pur materia și tot ceea ce fabrică mai curat și mai Înalt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei doi poli ai axei sale morale; liricul e la el accidental, am spune chiar nesubstanțial; didacticul, În cea mai Înaltă expresie a cuvîntului, e permanent și caracterizant”). G. Călinescu și alți comentatori caută liricul În producțiile spiritului didactic, văzînd, de pildă, Într-un poem lipsit de mijloacele obișnuite de figurație lirică (Anul 1840) o personificare originală a ideilor: „după o mitologie nouă, prin verbe cu sugestii de mișcări corporale” (G. Călinescu: Gr.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
delfinii care Însoțesc, Într-un joc nebunesc, pe Îndrăgostiții fugari: „Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină, ea Îmbată simțurile, provoacă imaginația. Nașterea lumii din apele Bosforului este primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pastelurile lui Alecsandri sînt ieșite din starea de veghe. Viziunea onirică - operă a vieții nocturne - este la el aproape inexistentă. Frigul nu-i, cu toate acestea, o metaforă morală În poemele de acum. Este, cum s-a dovedit de către toți comentatorii poeziei, o metaforă mai degrabă de ordin pictural, deși culoarea versurilor este slabă, stereotipă (iarna domină albul, primăvara verdele). Uneori această stereotipie a culorilor este de mare efect. Pohod ha Sybir este un puternic poem În tonuri bacoviene. Apare, aici
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aproape imposibil de a descoperi În erotica lui Alecsandri o figură specială a spiritului, o atitudine care să implice mai profund sensibilitatea lui. Călinescu o găsea, de altfel, „senzuală și zaharată”, iar Șerban Cioculescu „Înecată În dulcegărie”. Al. Piru, dintre comentatorii mai noi, pune oarecare preț pe reflecțiile melancoliceă și patetismul echilibrat din Lăcrimioare. Adevărul e că Alecsandri este În erotică un liric fără imaginație. Mai viu, esteticește, decît poeziile lui de dragoste este Jurnalul citat, În care transpar exaltarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Căci toată comedia țesută împrejurul noii ipostaze a lui Bizu, de persoană cu autoritate administrativă și iluzorii inițiative, are nu știu ce aer vodevilesc, de glumă, cam sinistră, dar în tot cazul de glumă"53. Chiar dacă nu le-a scăpat nota comică, comentatorii n-au sesizat însă intenția polemică a criticului-prozator54, care îl readuce pe Bizu în scenă tocmai pentru a ilustra, de data aceasta într-un mod pur dramatic, fără pic de imixtiuni "analitice", contrastul violent dintre iluzie și realitate, dintre "adevărul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
există însă o victimă a prefăcătoriei Dianei, și anume Mili, soția lui Lică Scumpu, naiva protectoare a celor doi amorezi. Or, totala incomprehensiune a personajelor, dispuse să creadă orice fără pic de discernământ, generează, aici, nota comică, sesizată de majoritatea comentatorilor. Și pentru ca farsa să fie totală, drept recompensă pentru credulitatea sa, de candidat etern la încornorare, Bizu primește un post de universitar, fiind preferat în locul lui Raicu (știind ce i se cere în schimb, cinicul carierist nu acceptase, totuși, rușinosul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dogmatică, raționalistă, care să-i furnizeze "teoria" capabilă să explice fără rest presupusul "mister" al sufletului omenesc, luând totodată "o poziție definitivă în controversa dintre critici și psihanaliști". Afirmațiile acestea nu trebuie minimalizate, cum s-a întâmplat până acum, majoritatea comentatorilor semnalând, pripit, atât eșecul literar (romanele ar fi doar niște vieți romanțate, de un sentimentalism greu digerabil), cât și critic (Lovinescu ar resuscita mai vechea teorie maioresciană a geniului romantic, devenită anacronică în raport cu moderna interpretare călinesciană). Pentru a înțelege exact
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]