7,054 matches
-
tuturor clipelor grele: frica de Achile, captivitățile diverse, în carnea lemnului ori în carnea Giuliei, iubirea spulberată, toate se adunaseră ca la comandă, încât morgoni cenușii, mototoliți și pânditori se adunaseră tiptil la fereastra sufrageriei. I-ar fi plăcut ca despărțirea de Andrei Ionescu, ultimul descendent al lui Ioniță, să fie ceva memorabil. Dar bineînțeles că trebuia să rămână în aceeași măsură și despărțirea Giuliei, chiar dacă ea nu știa că se află la final. Ar fi putut s-o facă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
încât morgoni cenușii, mototoliți și pânditori se adunaseră tiptil la fereastra sufrageriei. I-ar fi plăcut ca despărțirea de Andrei Ionescu, ultimul descendent al lui Ioniță, să fie ceva memorabil. Dar bineînțeles că trebuia să rămână în aceeași măsură și despărțirea Giuliei, chiar dacă ea nu știa că se află la final. Ar fi putut s-o facă pe ea de neuitat în memoria lui Andrei Ionescu, invulnerabilul. Dragul meu, să-i spună ea, scoțându-și pleoapele la vedere, te-am chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un bărbat dezorientat, iar tricoul lui galben se învinețise în jurul gâtului. A deschis ușa și a ieșit fără să mai spună ceva. Zogru ar fi vrut să-l oprească, dar starea satisfăcută în care se afla Giulia îl încredința că despărțirea de Andrei Ionescu avusese deja loc. Vizita scurtă, foamea Giuliei, toată întâmplarea în sine îl trânteau într-un vis aiuritor. Nu înțelegea și simțea în el o frică sfidătoare și cocoloșită, ca înainte de o catastrofă. Giulia era cuprinsă de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mama ei de ce nu era mulțumită? Întrebări simple la care nu a putut să răspundă nici până în ziua de azi. Inevitabilul s-a produs într-o dimineață de început de septembrie. Deși ar vrea să-l alunge din minte, momentul despărțirii îi apasă obsedant sufletul. Lacrimile ei nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și... Acum nu mai sunt copila care s-a urcat în primul tren. În timpul călătoriei am crescut, și am cunoscut alți călători, pe care am învățat să îi iubesc. În timpul călătoriei am învățat că zilele sunt așteptări, întâlniri, amintiri și despărțiri pe aceleași peroane. Am privit cum se naște o zi, cum moare un apus, cum cântă o noapte și tace o dimineață . Mă întreb când s-au scurs zilele, când am ajuns la destinația propusă și oare în ce tren
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ajuta, dar nu poate singură, ci împreună cu prietena ei, Nebula și alți doi băieți experți în informatică, Zing și Razi. Am mers la centrul de calculatoare al orașului, iar ei, prin inteligența lor înnăscută au deschis portalul spre camera mea. Despărțirea a fost urâtă, deoarece ei deveniseră prietenii mei. Au promis însă, că, în fiecare vară vor crea o poartă spre lumea mea, iar eu sunt invitata lor și, poate, de ce nu, și ei vor veni odată în dimensiunea mea. Mihai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
casa unde locuiam, așa că am pornit într-acolo. Clasa era pustie, ca în orice altă zi. Am intrat. M-am așezat în bancă și i-am așteptat pe ei, pe colegi. Orele de curs au trecut rapid, iar bârfe și despărțiri umpleau liceul. Ca o altă zi normală de clasa a XII-a. Ultimul an. Ultimele momente de chin, de falsitate și urma facultatea, portița mea de scăpare. Vezi pe unde mergi! Strigă la mine un băiat de vreo doi metri
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de metri înălțime!... Ionică, ai venit?! răsună vocea mamei care-l trezește din visare. Ce fericită sunt! Cum ți-a mers acolo, la oraș? Foarte bine, mamă! Acum mă simt împlinit. După îmbrățișări și multe vorbe, vine din nou ziua despărțirii, pentru că tot ce este frumos se termină repede. Plânsetele familiei au fost alinate totuși de promisiunea lui Ionel că îi va vizita cât de des poate. Prisecaru Cezara-Ioana, clasa a VI-a Școala Gimnazială ,,Ion Ghica” Tortoman Constanța profesor coordonator
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
doar de mângâierile bărbaților lor - nu le place să le fie folosit corpul în mod grosolan. Shalem a râs, m-a tras înapoi în pat și am făcut dragoste foarte tandru în acea dimineață. Ne întâlneam după cea mai lungă despărțire a noastră de când mă găsise în piață și mă dusese în patul lui, care devenise patul nostru. Am dormit până târziu în acea zi și de-abia după ce am mâncat mi-a spus condițiile puse de tatăl meu. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
scribului, iar Re-mose a dat din cap în fața autorității unui maestru tâmplar care conducea un atelier așa de important. Nu aveam cum să ne luăm la revedere așa cum ar fi trebuit, eu și soțul meu. Ne-am spus vorbele de despărțire din ochi. Aveam să mă întorc. El nu avea să fie liniștit până atunci. Re-mose și cu mine am plecat, schimbând puține cuvinte între noi. Înainte să începem să coborâm înspre malul fluviului, mi-am pus mâna pe umărul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un șlep încărcat cu lemn de calitate când am părăsit Memfisul ca să ne îndreptăm spre Teba, ultima parte a călătoriei. Iosif și cu mine ne-am spus la revedere în întunericul ultimei nopți. Nu era nevoie de nici o tristețe la despărțire, a zis el încet. - Ne spunem doar la revedere. Dacă As-naat naște iar, o să trimit după tine. Dar eu știam că nu aveam să ne mai vedem. - Iosif, am zis, nu stă în puterea noastră. Dar totuși, am șoptit, atingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Îi strânse mâna, i-o scutură ușor. Puțin mai târziu, se gândi că strângerea aceea de mână era lipsită de căldură; având În vedere circumstanțele, ar fi putut să se sărute, cum fac miniștrii sau unii cântăreți de varietteu. După despărțire, Djerzinski rămase În mașină timp de cinci minute care i se părură lungi. De ce nu demara femeia? Se masturba ascultând Brahms? Ori se gândea, din contră, la cariera ei, la noile-i răspunderi, iar dacă da, era bucuroasă? În fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
răspundeau la salut. În cei zece ani de când locuia În bloc, fusese multă mișcare. Uneori se forma un cuplu. Observa atunci mutarea; pe scară, prietenii cărau cutii și lămpi. Erau tineri și, câteodată, râdeau. Adesea (dar nu Întotdeauna), când urma despărțirea, cei doi concubini se mutau În același timp. Atunci era un apartament liber. Ce concluzie să tragă? Cum să interpreteze toate aceste comportamente? Era greu. El Însuși nu dorea decât să iubească, fără să ceară nimic În schimb. Nimic precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scoase chiloții; simțea că ea nu se va formaliza din cauza unei erecții și spera că Între ei s-ar putea naște o prietenie. Din păcate, erecția nu se produse. Catherine avea pernițe adipoase Între coapsele pe care le ținu lipite; despărțirea fu destul de rece. În aceeași seară, puțin Înainte de cină, Îl abordă un tip pe nume Pierre-Louis. Se prezentă drept profesor de matematică; Într-adevăr, era genul. Bruno Îl zărise cu două zile Înainte la cursul de creativitate; se lansase Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că am Înnebunit. — Ai Înnebunit, spune Jemima, cam la fiecare zece minute. E sîmbătă dimineață, sîntem ca de obicei la ora asta În halate, bem cafea și Încercăm să ne dregem după mahmureala din ajun. Sau, În cazul meu, după despărțirea din ajun. Îți dai seama că-ți mînca din palmă ? Se Încruntă la unghia de la picior, pe care tocmai și-o dă cu ojă roz bebe. În maxim șase luni, te vedeam cu o piatră adevărată pe deget. — Parcă ziceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
a aflat ceva despre mine și Jack ? Inima Începe să-mi bubuie tare și-mi Împing stresată scaunul spre spate. L-am mai zărit de cîteva ori prin clădire, dar e prima oară cînd ne vedem față În față, de la despărțirea noastră. — Bună, zice. — Bună, Îi răspund jenată, după care se așterne tăcerea. Fără veste, observ lista cu idei de locuri de Întîlnire, Încă neterminată, tronîndu-mi pe birou. Shit. O apuc cu gesturi cît pot de normale, o fac cocoloș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de dureros ar fi pentru românii care au crescut În cultul acestei mari personalități, chintesență a culturii Înalte naționale, discuția despre dosarul său politic trebuie purtată, iar o formă de judecată morală e necesară pentru o salutară, prea mult amânată, „despărțire” de trecut prin asumarea lui critică (Vergangenheitsbewältigung), fără de care viitorul nostru colectiv este compromis. Dar Eliade trebuie judecat moral pentru ceea ce a făcut Într-adevăr, nu (și) pentru ceea ce i se pune calomnios În seamă. Recepția cărții După o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nervos cu firul telefonului. Îl răsucea, trăgea de mațul cauciucat, de parcă ar fi vrut să-l scoată din priză. Era cazul s-o termine cu Magda. Și totuși... Îi era parcă milă s-o lase așa, cu un șut de despărțire, cum o termina cu altele. Magda, simțea, îl iubea de-adevăratelea. Cum parcă nu-l iubise nici o alta. Nu putea pricepe ce o apucase să se îndrăgostească tocmai de el. O nenorocise profesorașul ăla despre care, biata de ea, credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
voi, oftă părintele...Vă dușmăniți de nu mai știți de voi. De ce v-oți mai aduna? - Păi, dacă așa e cazul, ridică Emilian din umeri. Poți să nu vii la o înmormântare? Suntem creștini, părinte. Nu se cade, la ultima despărțire... Nu-l lăsă să continue. Popa Băncilă urmărea cum fata veterinarei reușise să scape și alerga cu celelalte după ea spre fundul grădinii. Mai ieșiseră doi bărbați din bucătăria de vară și zoreau și ei. Unul aruncă cu o toporișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la analize. Stelică Lazarovici, arhitectul, fostul adjunct de la relațiile din Minister, se programase odată cu el, pe 7 octombrie. N-a mai putut aștepta. N-a prins nici Anul Nou. Cel puțin o terminase acasă. În zece zile, Stelică se rezolvase. Despărțirea ultimă, în cadru intim, sobru, la „Pătrunjelu.“ Își făcuse cavoul încă din ’83, acum ar fi fost imposibil să mai ridice o astfel de casă de veci. „Nasol“, repetă, urmărind-o cum se pregătește să predea borcănelul asistentei. „A dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Asta chiar că aș vrea. Dar așa... Mai bine gândește-te la țoancăna aia. A pus mâna pe tine și până n-o duci în State nu-ți mai dă drumu’. Abia acolo o să-ți dea șutul de bonjur și despărțire, ăla de-l meriți. Ai să vezi. Să nu zici că nu ți-am spus... - Mamă, hai acasă. Dormi, bei o cafea, te liniștești și p’ormă mai vorbim! Gina ieșise din prăvălie. Își cumpărase ceva. Agita o sacoșă galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pomana mea de sufletul lui de sfânt. Că i-a chinuit și p-ăștia până să-i facă sfânt, ca pe martirii noștri de i-a dat lupta cu comunismul care l-am dărâmat.“ Îl conduse pînă la ușă. La despărțire oftă: „De fapt, dacă stai să te gândești mai adânc, adică în perspectivă, e bine că apar din când în când ăia. Au și ei rostul lor, așa cum toate au un rost. Și e mai cu folos ca lumea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
făcuseră cândva, prin anii ’50, cursurile de alfabetizare. Dar veneau și destui tineri de 17-18 ani, cu atât de firave cunoștințe în ale alfabetului, încât abia buchiseau. Zăboveau, nedumeriți, intrigați și ușor speriați mai ales când dădeau de liniuțele de despărțire a cuvintelor dintr-un rând în altul. Poticnelele lor îi enervau până și pe cei mai răbdători. Mâncau din timpul de lectură și-i defavorizau pe cei care își așteptau rândul. A fost și o încercare de fraudare în timpul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu atenție pulsațiile sângelui, să observe cum zvâcnirile venelor produc duritatea și forma ce-i aprindeau odinioară focuri în ochi. Ea mă fixa uimită. Fusesem oare prea direct? Nu-mi mai păsa, tot ce fusese între noi, cearta, anii de despărțire, întâlnirile scurte de pe stradă, totul se prăbușea ca un decor, totul părea inconsistent, un trompe l’oeil ce ne răpise prea mult unul altuia.” Pe urmă: „N-am mai așteptat. Am chemat-o pe nume, și cred că acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
despărțit, m-am împăcat și m-am despărțit din plictiseală. Însă a doua oară a fost ceva definitiv. O, și să-mi amintesc cum a fost la Spital, când a făcut avortul, pentru că m-a anunțat la câteva zile după despărțire, mereu aceeași doamnă demnă, că a rămas însărcinată și că o să facă avort. Am procedat cu cea mai mare stângăcie posibilă. Am avut ÎNCREDERE în ea, am pus BAZĂ, am fost atât de BUN, iar ea a amânat cu aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]